ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1999/2023

Ședința publică din data de 10 octombrie 2023

Asupra prezentei contestații în anulare, reține următoarele:

Prin cererea de lămurire a înțelesului, întinderii și aplicării dispozitivului sentinței civile nr. 329/PI/21 aprilie 1998, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/1996, înregistrată la data de 30.06.2021 pe rolul Tribunalului Timiș, secția I civilă, sub nr. x/1996*, reclamantul A. a solicitat ca, în temeiul art. 400 alin. (2) din vechiul C. proc. civ., referitor la cele două capete de cerere ale litigiului:

În ce privește modalitatea de calcul a despăgubirilor, să se precizeze că s-a realizat în USD, aplicând eficienței economice lunare, stabilite în USD, pe perioada 01.03.1992-31.12.1997, dobânda de 6%/an cu capitalizare lunară până la data pronunțării sentinței civile nr. 329/PI/21.04.1998, care se aplică până la achitarea efectivă. Să se precizeze perioada de actualizare a creanței.

Prin încheierea civilă din 15.02.2022, pronunțată în dosarul nr. x/1996, Tribunalul Timiș a respins excepțiile tardivității, lipsei de interes și inadmisibilității formulării cererii privind lămurirea înțelesului, întinderii și aplicării titlului executoriu; a repus cauza pe rol pentru a pune în discuția părților excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.A.A.S., excepția autorității de lucru judecat; a dispus emiterea adresei pentru acvirarea dosarului nr. x/1996 al Tribunalului Timiș.

Prin sentința civilă nr. 388/07.07.2022, pronunțată în dosarul nr. x/1996, Tribunalul Timiș a respins excepția autorității de lucru judecat; a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A.A.A.S.; a respins cererea de lămurire a înțelesului, întinderii și aplicării dispozitivului titlului executoriu constând în sentința civilă nr. 329/PI/21.04.1998, pronunțate de Tribunalul Timiș în dosar nr. x/1996, formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâții B. S.A. și Administrarea Activelor Statului, având ca obiect - constatare drept de autor și despăgubiri; a obligat reclamantul A. la plata către pârâta B. S.A. a sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul A., considerând că sentința civilă nr. 388/07.07.2022, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. x/1996, este nelegală și netemeinică.

Împotriva încheierii din 15.02.2022 și a sentinței nr. 388/PI/2022 din 07.07.2022, ambele pronunțate în dosarul nr. x/1996, a declarat apel pârâta B. S.A., prin care a solicitat admiterea apelului și pronunțarea unei soluții de respingere a cererii de chemare în judecată a reclamantului, ca tardivă, inadmisibilă și lipsită de interes, iar pe fond, ca neîntemeiată.

Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, prin decizia civilă nr. 757/A din 12 decembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/1996, a respins apelul declarat de către reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 388/07.07.2022, pronunțate de către Tribunalul Timiș, în dosarul nr. x/1996 și a respins apelul declarat de către pârâta B. S.A. împotriva încheierii din 15.02.2022 și a sentinței civile nr. 388/07.07.2022, pronunțate de către Tribunalul Timiș, în același dosar.

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs, atât reclamantul A., cât și pârâta societatea B. S.A.

Prin decizia nr. 860 din 6 aprilie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023, a fost anulat, ca netimbrat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 757/A din 12 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă. Totodată, a fost respins recursul declarat de recurenta-pârâtă societatea B. S.A. împotriva aceleiași decizii, ca nefondat.

Împotriva deciziei instanței de recurs, contestatorul A. a formulat contestație în anulare, prin care a solicitat anularea deciziei atacate, ca fiind netemeinică și nelegală.

În susținere, contestatorul arată că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, întrucât plata taxei judiciare de timbru nu este datorată legal.

Astfel, arată că titlul executoriu - sentința civilă nr. 329/PI/21.04.1998, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. x/1996, al cărui dispozitiv se solicită a fi lămurit, a finalizat acțiunea întemeiată pe dispozițiile art. 67 alin. (3) din Legea nr. 64/1991.

Conform art. 67 alin. (3) din Legea nr. 64/1991, cererile în justiție în domeniul proprietății industriale sunt scutite de taxe judiciare.

Arată și că, potrivit art. 29 alin. (1) lit. l) din O.G. nr. 80/2013, "sunt scutite de la plata taxei judiciare de timbru acțiunile și cererile, inclusiv cele pentru exercitarea căilor de atac, ordinare și extraordinare, referitoare la orice alte acțiuni, cereri sau acte de procedură pentru care se prevăd prin legi speciale scutiri de taxă judiciară de timbru".

Prin raportare la aceste dispoziții legale, consideră că, în cauză, nu sunt aplicabile art. 1 și art. 2 din O.U.G. nr. 80/2013 ci este aplicabil art. 29 alin. (1) lit. l) din același act normativ, cererea fiind scutită de taxă judiciară de timbru.

În subsidiar, invocă faptul că procedura de citare a contestatorului în etapa recursului este viciată.

Astfel, susține că, până la 06.04.2023, data termenului de judecată, nu a primit nicio citație prin care să i se comunice termenul de judecată și la obligația plății unei eventuale taxe judiciare de timbru, despre care a arătat anterior că este o plată nedatorată.

Învederează că a primit la adresa de domiciliu doar actele trimise de instanță în 03.04.2023 (cu două zile înainte de termen), reprezentând întâmpinările pârâților B. și A.A.A.S., din antetul cărora a aflat că termenul de judecată este 06.04.2023.

La 05.04.2023, susține că a depus, prin e-mail, la dosarul cauzei, o cerere prin care a solicitat un nou termen de judecată pentru lipsă de apărare, înștiințând instanța că nu a fost legal citat, iar în data de 06.04.2023, de la arhiva instanței a fost înștiințat că procedura de citare este legală, întrucât citația a fost afișată pe ușa contestatorului.

Or, contestatorul susține că nu se află în situația prevăzută de art. 163 alin. (3) C. proc. civ., caz în care nu este posibilă afișarea citației pe ușă. Întrucât acesta locuiește într-un bloc cu 120 familii, agentul ori nu l-a căutat, ori nu l-a găsit, trebuind să facă aplicarea art. 163 alin. (6) sau alin. (7) C. proc. civ.

În concluzie, având în vedere cele consemnate, apreciază că este indubitabil că procedura de citare cu acesta a fost nelegală și viciată, astfel încât sunt aplicabile prevederile art. 503 alin. (1) C. proc. civ.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 503 alin. (1) și (3) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.

Contestația a fost comunicată intimatelor la 27.04.2023 .

La 17.05.2023, în termen legal, intimatele B. S.A. și AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S. au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea contestației ca nefondată.

Întâmpinările au fost comunicate contestatorului la 22.05.2023, care nu a depus răspuns la întâmpinare.

Analizând contestația în anulare formulată în cauză, în temeiul motivelor invocate și a normelor de drept incidente, Înalta Curte o va respinge pentru următoarele considerente:

Cu titlu prealabil, având în vedere că, la termenul de astăzi, în raport de dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 76/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și de data înregistrării litigiului pe rolul instanțelor judecătorești, s-a stabilit faptul că, în cauză, sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ. de la 1865, instanța supremă va efectua corespondența temeiurilor de drept invocate de contestator și va analiza prezenta contestație în anulare în raport de dispozițiile art. 317-321 C. proc. civ. de la 1865.

Contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, ce poate fi promovată numai pentru motivele anume prevăzute de lege.

Astfel, potrivit art. 318 alin. (1) C. proc. civ. de la 1865 (art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010), hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Conturând presupusa eroare materială, contestatorul a susținut că aceasta ar consta în faptul că instanța de recurs a anulat recursul său ca netimbrat fără a observa că cererea de recurs era scutită de la plata taxei judiciare de timbru.

Noțiunea de eroare materială prevăzută de art. 318 alin. (1) C. proc. civ. nu poate fi interpretată în sensul de greșeală de judecată, ci se referă la greșeli cu caracter procedural și în legătură cu aspecte formale ale judecății, pentru verificarea cărora nu este necesară o reexaminare a fondului. Eroarea materială trebuie să fie evidentă și nu trebuie să fie rezultatul interpretării sau aplicării unor dispoziții legale, pentru că s-ar ajunge la rejudecarea cauzei prin transformarea unei contestații în anulare într-un recurs neprevăzut de lege. Nu sunt asimilate "erorii materiale" greșelile de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a faptelor ori a unor dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Instanța supremă reține că, prin decizia atacată, instanța de recurs a analizat în mod prioritar problema timbrajului și a reținut că, deși recurentul-reclamant a fost citat încă din data de 3 martie 2023, cu mențiunea de a timbra cererea de recurs cu taxă judiciară de timbru în valoare de 97 RON, datorată potrivit art. 11 alin. (1) teza a II-a, coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, chiar dacă modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare a fost realizată prin afișarea citației pe ușa principală a locuinței destinatarului, dovada regăsindu-se la dosarul de recurs, acesta, în mod nejustificat, nu și-a îndeplinit obligația legală a timbrării.

Deci, considerentele reproduse în privința presupusei erori materiale relevă faptul că instanța de recurs a analizat dispozițiile legale aplicabile și a stabilit situația de fapt cu privire la îndeplinirea obligației de timbrare de către recurent în baza administrării probei cu înscrisuri, fapt ce demonstrează că nu poate fi vorba de "eroare materială" în accepțiunea art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

În realitate, ceea ce urmărește contestatorul prin exercitarea căii de atac extraordinare de retractare de față este reanalizarea obligației dispuse în sarcina acestuia, respectiv de a achita o taxă judiciară de timbru pentru calea de atac a recursului, cu eludarea dispozițiilor art. 17

2

alin. (2) și (3) din Legea nr. 146/1997, aplicabilă procesului în raport de dispozițiile art. 3 alin. (2) din Legea nr. 76/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. și de data înregistrării litigiului pe rolul instanțelor judecătorești, care prevede că "împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate; cererea se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere irevocabilă".

De altfel, cu privire la posibilitatea părților de a supune cenzurii, în căile de atac în reformare, critici care să vizeze existența obligației de plată a taxei judiciare de timbru, s-a pronunțat deja Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia în recurs în interesul legii nr. 7/2014, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 137 din 24 februarie 2015. Prin soluția de unificare s-a statuat că partea are la dispoziție, în mod exclusiv, numai calea de atac specială prevăzută de art. 18 din Legea nr. 146/1997. Deși obiectul analizei a fost reprezentat doar de compatibilitatea acestor aspecte cu natura căilor de atac în reformare, apreciem că argumentele reținute în acea hotărâre de unificare a practicii se aplică, cu atât mai mult, în cazul prezentei căi de atac în retractare, limitată la aspecte formale ale judecății.

Recunoașterea exercitării unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca inadmisibilă în ordinea de drept.

Față de argumentele expuse, rezultă cu evidență că motivul invocat în contestația în anulare nu se încadrează în noțiunea "erorii materiale" în sensul art. 318 alin. (1) C. proc. civ., deoarece contestatorul tinde să repună în discuție elemente ale cauzei care, departe de a fi greșeli care să privească aspecte de ordin formal ale judecății, țin de dezlegarea dată de către instanța de recurs aspectelor privind îndeplinirea obligației de a timbra.

Înalta Curte observă că, în accepțiunea art. 317 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. de la 1865 (art. 503 alin. (1) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 143/2010), poate fi atacată cu contestație în anulare o hotărâre irevocabilă dacă procedura de chemare a părții, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cerințelor legii, cu condiția ca motivele respective să nu fi putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.

În speță, se constată că, pe calea contestație în anulare, contestatorul invocă faptul că procedura de citare pentru termenul de judecată din 6 aprilie 2023, la care Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a judecat recursul îndreptat împotriva deciziei civile nr. 757/A din 12 decembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Timișoara, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/1996, precum și procedura de comunicare a citației prin care contestatorului-recurent i s-a pus în vedere obligația de a achita taxa judiciară de timbru în recurs, nu a fost legal îndeplinită.

Examinând modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare a contestatorului în vederea depunerii taxei judiciare de timbru pentru etapa recursului, precum și pentru termenul de judecată din 6 aprilie 2023, când s-a pronunțat decizia atacată, se constată că aceasta s-a realizat la 03 martie 2023, prin intermediul oficiului poștal, prin afișare, la adresa indicată de contestator în cererea de recurs, respectiv în Pitești, jud. Argeș, str. x, bl. b1, persoana însărcinată cu îndeplinirea procedurii de citare făcând mențiunea afișării actului pe ușa principală a locuinței destinatarului, motivat de lipsa de la domiciliu a persoanei citate, soț, rudă cu destinatarului, persoană care locuiește cu destinatarul, portar sau administrator și a faptului că, în lipsa persoanelor indicate anterior, nu s-a putut afla data când cel citat poate fi găsit.

Or, potrivit art. 92 alin. (3) C. proc. civ. de la 1865, "Dacă cel citat nu se găsește la domiciliu sau dacă, în cazul hotelurilor sau clădirilor compuse din mai multe apartamente, el nu a indicat camera sau apartamentul în care locuiește, agentul va înmâna citația, în primul caz, unei persoane din familie, sau, în lipsă, oricărei alte persoane care locuiește cu dânsul, sau care, în mod obișnuit, primește corespondența, iar, în celelalte cazuri, administratorului, portarului, ori celui ce în mod obișnuit îl înlocuiește; persoana care primește citația va semna adeverința de primire, agentul certificându-i identitatea și semnătura și încheind proces-verbal despre cele urmate", iar potrivit alin. (4) teza finală, a aceluiași articol, "dacă cei arătați nu voiesc să primească citația sau sunt lipsă, agentul va afișa citația, fie pe ușa locuinței celui citat, fie dacă nu are indicația apartamentului sau camerei locuite, pe ușa principală a clădirii, încheind de asemenea proces-verbal despre toate acestea".

Prin urmare, potrivit dispozițiilor art. 92 alin. (4) teza finală C. proc. civ., procedura de citare se socotește a fi îndeplinită și în cazul afișării citației pe ușa principală a locuinței destinatarului, sub condiția întocmirii de către agentul însărcinat cu înmânarea acesteia a unui proces-verbal, ceea în speță s-a făcut, dovada regăsindu-se la dosarul de recurs.

Instanța supremă reține că, potrivit art. 100 alin. (4) C. proc. civ., procesul-verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură face dovada până la înscrierea în fals cu privire la faptele constatate personal de cel care l-a încheiat, iar contestatorul nu a urmat procedura înscrierii în fals. Prin urmare, susținerile acestuia privitoare la împrejurările de fapt în care a fost încheiat procesul-verbal de comunicare a citației nu pot fi deduse judecății pe calea contestației în anulare.

În plus, verificând actele dosarului de recurs, instanța supremă constată că însuși recurentul a recunoscut faptul că avea cunoștință de termenul de judecată din 06.04.2023, întrucât întâmpinările depuse de intimatele-pârâte B. S.A. și A.A.A.S. au fost comunicate recurentului A., prin poștă, la aceeași adresă din Pitești, jud. Argeș, iar la 05.04.2023, contestatorul-recurent a formulat o cerere de amânare a cauzei, prin care a arătat expres că a primit întâmpinările depuse de intimatele-pârâte, cu doar două zile înainte de termenul din 06.04.2023, având nevoie de timp pentru a-și pregăti apărarea.

Mai mult, contestatorul avea cunoștință de obligația stabilită de instanța de recurs în sarcina sa, anume aceea de a plăti taxa judiciară de timbru. Astfel, prin întâmpinările formulate, recepționate de către contestatorul din prezenta cauză, se invocase excepția de netimbrare a recursului.

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 860 din 6 aprilie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 860 din 6 aprilie 2023, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2023.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 10 octombrie 2023.