ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2030/2023

HOTĂRÂRE

10.10.2023

CAMERĂ

civil_2

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2030/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 10 octombrie 2023

Deliberând asupra conflictului negativ de competență, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 31.01.2023 pe rolul Tribunalului Dolj, secția a II-a civilă, sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 500.004,22 RON, reprezentând contravaloarea daunei pentru marfa transportată; obligarea la plata dobânzii legale începând cu data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data plății efective și integrale a debitului și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 1170 C. civ., art. 1270, art. 1350 C. civ., art. 1955-2001 C. civ., Convenția CMR.

La dosarul cauzei, pârâta B. S.R.L a depus întâmpinare, prin care a solicitat admiterea excepției necompetenței teritoriale a Tribunalului Dolj de a soluționa cererea de chemare în judecată formulata de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta. A arătat că, având in vedere că reședința obișnuită a acesteia este în Satu Mare, sediul societății prin care a fost încheiat contractul de transport este tot în Satu Mare, competența teritorială revine Tribunalului Satu Mare și nu Tribunalului Dolj, conform dispozițiilor art. 31. alin. (1) lit. a) din Convenția CMR de la 1956.

A menționat că este de observat și că, potrivit prevederilor art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este competentă teritorial și instanța locului de plecare sau de sosire, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport. Locul de plecare este evident Satu Mare - adică sediul social al pârâtei de unde ansamblul auto a plecat spre Franța.

Prin sentința civilă nr. 105/2023 din 03.05.2023, pronunțată în dosar nr. x/2023, Tribunalul Dolj, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale a instanței, invocată de pârâtă prin întâmpinare și a declinat competența în favoarea Tribunalului Satu Mare.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, în cauză, reclamanta pretinde contravaloarea prejudiciului rezultat în temeiul unui contract de transport internațional de mărfuri, astfel că devin incidente prevederile art. 31 alin. (1) din Convenția de la Geneva referitoare la contractul internațional de mărfuri pe șosele.

Potrivit art. 31 pct. 1 din Convenția referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele (CMR), încheiată la Geneva la 19 mai 1956 (la care România a aderat prin Decretul nr. 451 din 20.11.1972) - convenție indicată și ca temei al acțiunii civile de către reclamantă, respectiv ca aplicabil contractului de transport dintre părți, "Pentru toate litigiile decurgând din transporturile supuse prezentei convenții, reclamantul poate să sesizeze, în afara organelor de jurisdicție ale țărilor contractante, desemnate de comun acord de către părți, organele de jurisdicție din țara pe teritoriul căreia:

a) se află reședința obișnuită a pârâtului, sediul său principal sau sucursala ori agenția prin intermediul căreia contractul de transport a fost încheiat; sau

b) este situat locul preluării mărfurilor sau a celui prevăzut pentru eliberarea mărfurilor, și nu poate sesiza decât aceste organe de jurisdicție."

Așadar, în cazul litigiilor izvorând din contracte de transport internațional de mărfuri pe șosele, dacă părțile nu au convenit asupra competenței instanței judecătorești din o anumită țară, reclamantul poate sesiza:

- instanța din țara pe teritoriul căreia se află sediul pârâtului, aceasta fiind regula în materie de competență;

- în cazul în care, din motive obiective, nu poate sesiza instanța din țara pe teritoriul căreia se află sediul pârâtului, atunci, ca excepție, poate sesiza fie instanța din țara pe teritoriul căreia se află locul preluării mărfurilor, fie instanța din țara pe teritoriul căreia se află locul eliberării mărfurilor.

În speță, sediul pârâtei este în Satu Mare, iar reclamanta nu a invocat și dovedit că nu putea sesiza instanța de la sediul pârâtei, nefiind argumentată în vreun fel necesitatea sesizării Tribunalului Dolj, respectiv indicat motivul pentru care nu putea sesiza decât instanța judecătorească de la locul eliberării mărfurilor, astfel că nu reiese ca fiind aplicabilă excepția de la art. 31 pct. 1 lit. b).

În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 116 C. proc. civ. și a principiului disponibilității, se reține că, într-adevăr, în toate cazurile de competență teritorială alternativă alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, revine reclamantului. De asemenea, art. 113 pct. 6 din același cod, aplicabil în cazul cererilor ce izvorăsc dintr-un contract de transport, prevede o competență teritorială alternativă, în favoarea instanței de la sediul pârâtului sau a instanței locului de plecare sau sosire.

Însă aceste dispoziții trebuie privite în strânsă corelație cu dispozițiile art. 31 pct. 1 din Convenția de la Geneva, care stabilesc posibilitatea pentru reclamant de a opta pentru introducerea acțiunii fie la instanța aleasă de părțile contractului de transport internațional de marfă, fie la instanța sediului pârâtului, fie la instanța în circumscripția căreia se află locul preluării mărfurilor sau a celui prevăzut pentru eliberarea mărfurilor (în acest din urmă caz doar dacă din motive obiective nu poate sesiza decât instanța de la locul preluării mărfurilor sau al celui prevăzut pentru eliberarea acestora).

Prin urmare, având în vedere că reclamantul nu a precizat care sunt motivele obiective pentru care nu a putut sesiza instanța de la sediul pârâtei, instanța a constatat faptul că Tribunalul Dolj nu este competent în raport cu criteriile enunțate în art. 31 pct. 1 al Convenției.

Urmare a declinării competenței de soluționare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub același nr. de dosar.

Prin sentința civilă nr. 154 din 20.06.2023, Tribunalul Satu Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de reclamantă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, a constatat intervenit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că, transportul efectuat de către pârâtă în beneficiul reclamantei este un transport internațional de mărfuri, astfel că, prezentul demers judiciar este supus reglementărilor prevăzute în Convenția referitoare la contractul de transport internațional pe șosele, CMR, încheiată la Geneva la data de 19.05.1956, la care România a aderat prin Decretul nr. 451/20.11.1972.

Astfel cum rezultă din mențiunile înscrise în Anexa la comanda de transport nr. 35/16.12.2021, asumată prin semnătură și ștampilă de ambele părți semnatare, contractul este supus dreptului civil român, iar tribunalul de soluționare a divergențelor este Judecătoria Craiova.

Cu toate că alegerea de comun acord de către părțile semnatare ale comenzii de transport nr. 35/16.12.2021 a instanței competente în soluționarea litigiilor decurgând din derularea contractului de transport este limitată la indicarea Judecătoriei Craiova, instanța, raportat la contextul în care s-a indicat această instanță, respectiv tribunal de soluționare a divergențelor, apreciază că voința părților a fost aceea de a investi instanțele din raza Tribunalului Dolj cu soluționarea litigiilor decurgând din contract.

Având în vedere faptul că reclamanta, căreia îi revine alegerea între mai multe instanțe competente în caz de competență teritorială alternativă, a optat pentru introducerea prezentului demers judiciar la instanța aleasă de părțile contractului de transport internațional de mărfuri în conformitate cu prevederile art. 31 alin. (1) din Convenția CMR din 1956, respectiv la Tribunalul Dolj, instanța a apreciat ca Tribunalul Satu Mare nu este competent să judece prezenta cauză.

Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constatând că în cauză există un conflict negativ de competență, în sensul art. 135 C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece litigiul, va pronunța regulatorul de competență stabilind competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, pentru următoarele considerente:

În ceea ce privește legalitatea învestirii în vederea soluționării conflictului de competență, Înalta Curte constată că, în conformitate cu dispozițiile art. 133 pct. 2 din C. proc. civ., există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

În cauză, Tribunalul Dolj și Tribunalul Satu Mare și-au declinat reciproc competența de soluționare a pricinii, prezentul conflict negativ de competență fiind generat de constatările diferite ale celor două instanțe cu privire la aplicarea unor norme de competență teritorială diferite, respectiv norma de competență internațională prevăzută de art. 31 din Convenția referitoare la contractul de transport internațional pe șosele, CMR, încheiată la Geneva la data de 19.05.1956, la care România a aderat prin Decretul nr. 451/20.11.1972 și cea din art. 113 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., referitoare la competența teritorială alternativă.

Raportul juridic dintre părți are la bază un contract de transport internațional de mărfuri.

Potrivit art. 1071 alin. (1) teza I C. proc. civ., "instanța sesizată verifică din oficiu competența sa internațională, procedând conform regulilor interne privind competența".

Conform art. 31 pct. 1 din Convenția din 19 mai 1956 referitoare la contractul de transport internațional de mărfuri pe șosele, semnată la Geneva, instanțele române sunt competente internațional, iar potrivit art. 1072 C. proc. civ., când instanțele române sunt competente, competența se determină conform regulilor din C. proc. civ. și, după caz, a celor prevăzute în legi speciale.

Prin urmare, în cauză, odată stabilită competența internațională a instanțelor române, competența materială și teritorială pentru soluționarea cauzei se determină exclusiv pe baza regulilor C. proc. civ.

Regula de drept comun în materia competenței teritoriale este înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., conform căruia "cererea de chemare în judecată se introduce la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Înalta Curte reține că reclamanta are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din art. 116 C. proc. civ., iar pentru toate cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanțele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantei.

Totodată, potrivit dispozițiilor art. 113 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în afară de instanțele prevăzute la art. 107, mai este competentă instanța locului de plecare sau de sosire, pentru cererile ce izvorăsc dintr-un contract de transport.

De asemenea, instanța supremă reține că, pentru cazurile în care legea stabilește o competență teritorială alternativă, reclamantul este cel care are exclusiv dreptul de a decide care din instanțele deopotrivă competente să fie sesizată, iar, în speță, reclamanta și-a exprimat opțiunea prin introducerea cererii de chemare în judecată pe rolul Tribunalului Dolj, ca fiind instanța de la locul de sosire a mărfii, instanță legal învestită, competentă să soluționeze cauza.

Față de considerentele anterior expuse și văzând și dispozițiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj.