ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 731/2022

Ședința publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursului de față, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița la 24 iulie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A. S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul B., obligarea acestuia la plata sumei de 576.213,90 RON reprezentând contravaloare facturi fiscale și penalități, la plata dobânzii legale calculate până la data plății efective și stabilirea unui termen de plată a sumelor care să nu depășească 30 de zile de la data emiterii hotărârii, cu cheltuieli de judecată.

La 11 septembrie 2019, reclamanta A. S.A. a depus cerere completatoare prin care a solicitat obligarea lui C., alături de B., la plata sumei de 576.213,90 RON reprezentând contravaloare facturi fiscale și penalități.

Prin sentința civilă nr. 172/F din 20 februarie 2020, Tribunalul Ialomița, secția Civilă a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.A., a obligat pârâtul B. la plata către reclamanta A. S.A. a sumei de 575.018,72 RON și la plata dobânzii legale aferente acestei sume, calculată de la data introducerii cererii, 22 iulie 2019 și până la data plății efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 9.355,18 RON, reprezentând contravaloarea taxei judiciare de timbru aferentă pretențiilor admise, și a respins cererea formulată de reclamanta A. S.A. în contradictoriu cu pârâtul C. ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul B..

Prin decizia civilă nr. 390/2021 din 4 martie 2021, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtul B..

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtul B., solicitând admiterea căii de atac și casarea deciziei recurate.

Motivele de recurs invocate sunt, în esență, următoarele:

Recurentul-pârât arată că intimata-reclamanta a solicitat obligarea sa la plata sumei de 576.213,90 RON, în temeiul contractului nr. x din 16 august 2017, fiind invocate clauzele prin care a dobândit calitatea de fideiusor, și contractul de garanție reală mobiliară pe bunuri viitoare nr. x din 16 august 2017. Susține că instanța de apel a reținut că pârâtul nu a invocat apărări cu privire la semnăturile contestate și nici nu a administrat probe și în mod greșit a respins apelul pe aceste considerente, deși pârâtul a depus pentru comparație un contract care poartă semnătura sa. Arată că au fost încălcate dispozițiile art. 22 C. proc. civ. deoarece curtea de apel nu a manifestat rol activ, ale art. 479 alin. (2) din același cod astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 9 din 30 martie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii și ale art. 476 C. proc. civ., ignorând efectul devolutiv al apelului.

Intimata-reclamantă A. S.A. a depus întâmpinare prin care a invocat netimbrării și excepția tardivității recursului și a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul-pârât a depus răspuns la întâmpinare.

La termenul de la 2 februarie 2022 judecata cauzei a fost amânată la 30 martie 2022, în vederea soluționării cererii de reexaminare a încheierii pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 17 noiembrie 2021, în dosarul nr. x/2019.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Cu privire la excepția netimbrării, instanța supremă constată că prin încheierea din 3 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2019.1, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a admis cererea formulată de petentul B. privind reexaminarea încheierii din 17 noiembrie 2021 și a dispus reducerea taxei judiciare de timbru în valoare de 4.677,59 RON, stabilite în sarcina petentului pentru soluționarea recursului declarat împotriva deciziei civile nr. 390/2021 din 4 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, la suma de 2.400 RON, pe care a eșalonat-o în 24 tranșe lunare, egale, fiecare în valoare de 100 RON, ce urmează a fi achitate până la data de 15 ale fiecărei luni, începând cu 15 martie 2022. Față de faptul că recurentului i-au fost acordate facilități la plata taxei judiciare de timbru și având în vedere dispozițiile art. 44 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru conform cărora "în cazul eșalonării sau amânării, instanța transmite hotărârea de încuviințare, care constituie titlu executoriu, organelor competente (…) pentru urmărirea executării obligației de plată", Înalta Curte va respinge excepția invocată.

Cu privire la excepția tardivității recursului, instanța supremă o va respinge întrucât decizia atacată a fost comunicată recurentului-pârât la 26 martie 2021, astfel cum rezultă din dovada de înmânare aflată la dosarul de apel, iar recursul a fost declarat la 23 aprilie 2021, conform dovezii de la dosarul de recurs, cu respectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce privește cererea de recurs, Înalta Curte va reține criticile prin care recurentul arată că instanța de apel nu a avut rol activ și a ignorat efectul devolutiv al apelului întrucât nu a administrat probe, critici ce pot fi analizate prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Conform acestui text de lege, casarea hotărârii se poate cere atunci când aceasta a fost pronunțată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Instanța supremă reține că instanța de apel nu a avut în vedere faptul că prin cererea de apel, recurentul-pârât a susținut că cele două contracte pe care intimata-reclamantă și-a întemeiat pretențiile nu poartă semnătura sa, că a solicitat proba cu înscrisuri și expertiză grafoscopică și că a arătat că aceleași susțineri au fost analizate și în dosarul nr. x/2019 a Tribunalului Ialomița. Curtea de apel a respins proba cu expertiză grafoscopică, raportându-se la dispozițiile art. 301 alin. (1) C. proc. civ., dar a ignorat dispozițiile art. 470, art. 478 alin. (2) și a art. 479 alin. (2) din același cod, care permit instanței devolutive să administreze probe noi, chiar și în situația în care acestea nu au fost propuse în fața primei instanței sau au fost propuse tardiv.

În același sens, a statuat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru soluționarea recursului în interesul legii în Decizia nr. 9/2020 în considerentele căreia s-a reținut că "instanța de apel poate administra orice probe noi, indiferent dacă au fost sau nu solicitate în fața primei instanțe, cerința impusă de către legiuitor pentru etapa procesuală a apelului fiind ca acestea să se fi propus în condiții procedurale prin cererea de apel sau prin întâmpinare, iar instanța de apel să aprecieze că sunt necesare soluționării cauzei." Instanța supremă constată că instanța de apel are obligația "de a administra probatoriile necesare stabilirii situației de fapt reale și aflării adevărului în cauză în raport cu normele legale aplicabile raportului juridic litigios dedus judecății, respectiv de a realiza, în limitele sesizării sale, o nouă judecată de fond, această interpretare și aplicare a legii asigurând valorificarea drepturilor consacrate de art. 21 și art. 24 din Legea fundamentală și art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului."

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) teza I și al art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul declarat de declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 390/2021 din 4 martie 2021, pe care o va casa și va trimite cauza spre rejudecare Curții de Apel București, secția a V-a civilă.

Din perspectiva criticilor întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că față de considerentele ce au determinat casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiași instanțe, analiza acestor critici nu se mai impune.

În rejudecare, instanța de apel, cu respectarea principiilor dreptului la un proces echitabil, statuat de art. 6 C. proc. civ., al dreptului la apărare și al rolului activ al judecătorului, prevăzute de art. 13 și 22 din același cod, și cu respectarea efectului devolutiv al apelului, va dispune administrarea probatoriului necesar în vederea stabilirii corecte a situației de fapt și va clarifica dacă semnătura de pe înscrisurile pe care reclamanta și-a întemeiat cererea de chemare în judecată aparține sau nu pârâtului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția netimbrării și excepția tardivității recursului, invocate de intimata-reclamantă A. S.A. prin întâmpinare.

Admite recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 390/2021 din 4 martie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Casează decizia atacată și trimite cauza spre o nouă judecată aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 30 martie 2022.