ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2018/2023

Ședința publică din data de 10 octombrie 2023

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 23.04.2021, pe rolul Judecătoriei Fetești, sub dosar nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar provizoriu B. și prin administrator special C., în contradictoriu cu pârâta D. S.A, a solicitat obligarea intimatei-pârâte D. S.A. la plata sumei de 682.110 RON, reprezentând despăgubiri egale cu prețul serviciilor pentru cele 4 posturi reduse în mod nelegal, pe perioada 10.02.2021 și până la data încetării de drept a duratei contractului - 14.01.2022, împreună cu dobânda penalizatoare aferentă, calculată de la data fiecărei scadențe lunare și până la achitarea integrală a debitului.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1350 C. civ. și urm., art. 1530 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 913 din 16.09.2021, pronunțată de Judecătoria Fetești Județul Ialomița, a fost admisă excepția necompetenței materiale a judecătoriei și declinată competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului Ialomița.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița la 11.11.2021, sub același număr de dosar.

Prin sentința civilă nr. 1362 F/09.12.2021, pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția Civilă, prima instanță a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată și a obligat reclamanta la plata către pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 4.900 RON.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta A. S.R.L. a declarat apel, care a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 401/2023 din 13 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă. Prin aceeași decizie, instanța de apel a respins ca neîntemeiată cererea apelantei-reclamante de acordare cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar provizoriu B. și prin administrator special C., a formulat cerere de recurs, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, în consecință, admiterea apelului reclamantei, obligarea intimatei-pârâte D. S.A. la plata sumei de 682.110 RON, reprezentând despăgubiri egale cu prețul serviciilor pentru cele 4 posturi reduse în mod nelegal, pe perioada 10.02.2021 și până la data încetării de drept a duratei contractului - 14.01.2022, împreună cu dobânda penalizatoare aferentă, calculată de la data fiecărei scadențe lunare și până la achitarea integrală a debitului.

Totodată, a solicitat obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, efectuate în fond și apel.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-reclamantă susține că decizia atacată este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, referitoare la condițiile rezoluțiunii contractului, menționate în C. civ., fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Totodată, învederează că instanța de apel a dat o interpretare proprie clauzelor contractuale.

Astfel, sub un prim aspect, arată că instanța de apel a reținut, în mod nelegal, faptul că, modificarea unilaterală a contractului de către beneficiar (intimata-pârâtă) și reducerea posturilor de la 5 la unul, nu reprezintă o reziliere, chiar și parțială, a contractului de prestări servicii.

A menționat că, la data de 14.01.2019, între părțile litigante s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. x/14.01.2019, având ca obiect executarea serviciului de pază la punctele de lucru ale pârâtei-E., F., Punct de lucru Bordușani-IAS și Balta - din Jud. Ialomița, acesta având o durată de 36 luni. Recurenta-reclamantă a mai arătat că, la 10.04.2020, a recepționat notificarea de reziliere nr. x/10.04.2020, prin care intimata-pârâtă a antamat rezilierea contractului cu societatea recurentă, fără a justifica în vreun mod această solicitare și fără a invoca sau dovedi neîndeplinirea de către prestator a obligațiilor contractuale, astfel cum prevăd dispozițiile legale privind rezilierea contractelor.

Ulterior, cu încălcarea prevederilor contractuale, la 04.11.2020, prin notificarea nr. x/04.11.2020, intimata-pârâtă a transmis solicitarea privind reducerea numărului de posturi cu 90%, începând cu 10.02.2021, fiind menținut din cele 5 posturi, doar un singur post, la punctul de acces al punctului de lucru Bărăganu.

Recurenta subliniază existența unui dubiu asupra realității reducerii numărului de posturi ale prestatorului, operând o reziliere mascată de "libertatea contractuală" a beneficiarului de a activa clauza 5.8 din contract, deoarece a fost angajată o altă firmă de pază pentru posturile ce au fost reduse conform clauzei contractuale 5.8.

Autoarea prezentei căi de atac învederează că, deși a solicitat ambelor instanțe anterioare emiterea unei adrese către intimata-pârâtă, pentru a pune la dispoziția instanței de judecată contractul de prestări servicii încheiat cu G. S.R.L., împreună cu actele adiționale la acesta, pentru posturile de pază ce fac obiectul contractului dintre recurentă și pârâtă, în vederea dovedirii faptului că aceste posturi de pază nu au fost efectiv reduse, ci au fost încredințate unui alt operator, cu încălcarea prevederilor contractuale, această solicitare a fost respinsă de ambele instanțe de judecată.

În aceste condiții, apreciază că este eronată concluzia instanței de apel potrivit căreia, "reducerea posturilor trebuie privită doar în raport de partenerul contractual și nu drept clauză de restrângere a libertății contractuale a beneficiarului în raport de orice alt terț". Totodată, recurenta apreciază că instanța de apel a fost de acord cu abordarea intimatei-pârâte de a restrânge numărul de posturi după bunul său plac, de a angaja o terță persoană juridică pentru a presta serviciile contractuale prestate de recurentă și de a rezilia mascat contractul înainte de perioada stabilită, fără a putea fi trasă la răspundere conform art. 7.2 din contract.

Or, învederează că această abordare a instanței de apel este total greșită, raportată la dispozițiile legale aplicabile în materie contractuală, fiind astfel încălcate drepturile subiective și interesele recurentei, cauzându-i acesteia în mod concret un prejudiciu.

Sub un al doilea aspect, autoarea prezentei căi de atac susține că instanța de apel a făcut aplicarea greșită a normelor de drept material referitoare la condițiile rezoluționării contractului înainte de perioada stabilită, menționate la art. 2.1 coroborat cu art. 7.2 din contract, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În acest sens, recurenta-reclamantă evocă dispozițiile art. 1516 alin. (2) C. civ. și susține că dispozițiile legale referitoare la reziliere (art. 1549-1554 C. civ.), deși au un caracter imperativ, conferă o serie de prerogative părților. Astfel, pentru a se putea invoca rezoluțiunea sau rezilierea contractului, este necesar ca debitorul să se facă vinovat de neexecutarea obligațiilor care îi incumbă, cu alte cuvinte, trebuie reținută o culpă din partea sa.

De asemenea, susține că, din interpretarea per a contrario a prevederilor art. 1551 alin. (1) C. civ., rezultă că o a doua condiție pentru ca rezilierea să poată opera o reprezintă caracterul însemnat al neexecutării.

Obligațiile esențiale potrivit naturii contractului sunt obligațiile principale ale părților, care se nasc prin încheierea contractului. Mai arată că, potrivit art. 1020 C. civ., condiția rezolutorie este subînțeleasă întotdeauna în contractele sinalagmatice, în cazul în care una dintre părți nu îndeplinește angajamentul său iar potrivit art. 1021 din același cod, într-un astfel de caz, creditorul are alegerea să îl silească pe debitor să își execute obligația sau să ceară desființarea (rezoluțiunea) contractului.

Arată că, deși instanța de apel a apreciat că reducerea posturilor prin nerespectarea clauzelor contractuale de către intimata-pârâtă reprezintă o normalitate, acest aspect determinant în soluționarea cauzei trebuie raportat la ambele părți contractante, întrucât, din probele administrate rezultă că, activarea clauzei menționate în contractul de prestări servicii la art. 5.8, de reducere cu 90% a posturilor, era legitimă doar în contextul în care societatea intimată-pârâtă ar fi desființat efectiv aceste posturi și nu cu scopul de a încheia un alt contract cu o altă societate care are același obiect de activitate și care să preia activitatea desfășurată de recurentă, dar și în contextul în care ar fi intervenit o situație de imposibilitate de plată din partea Beneficiarului.

Existența acestui fapt, a încheierii unui alt contract cu o altă societate comercială, nu a fost contestată de intimata-pârâtă, astfel că, în opinia recurentei rezultă cu claritate existența culpei în neexecutarea obligației din partea acesteia, în virtutea adagiului "nemo auditur propriam turpitudinem allegans".

Așadar, susține că instanța de apel trebuia să observe faptul că recurenta a transmis pârâtei notificarea nr. x/26.01.2021, prin care și-a exprimat dezacordul cu privire la această reducere de posturi.

Autoarea prezentei căi de atac menționează că, pe tot parcursul derulării contractului, a făcut eforturi deosebite și a reușit să creeze un climat de ordine și securitate a bunurilor societății intimate-pârâte, înlăturând orice formă de sustragere sau furt, exemplu stând rezultatele obținute specificate în rapoartele de activitate lunară, pe care le-a prezentat conducerii intimatei.

Cheltuielile pe care le-a efectuat cu personalul și cu mijloacele logistice nu au fost amortizate, recurenta înregistrând un deficit major în acest sens.

În concluzie, menționează că sunt îndeplinite condițiile răspunderii contractuale, respectiv fapta ilicită (neexecutarea "stricto sensu" a obligațiilor contractuale asumate de pârâtă), existența unui prejudiciu în patrimoniul recurentei-reclamante, cuantificat la suma de 682.110 RON, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită a debitorului și prejudiciu și existența culpei în sarcina intimatei-pârâte.

Susține că neexecutarea obligațiilor contractuale și constatarea rezilierii mascate a contractului conform art. 5.8 din contract trebuie analizată în raport de probele administrate în cauză, astfel că reducerea posturilor trebuie să fie asimilată unei rezilieri parțiale a contractului, iar fără documentația solicitată de la intimata-pârâtă, instanța de judecată nu poate aprecia asupra neexecutării grave a obligațiilor contractuale prin reducerea posturilor.

Întrucât, în opinia recurentei, intimata-pârâtă a redus posturile pentru a încheia un contract de prestări servicii cu o altă societate, solicită instanței de recurs să constate rezilierea anticipată parțială a contractului și să dea eficiență art. 7.2 din contractul de prestări servicii.

Recursul a fost comunicat intimatei-pârâte la 02.06.2023, iar la 03.07.2023, aceasta a depus, în termen legal, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea ca neîntemeiat a recursului și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

La 07.07.2023, întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă a fost comunicată recurentei, care nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Înalta Curte, luând în analiză cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de instanța de judecată din oficiu, constată următoarele:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit art. 486 alin. (3) teza I din același act normativ, "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e, precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității".

Totodată, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., "aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Din analiza coroborată a dispozițiilor legale anterior evocate rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiază și dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în motivele de casare prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, neîncadrarea criticilor în motivele de casare prevăzute limitativ de legea procesual civilă este sancționată cu anularea recursului.

Soluția la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, în care se examinează numai conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, astfel cum rezultă din art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

Pornind de la aceste dispoziții legale, instanța supremă apreciază că prin cererea de recurs nu au fost formulate critici de nelegalitate susceptibile de a fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, deși autoarea recursului și-a întemeiat demersul judiciar pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., în realitate, aceasta nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să se circumscrie cel puțin unui motiv de casare dintre cele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Prin motivele invocate, recurenta-reclamantă urmărește reanalizarea situației de fapt prin readministrarea probatoriului, pentru a se stabili, așa cum susține chiar recurenta, pe de o parte, culpa pârâtei în executarea obligațiilor contractuale, iar pe de altă parte, faptul că reducerea posturilor trebuie să fie asimilată unei rezilieri parțiale a contractului.

Or, stabilirea situației de fapt intră în atribuția exclusivă a instanțelor devolutive, în urma evaluării probelor administrate în cauză, respectiv contractul de prestări servicii din 14.01.2019, notificările dintre părți și restul înscrisurilor depuse de părți în probațiune.

Controlul judiciar realizat în calea extraordinară de atac a recursului este limitat la verificarea legalității hotărârii recurate, neputând fi repusă în discuție evaluarea probelor administrate în cauză.

Recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a aplicat greșit prevederile art. 1020-1021, art. 1516 și art. 1549-1554 C. civ., reținând faptul că, în cauză, nu a operat rezilierea parțială a contractului, motivând că reducerea posturilor și rezilierea constituie chestiuni distincte, reglementate ca atare de părți, reducerea neputând fi asimilată unei rezilieri mascate. În acest sens, recurenta-reclamantă se prevalează de notificările din 10.04.2019, 04.11.2020 și 26.01.2021 pe care părțile și le-au adresat reciproc, precum și de prevederile art. 5.8, art. 2.1 și art. 7.2 din contractul de prestări servicii din 14.01.2019.

Instanța de recurs constată că recurenta invocă prevederile C. civ. mai sus amintite, pentru a susține faptul că, în cauză, a operat rezilierea parțială a contractului, însă prin raportare la interpretarea clauzelor contractuale și la existența unor înscrisuri, cărora instanța de apel nu le-ar fi dat relevanță în construirea silogismului judiciar care a stat la baza adoptării deciziei recurate.

Această argumentație nu poate fi încadrată cazului de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurenta nu ține seama de considerentele deciziei recurate, prin care instanța de apel a reliefat că, din analiza sistematică a prevederilor contractului, reiese că părțile înseși au prevăzut posibilitatea expresă a beneficiarului de reducere a numărului de posturi, acțiune contractuală separată față de opțiunea sa de reziliere. A reținut instanța de prim control judiciar că, prin acordul lor, părțile au prevăzut, separat, cele două ipoteze - de reducere a numărului de posturi cu până la 90% și de încetare a contractului, iar intimata pârâtă nu avea obligația de a justifica culpa contractuală a prestatorului de servicii pentru a opera modificarea contractului (sub forma reducerii numărului de posturi) așa cum această obligație era prevăzută în cazul încetării contractului. Cele două drepturi contractuale ale beneficiarului beneficiază de o reglementare distinctă și de prevederea unor obligații contractuale diferite.

Totodată, instanța de apel a reținut că, unicele cerințe pentru operarea reducerii posturilor erau reprezentate de respectarea proporției de 90% și de notificarea prestatorului cu 60 de zile înainte de implementarea schimbării, ambele fiind necontestate de reclamantă și conform îndeplinite de pârâtă, iar în ceea ce privește pretinsa intenție de reziliere, apelanta reclamantă nu a probat încetarea efectivă a raporturilor contractuale prin activarea clauzei 5.8, înainte de termenul contractual, reducerea neputând fi asimilată unei rezilieri mascate.

Prin raportare la toate aceste elemente, instanța de apel a dat eficiență principiului efectului devolutiv al apelului și a verificat modalitatea în care părțile și-au executat obligațiile asumate, dacă se confirmă neexecutarea obligațiilor contractuale de către pârâtă, precum și dacă raportul juridic dintre părți, derivat din contractul de prestări servicii din 14.01.2019 a încetat prin reziliere.

Prin urmare, dispozițiile art. 1516 C. civ. și ale 1020-1021 din același cod au fost invocate formal, de vreme ce recurenta nu arată modalitatea greșită în care instanța de apel a aplicat aceste dispoziții legale în contextul în care instanța de prim control judiciar a reținut că intimata pârâtă nu avea obligația de a justifica culpa contractuală a prestatorului de servicii pentru a opera modificarea contractului, ci se cantonează în a dezvolta considerente cu privire la interpretarea probatoriului și a clauzei 5.8 din contract de către instanța de apel, urmărind, în esență, prin devoluarea integrală a fondului, să demonstreze o altă stare de fapt decât cea reținută de instanța de apel, cu privire la respectarea de către intimata-pârâtă a procedurii contractuale în cazul reducerii posturilor.

În esență, recurenta nu poate invoca greșita aplicare a normelor legale relative la rezilierea contractului, din moment ce instanța de apel a analizat existența unei clauze contractuale ce conferă uneia dintre părți dreptul de a modifica unilateral contractul și respectarea mecanismului contractual de invocare a respectivei clauze. Altfel spus, criticile sunt străine de raționamentul logico-juridic ce fundamentează decizia atacată.

În acest sens, recurenta se prevalează de existența unui contract încheiat de intimata-pârâtă cu o altă societate comercială, prin care a fost preluată activitatea efectuată de reclamantă, în încercarea de a demonstra, contrar celor reținute de instanța de apel, că intenția reală a intimatei-pârâte a fost aceea de a rezilia contractul în temeiul clauzei 7.2, iar nu de a reduce numărul de posturi cu respectarea dispozițiilor contractuale ale clauzei 5.8.

Or, Înalta Curte reține că interpretarea probelor și stabilirea voinței reale a părților - elemente ale chestiunilor de fapt (questio facti) ale cauzei deduse judecății - ține de aprecierea suverană a instanțelor de fond, devolutive, atributul esențial al instanței de recurs constituindu-l interpretarea legii.

De altfel, se constată că aceleași susțineri au fost făcute integral și în fața instanței de apel, care a stabilit faptul că, în cauză, contractul nu a fost reziliat parțial, înainte de termen. Faptul că prima instanță de control judiciar a confirmat soluția primei instanțe, în dezacord cu opinia recurentei, nu atrage casarea unei hotărâri, în lipsa incidenței unuia dintre motivele de casare prevăzute în mod limitativ de dispozițiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Din această perspectivă, recurenta-reclamantă nu a reușit să dezvolte critici de nelegalitate cu privire la decizia atacată, susținerile sale vizând temeinicia alegată a pretențiilor din cererea de chemare în judecată, aspect ce nu poate face obiectul controlului în recurs, prin raportare la dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ.

În ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanța supremă constată că recurenta nu a formulat nicio critică care să vizeze un eventual viciu al motivării deciziei instanței de apel, în cele trei ipoteze prevăzute de motivul de casare amintit, respectiv dacă hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, dacă hotărârea cuprinde motive contradictorii, ori dacă cuprinde numai motive străine de natura cauzei.

În speță, instanța supremă reține, pentru argumentele pe care le-a expus, că susținerile din memoriul de recurs nu au aptitudinea de a reprezenta critici de nelegalitate și nici nu pot fi încadrate în vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. fiind invocate exclusiv formal. În plus, nu au fost identificate nici alte motive de ordine publică care să poată fi ridicate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurenta nu a formulat critici care să poată fi subsumate motivelor de recurs reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., în temeiul art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3), raportat la art. 489 alin. (2) și 496 alin. (1) din același cod, Înalta Curte va anula recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar provizoriu B. și prin administrator special C. împotriva deciziei civile nr. 401/2023 din 13 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L., prin administrator judiciar provizoriu B. și prin administrator special C. împotriva deciziei civile nr. 401/2023 din 13 martie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 octombrie 2023.