ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2217/2021

HOTĂRÂRE

20.10.2021

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2217/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 20 octombrie 2021

Asupra conflictului negativ de competență de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale la data de 18.01.2021, sub nr. x/2021, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., au chemat în judecată pârâții Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate încălcarea de către angajator a dispozițiilor legale privind condițiile de muncă ce trebuie asigurate personalului angajat și să dispună obligarea angajatorului la plata către fiecare reclamant a sumei de 500 euro/lună, reprezentând daune morale pentru prejudiciul cauzat prin încălcarea acestor norme legale, calculată pentru ultimii 3 ani anterior depunerii acțiunii și până la asigurarea efectivă a condițiilor de muncă de către acesta.

În drept, au invocat dispozițiile art. 2 din H.G. nr. 866/1996, pct. 15.1 și 15.2 din Anexa la H.G. nr. 1091/2006, art. 6 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. f) din Codul Muncii, art. 6 alin. (1) și (2), art. 7 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 319/2006.

Prin sentința civilă nr. 3168/29.04.2021, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâți prin întâmpinare și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.

În argumentare, constatând că reclamanții au calitatea de grefieri - personal auxiliar de specialitate, în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova a apreciat că în cauză nu este incidentă niciuna din ipotezele prevăzute de art. 127 C. proc. civ., astfel că stabilirea competenței se realizează în raport cu art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011, a dialogului social.

În consecință, reținând că reclamanții au domiciliul și își desfășoară activitatea în județul Dolj, a stabilit că Tribunalul Dolj este competent teritorial să soluționeze cauza.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub același număr unic, la 22.06.2020.

Prin sentința nr. 2776/21.09.2021, Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București; constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecarea cauzei și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța, evocând considerentele deciziei nr. 290/2018, pronunțată de Curtea Constituțională, a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Cum reclamanții au înțeles să învestească Tribunalul București cu soluționarea litigiului, instanța a apreciat că, în temeiul acestor dispoziții legale derogatorii de la dispozițiile comune în materia conflictelor de muncă, competența de soluționare a cauzei aparține instanței prim învestite.

Înalta Curte constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, pentru următoarele considerente:

Acțiunea introductivă are ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale a angajatorului, prin care reclamanții, în calitate de grefieri în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova și Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj, constatarea nerespectării de către angajator a dispozițiilor legale privind condițiile de muncă ce trebuie asigurate personalului angajat și obligarea angajatorului la plata către fiecare reclamant a sumei de 500 de euro/lună, reprezentând daune morale pentru prejudiciul cauzat prin nerespectarea acestor norme legale, calculată pentru ultimii 3 ani anterior introducerii acțiunii și până la asigurarea condițiilor corespunzătoare de muncă.

Față de obiectul acțiunii, potrivit art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011, a dialogului social, competența materială revine în primă instanță tribunalului.

În determinarea competenței teritoriale, Înalta Curte reține că potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 310/2018, "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competența instanței la care își desfășoară activitatea sau a unei instanțe inferioare acesteia, va sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța la care își desfășoară activitatea", iar conform alin. (3), aceste dispoziții se aplică în mod corespunzător și în cazul procurorilor și grefierilor.

Prin decizia nr. 7/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul Competent să judece recursul în interesul legii, a stabilit că art. 127 alin. (1) și (3) C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noțiunii de "grefier", în sensul că este aplicabil și în cazul personalului auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanțele judecătorești.

În speță, reclamanții dețin funcția de grefieri în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova, însă, cum cererea de chemare în judecată formulată de reclamanți nu este de competența judecătoriei, competența teritorială nu poate fi determinată în condițiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Totodată, se reține că aceasta nu poate fi determinată nici în conformitate cu art. 127 alin. (2

) C. proc. civ., instanța de judecată competentă să soluționeze cauza neavând calitate de pârâtă în dosar.

Așa fiind, competența teritorială trebuie stabilită conform dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii, potrivit cărora competența de soluționare a conflictelor de muncă aparține instanței de la domiciliul sau, după caz, sediul reclamantului și ale art. 210 din Legea nr. 62/2011, conform cărora "cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale de muncă se adresează tribunalului în a cărui circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul."

Din această perspectivă, soluția preconizată de Tribunalul București este apreciată ca fiind legală, întrucât, această instanță a fost sesizată cu încălcarea dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011, în condițiile în care dispozițiile art. 127 C. proc. civ. nu sunt aplicabile în cauză.

Prin urmare, având în vedere că locul de muncă al reclamanților este în județul Dolj, iar majoritatea acestora au domiciliul în același județ, rezultă că Tribunalul Dolj este competent teritorial să soluționeze cauza dedusă judecății.

Pentru considerentele expuse, în aplicarea dispozițiilor art. 269 alin. (2) din Codul muncii și art. 210 din Legea nr. 62/2011, raportat la art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.