ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1848/2023

Ședința publică din data de 28 septembrie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița la 24 iulie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumei de 576.213,90 RON reprezentând contravaloare facturi fiscale și penalități, la plata dobânzii legale calculate până la data plății efective și stabilirea unui termen de plată a sumelor care să nu depășească 30 de zile de la data emiterii hotărârii, cu cheltuieli de judecată.

La 11 septembrie 2019, reclamanta A. S.A. a depus cerere completatoare prin care a solicitat obligarea lui C., alături de B., la plata sumei de 576.213,90 RON reprezentând contravaloare facturi fiscale și penalități.

Prin sentința civilă nr. 172/F din 20 februarie 2020, Tribunalul Ialomița, secția Civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.A., a obligat pârâtul B. la plata către reclamanta A. S.A. a sumei de 575.018,72 RON și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculată de la data introducerii cererii, 22 iulie 2019 și până la data plății efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 9.355,18 RON, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru aferentă pretențiilor admise, și a respins cererea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul C. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul B..

Prin decizia civilă nr. 390/2021 din 4 martie 2021, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtul B..

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul B., solicitând admiterea căii de atac și casarea deciziei recurate.

Prin decizia nr. 731/30.03.2022, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins excepția netimbrării și excepția tardivității recursului, invocate de intimata-reclamantă A. prin întâmpinare, a admis recursul declarat de declarat de recurentul-pârât B., a casat decizia instanței de apel și a trimis cauza spre rejudecare Curții de Apel București.

În rejudecare, deciziei civile nr. 49/A din 17 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a fost admis apelul formulat de apelantul-pârât B. împotriva sentinței civile nr. 172/20.02.2020 pronunțate de Tribunalul Ialomița, secția Civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.A.. A fost schimbată în parte sentința apelată în sensul că a fost respinsă ca neîntemeiată cererea formulată în contradictoriu cu pârâtul B.. A fost obligă reclamanta să plătească pârâtului B. sumele de 4677,59 de RON, 500 de RON, 1760 de RON cheltuieli de judecată în apeluri și recurs. A fost obligată reclamanta la plata către stat a sumei de 2277,59 de RON, diferență dintre taxa judiciară de timbru aferentă recursului admis și taxa de timbru stabilită în sarcina paratului.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta A. S.A. solicitând admiterea recursului având în vedere motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea criticilor întemeiate pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se arată că sunt greșite motivele reținute de către instanța de apel potrivit cărora pârâtul nu și-a exprimat consimțământul la încheierea celor două contracte prin semnarea acestora, dar și faptul că recurenta și-a întemeiat acțiunea numai pe cele două contracte, nu și pe facturile atașate.

Recurenta susține că și-a întemeiat acțiunea pe toate documentele aferente colaborării cu pârâtul B., iar din probele aflate la dosar rezultă că și-a îndeplinit obligația prestării serviciului asumat, conform condițiilor contractuale convenite cu pârâtul, iar societatea reprezentată de pârât nu a achitat contravaloarea mărfii livrate, fapt ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la mențiunile din hotărâre cu privire la semnăturile de pe contracte, recurenta invocă art. 273 alin. (1) C. proc. civ. și art. 301 alin. (1) din același cod, arătând că își menține pretențiile în ceea ce-l privește pe pârâtul B., întrucât a inițiat o acțiune împotriva acestuia pe baza unor contracte dar și a unor facturi fiscale semnate de către acesta, fiind menționat numele acestuia cât și ștampila societății pe care o reprezenta pe fiecare document.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se arată că instanța de judecată a aplicat în mod greșit dispozițiile legale, nesocotind prevederile referitoare la comunicarea documentelor din dosar, precum și faptul că recurenta are dreptul de a se apăra într-un termen acordat prin lege.

Cu privire la raportul de expertiză grafoscopică, se arată că acest raport i-a fost comunicat prin e-mail cu câteva zile înainte de proces, recurenta neavând timp să formuleze obiecțiuni la raport sau să solicite efectuarea unei contraexpertize, conform reglementărilor în vigoare, fiind încălcate dispozițiile art. 336 C. proc. civ. deoarece raportul a fost finalizat pe data de 09.11.2022 și depus la dosar în data de 15.12.2022 însă comunicarea acestuia către recurentă a fost făcută cu câteva zile înainte de termen. Astfel, în situația de față se poate constata că recurenta nu a dispus de termenul legal de minim 10 zile conform legii, timp în care putea formula apărarea, fapt ce i-a îngrădit dreptul la apărare.

Având în vedere că societatea A. S.A. a făcut dovada existenței creanței, prin facturile și contractele semnate și asumate de către pârât, iar acesta nu a făcut dovada plății debitului restant, consideră recurenta că nu există temei pentru respingerea acțiunii, ținând cont de faptul că pretențiile sunt fondate pe o creanță certă, lichidă și exigibilă.

Subliniază recurenta faptul că este singura prejudiciată având în vedere că are un sold de 575.018,72 RON de recuperat de la D. S.R.L. prin reprezentant B. și consideră că nu este echitabil să achite acestuia sumele de 4.677,59 de RON, 500 de RON, 1.760 de RON reprezentând cheltuieli de judecată în apeluri și recurs și nici către stat suma de 2.277,59 de RON, diferență dintre taxa judiciară de timbru aferentă recursului admis și taxa de timbru stabilită în sarcina pârâtului, cât timp în judecata pe fond și în apel instanțele de judecată au admis acțiunea, iar în recurs, fără administrarea unor dovezi suplimentare, pârâtul B. a obținut desființarea hotărârilor anterioare, drept urmare solicită ca toate cheltuielile aferente acestui proces să fie reținute în sarcina pârâtului.

Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului.

La termenul din 28 septembrie 2023, Înalta Curte a luat în examinare recursul în conformitate cu dispozițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ. și a reținut următoarele:

Recurenta a invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Așadar pentru a fi incident motivul de recurs invocat trebuie să fie indicate normele de drept material considerate a fi fost încălcate.

Contrar cerinței arătate, în dezvoltarea criticilor întemeiate pe motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. recurenta a arătat că sunt greșite motivele reținute de către instanța de apel potrivit cărora pârâtul nu și-a exprimat consimțământul la încheierea celor două contracte prin semnarea acestora, dar și faptul că recurenta și-a întemeiat acțiunea numai pe cele două contracte, nu și pe facturile atașate.

Această critică ca și cea prin care se susține că pârâtul nu a respectat condițiile contractuale respectiv nu a achitat contravaloarea mărfii livrate, nu atrag incidența motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. întrucât nu vizează încălcarea unor norme de drept material.

Trimiterile recurentei la dispozițiile art. 273 alin. (1) și art. 301 alin. (1) C. proc. civ. vizează probele administrate în dosar, iar nu aspecte de nelegalitate a deciziei atacate.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. s-a arătat că instanța de judecată a nesocotit prevederile referitoare la comunicarea documentelor din dosar, precum și faptul că recurenta are dreptul de a se apăra într-un termen acordat prin lege, sens în care se arată că raportul de expertiză grafoscopică, i-a fost comunicat prin e-mail cu încălcarea art. 336 C. proc. civ. recurenta neavând timp să formuleze obiecțiuni la raport sau să solicite efectuarea unei contraexpertize, fapt ce i-a îngrădit dreptul la apărare.

Verificând susținerile recurentei, Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din 17 ianuarie 2023, s-a reținut prin încheierea de ședință faptul că ambele părți lipsesc și că s-a depus raportul de expertiză, iar niciuna din părți nu a depus obiecțiuni.

Așadar, față de depunerea raportului de expertiză la dosar cu o lună înaintea termenului, dar mai ales conduita recurentei de a nu se prezenta la termen și de a solicita eventual un termen pentru studierea raportului, sunt elemente care exclud încălcarea dreptului la apărare al recurentei, motiv pentru care, critica pe acest aspect se reține ca nefondată.

În ceea ce privește restul criticilor prin care recurenta susține că a făcut dovada existenței creanței, prin facturile și contractele semnate și asumate de către pârât, iar acesta nu a făcut dovada plății debitului restant și, ca atare, nu există temei pentru respingerea acțiunii formulate, Înalta Curte le va înlătura având în vedere că sunt critici ce vizează situația de fapt ce nu mai poate fi reanalizată pe calea recursului.

Sunt greșite și susținerile prin care recurenta afirmă că nu datorează cheltuieli de judecată întrucât este singura prejudiciată având un sold de 575.018,72 RON de recuperat de la D. S.R.L. prin reprezentant B..

Înalta Curte reține că, potrivit art. 249 C. proc. civ., reclamantul are sarcina probei dovedirii pretențiilor deduse judecății.

Prin decizia atacată s-a reținut că în rejudecarea apelului a rezultat că în cauză creditoarea nu a făcut dovada existenței creanței sale în contra paratului B. în temeiul Contractului de vânzare-cumpărare nr. x/16.08.2017 și Contractului de garanție x/16.08.2017, motiv pentru care a fost admis apelul, a fost schimbată sentința primei instanțe în parte și a fost respinsă cererea în contradictoriu cu pârâtul B., ca neîntemeiată.

Potrivit art. 453 C. proc. civ. partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Recurentei-reclamante i-a fost respinsă acțiunea, așadar culpa demarării procesului îi aparține, fapt ce atrage obligarea acesteia la suportarea cheltuielilor de judecată, atât a celor proprii cât și a celor efectuate de partea adversă.

Față de considerentele reținute, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 49/A din 17 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 49/A din 17 ianuarie 2023 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimatul-pârât B..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 septembrie 2023.