ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1676/2023

Ședința publică din data de 20 septembrie 2023

Analizând actele de la dosar și decizia atacată, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 18 februarie 2021 pe rolul Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2021, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT GAZE NATURALE "TRANSGAZ" S.A., a formulat cerere de chemare în judecată, prin care a solicitat instanței să dispună obligarea Transgaz la plata sumei de 5.112.291,07 RON, sumă la care se va adăuga dobânda legală remuneratorie (calculată până la data sesizării instanței), iar ulterior dobânda penalizatoare (până la plata integrală), calculată cu titlu de prejudiciu material provocat prin calcularea defectuoasă a tarifului de depășire a capacității rezervate pentru intervalul ianuarie 2018 - aprilie 2018; cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința nr. 138 din 24 martie 2022 a Tribunalului Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, s-a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de către pârâta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT GAZE NATURALE "TRANSGAZ" S.A. și s-a respins acțiunea în pretenții formulată de reclamantă; a fost obligată reclamanta la plata cheltuielilor de judecată parțiale către pârâtă în cuantum de 700 RON.

Prin decizia nr. 351 din 29 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT GAZE NATURALE "TRANSGAZ" S.A. împotriva sentinței nr. 138 din 24 martie 2022, pronunțate de Tribunalul Sibiu, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal în dosar nr. x/2021, care a fost schimbată în parte în sensul că: a fost obligată reclamanta la plata sumei de 1.243,11 RON către pârâtă, cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale; au fost menținute în rest dispozițiile sentinței apelate. A fost obligată intimata A. S.A. la plata sumei de 2.024,61 RON către apelantă, cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii, pârâta a declarat recurs, în motivarea căruia a dezvoltat următoarele critici:

Invocând dispozițiile art. 1.348 alin. (2) din C. civ., potrivit cărora "Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral", recurenta-pârâtă susține că, în cauza de față, se poate reține că, prin promovarea acțiunii deduse judecății, intimata-reclamantă a generat în patrimoniul său un prejudiciu constând în suma de bani achitată pe parcursul soluționării litigiului.

De asemenea, se constată și existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită săvârșită de către intimata-reclamantă și prejudiciul care i-a fost produs recurentei-pârâte, având în vedere că, dacă A. S.A. nu ar fi promovat acțiunea respinsă ca neîntemeiată, nu ar fi fost ocazionate cheltuielile de judecată reprezentând contravaloare diurnă, transport și cazare.

Recurenta-pârâtă susține că toate cheltuielile de judecată solicitate au fost dovedite și constituie prejudiciul suportat de către Transgaz, urmare a generării prezentului litigiu, astfel că societatea este îndreptățită să îi fie restituite, respectiv să îi fie reparat integral prejudiciul generat de fapta ilicită a intimatei-reclamante.

Recurenta-pârâtă arată că instanța de apel a respins solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată reprezentând diurnă, soluție nelegală, în condițiile în care contravaloarea diurnei consilierului juridic este o sumă de bani achitată de către Transgaz exclusiv pentru deplasarea acestuia la Tribunalul Sibiu și Curtea de Apel Alba Iulia, reprezentând prejudiciul Transgaz generat de deplasarea consilierului juridic pentru a reprezenta interesele societății în prezenta cauză.

Recurenta-pârâtă apreciază că diurna pentru perioada deplasării consilierului juridic și a conducătorului auto pentru asigurarea reprezentării Transgaz, nu poate fi exclusă din sfera cheltuielilor de judecată motivat de faptul că ar fi asimilată cheltuielii cu salariul, în condițiile în care acest drept se acordă doar în condițiile deplasării, iar deplasarea s-a realizat strict pentru dosarul anterior menționat. Cheltuiala cu diurna reprezintă un prejudiciu pentru Transgaz, întrucât deplasarea nu s-ar fi realizat dacă intimata-reclamantă nu ar fi promovat acțiunea ce face obiectul prezentei cauze, situație în care consilierul juridic nu ar fi fost mandatat să asigure reprezentarea Transgaz în altă localitate. Această cheltuială a fost generată de fapta ilicită a intimatei-reclamante, prejudiciul creat este cert, iar legătura de cauzalitate este evidentă, având în vedere susținerile de mai sus.

Totodată, recurenta-pârâtă arată că salariul angajaților se achită indiferent dacă consilierul juridic are activitate de reprezentare în instanță, în timp ce diurna se acordă doar dacă este necesară deplasarea sa și doar dacă respectiva deplasare depășește 12 ore, respectiv 24 de ore.

Ca atare, necordarea diurnei încalcă prevederile art. 1.357 alin. (1) C. civ., conform căruia "Cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârșită cu vinovăție, este obligat să îl repare" și ale prevederilor art. 1.385 din C. civ., conform cărora prejudiciul se repară integral, respectiv trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat.

Recurenta-pârâtă invocă și dispozițiile art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., conform cărora.:

"Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului".

Or, diurna achitată consilierului juridic și conducătorului auto sunt pierderi suferite de Transgaz, generate de procesul pierdut de către intimata-reclamantă, iar cheltuiala a fost necesară pentru buna desfășurare a procesului, întrucât a fost necesară deplasarea reprezentanților Transgaz și, implicit, asigurarea sumei de bani reprezentând diurnă, pentru a acoperi cheltuiala cu masa, cheltuială ce intră în sfera cheltuielilor de deplasare.

În consecință, în acord cu prevederile legale mai sus citate, recurenta-pârâtă apreciază că instanța de apel trebuia să acorde și aceste cheltuieli.

Prevederile art. 1.357 și art. 1.385 din C. civ. și ale art. 451 din C. proc. civ. sunt încălcate, în opinia recurentei-pârâte, și prin eliminarea cheltuielilor reprezentând cazarea conducătorului auto.

Considerentul instanței, conform căruia cheltuiala cu cazarea șoferului urmează a fi cenzurată pentru aceleași motive pentru care nu a fost acordată contravaloarea diurnei este eronat.

Recurenta-pârâtă arată că acest raționament nu poate fi același cu cel privind respingerea diurnei, dat fiind faptul că nu se poate pune echivalență între diurnă și cazare. Cheltuiala cu cazarea nu poate fi încadrată la drepturi salariale. Pe de altă parte, faptul că Transgaz a ales ca deplasarea să se realizeze cu un conducător auto, nu presupune faptul că această cheltuială nu poate fi acordată, cum nu se poate cenzura alegerea modalității în care s-a realizat transportul.

Recurenta-pârâtă susține că are grijă de angajații săi și le solicită ca deplasările pe astfel de distanțe să fie efectuate cu un conducător auto în vederea evitării unor accidente de muncă. Aceasta este o atitudine diligentă și nu se înscrie în categoria cheltuielilor voluptuare. De altfel, aceasta este o cheltuială efectuată pentru reprezentarea Transgaz în prezenta cauză, cheltuială care nu s-ar fi ocazionat dacă prezentul litigiu nu ar fi fost generat. Deplasarea și cheltuiala s-au datorat culpei reclamantei, iar instanța nu a indicat nici un temei legal pentru eliminarea cheltuielii cu cazarea conducătorului auto.

Întrucât mandatul de reprezentare a fost acordat consilierului juridic competent, potrivit specializării sale, iar instanța a reținut faptul că dreptul Transgaz de a mandata persoana pe care o consideră competentă nu poate fi limitat, nu se poate limita nici modalitatea de deplasare. Nu se poate impune consilierului juridic să se deplaseze cu autobuzul sau trenul, cum nu i se poate impune nici să dețină un permis de conducere auto ori să efectueze deplasări singur pe distanțe mari precum cea București-Sibiu.

În aceste condiții, respingerea cheltuielii cu cazarea conducătorului auto este nelegală, întrucât nu există un temei legal pentru cenzurarea cheltuielii de deplasare, iar prevederile legale nu impun ca transportul să se realizeze într-un anumit fel, respectiv cu un anumit mijloc de transport.

Recurenta-pârâtă solicită a se observa că practica instanțelor de judecată este în sensul acordării tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea litigiului, inclusiv a diurnei și a cazării conducătorului auto și indică suma pretinsă cu titlu de cheltuieli de judecată.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare.

Analizând motivele de casare, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi dezvoltate.

Potrivit dispozițiilor art. 451 alin. (1) C. proc. civ., "Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru și timbrul judiciar, onorariile avocaților, ale experților și ale specialiștilor numiți în condițiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuielile de transport și, dacă este cazul, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului".

Cu privire la diurna solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată, Înalta Curte constată că instanța de apel a pronunțat o soluție corectă, întrucât categoria de cheltuieli pretinsă de pârâtă a fi recuperată în temeiul dispozițiilor art. 453 C. proc. civ. nu poate fi inclusă în sfera celor apreciate ca fiind ocazionate de proces, în sensul legii procesual civile.

Întrucât diurna consilierului juridic al părții nu se regăsește printre cheltuielile enumerate expres de art. 451 alin. (1) C. proc. civ., evocat mai sus, Înalta Curte arată că, în speță, cheltuielile cu diurna consilierului juridic nu au fost determinate direct de existența procesului.

Astfel potrivit art. 3 alin. (2) și art. 4 din Legea nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, consilierul juridic angajat în muncă are statut de salariat, având, printre atribuții, pe aceea de a asigura reprezentarea juridică persoanei cu care are raporturi de muncă.

Potrivit art. 43 și 44 Codul muncii, delegarea reprezintă exercitarea temporară, din dispoziția angajatorului, a unor lucrări sau sarcini corespunzătoare atribuțiilor de serviciu în afara locului său de muncă. Salariatul delegat are dreptul la plata cheltuielilor de transport și cazare, precum și la o indemnizație de delegare, în condițiile prevăzute de lege sau de contractul colectiv de muncă aplicabil.

Așadar, consilier juridic este un salariat care își desfășoară activitatea conform contractului de muncă și fișei postului, fiind ținut de obligația asumată de a-și îndeplini atribuțiile ce îi revin, în aceste atribuții fiind inclusă și obligația de reprezentare juridică a societății în litigiile cu terți. Îndeplinirea acestei obligații în afara locului său de muncă reprezintă un aspect ce ține de executarea contractului de muncă, independent de orice împrejurare extrinsecă a acestuia, cum ar fi existența, la un moment dat, a unui litigiu în care angajatorul său este antrenat.

Astfel, Înalta Curte constată că obligația de plată a drepturilor salariale în calitate de angajator nu își are izvorul în litigiul pendinte, ci derivă din raportul juridic de muncă. În consecință, cheltuielile salariale care includ și indemnizația de delegare, nu reprezintă o cheltuială ocazionată de desfășurarea unui anume proces, ci obligația corelativă a angajatorului în orice situație în care este vorba de prestarea muncii pentru care a fost angajat salariatul, în cauză activitatea de consilier juridic.

Se impune a se arăta și că din categoria veniturilor din salarii sau asimilate acestora fac parte toate sumele de bani primite de o persoană fizică în baza unui contract individual de muncă sau a unei relații contractuale de muncă, indiferent de locul unde se desfășoară activitatea, de denumirea cu care se acordă respectivele venituri sau de forma sub care sunt acordate.

În consecință, ceea ce pretinde recurenta-pârâtă nu sunt cheltuieli efectuate exclusiv în considerarea procesului judiciar, ci drepturi salariale pe care aceasta le achită propriului salariat în exercitarea sarcinilor sale de serviciu, ca atare acestea nu pot fi acordate cu titlu de cheltuieli de judecată conform dispozițiilor C. proc. civ., în mod legal apreciind instanța de apel că, pentru identitate de rațiune, aceeași soluție urmând să fie aplicată și cu privire la diurna și cazarea șoferului.

În raport de aceste considerente, nu poate fi reținută încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 1.348 alin. (2) (corect fiind art. 1.349 alin. (2), a art. 1.357, a art. 1.385 C. civ., respectiv a art. 451 C. proc. civ., astfel cum susține recurenta-pârâtă.

În consecință, în raport de rațiunile înfățișate, Înalta Curte, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT GAZE NATURALE "TRANSGAZ" S.A. împotriva deciziei nr. 351 din 29 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SOCIETATEA NAȚIONALĂ DE TRANSPORT GAZE NATURALE "TRANSGAZ" S.A. împotriva deciziei nr. 351 din 29 noiembrie 2022, pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 septembrie 2023.