ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1858/2023

Ședința publică din data de 28 septembrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 17.09.2019, sub nr. x/2019, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtei B. S.R.L. la plata sumei de 88.507,82 euro, reprezentând daune interese pentru neexecutarea de către aceasta a obligațiilor asumate prin contractul de asociere în participațiune din data de 16.09.2015 în ceea ce privește apartamentele aflate în proprietatea reclamantului, respectiv apartamentul nr. x de la etajul 3, identificat prin număr cadastral x - C1 - U7; apartamentul nr. x de la etajul 5, identificat prin număr cadastral x; apartamentul nr. x de la etajul 5, identificat prin număr cadastral x - C1 - U22. De asemenea, reclamantul a solicitat ca pârâta să fie obligată să îi permită accesul la imobilul situat în București, Intrarea Catedrei nr. 29, precum și obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2381 din 08.10.2021, pronunțată în dosarul nr. x/2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis cererea de chemare în judecată, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 393.411 RON reprezentând daune interese, respectiv suma de 16.739,11 RON, reprezentând cheltuieli de judecată. A stabilit cuantumul onorariului definitiv pentru efectuarea expertizei la suma de 6.000 RON și a obligat reclamantul să plătească diferența de onorariu în valoare de 4.800 RON.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta, solicitând schimbarea în tot a hotărârii apelate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată.

Prin decizia civilă nr. 1814 din 28 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a Civilă a fost respins apelul formulat de apelanta-pârâtă S.C. B. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 2381 din 08.10.2021, precum și împotriva încheierii din 16.09.2021, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A., ca nefondat.

A fost obligată apelanta să plătească intimatului suma de 6.994,53 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta B. S.R.L. solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate și trimiterea cauzei pentru rejudecare, având în vedere motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4,6 și 8 C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. se arată că instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin negarea caracterului absolut al prevederilor art. 21 din Regulamentul din 14 iunie 1994 privind recepția construcțiilor aprobat prin H.G. nr. 273/1994.

În acest sens se arată că litigiul pendinte vizează acțiunea în pretenții formulată de către investitorul-reclamant în contra constructorului decurgând din modalitatea în care au fost executate lucrările de construire la imobilul ce a făcut obiectul unui contract de asociere în participațiune.

Prin apelul dedus judecății, s-a invocat incidența dispozițiilor art. 21 din Regulamentul din 14 iunie 1994 privind recepția construcțiilor aprobat prin H.G. nr. 273/1994.

Recurenta susține că intimatul-reclamant, a contestat atât calitatea acestuia de investitor în înțelesul legii cât și aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor anterior menționate, invocând prevalența contractului de asociere față de legislația în materia construcțiilor.

Instanța de apel a completat dispoziția legală menționată cu o prezumție relativă, inexistentă în conținutul articolului, ce limitează în mod absolut răspunderea constructorului la lucrările de remediere constatate prin procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, reținând că textul legal menționat instituie doar o prezumție relativă în privința mențiunilor din procesul-verbal de recepție, iar nu o decădere a beneficiarului din dreptul de a pretinde contravaloarea lucrărilor neefectuate si neprecizate in conținutul actului.

În această modalitate, apreciază recurenta că instanța de apel a completat temeiul de drept invocat de apelantă în sensul inserării caracterului relativ al limitării, dincolo de voința legiuitorului, hotărârea astfel pronunțată fiind emisă cu depășirea puterii judecătorești.

În același sens, se arată că modalitatea de dezlegare a chestiunii de drept vizând aplicabilitatea art. 21 din Regulamentul privind recepția construcțiilor contravine inclusiv dispozițiilor art. 5 alin. (4) C. proc. civ. conform cărora este interzis judecătorului sa stabilească dispoziții general obligatorii prin hotărârile pe care le pronunță în cauzele ce îi sunt supuse judecății, prin aceea ca s-ar putea ajunge chiar la înlăturarea de la aplicabilitate a normelor ce limitează răspunderea constructorului cu privire la neconformitațile constatate cu ocazia recepției.

În vederea restabilirii situației juridice încălcate prin soluția recurată, solicită instanței de recurs să dispună casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre o nouă judecată în apel, avându-se în vedere mențiunile cuprinse în procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor și administrarea probei cu expertiză tehnică specialitatea construcții având ca obiectiv evaluarea contravalorii lucrărilor rămase de executat astfel cum acestea au fost menționate în procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor.

Printr-o altă critică se arată că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția cu privire la apelul declarat împotriva încheierii de ședința din 16.09.2021 și nici motivele care au înlăturat poziția intimatului de sistare a lucrărilor executate de către recurentă, respectiv conține motive contradictorii și străine de natura cauzei prin raportare la existența unor anexe la procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, motive de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Prin apelul dedus judecății s-a atacat inclusiv încheierea prin care au fost respinse obiecțiunile formulate împotriva concluziilor raportului de expertiză, invocându-se lipsa oricăror constatări personale ale expertului desemnat și însușirea în tot a constatărilor realizate de către expertul consilier parte al intimatului.

Prin hotărârea recurată instanța de apel a motivat soluția exclusiv prin raportare la existența procesului-verbal de la fața locului fără a analiza dacă și în ce măsură concluziile raportului de expertiză s-au bazat și au preluat integral concluziile din raportul de expertiză extrajudiciară.

Pe de altă parte, chiar și în ipoteza existenței unui proces-verbal ce atestă convocarea părților în vederea întocmirii raportului de expertiză, aceasta nu echivalează cu efectuarea unor constatări proprii ale expertului cu privire la imobilul supus expertizării. Or, din chiar conținutul raportului și pozițiile liber exprimate de către părțile litigante, s-a reținut că expertul desemnat nu a realizat măsurători cu privire la suprafețele avute în vedere, ci și-a însușit în tot măsurătorile realizate de către o terță persoană, fără a le trece prin filtrul propriu.

Pentru aceste motive recurenta apreciază că hotărârea recurată este nelegală soluția dispusă referitor la apelul declarat împotriva încheierii din 16.09.2021 nu rezultă din considerentele, fapt pentru care se solicită trimiterea cauzei în vederea rejudecării apelului cu examinarea tuturor criticilor aduse încheierii de ședința din 16.09.2021 prin care au fost respinse obiecțiunile formulate împotriva raportului de expertiza administrat în primă instanță.

Recurenta arată că hotărârea recurată conține dispoziții contradictorii în ceea ce privește efectul juridic al dispozițiilor emise de către intimat, în calitate de beneficiar al lucrărilor, de sistare a oricăror lucrări.

Una dintre apărările apelantei vizează lipsa oricărei culpe din partea acesteia cu privire la neexecutarea lucrărilor în legătură cu care intimatul a solicitat sistarea executării acestora și nu și-a exprimat consimțământul cu privire la continuarea lor.

Cu ocazia dezbaterilor pe fondul cauzei, intimatul a confirmat solicitarea temporară de încetare a lucrărilor, iar instanța a constatat ca intimatul nu a dat curs solicitării apelantei de alegere a finisajelor.

Cu toate acestea, în examinarea fondului cauzei, instanța de apel a avut în vedere exclusiv ipoteza necesității acordului intimatului fără a examina și poziția exprimată de către acesta în sensul sistării oricăror lucrări de construire.

Pornind de la premisa că apelanta executa lucrările de construire al căror beneficiar era intimatul, instanța de apel era chemată să analizeze dacă aceste lucrări puteau fi realizate atât în lipsa unui concurs din partea beneficiarului cât și în ipoteza unei solicitări venite tocmai de la beneficiar.

Motivele contradictorii identificate în hotărârea recurată vizează efectele juridice diferite pe care le-ar putea produce poziția confirmată de către un beneficiar al lucrărilor de a se opune la executarea acestora urmând ca mai apoi să solicite obligarea constructorului la executarea prin echivalent.

Apreciază recurenta că se impune casarea hotărârii recurate si trimiterea cauzei în vederea rejudecării urmând ca instanța de apel să stabilească în ce măsură opoziția la executare în natură venită din partea creditorului obligației de a face ar putea genera o executare prin echivalent pe cale judiciară.

În opinia recurentei, hotărârea recurată conține elemente contradictorii și străine de natura cauzei prin raportare la pretinsa existență a unor anexe suplimentare la procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor.

Astfel se arată că, în pofida considerentelor hotărârii recurate și a poziției exprimate de către intimat, procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nu identifică alte lucrări neexecutate sau executate necorespunzător cu excepția zugrăvelilor interioare, montajul gresiei și a faianței, montajul obiectelor sanitare și zugrăvelilor exterioare (fațada). Prin hotărârea recurată s-a dispus obligarea recurentei la suportarea contravalorii unor lucrări suplimentare fata de cele identificate cu ocazia recepției, reținându-se existența unor anexe suplimentare la procesul-verbal de recepție ce ar constata neexecutarea acestora.

Hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 21 din Regulamentului din 14 iunie 1994 privind recepția construcțiilor aprobat prin H.G. nr. 273/1994, din perspectiva limitării răspunderii constructorului la elementele constatate cu ocazia recepției la terminarea lucrărilor, critică subsidiară celei referitoare la art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Conform legislației în vigoare, investitorul nu mai poate emite alte pretenții, penalități sau neconformități în afara celor menționate în procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor.

Or, în condițiile în care singurele lucrări reținute drept neexecutate la data recepției au fost în mod expres precizate de către părți, recurenta arată că a solicitat instanței de apel să încuviințeze efectuarea unui raport de expertiză în vederea evaluării costurilor de realizare exclusiv a lucrărilor menționate în procesul-verbal de recepție, urmând ca temeinicia căii de atac sau chiar a acțiunii să se raporteze exclusiv la cele menționate în procesul-verbal.

Concluzia conform căreia limitarea răspunderii constructorului este raportată exclusiv la elementele cuprinse în procesul-verbal de recepție rezultă și din interpretarea per a contrario a tezei finale a aceluiași articol care reglementează situația de excepție a viciilor ascunse ce ar putea fi invocate oricând în termenul de garanție.

Intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Înalta Curte a luat în examinare recursul în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. și a reținut următoarele:

Recurenta a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4,6 și 8 C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. se arată că instanța de apel a depășit atribuțiile puterii judecătorești prin negarea caracterului absolut al prevederilor art. 21 din Regulamentul din 14 iunie 1994 privind recepția construcțiilor aprobat prin H.G. nr. 273/1994, întrucât instanța de apel a completat dispoziția legală menționată cu o prezumție relativă, inexistentă în conținutul articolului, ce limitează în mod absolut răspunderea constructorului la lucrările de remediere constatate prin procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, reținând că textul legal menționat instituie doar o prezumție relativă în privința mențiunilor din procesul-verbal de recepție, iar nu o decădere a beneficiarului din dreptul de a pretinde contravaloarea lucrărilor neefectuate si neprecizate in conținutul actului.

Potrivit art. 488 alin. (1), pct. 4 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere atunci când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești.

Acest motiv de recurs se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituțional al separației puterilor în stat și vizează imixtiunea instanțelor judecătorești în domeniul atribuțiilor puterii legislative sau executive.

Or, interpretarea dată de instanță dispozițiilor legale aplicabile speței nu intră în categoria excesului de putere și nu reprezintă o imixtiune în sfera altei puteri ci exercitarea atribuțiilor constituționale conferite puterii judecătorești, prin urmare critica este nefondată.

Contrar susținerilor recurentei, modalitatea de dezlegare a chestiunii de drept vizând aplicabilitatea art. 21 din Regulamentul privind recepția construcțiilor nu încalcă dispozițiile art. 5 alin. (4) C. proc. civ. conform cărora este interzis judecătorului sa stabilească dispoziții general obligatorii prin hotărârile pe care le pronunță în cauzele ce îi sunt supuse judecății, întrucât din considerente nu rezultă o astfel de ipoteză.

Astfel, având a interpreta textul de lege menționat, instanța de apel a reținut că acesta instituie doar o prezumție relativă în privința mențiunilor din procesul-verbal de recepție, iar nu o decădere a beneficiarului din dreptul de a pretinde contravaloarea lucrărilor neefectuate și neprecizate în conținutul actului, după cum corect a reținut instanța de apel. Prin urmare instanța nu a stabilit dispoziții general obligatorii cum greșit susține recurenta ci a dat valență dispozițiilor legale în limitele stabilite de legiuitor.

Printr-o altă critică s-a arătat că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția cu privire la apelul declarat împotriva încheierii de ședința din 16.09.2021 și nici motivele care au înlăturat poziția intimatului de sistare a lucrărilor executate de către recurentă, respectiv conține motive contradictorii și străine de natura cauzei prin raportare la existența unor anexe la procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, motiv de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Astfel recurenta a arătat că prin apelul dedus judecății s-a atacat inclusiv încheierea prin care au fost respinse obiecțiunile formulate împotriva concluziilor raportului de expertiză, invocându-se lipsa oricăror constatări personale ale expertului desemnat și însușirea în tot a constatărilor realizate de către expertul consilier parte al intimatului.

Și aceste critici sunt nefondate, instanța de apel motivând prin considerentele deciziei atacate respingerea obiecțiunilor la raportul de expertiză arătând că expertul a făcut constatările personal, acest lucru reieșind din procesul-verbal de la fața locului, anexat raportului.

Recurenta a mai arătat că hotărârea recurată conține dispoziții contradictorii în ceea ce privește efectul juridic al dispozițiilor emise de către intimat, în calitate de beneficiar al lucrărilor, de sistare a oricăror lucrări.

Critica nu poate fi reținută întrucât din considerentele deciziei atacate rezultă în mod clar raționamentul instanței, iar faptul că instanța a analizat conduita ambelor părți sub aspectul îndeplinirii obligațiilor nu echivalează cu reținerea unor motive contradictorii.

În realitate, conținutul criticilor vizează reaprecierea situației de fapt în ceea ce privește culpa recurentei cu privire la neexecutarea lucrărilor și poziția intimatului față de acest aspect, or calea de atac a recursului nu permite rediscutarea situației de fapt sub pretextul existenței unor motive contradictorii.

Aceleași argumente vor fi reținute și în privința susținerilor recurentei, că hotărârea recurată conține elemente contradictorii și străine de natura cauzei prin raportare la pretinsa existență a unor anexe suplimentare la procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, întrucât și acestea readuc în discuție materialul probator administrat de instanță în vederea lămuririi situației de fapt existentă în cauză.

Recurenta susține că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor art. 21 din Regulamentului din 14 iunie 1994 privind recepția construcțiilor aprobat prin H.G. nr. 273/1994, din perspectiva limitării răspunderii constructorului la elementele constatate cu ocazia recepției la terminarea lucrărilor, critică subsidiară celei referitoare la art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Și această critică va fi înlăturată având în vedere că nu se referă la dispoziții de drept material considerate ca fiind încălcate prin decizia atacată ci la elemente de fapt, respectiv lucrări reținute drept neexecutate la data recepției precizate de către părți în mod expres, față de care investitorul nu mai poate emite alte pretenții, penalități sau neconformități în afara celor menționate în procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor.

Față de considerentele reținute, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1814 din 28 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Totodată, în temeiul art. 453 C. proc. civ., reținând culpa procesuală, Înalta Curte va obliga recurenta să plătească intimatului suma de 7.136,12 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1814 din 28 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-reclamant A..

Obligă recurenta să plătească intimatului suma de 7136,12 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2023.