ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 791/2022

HOTĂRÂRE

05.04.2022

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2022
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 791/2022 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2022)

Ședința publică din data de 5 aprilie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu la data de 05.04.2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU OCUPAREA FORȚEI DE MUNCĂ VÂLCEA și TRIBUNALUL VÂLCEA, a solicitat ca, prin sentința ce se va pronunța, să fie obligată pârâta A.J.O.F.M. Vâlcea să plătească reclamantului subvenția acordată angajatorilor în baza Legii nr. 76/2002 în sumă de 2250 RON/lunar pentru 12 luni consecutive, cu dobândă legală, penalități și actualizată de la data scadenței, precum și suma de 100.000 RON daune morale, cu cheltuieli de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 85 din Legea nr. 76/2002.

Pârâta A.J.O.F.M. Vâlcea a formulat întâmpinare, prin care, pe cale de excepție, a invocat necompetența teritorială a Tribunalului Sibiu în soluționarea cererii, având în vedere că pârâta A.J.O.F.M. Vâlcea are sediul în județul Vâlcea, astfel că instanța competentă teritorial este Tribunalul Vâlcea potrivit art. 107 C. proc. civ.

Prin încheierea de ședință din data de 18.06.2021, instanța a pus în vedere reclamantului să precizeze dacă și ce fel de pretenții are în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Vâlcea, având în vedere calitatea acestuia de pârât în cauză.

Reclamantul a depus la dosar note scrise, prin care a arătat că menține pretențiile în contradictoriu cu A.J.O.F.M. Vâlcea și a majorat daunele morale solicitate la suma de 2.000.000 RON.

La termenul din data de 24.09.2021, instanța a rămas în pronunțare cu privire la excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Sibiu, invocată de către pârâta A.J.O.F.M. Vâlcea prin întâmpinare.

Prin sentința civilă nr. 808/2021 din 24 septembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2021, Tribunalul Sibiu, secția I civilă a admis excepția de necompetență teritorială invocată de pârâta Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Vâlcea și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de către reclamantul A., în favoarea Tribunalului Vâlcea.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Sibiu a reținut că, potrivit art. 107 din C. proc. civ., care constituie dreptul comun în materie, cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel, iar pârâții din prezenta cauză își au sediul în circumscripția Tribunalului Vâlcea, respectiv pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea.

Totodată, instanța a reținut că nici potrivit art. 111 din C. proc. civ., Tribunalul Sibiu nu este competent teritorial să soluționeze cauza din moment ce și domiciliul reclamantului se află în circumscripția Tribunalului Vâlcea.

A mai arătat că nici ca urmare a încadrării prezentei cauze ca fiind un litigiu generat de aplicarea actelor normative care reglementează sistemul de asigurări sociale, Tribunalul Sibiu nu este competent să soluționeze prezenta cauză, tocmai datorită faptului că părțile nu își au domiciliul, respectiv sediul, în județul Sibiu, iar actele normative în domeniu care se completează cu dreptul comun în materie stabilesc competența de soluționare a acestor litigii în funcție de elementele arătate.

De asemenea, a mai reținut că, și dacă ar fi considerat un conflict de muncă, astfel cum este definit de art. 231 din Codul muncii, litigiul ar atrage competența de soluționare a Tribunalului Vâlcea, în baza art. 208 și 210 din Legea nr. 62/2011 și art. 269 din Codul muncii, având în vedere că toate părțile din prezenta cauză își au domiciliul, respectiv sediul, în județul Vâlcea.

Cu privire la acest aspect, instanța a evocat dispozițiile art. 127 alin. (2) și alin. (2)

C. proc. civ., arătând că, în considerarea acestor dispoziții, reclamantul a sesizat Tribunalul Sibiu, ca urmare a chemării în judecată a Tribunalului Vâlcea în calitate de pârât, ceea ce atrage necompetența teritorială relativă a acestuia din urmă.

Cu toate acestea, instanța a reținut că reclamantul nu a învestit instanța cu nicio pretenție în contradictoriu cu pârâtul Tribunalul Vâlcea, făcând doar aprecieri cu privire la modul de soluționare a unei cereri similare de către acesta. Evocând dispozițiile art. 112 alin. (2) C. proc. civ., "Dacă un pârât a fost chemat în judecată numai în scopul sesizării instanței competente pentru el, oricare dintre pârâți poate invoca necompetența la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", instanța a reținut că Tribunalul Vâlcea a fost chemat în judecată în calitate de pârât doar pentru ca reclamantul să poată sesiza Tribunalul Sibiu, fără a invoca o pretenție față de acest pârât.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă la 3 noiembrie 2021, sub același număr de dosar.

La 28 ianuarie 2022, reclamantul A. a depus la dosar un înscris prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale și funcționale a secției I Civile a Tribunalului Vâlcea în soluționarea dosarului nr. x/2021, arătând că este de competența exclusivă a completului specializat de conflicte de muncă și asigurări sociale al Tribunalului Sibiu, având în vedere calitatea de pârât a Tribunalului Vâlcea, potrivit art. 127 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 422/2022 din 28 februarie 2022, Tribunalul Vâlcea, secția I Civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de reclamantul A. și a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul A. și pârâții A.J.O.F.M. Vâlcea și Tribunalul Vâlcea, în favoarea Tribunalului Sibiu.

În temeiul art. 133 pct. 2 C. proc. civ., a constatat ivit conflictul negativ de competență între Tribunalul Vâlcea și Tribunalul Sibiu, iar, în baza art. 134 și 135 alin. (1) C. proc. civ., a suspendat judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație si Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Vâlcea a reținut că, prin cererea dedusă judecății, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Tribunalul Vâlcea și A.J.O.F.M. Vâlcea, obligarea acestora la plata subvențiilor acordate angajatorilor potrivit Legii 76/2002 și daune morale în sumă de 100.000 RON, majorate ulterior la 2.000.000 RON, precum și despăgubiri pentru pierderea vechimii în muncă, cu cheltuieli de judecată.

În argumentația reclamantului, Tribunalul Vâlcea ar fi declinat în mod abuziv competența de soluționare a cauzei de la completul de dreptul muncii la cel de contencios administrativ, care a anulat cererea.

Altfel spus, parte în cauză este Tribunalul Vâlcea, în calitate de pârât, împotriva căruia a fost îndreptată acțiunea, și căruia i-ar reveni competența de soluționare a cauzei.

În această situație, instanța de conflict a apreciat că devin incidente prevederile art. 127 C. proc. civ., astfel cum au fost interpretate de Curtea Constituțională prin decizia nr. 290 din 26.04.2018, prin care s-a statuat că noțiunea de "judecător" din cuprinsul art. 127 alin. (1) și (2) C. proc. civ. își găsește un sens constituțional numai în măsura în care aceasta vizează și instanța de judecată, astfel încât competența facultativă urmează a se aplica și în ipoteza în care instanța de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Astfel, s-a reținut că, în cauză, pentru stabilirea competenței teritoriale primează calitatea pârâtului, Tribunalul Vâlcea, care ar urma să soluționeze pricina în care figurează ca parte.

Pentru a garanta dreptul la un proces echitabil, instanța a considerat că sunt aplicabile dispozițiile art. 127 C. proc. civ., astfel încât, competența teritorială de soluționare a pricinii revine Tribunalului Sibiu, instanță care a fost sesizată de reclamant, în aplicarea acestor dispoziții.

A mai arătat că ipoteza pârâtului fictiv presupune soluționarea, concomitent cu excepția de necompetență, a excepției lipsei calității procesuale pasive a acestuia, pe care o invocă pârâtul care sesizează existența pârâtului fictiv, or, Tribunalul Sibiu nu a invocat această excepție și nu a pus în discuție situația pârâtului fictiv (Tribunalul Vâlcea) din perspectiva lipsei calității procesuale pasive a acestuia.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 18 martie 2022, sub același număr de dosar.

Constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte, în temeiul art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va pronunța regulatorul de competență stabilind competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, pentru următoarele considerente:

În speță, reclamantul a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A.J.O.F.M. Vâlcea și Tribunalul Vâlcea, plata subvenției acordate angajatorilor în temeiul Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

În ceea ce privește pârâtul Tribunalul Vâlcea, reclamantul a arătat că acesta, în mod ilegal și abuziv, a declinat cauza de la completul specializat conflicte de muncă și asigurări sociale, la secția de contencios administrativ, unde în mod ilegal a fost anulată cererea.

Având în vedere că reclamantul a formulat pretenții (daune morale) și în legătură cu acest pârât, invocând o pretinsă faptă ilegală și abuzivă a Tribunalului Vâlcea, Înalta Curte constată că, în cauză, nu se poate reține ipoteza pârâtului fictiv prevăzută de art. 112 alin. (2) din C. proc. civ.

Mai mult decât atât, dată fiind calitatea de pârât a Tribunalului Vâlcea, în speță, sunt incidente dispozițiile referitoare la competența facultativă prevăzută de art. 127 alin. (2) raportat la art. 127 alin. (2

) din C. proc. civ., care vizează și ipoteza în care o instanță de judecată are calitatea de reclamant sau de pârât, după caz.

Așadar, în cazul cererii introduse împotriva unei instanțe de judecată care ar fi de competența respectivei instanțe sau a unei instanțe inferioare, reclamantul poate sesiza una dintre instanțele judecătorești de același grad aflate în circumscripția oricăreia dintre curțile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripție se află instanța care ar fi fost competentă, potrivit legii.

Astfel, în ceea ce privește competența de soluționare a litigiului pendinte, Înalta Curte reține că, potrivit art. 119 alin. (1) din Legea nr. 76/2002, "Litigiile rezultate ca urmare a aplicării prevederilor prezentei legi se soluționează de către instanțele judecătorești competente, potrivit legii."

Chiar dacă normele de competență aplicabile ar fi atras competența de soluționare a Tribunalului Vâlcea, date fiind circumstanțele cauzei, este incident art. 127 alin. (2) coroborat cu art. 127 alin. (2)

C. proc. civ., situație în care competența de soluționare a litigiului aparține unui tribunal situat în circumscripția uneia dintre curțile de apel învecinate Curții de Apel Pitești.

Cum Tribunalul Sibiu este o instanță judecătorească de același grad cu Tribunalul Vâlcea (instanța competentă), aflată în circumscripția unei curți de apel (Curtea de Apel Alba Iulia) învecinate cu Curtea de Apel Pitești, în a cărei circumscripție se află instanța competentă potrivit legii (Tribunalul Vâlcea), în temeiul art. 135 alin. (2) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu.