Decizia nr. 1892/2023 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă — recurs

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 5 decembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.R.L., prin administrator special B. a solicitat obligarea pârâtei C. S.A. la plata sumei de 1.500.000 Euro (7.161.600 RON la cursul BNR din data de 04.12.2019, de 4.7744 RON/Euro), reprezentând prejudiciu evaluat provizoriu, rezultând din contractul de credit nr. x/12.05.2008 cu C. S.A., precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul dispozițiilor art. 451 și urm. C. proc. civ. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 1073 și urm. C. civ. de la 1864, art. 1349, art. 1350, art. 1353, art. 1355, art. 1357 și urm. C. civ., art. 1381 și urm. noul C. civ., art. 998 - 999 și urm. C. civ. de la 1864, art. 192 și urm. C. proc. civ., Legea nr. 85/2014, Legea nr. 85/2006. La termenul de judecata din 18 februarie 2021, s-a depus, în ședință, cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantei, de către intervenientele D. S.R.L., E. S.R.L. și F. S.R.L., pe care instanța nu a comunicat-o părților și, în legatură cu care nu s-a pronunțat, menționând că acordă cuvântul cu prioritate asupra excepției lipsei calității de reprezentant invocate de pârâtă. Societatea a solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluționarea definitivă a contestației din dosarul nr. x/2020, aflat pe rolul Curții de Apel București având ca obiect nemotivarea de către administratorul judiciar a împrejurării pentru care nu a avizat cererea de chemare în judecată. Instanța a apreciat că dezlegarea cauzei nu depinde de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți și nici nu a considerat oportună o asemenea suspendare. În această situație, reclamanta a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 5 alin. (1) pct. 66 lit. c) din Legea nr. 85/2014 și a solicitat suspendarea judecării cauzei până la soluționarea acestei excepții. Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru sesizarea Curții Constituționale, dar a apreciat ca nu se impune suspendarea cauzei, întrucât nu ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de lege, măsura nefiind, de altfel, oportună. Totodată, prima instanță a reținut că această chestiune a calității de reprezentant legal, în raport cu art. 248 din C. proc. civ. primează discutării altor cererii, cum ar fi cererea de intervenție accesorie sau a altor excepții.

Prin sentința civilă nr. 398 din 18 februarie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, s-a admis excepția lipsei calității de reprezentant a administratorului special al reclamantei și s-a anulat cererea ca fiind introdusă de o persoană care nu a dovedit calitatea de reprezentant.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A. S.R.L., prin care a solicitat admiterea apelului, în principal, suspendarea cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 5 pct. 66 lit. c) din Legea nr. 85/2014. În subsidiar, s-a solicitat anularea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, în vederea pronunțării asupra admisibilității cererii de intervenție accesorie, precum și respingerea excepției lipsei calității de reprezentant și trimiterea dosarului primei instanțe, în vederea soluționării celorlalte excepții și a fondului cauzei. La termenul de judecată din 3 octombrie 2022, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale active a D. S.R.L., E. S.R.L. și F. S.R.L., iar la termenul de judecată din 31 octombrie 2022 a încuviințat în principiu cererile de intervenție accesorie în interesul apelantei reclamante formulate de către acestea. La același moment procesual, raportat la susținerile părților privind intrarea în faliment a apelantei-reclamante, Curtea a invocat excepția lipsei de interes a apelului. Prin decizia civilă nr. 1679 din 14 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, s-a admis excepția lipsei de interes și s-a respins apelul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 398 din 18 februarie 2021 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, ca rămas fără interes.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanta A. S.R.L., în faliment, prin administrator special B. și intervenientele F. S.R.L., E. S.R.L. și D. S.R.L. 4.1 Prin recursul formulat la data de 19 decembrie 2022 și întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., reclamanta A. S.R.L., în faliment, prin administrator special B. a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea hotărârii recurate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței de apel. În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a susținut că la data de 17 martie 2022, în dosarul nr. x/2017, instanța a dispus intrarea în faliment a debitoarei A. S.R.L., iar în temeiul art. 145 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 s-a ridicat dreptul de administrare al debitorului și s-a dispus dizolvarea societății debitoare, iar față de acest aspect, instanța de apel a ridicat excepția lipsei de interes. Raportat la art. 56 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, chiar și în contextul intervenirii falimentului, recurenta-reclamantă a subliniat că subzistă interesul apelului, întrucât, în cazul în care cererea de chemare în judecată ar fi admisă, asociații, care sunt și creditori, ar avea șanse mai mari în recuperarea creanțelor. Totodată, s-a învederat că la data promovării apelului, debitoarea nu era în procedura generală a falimentului, astfel că interesul a existat la acel moment, însă chiar și în contextul intervenirii falimentului, raportat la art. 56 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, interesul continuă să fie actual. În ipoteza în care s-ar suspenda cauza până la soluționarea excepției de neconstituționalitate și s-ar admite această excepție, recurenta-reclamantă a arătat că s-ar impune admiterea apelului și s-ar stabili faptul că, la data promovării acțiunii și la data promovării apelului, administratorul special a avut calitatea de reprezentant. Prin urmare, interesul promovării și soluționării apelului este evident în privința cererii de suspendare a soluționării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate. Recurenta-reclamantă a mai învederat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii de suspendare și a admis excepția lipsei de interes, astfel încât, în cauză, hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, ci cuprinde doar concluzia instanței că demersul a ramas fără interes. De asemenea, s-a subliniat că, decizia atacată nu cuprinde considerente referitoare la susținerile reclamantei întemeiate pe dispozițiile art. 56 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 și nici considerente privind susținerile reclamantei și ale intervenienților, în sensul că, chiar dacă A. S.R.L. a intrat în procedura falimentului, calitatea de reprezentant a administratorului special într-o acțiune în pretenții, prin raportare la intrarea în faliment a societății, urmeaza a fi stabilită de prima instanță, în rejudecare. S-a mai arătat că, deși s-a solicitat în principal suspendarea până la soluționarea excepției de neconstitutionalitate, instanța de apel nu a precizat temeiul legal în baza căruia a ignorat această solicitare și nu s-a pronunțat cu privire la excepția invocată. Din acest punct de vedere, recurenta-reclamantă susține că hotărârea instanței de apel a fost dată cu înculcarea normelor de drept material prevăzute de art. 413 C. proc. civ., dar și a dispozițiilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 85/2014. 4.2 La data de 19 decembrie 2022, au declarat recurs și intervenientele F. S.R.L., E. S.R.L. și D. S.R.L., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., prin care au solicitat admiterea căii extraordonare de atac, casarea deciziei recurate și, rejudecând excepția, să se dispună respingerea acesteia și trimiterea cauzei către instanța de apel în vederea continuării judecății caii de atac. Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentele-interveniente au susținut că motivarea instanței de apel este sumară, și nu răspunde exigențelor prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.. Raționamentul instanței de apel cu privire la admiterea excepției lipsei de interes a fost în sensul că, în condițiile în care judecătorul-sindic a dispus intrarea în faliment a reclamantei, cu consecința ridicării dreptului de administrare, demersul juridic urmărit prin apel de a supune analizei calitatea și dreptul de reprezentare al administratorului special al debitoarei reclamate, a rămas fără interes. În acest context, intevenientele au arătat că instanța de apel nu a analizat apărările părților cu privire la excepția invocată, nefiind indicate nici susținerile și apărările părților sau motivele pentru care acestea au fost înlăturate. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentele-interveniente au susținut că instanța de apel a admis în mod nelegal excepția lipsei de interes a apelantei-reclamante în promovarea căii de atac, întrucât apelul apelantei vizează nu numai calitatea de reprezentant a administratorului special în formularea unei acțiuni în pretenții, ci și suspendarea judecății cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor legale referitoare la necesitatea avizului administratorului judiciar pentru promovarea unei acțiuni în pretenții. S-a învederat că prin sentința primei instanțe, s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru sesizarea Curții Constituționale, dar s-a considerat că nu se impune suspendarea cauzei întrucât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, fără a se dezvolta argumentele care au determinat adoptarea acestei soluții. Sub acest aspect, în opinia intervenientelor, reclamanta a justificat un folos practic în susținerea motivelor de apel, raportat la faptul că suspendarea judecății cauzei pana la soluționarea excepției de neconstitutionalitate păstrează deschisă calea procedurală a A. de a continua acțiunea în pretenții. Astfel, în situația în care Curtea Constituționala ar admite excepția de neconstitutionalitate invocată, textul de lege în baza căruia s-a admis excepția lipsei calității de reprezentant nu ar mai avea aplicabilitate, iar instanța de apel ar fi putut retransmite cauza spre rejudecare primei instanțe. Mai mult decât atât, chiar dacă A. a intrat între timp în procedura falimentului, s-a învederat că, în cauză, calitatea de reprezentant a administratorului special într-o acțiune în pretenții, prin raportare la această situație, urmează a fi stabilită de prima instanță, în rejudecare. Sub un alt aspect, intervenientele au precizat că, la data pronunțării sentinței apelate, situația de fapt dedusă judecății era circumstanțiată de posibilitatea administratorului special al unei societăți aflate în perioada de observație/reorganizare de a promova o acțiune în pretenții, cu sau fără avizul administratorului judiciar. Aceasta este soluția criticată în fața instanței de apel și cu privire la care instanța de control judiciar ar fi trebuit să se pronunțe. Recurentele-interveniente arată că instanța de apel a constatat în mod nelegal că în cauză nu există interesul A. în susținerea caii de atac prin raportare la situația de fapt dedusă judecății primei instanțe, și nu în funcție de modificările ulterioare ale stadiului procedurii insolvenței.

Recurenta-reclamantă a depus întâmpinare la recursul declarat de interveniente, prin care a solicitat admiterea acestuia. Intimata-pârâtă C. S.A. a formulat întâmpinare la recursul recurentei-reclamante, prin care a invocat excepția netimbrării sau insuficientei timbrări, excepția lipsei calității de reprezentant a semnatarului recursului și excepția lipsei calității procesuale active, precum și excepția lipsei de interes. Pe fondul cauzei, s-a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii recurate ca fiind legală și temeinică. Totodată, intimata-pârâtă a formula întâmpinare și cu privire la recursul intervenientelor, invocând excepția netimbrării sau insuficientei timbrări. Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepțiilor și apărărilor invocate de intimata-pârâtă. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, iar prin rezoluție s-a fixat termen de judecată la 3 octombrie 2023. Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport cu criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte reține următoarele considerente: Pe calea recursurilor, recurentele au invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., texte de lege potrivit cărora casarea unei decizii se poate cere în ipoteza în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei și când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Cu privire la motivul de recurs întemeiat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii de suspendare până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, astfel încât, hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, ci cuprinde doar concluzia că demersul a ramas fără interes. De asemenea, s-a subliniat că, decizia atacată nu conține considerente referitoare la susținerile reclamantei întemeiate pe dispozițiile art. 56 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 și nici considerente referitoare la susținerile reclamantei și ale intervenienților, în sensul că, chiar dacă A. S.R.L. a intrat în procedura falimentului, calitatea de reprezentant a administratorului special într-o acțiune în pretenții, prin raportare la intrarea în faliment a societății, urmează a fi stabilită de prima instanță, în rejudecare. În cauză, Înalta Curte constată că hotărârea atacată a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt și de drept pe care se sprijină și care au format convingerea instanței, decizia recurată fiind clară și concisă, argumentele acesteia constituindu-se într-o argumentare logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția. În considerentele deciziei recurate, instanța de apel a reținut că prin sentința civilă nr. 1237/17.03.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2017, judecătorul-sindic a dispus intrarea în faliment a S.C. A. S.R.L., cu consecința directă a ridicării dreptului de administrare a apelantei prin raportare la dispozițiile art. 145 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, motiv pentru care s-a constatat că demersul juridic urmărit de către apelantă prin calea de atac promovată, acela de a supune analizei calitatea și dreptul de reprezentare al administratorului special al debitoarei reclamante, a rămas fără interes. Instanța supremă reține că sunt lipsite de fundament criticile subsumate acestui motiv de casare, care susțin o pretinsă lipsă a analizei elementelor esențiale ale cauzei. Înalta Curte reamintește că art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. și art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale impun judecătorului să examineze cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate și nu să expună un răspuns detaliat pentru fiecare argument. Înalta Curte notează că soluția instanței de apel în privința modului de soluționare a excepției privind lipsa de interes în promovarea apelului este rezultatul analizei judiciare specifice prezentului litigiu în funcție de situația de fapt și de probele administrate și că nu se poate reține lipsa ori a unei motivări contradictorii sau a unor motive străine de natura cauzei, ci, dimpotrivă, argumentele instanței se constituie într-o prezentare logică a faptelor și a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluția pronunțată, în acord cu dispozițiile art. 425 alin. (1) C. proc. civ. În ceea ce privește susținerile recurentei-reclamante potrivit cărora instanța de apel nu s-a pronunțat asupra cererii de suspendare a cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 5 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2014, Înalta Curte reține că, potrivit art. 248 C. proc. civ. (1) instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepții, instanța va determina ordinea de soluționare în funcție de efectele pe care acestea le produc. În cauză, instanța de apel a aplicat întocmai aceste dispoziții legale, a analizat cu prioritate excepția lipsei de interes în promovarea apelului, având în vedere că reclamanta nu a dovedit un interes actual, acest aspect făcând inutilă discuția referitoare la suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate, precum și precizarea termeiului legal pentru aceasta. Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect s-a argumentat prin decizia recurată că sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate în decursul soluționării cauzei, nu impune suspendarea judecății. Lipsa unei dispoziții procesuale exprese în sensul suspendării judecății cauzei în cazul admiterii cererii de sesizare a instanței de contencios constituțional cu excepția de neconstituționalitate, precum și abrogarea art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, care prevedea suspendarea de drept a judecății cauzei în intervalul de soluționare a excepției de neconstituționalitate, relevă intenția legiuitorului, manifestată în noile reglementări, de a nu impune cu caracter obligatoriu, imperativ, de drept, luarea unei asemenea măsuri. Totodată, având în vedere și remediul procesual prevăzut de către legiuitor, respectiv introducerea cazului de revizuire a hotărârii prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., Înalta Curtea constată că nu se impunea suspendarea cursului judecății, întrucât părțile nu sunt vătămate prin continuarea judecății, acestea având remedii procesuale în cazul admiterii excepției de neconstituționalitate. În dezvoltarea aceluiași motiv de casare, intevenientele au arătat că instanța de apel nu a analizat apărările părților cu privire la excepția lipsei de interes, nu a indicat susținerile și apărările părților sau motivele pentru care acestea au fost înlăturate. Sub acest aspect, Înalta Curte constată că încheierea de ședință din 30 octombrie 2022 a Curții de Apel București, care a fost comunicată părților, curpinde detaliat susținerile, apărările și motivele recurentelor în susținerea respingerii excepției lipsei de interes, invocată din oficiu de către instanța de apel. În consecință, împrejurarea că recurenta-reclamantă și recurentele-interveniente sunt nemulțumite de argumentele și soluția pronunțată în cauză nu determină incidența niciuneia dintre tezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv absența motivării, ori caracterul contradictoriu al argumentelor sau invocarea unor motive străine de natura pricinii. Ca atare, criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. sunt nefondate, și vor fi înlăturate, ca atare. În ceea ce privește motivele întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitoare la încălcarea prevederilor art. 56 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 raportate la art. 33 C. proc. civ., din perspectiva respingerii apelului ca fiind rămas fără interes, ca urmare a intrării debitoarei A. S.R.L. în faliment, în temeiul art. 145 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, dispunându-se ridicarea dreptului de administrare a debitoarei și dizolvarea societății, acestea vor fi reîncadrate și analizate prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Raportat la art. 56 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, chiar și în contextul intervenirii falimentului, recurenta-reclamantă a subliniat că subzistă interesul apelului, întrucât, în cazul în care cererea de chemare în judecată ar fi admisă, asociații, care sunt și creditori, ar avea șanse mai mari în recuperarea creanțelor. Totodată, s-a învederat că la data promovării apelului, debitoarea nu era în procedura generală a falimentului, astfel ca interesul a existat la acel moment, însă chiar și în contextul intervenirii falimentului, raportat la art. 56 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, interesul continuă să fie actual. Analizând această critică, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de apel a reținut că reclamanta A. S.R.L. nu a dovedit un interes actual în cauză, având în vedere că prin sentința civilă nr. 1237/17.03.2022 pronunțată în dosarul nr. x/2017, judecătorul-sindic a dispus intrarea în faliment a reclamantei, cu consecința directă a ridicării dreptului de administrare a acesteia prin raportare la dispozițiile art. 145 alin. (2) din Legea nr. 85/2014. Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia justifică un interes. Interesul reprezintă folosul practic pe care o parte îl urmărește prin punerea în mișcare a procedurii judiciare, fiind necesar ca acesta să fie determinat, legitim, personal, născut și actual, astfel cum impun dispozițiile art. 33 teza I din C. proc. civ. Condiția interesului de a fi actual trebuie să se verifice nu numai în legătură cu cererea de chemare în judecată, la momentul introducerii acțiunii, ci pe tot parcursul procesului, inclusiv în cazul exercitării unei căi de atac, în concordanță cu prevederile art. 458 C. proc. civ., întrucât prin hotărârea sa, instanța de judecată este chemată să se pronunțe în concret cu privire la valorificarea unui drept. Pentru a stabili dacă o parte are interes în exercitarea căii de atac, instanța trebuie să prefigureze folosul efectiv pe care aceasta l-ar obține în ipoteza admiterii formei procedurale exercitate. Raportat la aceste considerente, Înalta Curte constată că, în mod just, instanța de apel a reținut că demersul judiciar urmărit de către reclamantă prin calea de atac a apelului, acela de a supune analizei calitatea și dreptul de reprezentare al administratorului special al debitoarei reclamante, a rămas fără interes. Astfel, s-a reținut că în dosarul nr. x/2017, judecătorul-sindic a dispus, în temeiul art. 145 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 85/2014, intrarea în faliment, prin procedura generală, a debitoarei A. S.R.L., fiind, totodată, ridicat dreptul de administrare al debitoarei, cu consecința dizolvării societății reclamante. Având în vedere instrarea în faliment, recurenta-reclamantă nu se mai poate reorganiza și nu își mai poate continua activitatea curentă, întrucât toată activitatea sa se va reduce la cele necesare în vederea derulării operațiunilor de lichidare. După închiderea operațiunilor de lichidare, procedura falimentului se va închide, debitorul va fi radiat din Registrul Comerțului și va înceta să mai existe. Raportat la aceste considerente, Înalta Curte reține că este corectă concluzia instanței de apel în sensul că reclamanta nu a dovedit un interes actual, și în consecință a admis excepția lipsei de interes, acest aspect făcând inutilă discuția referitoare la suspendarea judecării cauzei, până la soluționarea excepției de neconstituționalitate. În cauză, recurentele F. S.R.L., E. S.R.L. și D. S.R.L. au avut în apel calitatea de interveniente, întrucât au formulat o cerere de intervenție accesorie în interesul reclamantei. Având în vedere că reclamanta A. S.R.L. nu a justificat un interes în formularea apelului, nici prin cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantei, formulată de intervenientele F. S.R.L., E. S.R.L. și D. S.R.L., recurente în cazul de față, nu se poate justifica un interes. Prin urmare, indiferent de sesizarea Curții Constituționale asupra excepției de neconstituționalitate, cererea de intervenție accesorie în interesul reclamantei fiind lipsită de interes, întrucât chiar interesul debitoarei în faliment lipsește. Recurentele nu se pot prevala de încălcarea accesului la justiție din perspectiva interesului de a promova această acțiune, întrucât principiul accesului liber la justiție trebuie interpretat și prin prisma art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului stabilind că dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut și că accesul liber la justiție implică, prin natura sa, o reglementare din partea statului și poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanța dreptului. Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta A. S.R.L., în faliment, prin administrator special B. și de intervenientele F. S.R.L., E. S.R.L. și D. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1679 din 14 noiembrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.