ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.10.2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2032/2023

HOTĂRÂRE
10.10.2023
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2032/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 10 octombrie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr. x/2023, formulată de petentul Biroul Executorului Judecătoresc A., privind pe creditorul B. S.A. și pe debitorul C. SUCURSALA OTOPENI, s-a solicitat încuviințarea executării silite în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 5107/26.05.2023, pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. x/2022, pentru suma de 400 euro (la cursul BNR din ziua plății) și 1.150 RON cheltuieli de judecată, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare începând cu data de 30.09.2022 și până la achitarea integrală a debitului.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 666 din C. proc. civ. raportat la art. 107 alin. (1) din același cod.

Prin sentința civilă nr. 6869/13.07.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2023, Judecătoria Buftea a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanța.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, în cauză, după cum rezultă din titlul executoriu, calitatea de debitor o are C. (al cărui sediu nu se află pe teritoriul României), și nu C. SUCURSALA OTOPENI, cum se afirmă prin cererea de executare silită.

Astfel, întrucât debitorul din prezenta cauză, C. nu are sediul în România, devine competentă instanța în a cărei circumscripție se află sediul creditorului.

Având în vedere cele expuse anterior și văzând că sediul creditorului este în mun. Constanța, instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Buftea, invocată din oficiu și a dispus declinarea prezentei cereri către Judecătoria Constanța.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța la data de 20.07.2023.

Instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Constanța și a reținut cauza în pronunțare pe excepția invocată.

Prin încheierea nr. 9342 din 28.07.2023, pronunțată în dosar nr. x/2023, Judecătoria Constanța, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, a constatat intervenit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, în cauză, creditoarea B. S.A. s-a adresat executorului judecătoresc A. pentru ca acesta să solicite încuviințarea executării silite a debitoarei C. - Sucursala Otopeni, C.I.F. x, cu sediul în localitatea Otopeni, Aeroportul Internațional Henri Coandă Terminal Plecări I, jud. Ilfov, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 5107/26.05.2023, pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. x/2022.

Potrivit dispozițiilor art. 9 alin. (2) C. proc. civ. obiectul și limitele procesului sunt stabilite prin cererile și apărările părților.

Cum cererea de executare silită și, implicit, cea privind încuviințarea executării este îndreptată exclusiv împotriva C. - Sucursala Otopeni, cu indicarea sa în calitate de debitoare, aceasta având sediul în localitatea Otopeni, jud. Ilfov, competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Buftea.

Instanța a mai reținut că eventuala lipsă a calității de debitor a persoanei împotriva căreia s-a formulat cererea este o chestiune ce se analizează de către instanța de executare, pe fondul cererii de încuviințare a executării silite, dar nu determină competența instanței de executare.

Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 135 C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, va pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 133 pct. 2 teza I C. proc. civ., există conflict negativ de competență când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerințele acestui text de lege în vederea emiterii regulatorului de competență, Înalta Curte constată că cele două instanțe - Judecătoria Buftea și Judecătoria Constanța - s-au declarat deopotrivă necompetente să judece aceeași cauză, declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și cel puțin una dintre cele două instanțe este competentă să soluționeze cauza.

Cu privire la situația de fapt, se constată că, pe rolul B.E.J. A. se află dosarul nr. x/2023, format ca urmare a cererii de executare silită depusă de creditoarea B. S.A. la 03.07.2023, privind pe debitoarea C. SUCURSALA OTOPENI, în baza titlului executoriu, constând în sentința civilă nr. 5107 din 26.05.2023, pronunțată de Judecătoria Buftea în dosar nr. x/2022.

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Buftea la 13 iulie 2023, sub nr. x/2023, executorul judecătoresc A. a solicitat încuviințarea executării silite în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 5107/26.05.2023, pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. x/2022, pentru suma de 400 euro (la cursul BNR din ziua plății) și 1.150 RON cheltuieli de judecată, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare începând cu data de 30.09.2022 și până la achitarea integrală a debitului.

Înalta Curte reține că determinarea instanței competente să soluționeze încuviințarea de executare se face prin raportare la dispozițiile art. 666 și art. 651 din C. proc. civ., care stabilesc că instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în țară este competentă judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul, sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în țară, judecătoria în a cărei circumscripție se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor. La alin. (3) al art. 651 C. proc. civ. se stabilește că instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Dispozițiile legale anterior menționate au făcut obiectul interpretării Înaltei Curți de Casației și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, care, prin decizia nr. 6/2023 din 15 mai 2023, a stabilit că, "în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., în situația în care titlul executoriu privește un dezmembrământ fără personalitate juridică, competența teritorială a instanței de executare poate fi stabilită prin raportare la sediul secundar al persoanei juridice debitoare, respectiv la sediul acestui dezmembrământ".

În considerentele acestei decizii, Înalta Curte a reținut că "(80) explicitând criteriul de determinare a competenței teritoriale (în vederea executării silite individuale care își păstrează caracterul unipatrimonial) prin recurgerea la o interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. (...) prin corelarea lor cu cele ale art. 227 alin. (2) din C. civ. - care definesc noțiunea de sediu atât cu referire la sediul principal al persoanei juridice, cât și cu referire la sediile secundare ale acesteia, ce corespund sediilor sucursalelor, reprezentanțelor, punctelor de lucru sau altor structuri ale acesteia - în sensul că sediul debitorului poate fi și cel al dezmembrământului fără personalitate juridică al persoanei juridice ce are calitatea de debitor în raportul de drept execuțional, nu se schimbă regimul de competență teritorială exclusivă a instanței de executare, iar o atare aplicare a legii nu poate fi decât una judicioasă și benefică părților din punctul de vedere al celerității și costurilor procedurii. (81) Astfel fiind, este corectă soluția din cea dintâi orientare jurisprudențială, dar a cărei justificare trebuie amendată, în limitele și cu argumentele prezentate anterior. Sub alte aspecte, s-a reținut pertinent în această orientare jurisprudențială că, stabilind competența teritorială a instanței de executare la sediul debitorului, norma art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. nu distinge referitor la personalitatea juridică a acestuia, ci se raportează doar la atributul de identificare dat de sediu. Într-adevăr, norma atributivă de competență, sub aspect teritorial, nu acționează în funcție de elemente relative la personalitatea juridică, patrimoniul propriu ori capacitatea de folosință a debitorului din raportul juridic obligațional. În plus, existența personalității juridice nu este o condiție ce trebuie îndeplinită spre a fi parte într-o procedură, câtă vreme, potrivit art. 56 alin. (2) din C. proc. civ., o entitate poate sta în judecată dacă este constituită potrivit legii. (82) Cum legea nu distinge sub aspectul sediului principal ori al celui secundar al persoanei juridice de drept privat, nu există niciun impediment de a considera că, în situația în care titlul executoriu privește (și) un dezmembrământ fără personalitate juridică, competența teritorială a instanței de executare poate fi stabilită prin raportare la sediul secundar al persoanei juridice debitoare, respectiv la sediul acestui dezmembrământ."

În cauză, se constată că cererea de executarea silită a fost formulată împotriva C. SUCURSALA OTOPENI, cu sediul în localitatea Otopeni, Calea x, Aeroportul Internațional Henri Coandă Terminal Plecări I, birourile 1-7, jud. Ilfov, în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 5107/26.05.2023, pronunțată de Judecătoria Buftea în dosarul nr. x/2022, prin care a fost admisă cererea de valoare redusă formulată de reclamanta B. S.A. în contradictoriu cu pârâta C., cu sediul în localitatea Otopeni, Calea x, Aeroportul Internațional Henri Coandă Terminal Plecări I, birourile 1-7, jud. Ilfov.

Prin decizia pronunțată în interesul legii indicată mai sus s-a reținut că, "(74) în cazul în care persoana juridică își organizează dezmembrăminte fără personalitate juridică, cum ar fi sucursale, reprezentanțe teritoriale, puncte de lucru sau alte asemenea entități fără personalitate juridică, pentru care sunt asigurate sedii secundare și ori de câte ori în titlul executoriu se regăsesc astfel de structuri ale persoanei juridice, în mod singular ori alături de persoana juridică de bază, ca titulari ai obligațiilor ce se cer aduse la îndeplinire pe cale silită, trebuie admis că, în aplicarea dispozițiilor art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., instanța de executare poate fi și judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, sediul dezmembrământului fără personalitate juridică. Aceasta întrucât, în considerarea prevederilor art. 227 alin. (2) din C. civ., sediile sucursalelor, reprezentanțelor teritoriale ori punctelor de lucru sunt sedii (secundare) ale persoanei juridice înseși, ce corespund noțiunii de "sediu al debitorului", utilizată de legiuitor în cuprinsul art. 651 alin. (1) din C. proc. civ. pentru asigurarea exclusivității teritoriale a instanței de executare".

Potrivit art. 517 alin. (4) C. proc. civ., dezlegarea problemelor de drept judecate de Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii al Înaltei Curți de Casație și Justiție este obligatorie de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Față de considerentele anterior expuse, având în vedere că, atât prin titlul executoriu cât și prin cererea de încuviințare a executării silite este indicat sediul sucursalei Otopeni a C., din Otopeni, jud. Ilfov și văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 octombrie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-02-07
0,97
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 246/2024
diu nu se află pe teritoriul României), și nu A. SUCURSALA OTOPENI, cum se afirmă prin cererea de executare silită. Astfel, întrucât debitorul din prezenta cauză -A.- nu are sediul în România, devine competentă instanța în a cărei circumscr
ÎCCJ 2024-03-19
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 764/2024
Ședința publică din data de 19 martie 2024 I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr. x/2023, petentul Biroul Executorului Judecătoresc A., pentru creditorul B. S.A., în contra
ÎCCJ 2024-03-21
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 636/2024
Ședința publică din data de 21 martie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1) Obiectul litigiului dedus judecății Prin cererea înregistra
ÎCCJ 2024-03-05
0,96
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 494/2024
Ședința publică din data de 5 martie 2024 Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, sub nr. de dosar x/20
ÎCCJ 2023-04-04
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 545/2023
rii executării silite, domiciliul debitorului era situat în municipiul Constanța, județul Constanța, precum și că din verificările efectuate de către instanță în aplicația DEPABD a rezultat că debitorul are domiciliul activ, începând cu dat
Sursă