ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1807/2022

HOTĂRÂRE

28.09.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1807/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 28 septembrie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul secției a II-a contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București sub nr. x/2021* reclamantul Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate a solicitat, în numele membrului de sindicat A., în contradictoriu cu pârâții Inspectoratul de Jandarmi Dolj și Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Afacerilor Interne emiterea unei adeverințe pe numele reclamantului de către Inspectoratul de Jandarmi Județean Dolj la nivelul soldei lunare brute realizate la funcția de bază în valoare de 1450 RON de la 01.02.2017 la 21.12.2020, conform H.G. nr. 1/2017, care să fie comunicată Casei de Pensii Sectoriale a Ministerului Afacerilor Interne în vederea valorificării drepturilor de pensie ale acestuia.

La termenul de judecată din 25 octombrie 2021, instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale procesuale a secției a II-a contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București, conform art. 200 alin. (2) C. proc. civ., excepție pe care a admis-o cu consecința declinării competenței de soluționare a cauzei în favoarea secției a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale a Tribunalului București.

Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința civilă nr. 1022/2022 din 16 februarie 2022, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei formulate de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în numele și pentru membrul său A., în favoarea Tribunalului Dolj, reținând, în esență, că domiciliul reclamantului persoană fizică este în Craiova, jud. Dolj, iar calitatea de mandatar a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate nu este de natură să atragă competența Tribunalului București, deoarece acesta nu este un veritabil sindicat, ci o asociație constituită cu menirea de a apăra drepturile membrilor săi conform statutului asocierii; litigiile privind drepturile de pensie nu se numără printre cele expres și limitativ prevăzute de art. 28 din Legea nr. 62/2011, iar decizia nr. 1/2013 a Î.C.C.J. statuează asupra chestiunilor legate de competența exclusivă în materie de litigii de muncă, fiind evident că, odată cu încetarea raporturilor de muncă, dispare și posibilitatea constituirii unui sindicat în sensul Legii nr. 62/2011 și/sau a aderării la o astfel de organizație.

Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, prin sentința nr. 1206/2022 din 3 mai 2022, a admis excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului, raportat la decizia nr. 1/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și la faptul că reprezentativitatea sindicatului nu poate fi analizată în cadrul stabilirii competenței teritoriale, ci pe calea excepției de fond, în principal a celei peremptorii, a lipsei calității de reprezentant, vizând la condițiile de exercitare a acțiunii civile.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub același număr de dosar.

Analizând actele dosarului în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte reține următoarele:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I din C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Tribunalul București și Tribunalul Dolj - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre ele este competentă să soluționeze cauza.

Fiind îndeplinite condițiile anterior evocate, Înalta Curte va proceda la emiterea regulatorului de competență.

Litigiul are ca obiect soluționarea unui conflict individual de muncă.

În temeiul dispozițiilor art. 1 lit. p) pct. 3) teza a II-a din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, sunt considerate conflicte individuale de muncă (...) "conflictele în legătură cu constatarea încetării raporturilor de serviciu ori a unor clauze ale acestora".

În materia conflictelor individuale de muncă, sunt relevante pentru stabilirea competenței teritoriale, dispozițiile art. 269 din Codul muncii, respectiv cele ale art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social, în cauză fiind incidente dispozițiile legii speciale referitoare la conflicte de muncă, inclusiv în ceea ce privește determinarea instanței competente material și teritorial să soluționeze cererea de față.

Potrivit dispozițiilor art. 269 din Codul muncii "(1) Judecarea conflictelor de muncă este de competența instanțelor stabilite conform C. proc. civ.

(2) Cererile referitoare la cauzele prevăzute la alin. (1) se adresează instanței competente în a cărei circumscripție reclamantul își are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul".

Prin decizia nr. 1/2013 din 21 ianuarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 118 din 1 martie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, au fost admise recursurile în interesul legii declarate de prim-adjunctul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Colegiul de conducere al Curții de Apel Brașov și, în consecință, s-a stabilit, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 28 alin. (2) din Legea sindicatelor nr. 54/2003 (dispoziții preluate în art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011), că organizațiile sindicale au calitate procesuală activă în acțiunile promovate în numele membrilor de sindicat și, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 269 alin. (2) [fost art. 284 alin. (2)] din Codul muncii, instanța competentă teritorial în soluționarea conflictelor de muncă în cazul acestor acțiuni este cea de la sediul sindicatului reclamant.

Totodată, prezintă relevanță în cauză dispozițiile art. 28 din Legea dialogului social nr. 62/2011:

"(1) Organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici, în fața instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărători proprii sau aleși.

(2) În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1), organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la judecată în mod expres.

(3) În exercitarea atribuțiilor prevăzute de alin. (1) și (2), organizațiile sindicale au calitate procesuală activă".

Or, în cauza de față, cererea este formulată de Sindicatul Cadrelor Militare Disponibilizate, în numele membrului de sindicat A., iar sediul acestuia este în municipiul București, în a cărui raza teritorială funcționează Tribunalul București.

Așadar, în aplicarea art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.