ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 10.10.2023

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2005/2023

HOTĂRÂRE
10.10.2023
CAMERĂ
civil_2
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2005/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 10 octombrie 2023

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani, secția a II-a civilă la 16.02.2021, sub numărul x/2021, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei Știubieni, jud. Botoșani, a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 330.000 RON, reprezentând contravaloarea prestațiilor efectuate conform facturilor fiscale nr. x/2015, nr. y/2015 și nr. 2591/2016, emise în baza contractului de lucrări nr. x/03.07.2015.

Totodată, a mai solicitat obligarea pârâtei la plata penalităților de 0,01 %/zi pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 12.3 din contractul de lucrări nr. x/03.07.2015.

Prin sentința civilă nr. 68 din 12 iulie 2021, pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă, s-au respins excepțiile netimbrării și lipsei semnăturii.

S-a admis cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. Roma, în contradictoriu cu pârâta Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei Știubieni, jud. Botoșani. A fost obligată pârâta să-i plătească reclamantei suma de 330.000 RON, reprezentând contravaloarea prestațiilor efectuate conform facturilor fiscale nr. x/29.07.2015 (parțial), nr. 2225/13.11.2015 (parțial) și nr. 2591/25.08.2016 (parțial), emise în baza contractului de lucrări nr. x/3.07.2015 și penalități de întârziere în cuantum de 0,01% pentru fiecare zi de întârziere, conform art. 12.3 din contract.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei Știubieni, județul Botoșani, prin care a solicitat admiterea apelului și anularea hotărârii apelate.

Prin încheierea de ședință din 18.11.2021, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă a suspendat judecarea cauzei având ca obiect apelul formulat de către pârâta Unitatea Administrativ Teritorială a Comunei Știubeni, împotriva sentinței civile nr. 68 din 12 iulie 2021, pronunțată de Tribunalul Botoșani, secția a II-a civilă, intimată fiind reclamanta A. S.R.L. Roma.

Dosarul a fost repus pe rol la data de 20.05.2022, în vederea verificării termenului de perimare.

Prin decizia nr. 152 din 16 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă, s-a constatat că apelul pârâtei este perimat.

Împotriva acestei decizii, pârâta UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA ȘTIUBIENI - prin Primar a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Cererea de recurs a fost comunicată intimatei A. S.R.L. Roma la 16.08.2022, care nu a depus întâmpinare.

Prin încheierea din 13 decembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecății recursului.

Prin rezoluția din 13 iulie 2023, cauza a fost repusă pe rol, din oficiu, iar părțile au fost citate în vederea discutării excepției de perimare pentru termenul de judecată din 10 octombrie 2023.

Examinând excepția perimării prezentului recurs, invocată de instanță din oficiu, în raport cu dispozițiile art. 420 alin. (2) raportat la art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Buna administrare a justiției impune ca actele de procedură să fie îndeplinite cu respectarea condițiilor impuse de lege, precum și ca acestea să se succeadă cu respectarea termenelor stabilite de lege sau de judecător.

Sub acest aspect, instanța supremă reține că, potrivit dispozițiilor art. 416 C. proc. civ.:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță. (3) Nu constituie cauze de perimare cazurile când actul de procedură trebuia efectuat din oficiu, precum și cele când, din motive care nu sunt imputabile părții, cererea n-a ajuns la instanța competentă sau nu se poate fixa termen de judecată".

Potrivit textului de lege evocat, termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță, iar pentru a interveni perimarea în materie civilă, cauza, indiferent de faza procesuală în care se află, trebuie să fi rămas în nelucrare timp de 6 luni din motive imputabile părții.

Perimarea este o sancțiune procedurală de aplicație generală, care operează atât în etapa judecății în primă instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac, având o natură juridică mixtă, în sensul că este o sancțiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găsește, dar și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței părților în termenul prevăzut de lege.

Astfel, fiind o sancțiune procedurală, perimarea operează de drept, instanța putând să constate perimarea și din oficiu, astfel cum reiese și din dispozițiile art. 420 alin. (1) C. proc. civ.

În raport de dispozițiile art. 416 alin. (2) C. proc. civ.:

"Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părți sau de instanță", iar potrivit art. 417 C. proc. civ., "perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes".

Înalta Curte a constatat că judecata recursului a fost suspendată, în temeiul dispozițiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., prin încheierea din 13 decembrie 2022, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, iar părțile nu au formulat o cerere de reluare a judecății.

Rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la 13 decembrie 2022, cursul termenului de perimare nu a fost întrerupt, iar cauza a rămas în nelucrare mai mult de 6 luni, din vina părților, astfel că la data de 14 iunie 2023 a intervenit perimarea.

Față de caracterul imperativ al dispozițiilor art. 420 C. proc. civ., instanța este obligată să constate perimarea, fără a mai efectua vreun act de procedură.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) raportat la art. 416 coroborat cu art. 420 C. proc. civ., va constata perimat recursul declarat de recurenta-pârâtă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA ȘTIUBIENI - prin Primar împotriva deciziei nr. 152 din 16 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă în dosar nr. x/2021.

Constată perimat recursul declarat de recurenta-pârâtă UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ COMUNA ȘTIUBIENI - prin Primar împotriva deciziei nr. 152 din 16 iunie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția a II-a civilă.

Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Recursul se depune la Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 octombrie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2021-09-28
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1871/2021
Ședința publică din data de 28 septembrie 2021 Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 29 iunie 2017, pe rolul Tribunalului Satu-Mare, secția a II-a civilă, de contencios administrativ
ÎCCJ 2022-10-06
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1948/2022
Ședința publică din data de 6 octombrie 2022 Asupra conflictului negativ de competență de față; Prin cererea înregistrată la data de 30 iulie 2020 pe rolul Judecătoriei Constanța – secția civilă, sub nr. x/2020, reclamanta A. S.R.L. a solic
ÎCCJ 2025-11-11
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1610/2025
Ședința publică din data de 11 noiembrie 2025 Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: 1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 14 ianuarie 2021 pe rolul Tribunalului P
ÎCCJ 2023-10-03
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1883/2023
Ședința publică din data de 3 octombrie 2023 Deliberând asupra recursului, constată următoarele: 1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Botoșani, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, la data de 4 martie 2008
ÎCCJ 2024-06-18
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1353/2024
în parte acțiunea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Comuna Havârna în contradictoriu cu pârâta societatea B. S.R.L. și a dispus rezoluțiunea contractului nr. x/10.06.2015, precum și repunerea părților în situația an
Sursă