ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1352/2023

Ședința publică din data de 24 mai 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2021, la data de 16 iulie 2021, pe rolul Tribunalului Vaslui, reclamanta A. S.R.L, societate în insolvență, reprezentată prin administrator judiciar B. prin asociat coordonator C., a solicitat obligarea pârâtei D. S.R.L. la plata sumei de 592.641,92 RON, reprezentând debit restant rezultat din factura fiscală nr. x/29.05.2020, la plata dobânzii legale penalizatoare de la data scadenței debitului principal până la data plății efective, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat dispozițiile art. 1350, art. 1233, art. 1270, art. 1516 alin. (1), art. 1548, art. 1617, art. 1535 alin. (1) din C. civ. și O.G. nr. 13/2011, respectiv art. 1535 alin. (1) din C. civ.

Prin sentința nr. 185/2022 din 09.02.2022 Tribunalul Vaslui a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., societate în insolvență, reprezentată prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta D. S.R.L..

A obligat pârâta să achite reclamantei suma de 467.203,63 RON cu TVA inclus, reprezentând c/valoarea a 132.277 pui zburați (6,47 RON fără TVA pe bucată), precum și dobânda legală penalizatoare aferentă acestei sume începând cu data de 04.06.2020 (data primirii facturii nr. x/29.05.2020) și până la data plății efective.

A respins cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel atât reclamanta A. S.R.L., cât și pârâta D. S.R.L..

Prin decizia nr. 564/2022 din 12 decembrie 2022, Curtea de Apel Iași, secția Civilă a respins apelul formulat de reclamanta A. S.R.L., societate în insolvență, reprezentată prin B., împotriva sentinței civile nr. 185/2022 din 09 februarie 2022, pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția civilă.

A admis apelul formulat de pârâta D. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 185/2022 din 09 februarie 2022, pronunțată de Tribunalul Vaslui, secția civilă, hotărâre pe care a schimbat-o în tot, cu consecința respingerii acțiunii formulate de reclamanta A. S.R.L., societate în insolvență, reprezentată prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta D. S.R.L..

Împotriva deciziei nr. 564/2022 din 12 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. prin B., indicând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. și solicitând admiterea recursului, casarea în tot a deciziei recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel lași.

După expunerea situației de fapt, a soluțiilor pronunțate în cauză și a unor aspecte teoretice și jurispudențiale referitoare la înțelesul noțiunii de motivare a hotărârii judecătorești, recurenta a susținut că decizia recurată încalcă dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., motivarea instanței de apel rezumându-se la o suită de considerații factuale, preluate parțial din motivarea primei instanțe.

În concret, recurenta a susținut că decizia nu este motivată având în vedere următoarele:

Instanța de apel nu a prezentat un raționament propriu și nu a răspuns observațiilor sale cu privire la elemente esențiale ale raportului juridic derulat între părțile litigante, elemente avute în vedere de instanța de apel la pronunțarea soluției.

Astfel, a susținut recurenta, instanța de prim control judiciar a analizat situația de fapt, preluând într-o mare parte imprejurările reținute de tribunal, fără însă a examina probele și argumentele esențiale prezentate de aceasta.

Comparând hotărârile pronunțate de Tribunalul Vaslui și Curtea de Apel lași, rezultă că filele x ale deciziei recurate reprezintă o preluare cvasiidentică a considerentelor expuse în filele x ale sentinței pronunțate în fond. Cu mici excepții, instanța de apel a preluat întocmai o parte însemnată a situației de fapt reținută de prima instanță.

Recurenta a susținut că a criticat în apel modalitatea în care instanța de fond a interpretat textul art. VII din Contract, însă, în cuprinsul deciziei atacate nu se face nicio referire la observațiile sale, ci sunt reluate întocmai considerentele tribunalului cu privire la modalitatea de cântărire a puilor. Așadar, curtea de apel nu analizează și nu răspunde motivat criticilor pe care le-a formulat, deși cântărirea puilor reprezintă unul dintre elementele ce au stat la baza hotărârii recurate.

Recurenta a arătat că, deși instanța de apel avea obligația de a proceda la un examen efectiv al argumentelor sale pentru a aprecia pertinența lor, aceasta nu a efectuat o analiză proprie a criticilor formulate cu privire la chestiunea cântăririi puilor, reținând fără rezerve cantitatea de pui invocată de intimată, rezultată din tichetele de cântar, respectiv 95.215 kg, și aserțiunea intimatei conform cărora puii ar fi trebuit să fie facturați la suma de 3,8 RON/kg. Astfel, a concluzionat ca societatea D. S.R.L nu mai înregistrează un debit față de A. S.R.L.

Așa fiind, lipsa unei analize care să reliefeze examinarea probelor și observațiilor părților cu privire la problema expusă poate constitui o nemotivare a hotărârii, deoarece ea reflectă absența unei cercetări complete a cauzei.

Într-o altă critică, recurenta a susținut că o serie de considerente ale deciziei recurate nu cuprind o statuare a instanței de apel, ci reprezintă o preluare parțială a sentinței tribunalului, astfel că hotărârea pronunțată în apel este incomplet motivată.

În acest sens, s-a susținut, în esență, că instanța de apel preia, în mod identic, atât considerentele primei instanțe cu privire la rațiunea pentru care puii ar fi fost preluați mai devreme, cât și analiza modificării Contractului de prestări servicii nr. x/13.03.2020, prin încheierea Contractului înregistrat de reclamantă cu nr. x/06.04.2020 și de pârâtă cu nr. x/07.04.2020.

Recurenta a mai arătat că instanța de apel nu argumentează motivele pentru care nu își însușește considerentele de fapt și de drept reținute de prima instanță cu privire la plata către recurentă a prețului puilor ridicați de către intimată.

Se arată că instanța de prim control judiciar pornește de la o premisă care, în opinia recurentei, este greșită, altfel că, în realitate, nu face o analiză a considerentelor de fapt și de drept în baza cărora tribunalul și-a justificat soluția de obligare a intimatei la plata prețului puilor ridicați și, prin urmare, nu argumentează de ce considerentele primei instanțe nu ar putea fi primite.

Mai exact, instanța de prim control judiciar se rezumă la a indica dispozițiile art. XIV pct. 1 "Clauze finale" din Contract, reținând că tribunalul ar fi apreciat în mod eronat că prin Adresa nr. x/07.09.2020 a intervenit o modificare a Contractului.

Recurenta a arătat că susținerile instanței de apel nu sunt exacte, întrucât prima instanță nu a făcut referire la modificarea contractului prin Adresa nr. x/07.09.2020, subliniind, totodată, că a dat eficiență acestui înscris.

In privința normelor de drept substanțial, recurenta a arătat că prima instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 1270 coroborate cu cele ale art. 1272 din C. civ.

Așadar, având la bază o premisă eronată, instanța de apel nu face o analiză a motivelor de fapt și de drept în lumina cărora nu s-ar putea da eficiență recunoașterilor intimatei din Adresa nr. x/07.09.2020, precum și normelor invocate de tribunal.

În considerarea soluției pronunțate, a susținut recurenta, instanța de apel a analizat situația de fapt, fără a examina și a da o dezlegare asupra valorii juridice a actelor de recunoaștere provenite de la intimată, invocate în repetate rânduri de recurentă, și fără a stabili efectele lor în cauză.

Recurenta a arătat că admiterea apelului intimatei și respingerea acțiunii nu se putea face decât prin reanalizarea pretențiilor deduse judecății, însă, în acest sens instanța ar fi trebuit să reanalizeze și principalele susțineri ale sale, precum și dovezile existente la dosarul cauzei, argumentând valoarea acestora.

Or, instanța de prim control judiciar nu a răspuns susținerilor sale în sensul în care actul adițional nu ar fi trebuit să îmbrace o anumită formă sacramentală.

Mai important, s-a arătat, este că instanța de apel nu a analizat și nici nu a dat o dezlegare în plan juridic a actelor repetate de recunoaștere ale intimatei, reținute de prima instanță și invocate de recurentă, redându-se în cuprinsul memoriului de recurs înscrisurile la care se face referire.

Astfel, instanța de apel nu a realizat un examen efectiv asupra înscrisurilor exhibate și asupra recunoașterilor intimatei, acestea neprimind o dezlegare în planul semnificației juridice, în motivarea deciziei recurate, instanța limitându-se a menționa doar că Adresa nr. x/07.09.2020 nu ar fi fost aptă să modifice contractul.

Recurenta a apreciat că, în motivarea hotărârii adoptate, instanței de apel îi revenea sarcina de a analiza și de a aprecia cu privare la valoarea juridică a înscrisurilor și a altor acte emise de intimată din perspectiva recunoașterii ridicării efectivelor de pui zburați și a prețului acestora și de a stabili semnificația pe plan procesual, argumentând cauzele pentru care acestea pot sau nu să aibă efecte juridice în relațiile dintre părți.

In lipsa examinării critice a probatoriului, a tuturor înscrisurilor, a efectelor acestora și a tuturor elementelor esențiale ce pot stabili situația de fapt, în raport de finalitatea urmărită prin demersul procesual, recurenta a apreciat că decizia recurată este insuficient motivată și, prin urmare, sunt încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Recurenta a mai susținut că instanța de prim control judiciar nu invocă normele de drept substanțial aplicabile în cauză, astfel că decizia pronunțată este nemotivată în drept.

În esență, s-a arătat că sentința pronunțată de tribunal s-a fundamentat pe dispozițiile art. 1270 coroborate cu cele ale art. 1272 din C. civ. și că instanța de prim control judiciar nu a indicat prevederile legale în baza cărora a respins argumentarea primei instanțe și cererea de chemare în judecată.

Or, în măsura în care instanța nu evocă normele substanțiale aplicabile în speță, soluția exprimată prin dispozitiv rămâne nesusținută și pur formală. Lipsa motivării în drept nu permite o evaluare a deciziei adoptate de instanța de apel, din această perspectivă.

In final, recurenta a menționat că motivarea hotărârii ar trebui privită ca o componentă a principiului dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și, în același timp, ca o garanție procesuală care permite exercitarea controlului judiciar al unei hotărâri judecătorești, fiind de natură să înlăture orice arbitrariu și să convingă părțile în litigiu de temeinicia și legalitatea unei hotărâri. Or, a apreciat recurenta, decizia recurată nu îndeplinește aceste deziderate.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Acest motiv de nelegalitate vizează prin conținutul său nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) pct. b) din C. proc. civ., potrivit cărora în considerentele hotărârii judecătorul trebuie să arate obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât si cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

Din modul de expunere al criticilor se deduce că ipoteza avută în vedere de recurentă în argumentarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează lipsa motivelor pe care se sprijină hotărârea atacată, susținându-se, în sinteză, din această perspectivă că, în speță, considerentele deciziei recurate nu cuprind o statuare a instanței de apel, ci reprezintă o preluare parțială a sentinței tribunalului, precum și că instanța de apel: nu a prezentat un raționament propriu și nu a răspuns observațiilor sale cu privire la elemente esențiale ale raportului juridic derulat între părțile litigante; a analizat situația de fapt, preluând într-o mare parte imprejurările reținute de tribunal, fără însă a examina probele și argumentele esențiale prezentate; nu a efectuat o analiză proprie a criticilor formulate cu privire la chestiunea cântăririi puilor; nu argumentează motivele pentru care nu își însușește considerentele de fapt și de drept reținute de prima instanță cu privire la plata către recurentă a prețului puilor ridicați de către intimată; nu face o analiză a motivelor de fapt și de drept în lumina cărora nu s-ar putea da eficiență recunoașterilor intimatei din Adresa nr. x/07.09.2020, precum și normelor invocate de tribunal; nu a realizat un examen efectiv asupra înscrisurilor exhibate și asupra recunoașterilor intimatei; nu invocă normele de drept substanțial aplicabile în cauză.

Înalta Curte reține că aceste critici nu pot fi susținute cu temei, în condițiile în care, pe de o parte, verificând considerentele deciziei recurate se observă că instanța de apel a procedat la o analiză efectivă a argumentelor invocate de titularul căii de atac în susținerea motivelor de apel și a motivat împrejurările ce au determinat-o să schimbe soluția primei instanțe, iar, pe de altă parte, se aduc, în realitate, în dezbatere, în cea mai mare parte o serie de chestiuni care vizează situația de fapt și aprecierea probatoriului.

Este de reținut că simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, neînsușirea de către instanță a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal anterior evocat, instanța nefiind ținută să răspundă fiecărui argument în parte, fiind suficientă o analiză logico-juridică de sinteză care să reflecte răspunsul la toate criticile invocate.

Înalta Curte reține că în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului s-a apreciat că obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile judecătorești nu presupune existența unui răspuns detaliat la fiecare argument, dacă rezultă din ansamblul cauzei că problema de fond supusă judecații a fost examinată în mod efectiv. Cu alte cuvinte, chiar dacă în motivarea hotărârii judecătorești nu se regăsesc toate susținerile invocate de parte, hotărârea nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Din analiza deciziei atacate, se constată că instanța de prim control judiciar a răspuns tuturor motivelor de apel cu care a fost învestită, și, prin urmare, nu se poate reține că instanța ar fi omis să se pronunțe asupra vreunui aspect din cele care i-au fost supuse spre analiză, în condițiile în care, ținând cont de obiectul litigiului, de diferența de opinii dintre părți care privește tipul de pui livrați în etape în perioada menționată și prețul avut în vedere de societatea pârâtă la facturare, instanța de apel a examinat problema de fond supusă judecații, cercetând în mod efectiv motivele de apel formulate în cauză.

În acest context, raportările pe care instanța le-a făcut în calea de atac a apelului cu privire la hotărârea tribunalului atunci când a cenzurat dezlegările în raport de motivele de apel formulate nu pot fi considerate o nemotivare a propriei decizii.

În speță, nu poate fi primită susținerea recurentei vizând lipsa unei motivări prin raportare la faptul că deși sentința pronunțată de tribunal s-a fundamentat pe dispozițiile art. 1270 coroborate cu cele ale art. 1272 din C. civ., instanța de prim control judiciar nu a indicat prevederile legale în baza cărora a respins argumentarea primei instanțe și cererea de chemare în judecată, câtă vreme, astfel cum reiese din considerentele hotărârii atacate, instanța a răspuns argumentat, printr-o abordare implicită, motivelor de apel care au fost formulate de apelanta-reclamantă, aspectele în legătură cu care se invocă nemotivarea fiind, în realitate, argumente în susținerea motivelor de apel analizate.

Cât privește susținerile recurentei referitoare la nerealizarea unui examen efectiv asupra înscrisurilor exhibate și asupra recunoașterilor intimatei, cu referire expresă la Adresa nr. x/07.09.2020, se constată că acestea nu sunt fondate, în condițiile în care în cuprinsul deciziei recurate s-a reținut în mod expres faptul că "În mod eronat judecătorul fondului a dat eficiență adresei nr. x/07.09.2020 și a apreciat că în temeiul acesteia a intervenit o modificare a obiectului contractului încheiat de părți atât timp cât acest lucru era interzis expres prin clauzele dispozițiilor art. XIV pct. 1 "Clauze finale" din Contractul de prestări servicii", iar valorificarea sau nevalorificarea înscrisurilor este o problema de temeinicie, ce nu poate intra în câmpul de analiză rezervat instanței de recurs.

Este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, ca și asupra concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Privită ca o garanție a imparțialității instanței și ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, motivarea trebuie să fie, deopotrivă, corespunzătoare, clară și concisă și să se constituie într-o analiză riguroasă și concretă a problemelor esențiale ce au făcut obiectul judecății, chiar dacă nu este necesar un răspuns detaliat fiecărui argument invocat de părți.

În aceeași măsură, hotărârea trebuie să cuprindă o analiză concretă și coroborată a probelor administrate, stabilirea împrejurărilor esențiale în cauză și normele incidente.

În cauză, instanța de apel a respectat aceste exigențe, motivarea hotărârii cuprinzând în considerentele sale motivele de fapt și de drept care au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care susțin soluția la care s-a oprit instanța, astfel încât dreptul la un proces echitabil, astfel cum este definit prin art. 6 paragraful 1 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nu a fost încălcat, în cauză nefiind incidentă ipoteza nemotivării hotărârii.

Atâta timp cât în considerente, instanța de apel analizează probele ce au fost administrate și face aprecieri concrete cu privire la acestea, la situația de fapt, la natura și conținutul obligațiilor contractuale și la modalitatea în care au fost sau nu îndeplinite, nu se poate susține cu temei incidența motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitoare la ipoteza lipsei motivelor pe care se sprijină decizia recurată.

Pentru considerentele expuse, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs nu pot fi primite, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.R.L. PRIN B. împotriva deciziei nr. 564/2022 din 12 decembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția Civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2023.