ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1902/2022

HOTĂRÂRE

13.10.2022

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1902/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 13 octombrie 2022

Asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale la 5 aprilie 2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții AJOFM Valcea și Tribunalul Vâlcea, a solicitat obligarea acestora la plata subvenției acordate angajatorilor potrivit Legii nr. 76/2002, în cuantum de 2250 RON lunar pentru 12 luni, inclusiv dobânda legală, începând de la data la care trebuia să i se plătească sumele. A mai solicitat penalitățile percepute pentru întârzierea plății contribuțiilor obligatorii prevăzute de lege, daune morale, în cuantum de 100.000 RON, precum și despăgubiri, după caz, pentru pierderea vechimii în munca, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2574 din 10 septembrie 2021, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția de necompetență teritorială, invocată de pârâta AJOFM Vâlcea, și a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția I civilă.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., care stabilesc o competență teritorială alternativă a instanței de la domiciliul/sediul reclamantului sau de la domiciliul/sediul pârâtului, în cazul acțiunilor îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public.

În raport de dispozițiile art. 1, art. 2 și art. 26 alin. (1) din Legea nr. 202 din 22 mai 2006 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă a constatat că pârâta AJOFM Vâlcea este instituție publică, iar potrivit art. 36 alin. (1) din legea nr. 304 din 28 iunie 2004 privind organizarea judiciară Tribunalele sunt instanțe cu personalitate juridică, organizate la nivelul fiecărui județ și al municipiului București și au, de regulă, sediul în municipiul reședință de județ.

Ca situație de fapt a reținut că reclamantul are domiciliul în județul Vâlcea și pârâții au sediile tot în județul Vâlcea, apreciind că instanța competentă este Tribunalul Vâlcea.

Învestit prin declinare, Tribunalul Vâlcea, secția I civilă a pronunțat sentința civilă nr. 1159 din 24 mai 2022, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată de reclamant, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Dolj, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate, instanța a reținut că cererea de chemare în judecată a fost formulată și împotriva Tribunalului Vâlcea, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 127 alin. (1)-(3) C. proc. civ.

A constatat că, din considerentele deciziei Curții Constituționale nr. 290/2018, rezultă că reclamantul decide dacă se prevalează sau nu de posibilitatea de a sesiza una dintre instanțele judecătorești învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă potrivit legii, în cazul în care cererea este introdusă împotriva unui judecător, procuror, asistent judiciar, grefier sau a instanței de judecată.

A reținut că reclamantul a înțeles, în exercitarea opțiunii date de art. 127 alin. (2) și art. 116 C. proc. civ., să îndrepte cererea către Tribunalul Dolj, aflată în raza Curții de Apel Craiova, învecinată Curții de Apel Pitești.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul cauzei deduse judecății îl constituie cererea formulată de reclamantul A. prin care a solicitat obligarea pârâților AJOFM Valcea și Tribunalul Vâlcea la plata subvenției acordate angajatorilor potrivit Legii nr. 76/2002, în cuantum de 2250 RON lunar pentru 12 luni, inclusiv dobânda legală, începând de la data la care trebuia să i se plătească sumele, precum și penalitățile percepute pentru întârzierea plății contribuțiilor obligatorii prevăzute de lege, daune morale, în cuantum de 100.000 RON, precum și despăgubiri, după caz, pentru pierderea vechimii în munca, cu cheltuieli de judecată.

Conflictul negativ de competență ivit între Tribunalul Dolj și Tribunalul Vâlcea a fost generat de aplicarea de către cea din urmă instanță a dispozițiilor art. 127 C. proc. civ., în condițiile în care parte în cauză este Tribunalul Vâlcea - pârât împotriva căruia a fost îndreptat demersul judiciar, fiind instanța competentă să judece în primă instanță cauza, potrivit dispozițiilor art. 95 alin. (1), coroborat cu art. 107 C. proc. civ.

În raport de particularitatea speței, determinată de calitatea părților, Înalta Curte constată incidența, în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată, a dispozițiilor art. 127 din C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 310/2018, potrivit cărora "(1) Dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cauză de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea. (2) În cazul cererii introduse împotriva unui judecător care ar fi de competența instanței la care acesta își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii. (2

) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.(3) Dispozițiile alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor, asistenților judiciari și grefierilor "

Dispozițiile art. 127 C. proc. civ. instituie un caz de necompetență teritorială absolută a instanței parte în proces, care are calitatea de reclamant, precum și o prorogare legală de competență teritorială în favoarea uneia dintre instanțele judecătorești de același grad, aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța pârâtă în proces.

Scopul reglementării dispozițiilor art. 127 C. proc. civ. este de a asigura imparțialitatea instanței. Prin aceste norme sunt nominalizați subiecții pe care legiuitorul a înțeles să îi plaseze în sfera de aplicare a acestei norme juridice, făcând referire la judecători, procurori, asistenți judiciari, grefieri sau instanța de judecată.

Prin Decizia nr. 290/2018 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ., Curtea Constituțională a statuat că, prin aplicarea dispozițiilor art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. doar ipotezei judecătorului care are calitatea de pârât, iar nu și ipotezei în care instanța de judecată ar avea această calitate, "dispozițiile legale nu își ating scopul pentru care au fost reglementate"; "atunci când judecătorul decide să uzeze de beneficiul acordat de art. 127 C. proc. civ., apreciind că nu va avea parte de un proces echitabil judecat de o instanță imparțială, legea nu îi poate interzice accesul la acest mecanism pe motiv că partea pârâtă este chiar instanța competentă să îi judece cauza, legiuitorul reglementând acest beneficiu în considerarea calității de judecător a părții pârâte, însă, cu atât mai mult cu cât parte pârâtă este chiar instanța de judecată, legea ar trebui să acorde dreptul de opțiune părții reclamante, mai ales că, în viziunea legiuitorului exercitarea unei acțiuni de competența de soluționare a instanței la care acesta își desfășoară activitatea este de natură să nască suspiciuni în privința modului de soluționare a litigiului tocmai de colegii acestuia."

Astfel, față de calitatea pârâtului Tribunalul Vâlcea se constată că este îndeplinită condiția pentru a opera prorogarea legală de competență teritorială specială în favoarea Tribunalului Dolj, instanță judecătorească de același grad, aflată în circumscripția Curții de Apel Craiova, învecinată cu Curtea de Apel Pitești, în a cărei circumscripție se află Tribunalul Vâlcea.

În raport de considerentele expuse, Înalta Curte constată că, în speță, competența de soluționare a pricinii revine Tribunalului Dolj, care este și instanța sesizată de reclamant, în exercitarea dreptului conferit de art. 116 C. proc. civ., urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.