ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1852/2023

Ședința publică din data de 28 septembrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2020, la data de 12.03.2020, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei să-i restituie bunurile în natură depozitate în căsuța de valori nr. 21 la Agenția Prahova - Ploiești a B. respectiv suma de 30.000 de RON în bancnote de 100 și 200 de RON cu bentița "C.", 63.0000 de euro în bancnote de 50,100,200 și 500 de Euro,70.000 dolari în diferite bancnote cu bentița "D.", 8800 dolari aflați în plic de hârtie, ceas bărbătesc din aur alb, curea din piele maro în valoare de 20.000 de euro, ceas dama rotund din aur alb, brățară aur alb valoare de 7000 de euro, două ceasuri de dama din aur alb cu cadran dreptunghiular, încrustat pe margine cu diamante, brățară din aur alb, în valoare de 6000 de euro fiecare, un set cruciuliță inel și cercei din aur alb încrustați cu safire negre și diamante în valoare de 8000 de euro, un set de bijuterii aur alb cu inel, lanț și pandantiv rotund încrustat cu diamante în valoare de 8000 euro precum și alte două inele de damă încrustate cu pietre prețioase, iar în subsidiar, în cazul în care pârâta nu-i restituie aceste bunuri a solicitat ca aceasta să fie obligată la despăgubiri pe care le estimează la suma de 200.000 de euro și prejudiciu moral în cuantum 100.000 de euro.

Prin sentința civilă nr. 3019/08.12.2021, Tribunalul Prahova a admis în parte cererea modificată, a obligat pârâta să plătească reclamantului 40.000 euro, contravaloarea în RON la data plății reprezentând prejudiciul suferit de reclamant prin dispariția bunurilor, bijuterii, din caseta de valori nr. 21 închiriată reclamantului cu contractul de închiriere nr. x/27.02.2012, sumă la care se va calcula și plăti dobândă legală de la 04.07.2013 la data plății; a obligat pârâta să plătească reclamantului 10.000 euro, contravaloarea în RON la data plății cu titlu de daune morale; a respins în rest cererea modificată ca neîntemeiată, luând act că reclamantul va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, au declarat apel atât reclamantul A., cât și pârâta B. S.A..

Prin decizia civilă nr. 1514 din 24 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul-reclamant A., împotriva sentinței civile nr. 3019/08.12.2021, pronunțată de Tribunalul Prahova.

A admis apelul declarat de apelanta-pârâtă B. S.A., împotriva încheierii de ședință din data de 16.07.2020 și a sentinței civile nr. 3019/08.12.2021, pronunțate de Tribunalul Prahova, și a schimbat sentința apelată în sensul că a respins în totalitate acțiunea modificată ca neîntemeiată.

A fost păstrată încheierea de ședință din 16.07.2020.

Prin decizia civilă nr. 3026 din 15 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, a respins ca neîntemeiată cererea de completare a deciziei nr. 1514 din 24 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, formulată de petenta B. S.A..

Împotriva deciziei civile nr. 1514 din 24 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă a formulat recurs reclamantul A. având în vedere motivele de nelegalitate prevăzute de art. 5,6 și 8 C. proc. civ.

Recurentul arată că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil nefiindu-i analizat nici unul din motivele de apel, motivarea deciziei recurate referindu-se doar la apelul intimatei-pârâte, contrar dispozițiilor art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, instanța de apel nu a motivat în fapt și în drept nici unul dintre motivele de apel prin care s-a solicitat schimbarea în parte a sentinței apelate cu privire la obligarea pârâtei la restituirea sumei de 30.000 RON, la contravaloarea în RON a sumei de 63.000 euro; la contravaloarea în RON a sumei de 78.800 dolari, la contravaloarea în RON a sumei de 184.095 euro, precum și a lipsei de folosință reprezentată de dobânda legală, și la plata sumei de 100.000 euro reprezentând prejudiciu moral suferit de reclamant.

Recurentul arată că, în motivarea apelului a solicitat să se rețină că prima instanță, deși a considerat întemeiată acțiunea formulată, nu a obligat pârâta la acoperirea integrală a prejudiciului, potrivit art. 1381 alin. (1) și art. 1385 alin. (1) C. civ.

Arată recurentul, că a solicitat instanței de apel să constate că în contractul încheiat între părți nu este interzisă depozitarea titlurilor de valoare și a banilor în casetele de valori, fiind greșită interpretarea dată de prima instanță că reclamantul nu avea abilitarea contractuală de a depune în cutia de valori bani ci doar bunuri, atâta vreme cât dispozițiile art. 9 din contractul părților rezultă contrariul.

Un alt motiv de apel l-a constituit faptul ca, deși instanța de fond a reținut în mod implicit cu putere de lucru judecat în considerente, că reclamantul a făcut dovada depunerii sumelor de bani în caseta de valori, solicitate ca daune interese, în mod contradictoriu a respins cererea de obligare la restituirea acestor sume, încălcând principiul reparării integrale a prejudiciului.

Recurentul susține că a criticat și înlăturarea concluziilor expertizei efectuate de un specialist care, deși a fost recunoscută de instanță aceasta respingând obiecțiunile formulate de către pârâtă, în mod nelegal nu a motivat sub nici o formă de ce a înlăturat concluziile expertului.

Un alt motiv de apel care nu a fost analizat de instanța de apel este cel referitor la daunele morale care nu au fost acordate ținând seama de natura prejudiciului moral.

Recurentul arată că se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru că instanța de apel nu a prezentat, în concret, motivele de fapt și de drept care au format convingerea sa și nu a răspuns argumentelor care constituie cauza juridică a cererii de apel.

Astfel, prin hotărârea recurată, instanța nu s-a pronunțat decât asupra apelului intimatei-pârâte, fără a se pronunța asupra motivelor de apel invocate de reclamant, nici un argument propriu al instanței învestite cu soluționarea acțiunii promovate nerezultând din considerentele sentinței recurate.

Prin nemotivarea hotărârii, recurentului-reclamant i s-a cauzat o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție.

În ceea ce privește susținerile contradictorii ale instanței de apel recurentul arată că deși este respinsă excepția prescripției invocată de pârâtă, pe motivul ca litigiul provine dintr-un fapt penal, ținând cont de Ordonanța de clasare nr. 7569/P/2013 pronunțată în 2018 datorită faptului că s-a probat existența faptei de furt din banca pârâtă, iar prescripția în cauza civilă a început sa curgă de la pronunțarea Ordonanței de clasare, în mod contradictoriu instanța de apel nu a reținut faptul că banca pârâtă nu a contestat nici un moment inexistenta furtului.

Raportat la aspectul arătat recurentul solicită instanței să constate că în cauză au fost încălcate și prevederile art. 28 si 52 C. proc. pen. întrucât deși existența faptei de furt a fost dovedită prin actele din dosarul penal, clasarea a intervenit pentru prescripție.

Recurentul solicită instanței de recurs să constate și că în mod nelegal și cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, instanța de apel nu a analizat și nu s-a pronunțat asupra art. 1381 și art. 1385 alin. (1) C. civ.

De asemenea, recurentul arată că au fost interpretate greșit dispozițiile art. 1350 din C. civ. privind răspunderea contractuală și cele ale art. 1270 și art. 1179 din C. civ.

Neexecutând propria obligație de a păstra cutia de valori în siguranță, aspecte care reies din cercetarea penală, rezultă că pârâta nu și-a respectat obligațiile contractuale având o culpă obiectivă.

În opinia recurentului, instanța de apel nu a făcut aplicarea art. 1530 din C. civ. care se referă atât la neexecutarea unei obligații cât și la executarea necorespunzătoare a acesteia.

Or, conform art. 9 din contractul încheiat cu pârâta aceasta s-a obligat să garanteze siguranța si păstrarea valorilor depuse, iar conform art. 24 să răspundă pentru neîndeplinirea acestor obligații și să despăgubească clientul cu valoarea bunurilor ce nu sunt restituite.

Recurentul invocă și dispozițiile art. 1547 C. civ. potrivit cărora debitorul este ținut să repare prejudiciul cauzat cu intenție sau din culpă. Așadar, simplu fapt al neexecutării obligației de a asigura căsuțele de valori, sau al executării necorespunzătoare a obligației de siguranță, antrenează prezumția relativă de vinovăție a debitorului.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte a luat în examinare recursul în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. și a reținut următoarele:

Recurentul a invocat motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

Referitor la motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., se constată că recurentul nu a formulat critici distincte, motiv pentru care susținerile vor fi analizate prin considerente comune.

Recurentul a susținut că i-a fost încălcat dreptul la un proces echitabil întrucât nu i-a fost analizat nici unul din motivele de apel, contrar dispozițiilor art. 425 alin. (1) C. proc. civ.

Verificând susținerile recurentului, Înalta Curte le va înlătura având în vedere că din considerentele deciziei atacate rezultă că aceasta respectă exigențele textului de lege menționat.

Astfel, instanța de apel a arătat în fapt și în drept motivele pentru care a considerat că este fondat apelul declarat de pârâtă, analiza acestuia fiind bazată pe obligațiile contractuale asumate de părți, dar și pe elementele factuale rezultate în urma soluționării plângerilor penale formulate în ceea ce privește respectarea obligațiilor asumate de banca-pârâtă privind siguranța căsuței de valori închiriată de recurentul-reclamant.

Din situația de fapt reținută de instanța de apel a rezultat că pretențiile recurentului-reclamant nu au fost dovedite, iar băncii pârâte nu i s-a putut reține încălcarea obligațiilor contractuale.

În acest context argumentativ, susținerile recurentului că instanța de apel nu i-a analizat toate motivele de apel, nu pot fi primite întrucât împrejurarea că nu a fost reluat fiecare motiv de apel nu echivalează cu nemotivarea hotărârii, atât timp cât din considerentele deciziei atacate rezultă argumentele care susțin netemeinicia acțiunii, respectiv neîntrunirea condițiilor legale pentru tragerea la răspundere a băncii pârâte.

Așadar, instanța de apel analizând aspectele esențiale ale cauzei a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii contractuale și, ca atare a respins apelul recurentului-reclamant ca nefondat.

Susținerile recurentului privind greșita interpretare a dispozițiilor contractuale cu privire la tipul de bunuri pentru a căror depozitare recurentul a închiriat căsuța de valori de la pârâtă, nu se înscriu în niciunul dintre motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. întrucât vizează analiza situației de fapt, atribut al instanțelor judecătorești devolutive.

Pentru aceleași rațiuni vor fi înlăturate și criticile prin care se susține că reclamantul a făcut dovada depunerii sumelor de bani în caseta de valori precum și cele privind concluziile expertizei efectuate în cauză.

În ceea ce privește neanalizarea cererii de acordare a daunelor morale se reține că întrucât a avut caracter accesoriu față de solicitarea de restituire a bunurilor în natură sau echivalent, acest capăt de cerere era de prisos să mai fie analizat în condițiile în care capătul principal de cerere a fost respins.

Sunt nefondate și criticile prin care se arată că există contradicție între soluția de respingere a excepției prescripției invocată de pârâtă, pe motivul că litigiul provine dintr-un fapt penal, ținând cont de Ordonanța de clasare nr. 7569/P/2013 pronunțată în 2018 datorită faptului că s-a probat existența faptei de furt din banca pârâtă, și faptul că instanța de apel nu a reținut că banca pârâtă nu a contestat nici un moment inexistența furtului.

Contrar susținerilor recurentului, instanța de apel a reținut faptul că nu s-a constatat săvârșirea infracțiunii de furt chestiune atestată de ordonanța de clasare, aspectele pretins contradictorii cu referire la modul în care a fost derulată ancheta penală neintrând în competența instanței civile în condițiile în care ordonanța de clasare nu a reținut existența faptei.

În consecință, motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., sunt nefondate.

Susținerile privind încălcarea prevederilor art. 28 si 52 C. proc. pen. pe considerentul că existența faptei de furt a fost dovedită prin actele din dosarul penal, sunt aspecte invocate omisso medio, direct în recurs, fapt pentru care nu pot fi analizate.

În ceea ce privește încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv art. 1381, art. 1385 alin. (1), art. 1350, art. 1270, art. 1530, art. 1547 și art. 1179 din C. civ., recurentul le-a indicat în mod formal fără a arăta în concret critici care să poată fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind în realitate critici de netemeinicie a hotărârii chestiune care excedează atribuțiilor instanței de recurs.

În mod similar nici criticile prin care se susține greșita aplicare a art. 9 din contractul încheiat cu pârâta nu sunt critici de nelegalitate, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referindu-se doar la încălcarea normelor de drept material, iar nu și cu privire la modul de interpretare al clauzelor contractuale.

Față de considerentele reținute, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1514 din 24 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.

Totodată, în temeiul art. 453 C. proc. civ., reținând culpa procesuală, Înalta Curte va obliga recurentul să plătească intimatei suma de 8.833,07 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 1514 din 24 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția I civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A.

Obligă recurentul să plătească intimatei suma de 8.833,07 RON reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2023.