ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1859/2023
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1859/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)
Ședința publică din data de 28 septembrie 2023
Deliberând asupra cererii de completare a dispozitivului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin decizia nr. 324 din 10 februarie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2018 a fost respins ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă APA C.T.T.A. S.A. ALBA împotriva deciziei civile nr. 1566 din 06 noiembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte A. S.A. și B.. A fost obligată recurenta APA C.T.T.A. S.A. ALBA la plata sumei de 21.076,42 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei A. S.A..
Prin cererea formulată de intervenienta-pârâtă B., s-a solicitat îndreptarea erorilor materiale și completarea dispozitivului deciziei civile nr. 324 din 10 februarie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, pronunțată în dosarul nr. x/2018.
În motivarea cererii s-a arătat că prin concluziile formulate pentru intervenienta pârâtă, intervenientă forțată a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată pe cale separată, însă această mențiune nu apare în dispozitivul deciziei, motiv pentru care solicită îndreptarea erorii materiale și completarea dispozitivului.
În drept a invocat dispozițiile art. 442 și art. 443 C. proc. civ.
La termenul din 28 septembrie 2023, Înalta Curte a luat în examinarea cererea de îndreptare a erorilor materiale și completare a dispozitivului și a reținut următoarele:
Cu titlu prealabil Înalta Curte reține că petenta a indicat în susținerea cererii atât dispozițiile art. 442 cât și pe cele prevăzute de art. 443 C. proc. civ. însă din conținutul cererii formulate rezultă că au fost vizate dispozițiile art. 444 C. proc. civ. întrucât cererea se referă la omisiunea instanței de a reda în dispozitiv solicitarea petentei de a i se acorda cheltuielile de judecată pe cale separată.
Potrivit dispozițiilor art. 444 alin. (1) din C. proc. civ. dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare În cazul hotărârilor definitive pronunțate în apel sau în recurs, completarea acestora se poate cere în termen de 15 zile de la comunicare".
Din cuprinsul acestui text de lege, rezultă că încuviințarea unei cereri de completare a hotărârii judecătorești este admisibilă numai atunci când instanța a omis a se pronunța asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, această procedură fiind stabilită pentru a se asigura respectarea principiului disponibilității în procesul civil, în sensul soluționării tuturor capetelor de cerere formulate în cauză.
În speță, petenta a solicitat să se dispună completarea deciziei nr. 324 din 10 februarie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în sensul de a se menționa, în dispozitivul acesteia, faptul că a înțeles să-și rezerve dreptul de a cere, pe cale separată, obligarea recurentei-reclamante APA C.T.T.A. S.A. ALBA la plata cheltuielilor de judecată.
Or, atât timp cât Înalta Curte nu a fost învestită cu soluționarea unei cereri accesorii referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, nu se poate considera că a omis să se pronunțe asupra acesteia prin dispozitivul hotărârii.
Conform art. 425 C. proc. civ., dispozitivul hotărârii consemnează chestiunile asupra cărora instanța a deliberat, hotărând în cauză. Or, cum în cauză, problema cheltuielilor de judecată nu a făcut obiectul deliberării, întrucât petenta nu a formulat o astfel de pretenție, o hotărâre asupra acestora nu a fost luată.
Susținerile părților, indiferent de modul cum au fost formulate, inclusiv mențiunea că toate cheltuielile de judecată vor fi cerute pe cale separată se consemnează în încheierea de ședință integrată deciziei sau în practicaua acesteia.
Față de cele anterior expuse, Înalta Curte va respinge cererea formulată de petenta B. privind completarea dispozitivului deciziei nr. 324 din 10 februarie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea formulată de petenta B. privind completarea dispozitivului deciziei nr. 324 din 10 februarie 2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimatele APA C.T.T.A. S.A. ALBA și A. S.A.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2023.