ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1187/2022

Ședința publică din data de 1 martie 2022

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului Vâlcea, secția I civilă, la data de 05.06.2020, sub numărul x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâții Statul Român, prin Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Vâlcea, solicitând instanței să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâții:

- să recalculeze indemnizația de creștere a copilului la nivelul anterior modificării O.U.G. nr. 111/2010;

- să repare prejudiciului creat prin plafonarea la suma de 8.500 RON a indemnizației de creștere a copilului, în urma intrării în vigoare a O.U.G. nr. 55/2017, în sensul obligării pârâtei Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Vâlcea la plata sumei de 17.983 RON reprezentând diferența dintre indemnizația acordată anterior datei de 01.09.2017 și cea acordată ulterior acestei date, actualizată cu rata inflației la data plății efective precum și la plata dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data de 01.09.2017 și până la data plății efective;

- obligarea pârâtului Ministerul Muncii și Justiției Sociale la plata daunelor morale în cuantum de 17.983 RON, cu cheltuieli de judecată.

2.1. Prin sentința nr. 1465 din data de 26 octombrie 2021 Tribunalul Vîlcea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, invocată din oficiu și în consecință:

A declinat competența de soluționare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Vâlcea, în favoarea Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru pronunțarea acestei sentințe a reținut instanța că, în ceea ce privește competența materială a instanței de contencios administrativ, această este determinată de dispozițiile art. 10 alin. (1) și 3) din Legii nr. 554/2004, normă ce se completează cu dispozițiile din C. proc. civ.

Astfel, raportat la obiectul acțiunii, având în vedere și că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a înțeles să cheme în judecată inclusiv trei autorități publice centrale, respectiv Statul Român, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Ministerul Muncii Și Protecției Sociale, iar ultima autoritate publică centrală este, în opinia reclamantei, inițiatoarea O.U.G. nr. 55/2017, ce a vătămat drepturile sale deduse judecății (motiv pentru care solicită și despăgubiri de la acest pârât), competența materială și teritorială de soluționare a cauzei de față aparține Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

2.2. Prin sentința nr. 7/F-cont din 25 ianuarie 2022, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială a Curții de Apel Pitești.

A declinat în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal, competența de soluționare a cauzei care face obiectul prezentului dosar, privind cerere formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu: pârâta Agentia Judeteana pentru Plati și Inspectie Sociala Valcea, pârâtul Statul Roman prin Ministerul Muncii și Justiției Sociale și pârâtul Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii.

A constatat intervenit conflict negativ de competență.

A suspendat din oficiu judecata cauzei până la soluționarea conflictului negativ de competență și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

A reținut, în esență pentru pronunțarea acestei soluții s-a avut în vedere temeiul de drept invocat de reclamantă, respectiv prevederile O.G. nr. 137/2000, acest temei de drept fiind indicat atât în cererea introductivă, cât și în cererea de modificare .

În cauză cererea reclamantei nu este întemeiată pe dispozițiile art. 9 din Legea nr. 554/2004 astfel că, în ceea ce privește competența materială de soluționare a cauzei această trebuie să aibă în vedere regulile stabilite prin legea specială aplicabilă cauzei, respectiv, O.G. nr. 137/2000.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 133 pct. 2 și art. 135 alin. (1) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente.

Argumente de fapt și de drept relevante

Înalta Curte constată că, în cauză, ne aflăm în fața unui conflict negativ de competență tipic, întrucât dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., republicat, dispun că există conflict de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Aspectul care a generat conflictul negativ de competență între cele două instanțe îl constituie problema instanței competente material să soluționeze cauza, în raport cu prevederile legale incidente în materie.

Înalta Curte reține că, prin cererea dedusă judecății, reclamanta a învestit instanța cu o acțiune întemeiată pe dispozițiile O.G. nr. 137/2000 prin care a solicitat:

- să se constate starea de discriminare în care a fost pusă reclamanta prin adoptarea dispozițiilor art. II din O.U.G. nr. 55/2017;

- repararea prejudiciului creat prin plafonarea, la suma de 8500 RON, a indemnizației pentru creșterea copilului în urma intrării în vigoare a O.U.G. nr. 55/2017, în sensul obligării pârâtei Agentia Judeteana pentru Plati și Inspectie Sociala Vâlcea, la plata sumei de 17.983 RON, reprezentând diferența dintre indemnizația acordată anterior datei de 01.09.2017 și cea acordată ulterior acestei date, sumă care să fie actualizată cu rata inflației la data plății efective, precum și la plata dobânzii legale penalizatoare, calculată de la data de 01.09.2017 și până la data plății efective;

- obligarea pârâtului Ministerul Muncii și Justitiei Sociale și a pârâtei Agentia Judeteana pentru Plati și Inspectie Sociala Vâlcea, în solidar, la plata daunelor morale în cuantum de 17.983 RON.

Așadar, obiectul principal al cererii de chemare în judecată privește starea de discriminare în care reclamanta apreciază că s-a aflat prin nerespectarea unor drepturi ce i s-ar fi cuvenit acestei, care i-au fost cenzurate prin art. II din O.U.G. nr. 55/2017. Cu toate acestea, izvorul concret al litigiului dintre reclamanta A. și pârâții Statul Român, prin Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Vâlcea privește modalitatea de acordare a indemnizației de creștere copil la care reclamanta avea dreptul în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 111/2010.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că cererea de chemare în judecată urmărește analiza stării de discriminare invocată de reclamantă prin efectele textului de lege indicat de aceasta, prin raportare la drepturile reclamantei în temeiul O.U.G. nr. 111/2010, act normativ în temeiul căruia se stabilesc drepturile persoanelor care solicită plata indemnizației.

În conformitate cu prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 111/2010:,,(1) Fondurile necesare plății drepturilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, cheltuielile administrative, precum și cele de transmitere a drepturilor se asigură din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale.

(2) Calculul și plata drepturilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență se fac de către Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială, prin agențiile teritoriale."

În speță, Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială are calitatea de pârâtă alături de Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale aspect care confirmă că argumentul juridic care stă la baza solicitării reclamantei pentru constatarea stării de discriminare își are izvorul în drepturile stabilite inițial prin O.U.G. nr. 111/2010.

Relevanță prezintă pentru soluționarea conflictului negativ de competență și, Recursul în interesul legii pronunțat prin Decizia nr. 10/2016 care a vizat tocmai modul de stabilire a instanței competente material să soluționeze cererile pentru repararea prejudiciilor invocate de persoanele care se consideră discriminate, în temeiul dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000.

În conformitate cu această decizie s-a stabilit că:

"În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 27 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, instanța competentă să soluționeze cererile pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare este judecătoria sau tribunalul, după caz, ca instanțe de drept civil, în raport cu obiectul învestirii și valoarea acestuia, cu excepția cererilor în care discriminarea a survenit în contextul unor raporturi juridice guvernate de legi speciale și în care protecția drepturilor subiective se realizează în fața unor jurisdicții speciale, cazuri în care cererile vor fi judecate de aceste instanțe, potrivit dispozițiilor legale speciale".

Înalta Curte apreciază că în stabilirea competenței materiale, în raport de argumentele reiterate prin Decizia nr. 10/2016 pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, trebuie avute în vedere prevederile O.U.G. nr. 111/2010 care fac trimitere la stabilirea competenței în litigiile care vizează relația particularilor cu instituția publică care acordă drepturile privitoare la indemnizația pentru creștere copil, respectiv Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială.

Așadar, în conformitate cu prevederile art. 14 din O.U.G. nr. 111/2010 privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor:,,1) Cererile pentru acordarea drepturilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență, reprezentând indemnizație sau stimulent de inserție, și documentele din care rezultă îndeplinirea condițiilor legale de acordare a acestora se depun la primăria comunei, orașului, municipiului, respectiv sectoarelor municipiului București pe raza căreia solicitantul își are domiciliul sau reședința.

(2) Până la data de 5 a fiecărei luni, primăriile au obligația de a transmite pe bază de borderou cererile înregistrate în luna anterioară, însoțite de documentele justificative, la agențiile pentru plăți și inspecție socială județene, respectiv a municipiului București, denumite în continuare agenții teritoriale.

(3) Cererile prevăzute la alin. (1) se soluționează în termen de 15 zile lucrătoare de la data înregistrării la agenția teritorială, prin decizie de admitere sau, după caz, de respingere, emisă de directorul executiv.

(4) Decizia prevăzută la alin. (3) se comunică solicitantului în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii, direct sau prin poștă, inclusiv poșta electronică sau orice alt mijloc de comunicare.

(5) Contestațiile formulate împotriva deciziei prevăzute la alin. (3) se soluționează potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare."

Înalta Curte, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată și interesul urmărit de către reclamantă, în temeiul art. 27 din O.G. nr. 137/2000 raportat a pari la art. 14 alin. (5) din O.U.G. nr. 111/2010, apreciază că instanța de contencios administrativ și fiscal este competentă material să soluționeze cererea de chemare în judecată.

În ceea ce privește competența materială și teritorială efectivă, în raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, constatând că reclamanta are domiciliul pe raza județului Vîlcea iar suma vizată de despăgubire nu depășește pragul valoric stabilit de textul de lege anterior menționat pentru a se sesiza o instanță specializată de contencios administrativ superioară, Înalta Curte constată că Tribunalul Vîlcea este comptetent să soluționeze această cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (1) și (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența soluționării cauzei privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Vâlcea, Statul Român prin Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială în favoarea Tribunalului Vâlcea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 martie 2022.