ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1287/2021

Obiectul cauzei Prin acțiunea civilă înregistrată la 24.09.2019 pe rolul Tribunalului Sibiu sub nr. x/2019, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta Societatea Națională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" S.A. Mediaș, solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 442,455,20 RON (TVA inclus) reprezentând cheltuielile de judecată constând în onorariu avocat în dosarul Tribunalului Sibiu nr. 1730/85/2016.

Hotărârea pronunțată de prima instanță Prin sentința civilă nr. 143 din 24 martie 2020, Tribunalul Sibiu, secția I civilă a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Transport Gaze Naturale "Transgaz" S.A. și, în consecință, a obligat pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 442455,20 RON (TVA inclus) reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat în dosar nr. x/2016. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel pârâta Societatea Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A..

Hotărârea pronunțată de instanța de apel Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 1419 din 4 noiembrie 2020, a admis, ca fondat, apelul declarat de pârâta Societatea Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A. împotriva sentinței civile nr. 143/2020 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. x/2019. A schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a respins, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A., în contradictoriu cu pârâta Societatea Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A., privind plata către reclamantă a sumei de 221227,6 RON (TVA inclus), reprezentând cheltuieli de judecată constând în onorariu de avocat în dosar nr. x/2016. A menținut în rest dispozițiile sentinței atacate.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia a declarat recurs pârâta Societatea Națională de Transport Gaze Naturale Transgaz S.A., ce a formulat critici întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâta a susținut, în esență, că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală în raport cu cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată, întrucât împrejurarea că societatea pârâtă a fost parte în dosarul nr. x/2016 nu poate fi considerată faptă ilicită, care să antreneze în sarcina sa achitarea unor cheltuieli de judecată constând în onorariu de succes vădit disproporționate. Arată că trebuie să se țină cont că pârâta a fost de bună-credință și și-a îndeplinit obligațiile dispuse prin sentința pronunțată în dosarul nr. x/2016, achitând în integralitate atât suma reprezentând prejudiciul pretins, cât și suma de 15.240 RON reprezentând cheltuieli de judecată. Consideră că instanța de apel a făcut o greșită aplicare a normelor de drept material, anume art. 451 C. proc. civ. Susține că pentru activitatea de asistență juridică desfășurată, ambele case de avocatură se presupune că au primit și câte un onorariu fix, astfel că onorariul de succes trebuia să fie cel puțin redus (ca și cheltuială de judecată), într-o proporție corespunzătoare, până la un cuantum rezonabil. Onorariile fixe nu au fost solicitate și dovada achitării acestora nu s-a făcut nici până la finalizarea procesului, pentru a exclude orice suspiciune de existență a unui pact "de quota litis", o înțelegere între părți de a contracta onorarii enorme de succes, mergând pe premisa recuperării acestora de la recurenta-pârâtă. Onorariul de succes a fost achitat celor doua case de avocatură de A. S.A. după pronunțarea primei soluții în dosar, în data de 24.06.2019, deci nu se poate vorbi de un onorariu necesar, în fapt, el reprezintă o recompensă suplimentară și poate fi apreciat ca o cheltuială voluptorie a părții care l-a achitat, luând în calcul recuperarea acestuia de la pârâtă. A accepta opinia conform căreia onorariul de succes poate fi inclus în cheltuielile de judecată ca onorariu de avocat ce poate fi recuperat de la partea care a pierdut procesul, înseamnă a permite stabilirea unor sume de bani nejustificate, mult exagerate, cum s-a întâmplat și în cauza de față, părțile care semnează contractul de asistență juridică știind că aceste sume nu vor fi suportate de niciuna dintre ele. Curtea de Apel Alba Iulia a redus onorariul de succes la nivelul onorariului de succes pentru una dintre societățile de avocatură angajate de A. S.A., însă onorariul a rămas în continuare disproporționat, în raport cu complexitatea litigiului și activitatea efectivă prestată pentru termenele de judecată (la fond, numeroasele termene de judecată au constat în amânări determinate în special de timpul necesar depunerii raportului de expertiză, iar în etapa recursului, litigiul a fost soluționat la primul termen). Recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate, admiterea în tot a apelului și, pe fond, respingerea cererii de chemare în judecată, în sensul respingeri pretențiilor reprezentând onorariu ce succes, iar în subsidiar, cenzurarea pretențiilor reprezentând onorariu avocat, până la un cuantum rezonabil și proporțional cu activitatea prestată în cauza ce făcea cbiectul dosarului x/2016

Apărările formulate de părți Intimata-reclamantă A. S.A. a formulat întâmpinare părin care a solicitat respingerea recursului. Recurenta-pârâtă a depus note scrise prin care a cerut înlăturarea apărărilor din întâmpinare și admiterea recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru considerentele ce succedă: În ceea ce privește criticile din de recurs, încadrate formal de recurentă în ipoteza prevăzută de pct. 8 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., acestea pot fi subsumate pct. 5 al articolului, punându-se în discuție încălcarea normelor procedurale referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, iar nu aplicarea greșită sau interpretarea eronată a unor norme de drept substanțial, urmând a analizate din această perspectivă. Este adevărat că potrivit dispozițiilor art. 453 C. proc. civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Dreptul legal la acordarea cheltuielilor de judecată își are izvorul într-un raport juridic procesual ce are ca finalitate acoperirea prejudiciului material cauzat părții care a câștigat procesul. Contrar susținerii recurentei-pârâte, fundamentul acestei obligații nu este reprezentat de buna-credință reglementată de C. proc. civ., care presupune exercitarea drepturilor procesuale potrivit scopului pentru care au fost recunoscute de lege și pentru care s-a prevăzut sancționarea părții care își exercită abuziv drepturile procesuale, ci culpa procesuală ce decurge din inițierea fără succes a unui demers judiciar, care a generat efectuarea unor cheltuieli de către partea adversă (ex. taxe judiciare de timbru, onorarii ale avocaților, experților și specialiștilor, sumele cuvenite martorilor pentru deplasare și pierderile cauzate de necesitatea prezenței la proces, cheltuieli de transport, de cazare, precum și orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului - art. 451 alin. (1) din același cod). Acest aspect reiese din conținutul art. 453 alin. (1) C. proc. civ., care prevede că, la baza obligației de restituire a cheltuielilor de judecată, stă culpa procesuală, iar partea din vina căreia s-a purtat procesul trebuie să suporte cheltuielile efectuate în mod justificat de partea care a obținut un rezultat favorabil în proces. Soluția pronunțată de curtea de apel este legală prin raportare la normele legale evocate, întrucât culpa procesuală a părții care a pierdut procesul este reținută și în situația în care cererea de chemare în judecată a admisă, întrucât pârâta este partea din vina căreia s-a purtat procesul și trebuie să suporte cheltuielile efectuate în mod justificat de partea care a obținut un rezultat favorabil în proces. Dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. nu condiționează acordarea spezelor de judecată de modalitatea în care a fost admisă acțiunea civilă și modalitatea prin care pârâta a fost atrasă în procesul civil, ci de culpa procesuală rezultată din pierderea litigiului, interesând, pentru aplicarea normei, rezultatul procesului și conduita pârâtului, manifestată pe parcursul acestuia, respectiv recunoașterea pretențiilor până la primul termen la care părțile sunt legal citate, conform art. 454 din același cod, astfel că apărările recurentei referitoare la buna sa credință nu pot fi primite. Critica referitoare la nelegalitatea stabilirii onorariului de succes este nefondată, pentru următoarele considerente: Pentru activitatea profesională pe care o desfășoară avocatul are dreptul la onorariu și la plata tuturor cheltuielilor făcute în interesul clientului. Potrivit art. 129 alin. (6) din Statutul profesiei de avocat, avocatul are dreptul ca în completarea onorariului fixat să solicite și să obțină și un onorariu de succes, cu titlu complementar, în funcție de rezultat sau de serviciul furnizat. Onorariul de succes constă într-o sumă fixă sau variabilă stabilită pentru atingerea de către avocat a unui anumit rezultat. Onorariul de succes poate fi convenit împreună cu onorariul orar sau fix, conform art. 134 alin. (1) din același statut. Astfel cum este reglementat onorariul avocațial, în sintagma "onorariile avocaților" menționată în art. 451 alin. (1) C. proc. civ. sunt cuprinse toate tipurile de onorarii: orare, fixe și de succes. Prin urmare, contrar susținerilor din recurs, onorariul de succes nu are o natură juridică distinctă de cea a cheltuielilor de judecată, onorariul avocatului fiind în sine o cheltuială care se încadrează în această categorie. Așa cum s-a arătat în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (6) din Statutul profesiei de avocat, onorariul de avocat poate fi stabilit în forma onorariului orar, a onorariului fix (forfetar), a onorariului de succes, sau prin combinarea criteriilor anterioare. Din interpretarea textelor legale sus-menționate nu rezultă concluzia că onorariul de succes ar avea un caracter exclusiv voluptuar și că nu poate fi recuperat, inserarea în contractul de asistență juridică a unei clauze privind onorariul de succes fiind posibilă, în conformitate cu dispozițiile art. 129 alin. (6) din Statului profesiei de avocat. Nu în ultimul rând, este de subliniat faptul că onorariul de succes poate fi stipulat exclusiv cu caracter complementar, în completarea onorariului fix (forfetar) sau orar stabilit prin contractul de asistență juridică, și niciodată în lipsa unui onorariu fix sau orar, deoarece aceasta ar însemna încheierea unui pact de quota litis, interzis expres, astfel cum prevede art. 130 din Statutul profesiei de avocat, ceea ce nu este cazul în speță, prin contractele de asistență juridică din litigiu fiind stipulate un onorariu fix și unul de succes. În ceea ce privește critica referitoare la caracterul voluptoriu sau nu al onorariului de succes, aceasta nu constituie o critică de nelegalitate, ci una de netemeinicie, ce nu poate fi examinată în recurs, întrucât caracterul voluptoriu al acestuia nu poate fi apreciat decât prin raportare la situația de fapt, analizându-se caracterul real, necesar și mai ales rezonabil al cheltuielilor de judecată solicitate, înainte de a se tranșa disputa privind posibilitatea recuperării acestora. De la caz la caz, se poate aprecia că solicitarea de recuperare și a onorariului de succes pe lângă cel fix sau orar poate fi excesivă, în sensul că depășește limitele unor cheltuieli rezonabile la care să poată fi obligată partea adversă, însă nicio dispoziție legală nu poate determina dintru început concluzia că onorariul de succes ar avea un caracter exclusiv voluptoar și nu poate fi recuperat. Oricum, instanța de apel a dispus reducerea onorariului de succes cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 451 alin. (2) C. proc. civ.: astfel instanța de apel a aplicat criteriile legale referitoare la activitatea desfășurată de avocat și circumstanțele cauzei, reținând pe de o parte, că opțiunea reclamantei, manifestată prin angajarea a două societăți de avocatură care să desfășoare aceeași activitate în cadrul aceluiași litigiu nu poate determina obligarea părții adverse, în temeiul art. 453 C. proc. civ., să suporte cheltuielile de judecată pentru ambele societăți de avocatură, iar, pe de altă parte, că suma de 442.455,20 RON, solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată este excesivă în raport de complexitatea, circumstanțele cauzei și miza procesului. Critica referitoare la faptul că onorariul de succes a fost plătit după finalizarea litigiului, fiind încălcate, în opinia recurentei, prevederile art. 452 C. proc. civ., nu poate fi primită, întrucât acesta a fost prevăzut în contractele de asistență juridică, făcând parte dintre condițiile sub care s-au contractat serviciile societăților de avocați, onorariul stabilindu-se în formă mixtă (onorariu orar și onorariu procentual din sumele câștigate la rămânerea definitivă a hotărârii, obținute în ipoteza câștigării procesului clientului), conform prevederilor art. 129 alin. (6) din Statutului profesiei de avocat, așa încât nu poate fi vorba de o plată făcută cu titlu de recompensă, asumată de client doar ulterior câștigării procesului. Referitor la jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție invocată de recurenta-pârâtă, aceasta nu constituie izvor de drept, conform art. 5 alin. (6) C. proc. civ. În ceea ce privește criticile privind proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul de succes al avocaților cu complexitatea și valoarea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. Astfel, contrar susținerilor recurentei-pârâte, în speță sunt pe deplin aplicabile cele statuate în decizia nr. 3/2020, pronunțată în recurs în interesul legii, relevante fiind considerentele 34, 35 și 37 din această decizie, potrivit cărora stabilirea, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., a cheltuielilor cu onorariul de avocat plătit de partea care a câștigat procesul presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei și la munca efectivă a apărătorului părții, fiind vorba, așadar, de o evaluare care se sprijină pe analiza unor aspecte de fapt, nu pe o interpretare a normei juridice. În consecință, sub acest aspect, criticile nu vor putea fi analizate pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., se va respinge recursul declarat de reclamantă, ca nefondat.