ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1678/2023

Ședința publică din data de 20 septembrie 2023

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată și reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 30 decembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamanta A.., în contradictoriu cu pârâta B. S.R.L., a solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să o oblige pe pârâtă la plata sumei de 198.959,85 euro, reprezentând facturi neachitate și a dobânzii legale aferente, calculată de la data scadenței până la data achitării efective a debitului restant, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 1396 din 10 iunie 2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, a fost admisă cererea formulată de reclamantă, a fost obligată pârâta să plătească suma de 198.959,85 euro în echivalent RON la data plății, reprezentând contravaloare produse livrate și neachitate, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare, calculată conform art. 4 din O.G. nr. 13/2011, de la scadența facturilor fiscale până la achitarea integrală a debitului și s-a luat act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 93 A din 20 ianuarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, au fost respinse apelul principal declarat de apelanta-pârâtă B. S.R.L. și apelul incident declarat de apelanta- reclamantă A.. împotriva sentinței civile nr. 1396 din 10 iunie 2022, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, ca nefondate.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs.

În susținerea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a pronunțat decizia întemeindu-se pe aspecte care nu au fost supuse dezbaterii părților, respectiv: facturile care nu au fost semnate și ștampilate de către pârâtă, fie au fost însoțite de e-mailuri reprezentând comenzi transmise de pârâtă, fie au fost însoțite de dovezi ale recepționării bunurilor, însușite prin semnătură, în raport de art. 174 alin. (1) și (2), coroborat cu art. 14 alin. (5) și (6) C. proc. civ.

Potrivit recurentei-pârâte, o concluzie asupra faptului că facturile care nu au fost semnate și ștampilate de către pârâtă, fie au fost însoțite de e-mailuri reprezentând comenzi transmise de pârâtă, fie au fost însoțite de dovezi ale recepționarii bunurilor, presupune administrarea și analiza unui probatoriu, cerințe neîntrunite în speță.

Contradictorialitatea, astfel cum precizează recurenta-pârâtă, se manifestă atât în raporturile dintre părți, iar pentru aceasta trebuie în prealabil ca părțile să fie informate exact despre existența procesului, despre conținutul pretențiilor și despre argumentelor părții adverse, cât și în raporturile dintre părți și instanță.

Precizează recurenta-pârâtă că facturile care nu au fost acceptate la plată nu au fost însoțite de e-mailuri sau de dovezi de recepție, că la dosarul cauzei reclamanta a depus un set de documente din care nu rezultă cele reținute și nici nu s-a pus în discuție aceste aspect de către instanța de judecată.

Recurenta-pârâtă susține că instanța de apel a interpretat în mod greșit documentele depuse la dosarul cauzei și, totodată, prevederile art. 9, coroborat cu art. 12b din contract astfel: a reținut că pentru nașterea obligației de plată a prețului este necesară și, totodată, suficientă primirea/acceptarea produselor al căror preț este pretins și emiterea facturii corespunzătoare, livrarea vizează produsele care au făcut obiectul unor comenzi transmise de distribuitor; livrarea unor produse care nu au făcut obiectul unor comenzi, dar care au fost primite de distribuitoare, nu o absolvă însă pe acesta de obligația de plată.

Recurenta-pârâtă susține că instanța de apel, interpretând eronat documentele depuse la dosarul cauzei, a reținut că livrarea unor produse care nu au făcut obiectul unor comenzi transmise de distribuitor, nu o absolvă de obligația de plată. Or, analizând aceste documente ce nu au fost dezbătute, se poate observa că reclamanta nu poate face dovada existenței unei comenzi.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă invocă faptul că instanța de apel a interpretat în mod greșit documentele depuse la dosarul cauzei și, totodată, prevederile art. 9, coroborat cu art. 12 b din contract, precum și art. 1.270 din noul C. civ., respectiv a reținut că pentru nașterea obligației de plată a prețului este necesară și, totodată suficientă primirea/acceptarea produselor al căror preț este pretins și emiterea facturii corespunzătoare, livrarea vizează produsele care au făcut obiectul unor comenzi transmise de distribuitor; livrarea unor produse care nu au făcut obiectul unor comenzi, dar care au fost primite de distribuitoare, nu o absolvă însă pe acesta de obligația de plată.

Reiterează recurenta-pârâtă că nu a comandat/înaintat nicio comandă (astfel cum se prevede și în contract), bunurile livrate de către reclamantă fiind expediate după bunul său plac prin orice mijloc de transport și că, pentru acest motiv, nu a acceptat la plată facturile aferente unor bunuri necomandate.

Recurenta-pârâtă mai susține și faptul că reclamanta nu are o creanță certă, întrucât nu a existat o comandă care să stea la baza emiterii facturilor fiscale.

În opinia recurentei-pârâte, incidente sunt și prevederile art. 1.170 C. civ., care dispun că părțile trebuie să acționeze cu bună-credință, atât la negocierea și încheierea contractului, cât și pe tot timpul executării sale, dar și prevederile art. 1.270 și 1.271 alin. (1) C. civ., care instituie expres principiul pacta sunt servanda: contractul valabil încheiat are putere de lege între părțile contractante, iar părțile sunt ținute să își execute obligațiile întocmei cum au fost stabilite.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare.

La 18 septembrie 2023, recurenta-pârâtă a depus la dosar cerere de soluționare a cauzei în lipsă, precum și un înscris cu privire la care a susținut că reprezintă dovada achitării debitului ce face obiectul dosarului.

Înalta Curte, analizând recursul declarat în cauză, în raport de excepția nulității, a cărei analiză este prioritară în respectarea dispozițiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a admite excepția, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte arată că, potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Așadar, pentru a conduce la casarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

Prin urmare, controlul judiciar nu se poate realiza decât dacă recurentul aduce critici de nelegalitate punctuale hotărârii atacate și arată în ce constau greșelile de judecată săvârșite de instanță, cu referire la motivele de nelegalitate expres prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În speță, autoarea căii de atac a invocat în mod expres motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

Însă, în susținerea recursului declarat, recurenta-pârâtă expune exclusiv argumente referitoare la lipsa comenzilor și la nesemnarea facturilor care au stat la baza pretențiilor intimatei-reclamante.

Totodată, o parte a criticilor invocate vizează greșita interpretare de către instanța de apel a dispozițiilor contractuale, respectiv a art. 9, coroborat cu art. 12 b, în raport de care susține că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 1.170, art. 1.270, art. 1.271 alin. (1) din C. civ.

În raport de criticile dezvolate prin memoriul de recurs, Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă nu expuse agumente concrete de nelegalitate împotriva deciziei din apel, ci critici care reflectă, în realitate, nemulțumirea acesteia față de interpretarea probelor administrate și de situația de fapt reținută de instanța de apel, urmărind o nouă verificare a apărărilor sale.

Or, motivele de casare invocate implică raportarea criticilor formulate la conținutul deciziei care formează obiect al căii extraordinare de atac, iar nu repunerea în discuție a fondului cauzei.

Înalta Curte precizează, de asemenea, că argumentele ce vizează greșita interpretare a dispozițiilor contractuale nu pot fi apreciate ca și critici de nelegalitate, în condițiile în care interpretarea contractului nu poate fi realizată decât prin intermediul mijloacelor de probă administrate, reprezentând, așadar, tot critici de netemeinicie.

Recurenta-pârâtă tinde, prin expunerea criticilor referitoare la interpretarea dispozițiilor contractuale, la o devoluare a fondului, ceea ce este incompatibil cu calea de atac extraordinară a recursului, în cadrul căreia se verifică exclusiv legalitatea hotărârii, respectiv corecta aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond, neputându-se realiza o verificare a temeiniciei și a elementelor de fapt ale cauzei.

Așa fiind, examinarea memoriului de recurs conduce spre concluzia că recurenta-pârâtă nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În raport de considerentele expuse, întrucât sancțiunea nulității căii de atac intervine nu doar atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului, iar o astfel de situație intervine și în cauza de față, așa cum s-a arătat, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., urmează ca, în temeiul art. 496 alin. (1) din același Cod, să anuleze recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 93 A din 20 ianuarie 2023, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 septembrie 2023.