ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 961/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 961/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra cauzei civile de față,

constată următoarele:

Prin decizia

civilă nr. 269/A din data de 25 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de

Apel București

- Secția

a IX-a civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de

muncă și asigurări sociale s-a respins ca nefondat apelul declarat de

apelantul-reclamant S.I.R. împotriva sentinței civile nr. 200 din 16

februarie 2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a

Civilă în dosarul nr. 26867/3/2006.

S-au admis

apelurile declarate de apelanta-pârâtă SC A.D. SA și apelanta-intervenientă

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului împotriva aceleiași sentințe.

S-a schimbat

în parte sentința.

S-a admis excepția prescripției

dreptului la acțiune pentru perioada anterioară datei de 08 noiembrie 2001.

S-a admis în parte acțiunea și

s-a stabilit cuantumul despăgubirii la plata căreia au fost obligate pârâta și

intervenienta la suma de 941.319 dolari S.U.A., în lei, la cursul zilei plății.

S-a înlăturat obligația de plată

a dobânzii legale.

S-au păstrat celelalte dispoziții

ale sentinței.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut următoarele argumente:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Argeș la 09 noiembrie 2004, reclamantul S.I.R. a chemat în

judecată pe pârâta SC A.D. SA, solicitând obligarea acesteia la plata

despăgubirilor cuvenite pentru folosirea fără drept a realizării tehnice

„capotă spate cu eleron încorporat D. Berlină", pentru perioada 01

ianuarie 1998-prezent, conform art. 72 alin. (3) (art. 67 în vechea numerotare)

din Legea nr. 64/1991 republicată, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 48/C din

21 ianuarie 2005, Tribunalul Comercial Argeș a admis excepția necompetenței

materiale, dispunând declinarea cauzei în favoarea Tribunalului București, unde

cauza a fost înregistrată sub nr. 837 din 17 februarie 2005.

La cererea pârâtei, tribunalul a

dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a A.V.A.S. în conformitate

cu dispozițiile art. 4 din O.U.G. nr. 70/2004 aprobată prin Legea nr. 516/2004.

Tribunalul București, Secția a

IlI-a Civilă, potrivit considerentelor expuse în încheierile de ședință

respective, a respins ca neîntemeiate: excepțiile de necompetență

materială și teritorială a Tribunalului București invocate de reclamant;

cererea de introducere în cauză în calitate de pârâtă a SC A.D. SA formulată de

AVAS; excepția autorității de lucru judecat. A respins ca

inadmisibilă cererea de sesizare cu excepția de neconstituționalitate

a art. 1, 2 și 4 din O.U.G. nr. 70/2004 formulată de reclamant și a admis excepția

prescripției dreptului material la acțiune privind acordarea

despăgubirilor cuvenite pe perioada 01 ianuarie 1998 - 01 ianuarie 2001.

Prin încheierea de la termenul din 21

septembrie 2005, tribunalul a dispus reintroducerea în cauză în calitate de

pârâtă a SC A.D. SA, în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr. 101/2005.

Prin sentința civilă nr. 1392 din

30 noiembrie 2005, Tribunalul București a admis excepția necompetenței

teritoriale și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Argeș, Secția civilă.

Împotriva acestei hotărâri, atât AVAS

cât și pârâta SC A.D. SA au formulat cereri de recurs, care au fost admise prin

decizia civila nr. 363R din 30 mai 2006, prin care s-a casat sentința și

s-a trimis cauza pentru continuarea judecății Tribunalului București.

Pe rolul Tribunalului București, cauza

a fost reînregistrată la data de 25 iulie 2006, la Secția a IV-a civilă,

care prin sentința civilă nr. 200 din 16 februarie 2010 a dispus după cum

urmează:

A respins excepția prescripției

dreptului material la acțiune pentru

pretențiile

deduse judecății anterioare datei.

A admis acțiunea precizată.

A obligat pârâta și intervenienta la

plata către reclamant a sumei de 4.089304 dolari SUA în echivalent în lei la

data plății la cursul de schimb BNR, reprezentând despăgubiri în sumă de

2.621.909 dolari S.U.A. la care s-a adăugat dobânda de 6% pe an în valoare de

1.467.395 dolari S.U.A., calculată conform criteriilor stabilite prin sentința

civilă nr. 329/PI/1998 pronunțată de Tribunalul Timiș până la data de 26

ianuarie 2010,

A obligat pârâta și intervenienta la

plata în continuare a dobânzii legale aferente debitului principal de 2,621.909

dolari S.U.A. începând cu data de 26 ianuarie 2010 și până la achitarea

integrală a acestuia.

A obligat pârâta și intervenienta la

plata sumei de 539 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de

expertiză și taxă judiciară de timbru și a luat act de solicitarea

reclamantului privind posibilitatea recuperării pe cale separată a

cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.

În motivarea sentinței s-au reținut

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 329/PI

din 21 aprilie 1998, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 562/COM

din 12 februarie 2004 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție,

în recurs în revizuire, a fost admisă acțiunea precizată formulată de

reclamantul S.I.R. împotriva pârâtei SC A.D. SA și a fost obligată aceasta să

încheie cu reclamantul, în calitate de autor, contractul privind acordarea

drepturilor bănești pentru realizarea tehnică „modificarea tehnologiei de

fabricație a tablei exterioare capota spate la D.B. 1310 - eliminare

eleron - cu eleron incorporat" în care să se ateste calitatea de autor a

reclamantului și prin care să se stabilească obligarea pârâtei de a plăti

reclamantului lunar 50% din valoarea eficienței economice.

Totodată, prin această sentință

pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 120,25 miliarde ROL,

reprezentând despăgubiri pentru perioada de aplicație a realizării tehnice

calculate, începând cu data de 01 martie 1992 și până la data de 31 decembrie 1997.

Prin acțiunea din prezentul dosar

reclamantul a pretins despăgubiri, calculate potrivit titlului executoriu menționat,

pentru aplicarea de către pârâta SC A.D. SA a realizării tehnice create și după

data de 01 ianuarie 1998, până la momentul încetării fabricației

autoturismului D.B., respectiv data de 21 iulie 2004 (fila 55 dosar Tribunalul

Comercial Argeș).

Prin încheierea pronunțată la 13

iunie 2005, Tribunalul București Secția a IlI-a Civila a admis excepția

prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile

decurgând din perioada anterioară datei de 01 ianuarie 2001, iar această

încheiere are caracter interlocutoriu (art. 268 alin. (2) și (3)). Mai mult

decât atât, soluția pronunțată nu a fost atacată prin recursul

declarat împotriva sentinței civile nr. 1392 din 30 noiembrie 2005.

Pe fondul cauzei, în esență, prin

cererea formulată reclamantul pretinde despăgubiri pentru folosirea fără drept

a realizării sale tehnice în perioada 01 ianuarie 2001-21 iulie 2004 (data

încetării fabricației D.B.), calculate conform sentinței civile nr. 329/1998

la economia de costuri, respectiv 41 dolari USA/eleron încorporat.

În apărare, pârâta SC A.D. SA și

intervenienta AVAS pretind că soluția tehnică pretinsă de reclamant a

generat rebuturi și probleme, iar începând cu 01 ianuarie 1998 nu a mai fost

utilizată. Mai mult decât atât, prin decizia pronunțată în recursul la

revizuire se recunoaște utilizarea tehnică a realizării reclamantului până la

31 decembrie 1997. În plus, au mai arătat că modalitatea de evaluare a

drepturilor bănești reprezintă o plată lunară de 50% din valoarea eficienței

economice a realizării tehnice, menționată expres la alin. (2) din

dispozitivul sentinței.

Așa cum s-a reținut în

considerentele sentinței civile nr. 329/PI/1998, reclamantul este autorul

realizării tehnice "D.B. cu eleron încorporat" și, începând cu luna

februarie 1992, toată tehnologia de fabricație (matrițele modificate)

a capotei spate D.B. era finalizată conform soluției concepute, intrând în

producția de serie. Soluția reclamantului schimba modalitatea

anterioară de execuție, prin înlocuirea eleronului amovibil din spumă

poliuretanică pe D.B., produs de o altă societate comercială, iar prin

realizarea tehnică s-au economisit o serie de costuri privind achiziția și

montajul eleronului amovibil (respectiv 41,1666 dolari S.U.A./auto).

Contestând această modalitate de

evaluare a despăgubirilor, pârâta a afirmat că în fapt realizarea tehnică a

reclamantului nu a mai fost folosită începând cu anul 1998, când a fost complet

modificată, datorită rebuturilor intervenite la ambutisare - susțineri

apreciate ca neîntemeiate.

Astfel, prin expertiza tehnică auto

efectuată în cauză, expertul G.L. concluzionează că soluția constructivă

propusă de reclamant a fost folosită de pârâta până la încetarea producției

D.B., modificările intervenite prin avizele de micșorare a înălțimii

eleronului și privind modificarea lăcașului încuietorii de portbagaj nefiind de

natură a modifica soluția propusă - eleron încorporat.

Tribunalul a omologat acest raport de

expertiză, reținând că se coroborează și cu celelalte probe administrate

în cauză, înlăturând totodată apărările pârâtei, susținute pe punctul de

vedere al expertul consilier T.I.

Ceea ce trebuie reținut în

vederea comparării soluțiilor aplicate de SC A.D. SA în perioada de

referință 01 ianuarie 2001 - 27 iulie 2004, în raport de cea avută în

vedere de titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 329/PI/1998,

este natura juridică a realizării tehnice.

Astfel,

realizarea tehnică concepută de reclamant privea înglobarea eleronului într-un

reper tablă exterioară capotă spate și modificarea matriței de ambutisare.

În acest context nu pot fi reținute

susținerile pârâtei și intervenientei privind modificarea soluției

tehnice, în condițiile în care acestea vizau exclusiv micșorarea adâncimii

de ambutisare la tabla exterioară capotă spate D. 1310 cu 10 mm (conform

avizului) - sau avizul din 26 septembrie 1997 ce se referă la modificarea

încuietorii conform avizului de modificare din 20 iulie 1993 și reducerea

adâncimii de ambutisare cu 10 mm ( reluat din avizul).

Aceste modificări nu alterează soluția

tehnică a reclamantului ce a urmărit exclusiv înglobarea eleronului în tabla

exterioară capotă spate și înlocuirea în acest fel a eleronului amovibil.

Pretinsele modificări intervenite de

natură a schimba soluția tehnică a reclamantului nu pot fi primite nici

din perspectiva efectului pozitiv al puterii de lucru judecat al sentinței

civile nr. 329/PI/1998, menținută prin decizia civilă nr. 598/2004 pronunțată

de înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, pe parcursul soluționării

litigiilor dintre părți, pârâta SC A.D. SA a invocat aceleași apărări

privind modificarea soluției tehnice a reclamantului începând cu anul

1993, arătând că centrul de studii al societății a propus o nouă soluție

tot prin metoda ambutisării specifică fabricației de automobile, dar

pentru un alt profil, soluție avizată în luna octombrie 1993 și omologată

pentru producția de serie cu avizul din 22 octombrie 1993, prin care s-a

înlocuit soluția inițială.

În condițiile în care prin sentință

definitivă și irevocabilă s-a reținut că soluția reclamantului

constituie o realizare tehnică nouă la nivelul unității, iar pentru

folosirea fără drept a acesteia în perioada 1992-1997 au fost acordare

despăgubiri, nu pot fi reținute aserțiunile pârâtei privind

pretinsele modificări întemeiate pe aceleași avize constructive emise în anul

1993, avute în vedere la pronunțarea sentinței civile nr. 329/PI/1998

și a deciziei în recursul la revizuire nr. 598/2004.

În ceea ce

privește modificarea intervenită în anul 1997, după cum s-a mai arătat, aceasta

nu a fost de natură să schimbe soluția tehnică a reclamantului, avizul

atestând modificările propuse anterior din 22 octombrie 1993 și 20 iulie 1993

referitoare, de asemenea, la micșorarea adâncimii de ambutisare la tabla

exterioară.

Având în vedere aceste argumente,

tribunalul a reținut ca în perioada 01 ianuarie 2001-27 iulie 2004 pârâta

SC A.D. SA a continuat să aplice în procesul de producție realizarea

tehnică a reclamantului.

Reținând acest fapt, tribunalul a

înlăturat susținerile pârâtei referitoare la statuarea prin decizia

înaltei Curți de Casație și Justiție a perioadei exclusive de

folosire a realizării tehnice până în anul 1998.

Perioada aplicării/neaplicării

realizării tehnice a reclamantului pentru perioada ulterioară datei de 31

decembrie 1997 nu constituie o problemă de drept, irevocabil soluționată

prin decizia menționată și intrată în sfera puterii de lucru judecat, ci

constituie o împrejurare de fapt ce rezultă din probele administrate în cauză

(expertize, înscrisuri). Era firesc ca în soluționarea litigiului ce viza

despăgubirile pentru perioada 1992-31 decembrie 1997, instanțele să se

raporteze la această perioadă de utilizare, analiza folosinței ulterioare

constituind obiectul prezentei cauze.

În privința despăgubirilor

solicitate pentru folosirea soluției, tribunalul a dat eficiență

apărărilor reclamantului, înlăturând susținerile pârâtei și intervenientei

ca neîntemeiate.

Prin sentința civilă nr. 329/PI/1998

despăgubirile solicitate de reclamant au fost evaluate ținând cont de

economia de costuri realizată ca urmare a introducerii și aplicării soluției

tehnice pe perioada 01 martie 1992 până la 31 decembrie 1997, raportat la

numărul de autoturisme pe care s-a utilizat realizarea tehnică în perioada

vizată (41 dolari SUA/autoturism).

În prezenta

cauză reclamantul solicită pentru perioada ulterioară de folosire despăgubiri

calculate în baza titlului executoriu menționat.

Pârâta și intervenienta susțin

netemeinicia pretențiilor reclamantului în condițiile în care,

același titlu executoriu, stipulează că pentru viitor (după momentul 31

decembrie 1997 în ipoteza folosirii realizării tehnice) drepturile bănești se

stabilesc prin plata lunara de 50% din valoarea eficientei economice a

realizării tehnice; cu referire la concluziile expertizei contabile efectuate

de expertul I.A., în sensul că nu s-a realizat o reducere a cheltuielilor care

să determine înregistrarea unei eficiente economice pe perioada aplicării

acesteia, pârâta susține netemeinica cererii reclamantului - apărări

apreciate ca fiind neîntemeiate.

Obligația

principală stabilită în sarcina pârâtei prin titlu executoriu, dispusă în

temeiul dispozițiilor art. 67 alin. (1), art. 72 (în actuala numerotare) a

Legii nr. 64/1998, a fost aceea de a încheia un contract cu reclamantul, prin

care să se ateste calitatea sa de autor și prin care să se stabilească obligația

societății de a plăti reclamantului lunar 50% din valoarea eficienței

economice.

Prin urmare, izvorul dreptului

reclamantului la drepturi bănești în condițiile stipulate și a obligației

corelative a pârâtei îl constituie contractul încheiat în baza art. 67 alin. (1),

respectiv art. 72 din Legea nr. 64/1991.

Numai în ipoteza

unui contract încheiat în condițiile stabilite prin dispoziția sentinței

și în cazul neexecutării obligației de plată reclamantul era îndreptățit

la plata drepturilor bănești cuvenite, evaluate lunar la 50% din valoarea

eficienței economice.

Aplicarea realizării tehnice a

reclamantului încă din anul 1992 în lipsa unui contract, conform dispozițiilor

art. 67 alin. (1), și continuarea aplicării acesteia și după pronunțarea

sentinței constituie un fapt ilicit de natură a atrage răspunderea civilă

delictuală a pârâtei, în condițiile art. 67 alin. (2) și (3) raportat la art.

998-999 C. civ., și naște dreptul reclamantului la despăgubiri pentru repararea

prejudiciului cauzat.

Prejudiciul evaluat conform titlului

executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 329/PI/1998 s-a raportat la

economiile în costuri realizate de pârâtă prin aplicarea realizării tehnice,

prin înlocuirea eleronului amovibil și cheltuielile de manoperă.

Conform raportului de expertiză

efectuat în cauză de expert R.C., valoarea despăgubirilor datorate în raport de

numărul de autoturisme fabricate în perioada supusă expertizării (63.949 bucăți)

este de 2.621.909 dolari S.U.A. la care s-a adăugat dobânda de 6% pe an în

valoare de 1.013.210 dolari S.U.A. (la data efectuării expertizei 12 decembrie 2008).

Având în vedere că de la momentul

efectuării expertizei și până la momentul rămânerii în pronunțare a

dosarului 26 ianuarie 2010 a trecut vreme îndelungată și reținând că

reclamantul este îndreptățit la acoperirea integrală a prejudiciului, tribunalul

a admis cererea acestuia de actualizare a valorii despăgubirilor până la

momentul pronunțării sentinței.

Împotriva sentinței primei instanțe

au declarat apel toate părțile, în analiza cărora s-au reținut

următoarele:

La data de 14 decembrie 2010, prin

hotărârea luată în majoritate, s-au constatat prescrise pretențiile

aferente perioadei 10 ianuarie 1998 - 08 noiembrie 2001.

Față de dispozitivul sentinței

civile nr. 329/PI din 21 aprilie 1998 pronunțată de către Tribunalul

Timiș, pentru realizarea pretențiilor sale aferente perioadei ulterioare

datei de 31 decembrie 1997 era necesar ca reclamantul S.I.R. să sesizeze instanța

de judecată, în măsura în care nu se obținea executarea sentinței

civile anterioare, în sensul încheierii contractului.

Pentru a

aprecia dacă au existat elemente de fapt sau de drept care l-au împiedicat pe

reclamant să formuleze o astfel de acțiune după data rămânerii definitive

și irevocabile a sentinței civile nr. 329/PI din 21 aprilie 1998 a

Tribunalului Timiș prin decizia civilă nr. 3326 din 12 octombrie 1999 a Curții

Supreme de Justiție, s-a analizat incidența în cauză a prevederilor art.

16 din Decretul nr. 167/1958.

Ipoteza normativă reglementată de art.

16 alin. (3) din acest decret se referă doar la situația în care reclamantul

ar fi introdus o cerere de chemare în judecată sau de arbitraj având ca obiect

pretențiile pentru care curge termenul de prescripție. Astfel, în speță

o astfel de cerere ar fi avut ca obiect pretențiile privind drepturile

bănești cuvenite pentru perioada de exploatare a inovației reclamantului

pe perioada 1 ianuarie 1998 la zi.

În nici un caz un astfel de efect

întreruptiv nu poate fi recunoscut faptului că reclamantul a promovat o cale

extraordinară de atac împotriva hotărârii judecătorești prin care se soluționase

irevocabil o cauză ce privea pretenții total independente, aferente unei

perioade anterioare.

Invocarea

existenței pe rol a cauzelor anterioare, ca impediment la promovarea

cererii introductive de instanță în prezenta cauză, ar fi putut fi luată

în considerare numai în situația în care între pretențiile ce fac

obiectul celor două cauze ar fi existat un raport de accesorietate. Or, pe

lângă calcularea drepturilor bănești cuvenite reclamantului până la data de 31

decembrie 1997, Tribunalul Timiș a mai stabilit o obligație de a face în

sarcina pârâtei, în vreme ce, în prezenta cauză petitul este format dintr-o

cerere în obligarea pârâtei la satisfacerea unei obligații de a da.

Prin aceeași încheiere din 14

decembrie 2010 s-a considerat necesară repunerea cauzei pe rol pentru

suplimentarea probatoriului, în sensul determinării beneficiilor economice

realizate de către pârâta SC A.D. SA pentru perioada 9 noiembrie 2001 - iulie

2004 (data încetării efective a producerii automobilelor D.B.), prin stabilirea

în concret și a cheltuielilor efectuate pentru implementarea soluției

propuse de către reclamant, precum și a determinării în ce măsură soluția

inițială propusă de către reclamant a fost menținută pe perioada

relevantă, având în vedere modificările la care aceasta a fost supusă de-a

lungul exploatării.

A. Apelul declarat de reclamant a fost

constatat nefondat

Motivul de apel prin care se critică

admiterea de către prima instanță a excepției prescripției

dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei

01 ianuarie 1998-01 ianuarie 2001 sunt nefondate, pentru considerentele reținute

în încheierea din 14 decembrie 2010, prin care, în majoritate, s-au constatat

prescrise pretențiile aferente perioadei 10 ianuarie 1998 - 08 noiembrie 2001.

În ceea ce privește al doilea motiv de

apel prin care se susține, în esență, faptul că prima instanță a

stabilit că AVAS are calitatea de intervenientă, iar nu de chemată în garanție,

cu încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 70/2004, Curtea a constatat că prima

instanță a obligat atât pârâta cât și intervenientă la plata către

reclamant a sumei stabilite cu titlu de despăgubiri pentru folosirea realizării

tehnice în cauză, iar aceste părți debitoare (singurele interesate sub

acest aspect) nu au atacat cu apel această parte din dispozitiv, consecința

fiind aceea că reclamantul are alegerea părții față de care va

executa hotărârea, raportat la prevederile legale care pot fi invocate de către

fiecare dintre acestea în favoarea sa, în special ale O.U.G. nr. 70/2004.

Acest motiv de apel nu prezintă

interes pentru reclamant având în vedere că, așa cum a fost întocmit

dispozitivul sentinței, parte care nu face obiectul criticilor apelantelor

pârâtă și intervenientă, apelantul se poate îndrepta împotriva oricăreia dintre

aceste părți pentru a-și executa pretențiile. Bineînțeles, dacă

va fi executată pârâta, intervenientă, potrivit art. 6 din O.U.G. nr. 70/2004

va fi ținută să efectuează plata către SC "A.D." SA a sumelor

prevăzute în hotărârile judecătorești irevocabile.

B. Î

n ceea ce privește apelurile pârâtei

și intervenientei, s-au reținut următoarele:

1.

Motivul de apel prin care se critică

neconstatarea ca prescris și a dreptului la acțiune pentru perioada 01

ianuarie 2001-08 noiembrie 2001 este fondat pentru considerentele reținute

în încheierea din 14 decembrie 2010.

Nu poate fi reținută susținerea

din sentință în sensul că în prezentul dosar a rămas irevocabilă soluționarea

prin încheierea din 13 iunie 2005 a excepției prescripției dreptului

la acțiune, pe motiv că nu ar fi fost atacată prin recursul declarat

împotriva sentinței prin care s-a declinat competența

soluționării cauzei, având în vedere că

obiectul acelui recurs nu l-a făcut decât

soluția de declinare a

cauzei, numai aceasta putând fi atacată separat, potrivit art. 299 raportat la art.

282 alin. (2) și art. 158 alin. (3) C. proc. civ., în forma în vigoare la data

pronunțării hotărârii de declinare.

2.

Este nefondat motivul de apel prin

care se invocă încălcarea principiului continuității completului de

judecată de către prima instanță, pe motivul că după declinarea competenței

de către Tribunalul București, Secția a III a, căreia îi fusese

repartizată aleatoriu cauza inițial, sentință desființată în

recurs, litigiul a fost repartizat aleatoriu la o altă secție a

Tribunalului București, la 27 iulie 2006.

Potrivit art. 99 alin. (6) din H.G. nr.

387/2005 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al instanțelor

judecătorești, în forma în vigoare la data înregistrării litigiului, după

desființarea hotărârii de declinare „repartizarea cauzelor trimise spre

rejudecare după desființare/casare se va face prin programul de

repartizare aleatorie a cauzelor.", ceea ce s-a și întâmplat în speță.

De altfel, la acel moment pârâta și

intervenienta nu au invocat încălcarea vreunui drept prin repartizarea

aleatorie a dosarului.

apelantelor în sensul că în mod greșit prima instanță nu ar fi reținut

prezumția puterii de lucru judecat a sentinței civile nr. 329/PI din 21

aprilie 1998 a Tribunalului Timiș sub aspectul perioadei în care realizarea

tehnică în cauză a fost efectiv folosită în procesul de producție al

pârâtei D., acestea susținând că prin această sentință s-a constatat

că realizarea tehnică în cauză a fost aplicată doar până la data de 1 ianuarie 1998.

Obiectul litigiului finalizat prin

pronunțarea sentinței civile nr. 329/PI din 21 aprilie 1998 a

Tribunalului Timiș l-a constituit cererea formulată la data de 18 ianuarie 1993

de obligare a pârâtei să încheie contract referitor la drepturile bănești

cuvenite autorului unei realizări tehnice noi la nivelul societății și

utilă acesteia, precum și obligarea acesteia la repararea pagubei pricinuite pe

perioada de când folosește efectiv în producția de serie soluția

tehnică în cauză.

Faptul că

reclamantului i-au fost calculate despăgubirile datorate numai pentru perioada

de aplicație a realizării tehnice calculate începând cu data de 1 martie 1992

și până la data de 31 decembrie 1997 nu este cauzat de faptul că instanța

ar fi ajuns la concluzia că după data de 1 ianuarie 1998 realizarea tehnică nu

ar mai fi fost aplicată, ci doar de faptul că acestea au fost limitele

temporale ale judecății și astfel ale raportului de expertiză,

neputându-i-se cere expertului să stabilească despăgubirile cauzate în viitor,

raportat la data efectuării expertizei.

Această

interpretare se coroborează cu dispoziția din dispozitivul aceleiași

sentinței pronunțate la 21 aprilie 1998, în sensul încheierii pentru

viitor a contractului privind acordarea drepturilor bănești pentru realizarea

tehnică "modificarea tehnologiei de aplicație a tablei exterioare

capotă spate la D.B. 1310 - eliminare eleron - cu eleron încorporat",

contract în care să se ateste calitatea de autor a reclamantului și prin care

să se stabilească obligarea pârâtei de a plăti reclamantului lunar 50% din

valoarea eficienței economice.

Dacă instanța ajungea la

concluzia că realizarea tehnică nu s-a mai aplicat după 1 ianuarie 1998 nu mai

exista rațiunea obligării încheierii unui contract privind acordarea

drepturilor bănești pentru realizarea tehnică pentru viitor, întrucât o astfel

de cerere nu ar fi întrunit condiția dreptului, de a fi actual.

În ceea ce privește considerentele din

deciziile nr. 127A din 04 martie 1999 pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara și nr. 3326 din 12 octombrie 1999 a Curții Supreme de Justiție

- Secția Civilă la care fac trimitere pârâtele, acestea nu pot fi reținute

având în vedere că au fost desființate ca urmare a admiterii cererii de

revizuire formulată de către reclamant, prin decizia civilă nr. 562/COM din 12

februarie 2004 pronunțată de înalta Curte de Casație și Justiție

- Secția Comercială, iar considerentele deciziei civile nr. 562/COM din 12

februarie 2004 nu pot fi interpretate decât prin coroborare cu dispozitivul

sentinței civile nr. 329/PI din 21 aprilie 1998.

Pe de altă parte, nici în cadrul

prezentului dosar nu a fost probată situația susținută de către

apelanta pârâtă în sensul că după data de 1 ianuarie 1998 nu a mai fost

aplicată soluția tehnică a reclamantului, al cărei caracter de realizare

tehnică, în sensul art. 67 din Legea nr. 64/1991, în forma în vigoare la acea

dată, a fost constatat în litigiul în care s-a pronunțat sentința

civilă nr. 329/PI din 21 aprilie 1998.

Astfel, conform concluziilor care

reies din raportul de expertiză întocmit de către expert L.G. în fața

primei instanțe, cât și ale celor reținute în apel de către expert C.S.,

în temeiul înscrisurilor existente la dosar (avizul din 20 iulie 1993 și 22

octombrie 1993) rezultă că: soluția inițială propusă de către

reclamant a fost menținută pe toată perioada 9 noiembrie 2001-iulie 2004,

data încetării efective a producerii de A.D., cu toate că în 23 octombrie 1993

s-a emis avizul, apreciat de către expert că nu ar corespunde din punct de

vedere al formei pentru a fi pus în execuție; modificarea inițială

propusă prin aviz a fost determinată de modificările constructive ale

dimensiunilor capotei, nu de modificarea soluției, iar rebuturile au fost

determinate de calitatea necorespunzătoare a tablei și a neîntreținerii și

reglării necorespunzătoare a utilajului de ambutisat.

Nici obiecțiunile formulate de

către expertul parte I.T., propus de către apelantele pârâtă și intervenientă,

nu sunt de natură să susțină ideea că după 1998 s-a aplicat o altă soluție

tehnică decât cea cu privire la care s-a constatat prin sentința nr. 329/PI

din 21 aprilie 1998 că are caracterul de realizare tehnică, având în vedere că

acest expert face trimitere la avizul prin care s-ar fi adus modificări soluției

tehnice propuse de către reclamant. Or, pentru perioada cu privire la care s-a

pronunțat instanța prin sentința nr. 329/PI din 21 aprilie 1998,

respectiv 1 martie 1992 - 31 decembrie 1997, în sensul că s-a aplicat

realizarea tehnică al cărei autor este reclamantul, nu se mai pot admite

contestații sub acest aspect, decât cu încălcarea puterii de lucru judecat

a acelei hotărâri.

Într-adevăr, apelantele puteau susține

că după data de 1 ianuarie 1998 nu s-ar mai fi aplicat realizarea tehnică a

reclamantului, dar nu prin indicarea faptului că aceasta ar fi fost modificată

încă din 1993 și ca atare nu se mai putea aplica după 1998 în aceeași formă, ci

prin dovedirea unei situații de fapt în acest sens produse la sfârșitul

anului 1997, ceea ce nu s-a întâmplat în cauză.

În ceea ce privește avizul se poate

constata că acesta privește reperele capotă spate și tablă exterioară spate și

reprezintă o modificare a celor anterioare din 1993 (f.311, 312), raportat la

care s-a apreciat că modificarea propusă a fost determinată de modificările

constructive ale dimensiunilor capotei, iar nu de modificarea soluției

tehnice.

determinare a despăgubirilor aferente perioadei 9 noiembrie 2001 - iulie 2004,

data încetării efective a producerii de A.D.

Prin sentința civilă nr. 329/PI

din 21 aprilie 1998 pronunțată de Tribunalul Timiș, definitivă și

irevocabilă la data de 12 februarie 2004, a fost obligată pârâta

SC A.D. SA să încheie cu reclamantul în calitate

de autor

contractul privind acordarea drepturilor bănești pentru

realizarea tehnică "modificarea tehnologiei de aplicație a tablei

exterioare capotă spate la D.B. 1310 - eliminare eleron - cu eleron

încorporat", contract în care să se ateste calitatea de autor a

reclamantului și prin care să se stabilească obligarea pârâtei de a plăti

reclamantului lunar 50% din valoarea eficienței economice.

În cadrul aceleiași sentințe au

fost stabilite despăgubirile pentru folosirea realizării tehnice în cauză în

perioada 1 martie 1992 și până la data de 31 decembrie 1997 prin înmulțirea

sumei de 41 dolari S.U.A. cu numărul de automobile la care a fost aplicată

realizarea tehnică, această sumă reprezentând economia făcută pe autoturism

prin aplicarea realizării tehnice, economie calculată prin însumarea valorii

reperelor de asamblare pe care pârâta nu a mai fost nevoită să le achiziționeze

ca urmare a utilizării capotei spate cu eleron înglobat.

Nu se poate reține ca întemeiată

susținerea primei instanțe în sensul că în lipsa încheierii

contractului cu reclamantul, conform celor dispuse prin sentința civilă nr.

nr. 329/PI din 21 aprilie 1998 a Tribunalului Timiș, continuarea aplicării

realizării tehnice și după pronunțarea sentinței constituie un fapt

ilicit de natură a atrage răspunderea civilă delictuală a pârâtei, în condițiile

art. 67 alin. (2) și (3) din lege raportat la art. 998-999, ceea ce naște

dreptul reclamantului la despăgubiri pentru repararea prejudiciului cauzat, ce

urmează a fi stabilite după criterii independente de cele dispuse prin sentința

menționată anterior.

În ceea ce privește stabilirea

despăgubirilor, acestea trebuie determinate ținând cont de dispozițiile

sentinței civile nr. nr. 329/PI din 21 aprilie 1998, menționate

anterior.

În speță, reclamantul a formulat

la 18 ianuarie 1993 acțiune în temeiul art. 67 alin. (3) Legea nr. 64/1991

(în prezent art. 73 alin. (3)), solicitând obligarea pârâtei să încheie

contract referitor la drepturile bănești cuvenite autorului unei realizări

tehnice noi la nivelul unității și la repararea pagubei pricinuite pe perioada

de când folosește efectiv în producția de serie această soluție,

această acțiune fiind soluționată prin sentința civilă nr. nr. 329/PI

din 21 aprilie 1998 a Tribunalului Timiș, definitivă și irevocabilă la data de

12 februarie 2004.

De altfel, chiar în prezenta acțiune

pentru a-și justifica pretențiile reclamantul s-a întemeiat pe această

hotărâre judecătorească.

Astfel, reclamantul nu mai poate

pretinde că pârâta nu a încheiat contract de bună voie și stabilirea

despăgubirilor potrivit dreptului comun, în condițiile acelorași dispoziții

ale art. 67 alin. (3) Legea nr. 64/1991 (în prezent art. 73 alin. (3)), atâta

timp cât a recurs deja la aceste prevederi legale și există o hotărâre

judecătorească care i-a stabilit în dispozitiv modul de calcul al sumei ce i se

cuvine lunar, pentru viitor, și anume 50% din valoarea eficienței

economice.

La stabilirea acestui procent în mod

evident Tribunalul Timiș a avut în vedere faptul că pârâta suporta anumite

cheltuieli cu punerea în aplicare a invenției, legate de utilajele

folosite, materiale, mâna de lucru, rebuturi, etc.

Ca atare, reclamantul nu poate

pretinde despăgubiri mai mari de 50% din valoarea eficientei economice.

În ceea ce le privește pe pârâtă și

intervenientă, acestea nu au contestat dreptul reclamantului de a primi

despăgubiri de 50% (din valoarea eficienței economice), conform celor

dispuse prin sentință, solicitând de altfel primei instanțe să se

raporteze la acest procent, criticile acestora vizând doar modul de determinare

a eficienței economice, pentru perioada care face obiectul litigiului.

Relevantă în

speță este determinarea valorii eficienței economice pentru perioada

în raport de care se stabilesc despăgubirile lunare, iar nu cea avută în vedere

prin sentința Tribunalului Timiș la stabilirea despăgubirilor efective

pentru perioada 1 martie 1992-31 decembrie 1997, adică 41 dolari S.U.A. /mașină

fabricată, pe considerentul că dacă ar fi considerat că și pentru stabilirea

despăgubirilor viitoare trebuie utilizat același mod de calcul, instanța inițial

sesizată (Tribunalului Timiș) nu ar mai fi stabilit prețul contractului ca

fiind 50% din

valoarea eficienței

economice, ci 20,5 dolari S.U.A. per fiecare mașină fabricată lunar.

În scopul evaluării eficienței

economice raportată la perioada supusă litigiului de față, în apel a fost

dispusă administrarea unei expertize contabile suplimentare.

Concluziile expertizei efectuate de

către expert SAM., în urma cercetării documentelor puse la dispoziție de

pârâtă, au fost în sensul că în perioada expertizată (9 noiembrie 2001-iulie

2004) nu au fost înregistrate cheltuieli cu investițiile (matrițele)

efectuate pentru implementarea soluției inițiale și a modificărilor

ulterioare.

În ceea ce privește beneficiile

economice realizate în aceeași perioadă de către pârâtă din utilizarea soluției

tehnice propusă de către reclamant, expertul a concluzionat, din analiza

acelorași documente, că din compararea rezultatelor obținute din cele două

soluții tehnice a rezultat că în perioada menționată anterior, prin

implementarea „soluției S." pârâta a înregistrat cheltuieli

suplimentare în valoare de 2.026.968.489 lei (echivalentul a 61.309,94 euro) față

de „soluția D.".

Expertul încuviințat de către

instanță, SAM., a mai arătat că nu își poate însuși această concluzie

pentru motivul că ar fi contradictorie cu alte înscrisuri administrate în

cauză, documente din care rezultă valori vizibil diferite ale eleronului pentru

alte mărci de autoturisme, prezentate de către părți, pentru perioada în

cauză, precum și raportul întocmit de către K.P.M.G. România SRL depus de către

pârâtă, potrivit căruia în perioada în cauză SC A.D. SA a realizat beneficii

economice.

Expertul propus de către pârâtă și

intervenientă, E.I., a ajuns la concluzia că prin implementarea „soluției

S." pârâta a înregistrat cheltuieli suplimentare în valoare de 86.373,94

euro (incluzând cheltuielile cu matrițarea care au fost excluse de către

expertul desemnat de către instanță); s-a încercat justificarea dubiilor

avute de către expertul desemnat de către instanță, pentru a reține

existența pierderilor rezultate din implementarea soluției tehnice a

reclamantului și a faptului că nu ar exista astfel vreo eficiență

economică rezultată din implementarea soluției tehnice pentru perioada în

cauză (f.612-613).

Având în vedere că din datele ce

rezultă din evidențele pârâtei reiese că prin aplicarea realizării tehnice

nu s-ar fi realizat nici un beneficiu, cauzându-se chiar pierderi, că nu s-a

oferit totodată o explicație rezonabilă pentru care în aceste condiții

totuși pârâta a continuat să folosească realizarea tehnică a reclamantului, că

este de neacceptat posibilitatea folosirii realizării tehnice a reclamantului

fără acordarea vreunei compensații, doar pentru motivul că din documentele

pârâtei ar rezulta că nu s-ar fi realizat nici un beneficiu, Curtea a apreciat

că, în aceste condiții, singurul criteriu obiectiv pe care îl are la

dispoziție este cel folosit în stabilirea despăgubirilor de către

Tribunalul Timiș la pronunțarea sentinței civilă nr. 329/PI din 21

aprilie 1998, constând în 41 dolari S.U.A. pe autoturism la care a fost

aplicată realizarea tehnică în cauză, reprezentând economia făcută pe

autoturism prin aplicarea realizării tehnice, economie calculată prin însumarea

valorii reperelor de asamblare pe care pârâta nu a mai fost nevoită să le

achiziționeze ca urmare a utilizării capotei spate cu eleron înglobat, la

momentul începerii aplicării realizării tehnice în producție, moment ce

coincide cu renunțarea la achiziționarea acestor repere de asamblare.

Nu pot fi avute în vedere prețurile

din perioada 2001-2004 furnizate de pârâtă sau din 2010 furnizate de reclamant

pentru un eleron, pe de o parte pentru că diferențele de cost între cele

două oferte sunt foarte mari (între 4 euro și cea 35 euro), în mod inexplicabil,

nefiind convingătoare explicația expertului parte al pârâtei, în sensul că

aceasta ar fi oferit prețul de vânzare angro iar reclamantul en detail,

iar pe de altă parte acestea reflectă costul unui eleron fabricat doar pentru a

asigura service-ul autoturismelor produse înainte de implementarea soluției

în cauză, nereflectând astfel prețul de piață în condiții

similare celor de la data la care pârâta nu a mai fost nevoită să achiziționeze

acest reper ca urmare a aplicării în producție a realizării tehnice a

reclamantului.

În ceea ce

privește numărul de mașini care au fost fabricate în perioada în cauză, 9

noiembrie 2001-iulie 2004, s-a reținut totalul de 45.918, calculat de

către expertul parte al reclamantului (f.577), acesta raportându-se la data de

început a perioadei neafectate de prescripție.

Astfel utilizând criteriul determinat

prin sentința civilă nr. 329/PI din 21 aprilie 1998 pronunțată de

Tribunalul Timiș, definitivă și irevocabilă la data de 12 februarie 2004,

pentru determinarea prețului contractului de cesiune a dreptului de

folosință privind realizarea tehnică în cauză ca fiind 50% din valoarea

eficienței economice (50% x 41 dolari S.U.A. x 45918), Curtea a stabilit

despăgubirile pentru perioada 9 noiembrie 2001-iulie 2004 la suma de 941.319 dolari

S.U.A.

apreciat ca fondat motivul de apel prin care se susține că prima instanță

a acordat în mod nelegal dobânda de 6%, nesolicitată prin cererea de chemare în

judecată și nici prin precizările ulterioare.

Astfel, prin cererea de chemare în judecată

formulată la data de 9 noiembrie 2004 reclamantul a solicitat obligarea pârâtei

la plata despăgubirilor cuvenite pentru folosirea fără drept a realizării

tehnice „capotă spate cu eleron încorporat D.B.", pentru perioada 01

ianuarie 1998-până în prezent, conform art. 72 alin. (3) (art. 67 în vechea

numerotare) din Legea nr. 64/1991 republicată, cu cheltuieli de judecată. În

drept au fost invocate dispozițiile art. 72 alin. (3) din Legea nr. 64/1991

republicată, art. 274, art. 720

1

C. proc. civ., art. 1075 și urm. C.

civ.

La solicitarea pârâtei, în sensul ca

reclamantul să specifice în ce constau despăgubirile solicitate și valoarea

acestora, la 17 decembrie 2004 reclamantul și-a precizat cererea (fila 56

dosarul nr. 379/2004) în sensul că solicită obligarea pârâtei la plata sumei de

41 dolari S.U.A. pentru fiecare capotă cu eleron încorporat începând cu data de

1 ianuarie 1998 și până la 21 iulie 2004 conform titlului executoriu

reprezentat de sentința civilă nr. 329/PI/1998 a Tribunalului Timiș,

reclamantul indicând provizoriu că în această perioadă s-ar fi fabricat 250.000

bucăți capote și că suma pretinsă ar fi 330 miliarde lei, suma definitivă

urmând a fi determinată prin expertiză contabilă.

Abia la 26 septembrie 2006 reclamantul

a făcut vorbire (fila 10 dosar nr. 26867/3/2006, vol.l) despre dobânda de 6% pe

an, cu capitalizare, în cadrul precizărilor privind modul de calcul al

drepturilor bănești, la obiectivele expertizei contabile solicitate - care se

regăsește printre obiectivele expertizei stabilite de instanță.

Principiul disponibilității

cuprinde, raportat la reclamant, dreptul acestuia de a determina limitele

cererii de chemare în judecată, căruia îi corespunde obligația instanței

de a se pronunța numai cu privire la ceea ce s-a cerut, aceasta fiind și o

garanție a respectării dreptului la apărare al pârâtului.

Potrivit art. 129 alin. (6) C. proc. civ.,

în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse

judecății, iar obiectul cererii de chemare în judecată este stabilit în

condițiile art. 112 alin. (1) pct. 3 coroborat cu art. 132 C. proc. civ.

Ca atare, numai până la prima zi de

înfățișare reclamantul putea să-și modifice cererea în sensul că solicită

obligarea pârâtului și la plata dobânzii legale la sumele datorate.

Chiar dacă s-ar admite că reclamantul

și-ar fi modificat la un moment dat cererea în sensul menționat anterior

(ceea ce nu s-a întâmplat în speță, precizările făcute la obiectivele

propuse pentru efectuarea expertizei contabile nereprezentând o astfel de

modificare a cererii de chemare în judecată, modificare care trebuie să fie

expresă, iar nu implicită), solicitarea de obligare a pârâtului și la plata

dobânzii legale la sumele datorate nu întrunește condițiile art. 132 alin.

(2) pct. 2 (reclamantul mărește sau micșorează câtimea obiectului cererii),

având în vedere că nu reprezintă doar o modificare a câtimii obiectului

litigiului, ci o modificarea chiar a obiectului litigiului.

Nu se poate considera că solicitarea

de a fi obligată pârâta "la plata despăgubirilor cuvenite pentru folosirea

fără drept a realizării tehnice" ar include și plata dobânzii legale, așa

cum a susținut reclamantul ca apărare în apel, având în vedere că așa cum

s-a reținut anterior, la 17 decembrie 2004 reclamantul și-a precizat cererea

(fila 56 dosarul nr. 379/2004) în sensul că solicită obligarea pârâtei la plata

sumei de 41 dolari S.U.A. pentru fiecare capotă cu eleron încorporat începând

cu data de 1 ianuarie 1998 și până la 21 iulie 2004 conform titlului executoriu

reprezentat de sentința civilă nr. 329/PI/1998 a Tribunalului Timiș.

Referirea la titlul executoriu

reprezentat de sentința civilă nr. 329/PI/1998 a Tribunalului Timiș în

motivarea acțiunii nu este de natură să susțină o interpretare

contrară celei menționate anterior, având în vedere că nici prin această

sentință nu a fost obligată pârâta la plata vreunei dobânzi legale.

O astfel de cerere nu poate fi susținută

nici prin referire la prevederile art. 294 alin. (2) C. proc. civ., având în

vedere că acest text de lege se referă la despăgubiri ivite după darea

hotărârii primei instanțe, în timp ce dobânda calculată prin expertiză

privește perioada anterioară formulării acțiunii. De altfel, și în cazul

aplicării art. 294 alin. (2) C. proc. civ. este esențial ca prin cererea

de chemare în judecată să se fi cerut expres obligarea pârâtului la plata

dobânzilor, ratelor, veniturilor, acest text de lege permițând doar

solicitarea și a sumelor cu caracter de periodicitate viitoare, raportat la

momentul formulării acțiunii și al pronunțării hotărârii, și care

astfel nu puteau fi cunoscute cu certitudine la acel moment.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs reclamantul S.I.R., pârâta SC A.D. SA și intervenienta Autoritatea

pentru Valorificarea Activelor Statului

S.I.R. a criticat decizia pentru următoarele motive:

a. Excepția

prescripției dreptului la acțiune nu trebuia admisă.

Aceasta este o sancțiune ce

intervine ca urmare a pasivității titularului dreptului care nu și-l

exercită în termenul legal, ceea ce nu este cazul său.

După pronunțarea deciziei civile nr.

3326/1999 a Curții Supreme de Justiție, realizării tehnice respective

nu i se aplica Legea nr. 64/1991, ci Regulamentul privind înregistrarea,

aplicarea și premierea inovațiilor din 02 aprilie 1992 - care nu-i dădea

decât un drept de premiere, nefiindu-i permis autorului să pretindă ulterior

despăgubiri pentru utilizarea aceleiași realizări tehnice de către pârâtă

pentru viitor.

Acestea au fost și motivele care au

stat la baza acțiunii apelantului-reclamant în nulitatea respectivului

regulament, admisă definitiv și irevocabil prin decizia civilă nr. 54/R/2002 a

Curții de apel Pitești, folosită ulterior drept motiv al cererii de

revizuire formulată împotriva deciziei Curții Supreme, susmenționată.

Potrivit art. 7 alin. (1) din Decretul

nr. 167/1958, prescripția începe să curgă de la data când se naște dreptul

la acțiune, iar, în speță, reclamantul nu avea această posibilitate,

fapt pentru care prescripția dreptului său nu putea curge.

Reclamantul a avut efectiv dreptul să

ceară despăgubiri pentru aplicarea soluției sale după 01 ianuarie 1998,

iar prescripția dreptului dedus judecății nu poate curge decât de la

12 februarie 2004, când i s-a recunoscut, definitiv și irevocabil, un drept de

despăgubiri în temeiul Legii nr. 64/1991, drept negat până atunci, și nu un

simplu drept de premiere, care nu cade sub incidența acestui act normativ.

b.

Cu privire la cuantumul despăgubirilor

Curtea de apel București a reținut

în mod greșit că pârâta SC A.D. SA trebuie să plătească doar 50% din valoarea

eficienței economice realizate pe durata aplicării soluției tehnice,

deoarece această cotă se cuvenea doar în ipoteza încheierii contractului prin

care trebuia să se stabilească cu beneficiarul realizării tehnice SC A.D. SA

drepturile bănești.

SC A.D. SA, nerespectând obligația

de a încheia contractul privind acordarea drepturilor bănești stabilită de

Tribunalul Timiș, datorează despăgubiri integrale în temeiul dispozițiilor

Codului civil (art. 999).

c.

Cu privire la dobânda legală.

S-a reținut că nu i se cuvine

dobânda legală, de vreme ce nu a fost solicitată prin cererea de chemare în

judecată sau ulterior printr-o cerere de modificare, până la prima zi de înfățișare.

În dosarul nr. 26867/3/2006, după

înregistrare la secția a IV-a civilă, se află cererea (fila 10 dosar fond)

prin care s-a solicitat și plata dobânzii de 6% pe an (Precizări, lit. a)).

Această cerere a fost formulată chiar la prima zi de înfățișare, în data

de 26 septembrie 2006, instanța luând act de solicitare prin încheierea

din aceeași zi.

Chiar dacă nu s-ar fi formulat o

asemenea cerere, dobânda trebuia acordată în baza principiilor răspunderii

civile delictuale.

Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului au criticat decizia pentru

următoarele motive:

a. Instanța nu a fost alcătuită

potrivit dispozițiilor legale, nefiind respectat principiul continuității

completului de judecată la care pricina a fost inițial repartizată

aleatoriu - art. 304 pct. 1 C. proc. civ.

Conform art. 11 din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, activitatea de judecată se desfășoară cu

respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor și continuității,

cu excepția situațiilor în care judecătorul nu poate participa la

judecată din motive obiective.

Schimbarea compunerii completului

poate fi determinată de incidente procedurale precum incompatibilitatea, abținerea

sau recuzarea judecătorilor, concediile acestora, etc.

Aceeași situație s-a petrecut și

la prima instanță, iar prin cererea

completatoare

a cererii de apel au invocat și au solicitat expres respectarea art.

11

din Legea nr. 303/2004.

Așa cum rezultă din înscrisul de la

fila 45 dosar apel și din încheierea de la termenul din 1 noiembrie 2011, când

cauza s-a judecat în fond, dispozițiile art. 11, art. 52 alin. (1), art. 53

din Legea nr. 303/2004 privind organizarea judiciară nu au fost respectate.

S-a ajuns la situația în care la

ultimul termen sa fie înlocuit din complet judecătorul împotriva căruia s-a

formulat cerere de recuzare de către reclamant, chiar de judecătorul care a

soluționat cererea de recuzare și care, potrivit art. 16 lit. j) din

Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, datorită

funcției deținute în cadrul secției, are obligații specifice

privind aplicarea corectă a art. 11 din Legea nr. 303/2004.

A fost eliminat din complet

judecătorul care, după soluționarea divergenței la 14 decembrie 2010,

a susținut opinia majoritară - contrară președintelui completului de

judecată - privind aplicarea corectă a prescripției dreptului material la

acțiune și necesitatea stabilirii eficienței economice a folosirii

noutății tehnice a reclamantului, prin apelare la specialiști, într-un

domeniu în care evoluția tehnologică impune verificări actuale privind

implementarea unei soluții tehnice.

Încălcarea acestui principiu legal al

judecații a determinat interpretarea incorectă a dispozițiilor art. 268

alin. (3) C. proc. civ. și, în consecință, s-a dat o soluție greșită

asupra problemelor relevante, deja dezlegate prin încheieri interlocutorii,

pentru pregătirea soluției de fond, în a doua judecată a cauzei în apel.

S-a ajuns la

situația în care completul, într-o alcătuire diferită de cea a celui care

a pronunțat, succesiv, încheieri interlocutorii - din 26 octombrie 2010 și

14 decembrie 2010, a ignorat total expertizele efectuate la ambele instanțe

de fond, cu o motivare care a constituit opinia minoritară a completului

înainte de soluționarea divergenței, situație explicabilă

exclusiv prin aceea că președintele completului (a cărui opinie a fost majorată

la divergentă) a rămas în complet.

b.

Hotărârea cuprinde motive

contradictorii și nu cuprinde motivele pentru care au fost înlăturate apărările

invocate de recurente privind modalitatea în care se impune soluționarea

pricinii în raport de litigiul anterior purtat între părți, eficiența

economică reală a aplicării noutății tehnice care aparține

reclamantului, modificarea tehnică a soluției în timp - art. 304 pct. 7 C.

proc. civ.

b.1.