ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1634/2023

Ședința publică din data de 6 iulie 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 14.04.2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. Vrancea a solicitat instanței de judecată ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 2.700.000 RON cu titlu de daune compensatorii, pentru neexecutarea obligației de livrare a cantității de 10.000 tone porumb, potrivit Contractului de vânzare nr. x/30.06.2020, precum și la plata tuturor cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3269 din 21 decembrie 2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2021 s-a admis cererea de chemare în judecată și a fost obligată pârâta B. S.A. VRANCEA la plata despăgubirii în cuantum de 2.700.000 RON.

La data de 08.07.2022 s-a formulat apel de către apelanta-pârâtă B. S.A. VRANCEA.

Prin decizia civilă nr. 1765/A din 10 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a fost admis apelul declarat de către apelanta-pârâtă B. S.A. VRANCEA în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 3269/21 decembrie 2021 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2021. A fost schimbată în tot sentința apelată în sensul că a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. VRANCEA ca neîntemeiată. A fost respinsă cererea intimatei-reclamante privind acordarea cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs reclamanta A. S.R.L. solicitând admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată instanței de apel.

Recurenta invocă motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ. solicitând admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei pentru o nouă judecată instanței de apel.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se arată că instanța de apel a încălcat principiul disponibilității prin faptul că a restabilit calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, cu încălcarea obligației de a fi pusă în discuția părților calificarea exactă.

Recurenta solicită instanței de recurs să constate că temeiul de drept al cererii de chemare în judecată este art. 1538 C. civ. reclamanta urmărind obligarea pârâtei la acoperirea prejudiciului evaluat de către părți prin clauza penală agreată în contract, respectiv obligarea la plata a 40 % din valoarea produselor nelivrate.

Astfel, instanța de apel trebuia să verifice dacă există un caz de neexecutare și să dispună acordarea prejudiciului în cuantumul agreat de părți prin clauza penală.

În loc să facă acest lucru, instanța de apel a reținut că, relevantă pentru soluționarea cauzei, este clauza referitoare la imposibilitatea fortuită de executare, fără a stabili dacă există un caz care să atragă aplicabilitatea acestei clauze și fără a realiza o minimă analiză din perspectiva existenței unui caz de forță majoră.

Recurenta mai arată că nu a solicitat acoperirea unui prejudiciu generat de încălcarea condițiilor contractuale stabilite de părți cu privire la modalitatea în care se realizează notificarea referitoare la un caz de forță majoră, o astfel de situație nefiind nici măcar reținută de instanța de apel.

Instanța de apel a recalificat un argument folosit de recurentă în susținerea neîntrunirii condițiilor legale referitoare la un caz de forță majoră și l-a reținut drept temei de drept al acțiunii, fără a fi pus în discuția contradictorie a părților.

De asemenea, instanța de apel a apreciat greșit că fapta imputată de recurentă ar fi fost nesocotirea de către pârâtă a condițiilor în care trebuia să notifice existența unui caz de forță majoră, pentru ca în alt paragraf să rețină că temeiul acțiunii l-a constituit neechivoc clauza contractuală de acordare a despăgubirii preevaluate.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. se arată că au fost nesocotite dispozițiile art. 1538 C. civ. deoarece instanța de apel a apreciat că esențială în aplicarea clauzei penale este reducerea substanțială a intervalului de timp în care creditorul poate lua măsuri pentru executarea obligațiilor proprii.

Contrar acestor considerente, recurenta susține că esențial pentru aplicarea alin. (2) al textului de lege menționat este existența unui caz de neexecutare situație în care creditorul obligației are posibilitatea de a opta între executarea silită în natură a obligației principale și clauza penală, așa cum esențial este din perspectiva alin. (4) al aceluiași text de lege, că executarea clauzei penale se poate cere fără a fi necesară dovedirea vreunui prejudiciu. Prin urmare, nu este esențial caracterul intempestiv sau nu al notificării prin care debitorul notifică eventuala imposibilitate de executare a propriei obligații și nu prezintă nicio relevanță timpul care se acordă creditorului pentru a lua măsuri în vederea executării propriilor obligații față de terți.

Raționamentul instanței de apel că posibilitatea de a fi aplicată clauza penală este exclusă întrucât notificarea privind posibila neexecutare contractuală a fost trimisă de pârâtă în luna august 2020, iar nu în aproprierea termenului de executare respectiv ianuarie, februarie 202, este nelegal și adaugă la lege întrucât constituie o veritabilă limitare și condiționare nepermisă de prevederile art. 1538 C. civ. și de prevederile contractuale.

Recurenta susține că au fost nesocotite și dispozițiile art. 1634 alin. (6) și 1686 alin. (3) C. civ. întrucât instanța de apel nu dus până la final raționamentul referitor la existența unei clauze exoneratoare de răspundere, nefiind analizate cazurile stabilite contractual și nici condițiile reglementate de art. 1634 alin. (6) și art. 1686 alin. (3) C. civ., deciziei lispsindu-i indicarea în concret a cazului care ar fi exonerat pârâta de la răspundere.

Instanța de apel nu a reținut că nu ar exista o neexecutare a contractului sau că ar exista vreo legătură de cauzalitate între situația de fapt și prejudiciul preevaluat.

Recurenta arată că instanța de apel a nesocotit art. 1266, art. 1268 alin. (3) și art. 1269 C. civ.

Referitor la clauza penală se arată că instanța de apel a interpretat greșit contractul, reținând că esențial în aplicarea clauzei penale ar fi reducerea substanțială a intervalului de timp în care recurenta putea lua măsuri pentru executarea obligațiilor proprii.

Recurenta arată că nu aceasta a fost voința părților, ci sancționarea unui comportament culpabil al pârâtei în situația în care nu ar fi respectat obligația de livrare a produselor, independent de momentul notificării intervenirii unei eventuale imposibilități de executare.

Contrar celor reținute de instanța de apel, clauza penală nu poate fi asociată perioadei de executare a contractului, respectiv lunilor ianuarie, februarie 2021, ci această clauză se raportează la obligația de livrare, obligația principală asumată de pârâtă.

Pe cale de consecință, este nelegală interpretarea dată de instanța de apel care a concluzionat în sensul că nu ar exista legătură de cauzalitate între situația de fapt și prejudiciul preevaluat, în contextul în care acesta a vizat nerespectarea obligației de livrare.

Regulile de interpretare ale contractului au fost greșit aplicate și în privința clauzei contractuale referitoare la imposibilitatea fortuită de executare, instanța de apel neputând impune recurentei un anumit comportament, respectiv achiziționarea produselor de la un terț pentru a acoperi neîndeplinirea obligației de către pârât.

Recurenta arată că a contestat invocarea de către pârâtă a imposibilității de executare deoarece aceasta avea posibilitatea și obligația legală de a achiziționa de la terți bunurile care trebuiau livrate.

Clauza contractuală referitoare la imposibilitatea fortuită de executare este lipsită de echivoc, aceasta fiind stabilită o cauză exoneratoare doar dacă produsele vândute provin exclusiv din recolta proprie a vânzătorului. Prin urmare, forța majoră ar putea fi invocată drept cauză de înlăturare a răspunderii numai în situația în care produsele vândute provin din recolta proprie a vânzătorului.

Așadar, premisa existenței unui caz de forță majoră, conform contractului, nu este îndeplinită.

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Înalta Curte a luat în examinare recursul, în conformitate cu art. 483 alin. (3) C. proc. civ. și a reținut următoarele:

Recurenta-reclamantă a invocat motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.,

În argumentarea motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta susține că instanța de apel a încălcat principiul disponibilității deoarece a recalificat actelele și faptele deduse judecății, fără a le pune în discuția părților.

Critica este fondată.

Principiul disponibilității, specific procesului civil, este reglementat de art. 9 C. proc. civ. și se caracterizează prin dreptul părții de a dispune de obiectul și limitele procesului, precum și de mijloacele procesuale acordate de lege.

Cât privește obiectul, instanța este ținută de cererea reclamantului, neputând depăși limitele acesteia.

Nerespectarea principiilor ce guvernează dreptul procesual civil produce o vătămare a drepturilor părților și se sancționează cu nulitatea actelor procedurale îndeplinite în aceste condiții.

Nulitățile decurgând din nesocotirea acestor principii (principiul contradictorialității, principiul dreptului la apărare, principiul disponibilității și principiul oralității dezbaterilor) sunt nulități virtuale și operează fără ca partea care le invocă să fie obligată să facă dovada vătămării.

În raport cu aceste considerații se constată că recurenta-reclamantă a indicat în susținerea cererii de chemare în judecată dispozițiile contractuale prevăzute în teza finală a secțiunii "Răspunderea părților" în conformitate cu care:

"În oricare din situații, Cumpărătorul în baza art. 1538 C. civ. are dreptul să solicite un prejudiciu în cuantum de 40 % din valoarea produselor nelivrate în perioada și condițiile stabilite".

Prin urmare, în soluționarea cererii formulate de reclamantă, instanța de apel trebuia să verifice dacă există un caz de neexecutare și să dispună în consecință.

Contrar temeiului de drept invocat de recurenta-reclamantă, instanța de apel a reținut că relevantă pentru soluționarea cauzei este clauza referitoare la imposibilitatea fortuită de executare cauzată de forța majoră.

Înalta Curte reține că, în aplicarea principiului disponibilității, instanța este obligată să se pronunțe numai cu privire la ceea ce s-a cerut, astfel cum această solicitare a fost expusă în conținutul cererii de chemare în judecată. Or, procedând la soluționarea cauzei pe alt temei decât cel menționat în cererea de chemare în judecată, instanța de apel a încălcat acest principiu.

Analizând celelalte critici întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Înalta Curte le va încadra în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. întrucât vizează motivarea contradictorie a hotărârii, ipoteză legală ce se regăsește în conținutul acestui motiv.

Astfel cum s-a arătat, recurenta nu a solicitat acoperirea unui prejudiciu generat de încălcarea condițiilor contractuale cu privire la modalitatea în care se realizează notificarea referitoare la un caz de forță majoră, pentru ca acest lucru să formeze obiectul analizei temeiniciei acțiunii, ci solicitarea de despăgubiri ca urmare a neîndeplinirii obligației de livrare.

Așadar, instanța a motivat decizia din perspectiva unei situații cu care recurenta-reclamantă nu a învestit-o, fapt ce echivalează cu nemotivarea hotărârii.

Faptul că s-a susținut de către recurenta-reclamantă neîntrunirea condițiilor legale referitoare la un caz de forță majoră nu echivalează cu modificarea petitului acțiunii deoarece o astfel de ipoteză ar fi impus ca instanța să o pună în discuția părților, lucru care nu s-a întâmplat.

Un alt aspect cu caracter contradictoriu este acela că, deși se apreciază că fapta imputată de recurenta-reclamantă ar fi fost nesocotirea de către intimata-pârâtă a condițiilor în care trebuia să notifice existența unui caz de forță majoră, în alt paragraf se reține că temeiul acțiunii l-a constituit neechivoc clauza contractuală de acordare a despăgubirii preevaluate.

Întrucât nu se poate decela din raționamentul instanței care este temeiul contractual avut în vedere la pronunțarea soluției, hotărârea astfel pronunțată încalcă dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b). C. proc. civ. fapt de atrage casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Motivarea hotărârii înseamnă obligația instanței de a arăta argumentele pe care se bazează soluția pronunțată, argumente ce trebuie să se raporteze atât la susținerile și apărările părților, cât și la probele și dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății.

Prin urmare, motivarea hotărârii reprezintă arătarea stării de fapt și de drept în baza cărora judecătorul pronunță soluția și constituie o garanție procesuală ce permite efectuarea controlului judiciar în calea de atac exercitată împotriva acesteia.

Obligativitatea motivării hotărârii reprezintă o condiție a procesului echitabil prevăzută de art. 21 din Constituție și respectiv art. 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Față de incidența motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. care au atras casarea hotărârii, Înalta Curte nu va mai analiza criticile de nelegalitate întemeiate pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 496 alin. (2) C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1765/A din 10 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A. VRANCEA., va casa decizia atacată și va trimite cauza pentru o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1765/A din 10 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-pârâtă B. S.A. VRANCEA.

Casează decizia atacată și trimite cauza pentru o nouă judecată aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iulie 2023.