ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2588/2022

Ședința publică din data de 7 decembrie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 13 martie 2019 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, reclamanta S.C. A. - în faliment prin lichidator B. a chemat în judecată pe pârâta S.C. C. S.R.L. solicitând instanței ca prin hotărâre ce se va pronunța să dispună obligarea pârâtului la plata integrală și imediată a creanței compusă din: debitul principal în cuantum de 326.000 RON, reprezentând contravaloarea băuturilor alcoolice (vinuri) vândute de reclamantul-creditor S.C. A. S.R.L. - în faliment, pârâtului-debitor S.C. C. S.R.L., conform facturilor fiscale anexate la prezenta cerere; dobânda legală penalizatoare aferenta debitului principal în cuantum de 326.000 RON (explicitat la pct. 1), calculată potrivit art. 3 din O.G. nr. 13/2011, de la scadența fiecărei facturi până la momentul achitării debitului principal, creanța totală urmând a fi actualizată până la data plății efective în funcție de rata inflației.

Prin sentința civilă nr. 2797 din 2 octombrie 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă în dosarul nr. x/2019, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., prin lichidator CII B., în contradictoriu cu pârâta C. S.R.L. și a fost obligată pârâta la plata sumei de 326.000 RON reprezentând debit principal și la dobânda legală penalizatoare aferentă debitului principal, calculată de la data scadentă a fiecărei facturi până la momentul achitării debitului principal, creanța totală urmând a fi actualizată până la momentul achitării debitului principal.

Împotriva acestei sentințe, la 28 septembrie 2021, pârâta C. S.R.L. a formulat cerere de repunere în termenul pentru formularea cererii de apel și apel prin care a solicitat să se admită cererea de repunere în termen ca fiind întemeiată și să se constate faptul că apelanta se află în termenul legal pentru formularea căii de atac, urmând a se admite apelul cu consecința anulării hotărârii apelate, iar, pe fondul cauzei, să se admită doar în parte cererea de chemare în judecată în sensul că apelanta datorează intimatei A. S.R.L. doar suma de 54.474.10 RON.

Prin decizia nr. 436 A din 16 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a fost admisă excepția tardivității cererii de repunere în dreptul de a formula calea de atac. S-a respins cererea de repunere în termen, ca tardivă. A fost admisă excepția tardivității apelului. S-a respins ca tardiv apelul declarat de apelanta C. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 2797 din 2 octombrie 2019 pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata A. S.R.L prin lichidator judiciar C.I.I. B..

În termen legal, invocând în drept dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâta C. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei nr. 436 A din 16 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

În argumentarea cererii de recurs, s-a susținut, în esență, că astfel cum reiese chiar din hotărârea pronunțată de prima instanță, C. S.R.L. a fost citată la adresa sediului social incompletă, fără a fi indicată și camera corespunzătoare sediului.

Subliniază că, în cursul judecății dosarului nr. x/2019, pârâta C. S.R.L. nu a fost citată în mod legal și nu a primit comunicările instanței la sediul social, astfel cum acesta este înregistrat la Registrul Comerțului, aspecte dezvoltate și în cuprinsul cererii de repunere în termenul pentru formularea apelului.

Potrivit extrasului O.N.R.C eliberat atât la data de 14.02.2019 (anterior formulării cererii de chemare în judecată), cât și la momentul formulării cererii de apel, precum și potrivit actului constitutiv al societății, societatea are sediul social stabilit în București. Strada x nr. 16, camera nr. 3. Astfel, arată recurenta, atât aceasta, cât și intimata, au sediul social stabilit la aceeași adresă, însă în camere diferite.

În opinia recurentei, prin comunicarea înscrisurilor și citarea de către instanță la adresa incompletă, fără a se specifica camera, a fost viciată procedura de comunicare și de citare, prin recepționarea corespondenței adresată apelantei de către o altă persoană (sau chiar de către intimată).

Menționează că nu a avut cunoștință de actele de procedură întocmite în dosarul nr. x/2019 și nici de hotărârea nr. 2797/02.10.2019, astfel că nu a avut posibilitatea de a formula apărări sau căi de atac în acest dosar.

Având în vedere prevederile art. 163-166 C. proc. civ., apreciază că atât timp cât procedura de citare, precum și de comunicare a hotărârii pronunțate nu s-a realizat cu respectarea sediului social al pârâtei, comunicarea nu poate fi considerată legal îndeplinită. În consecință, termenul procedural de declarare a căii de atac astfel cum este stabilit la art. 468 alin. (1) C. proc. civ. nu a început să curgă.

În ceea ce privește presupusa comunicare a somației prin intermediul B.E.J. D., din cuprinsul procesului-verbal de înmânare de la data de 13.07.2020, ora 08:40, reiese cu evidență faptul că destinatarul a fost absent la momentul prezentării agentului procedural.

Contrar susținerilor intimatei și a considerentelor reținute de instanța de apel, menționează că recurenta nu a intrat niciodată în posesia sentinței nr. 2797 din 2 octombrie 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019.

Reiterează faptul că a intrat în posesia sentinței nr. 2797 din 2 octombrie 2019 pronunțată de Tribunalul București odată cu dobândirea accesului la dosarul electronic nr. x/2021 (având ca obiect cererea de deschidere a procedurii de insolvență formulată de A. împotriva C. S.R.L.), dosar în care a regăsit depusă această hotărâre.

S-a menționat că, și în dosarul nr. x/2021, procedura de citare a fost viciată, aspect constatat prin încheierea de ședință din data de 22.02.2022.

Așa fiind, consideră că instanța de apel, cu aplicarea greșită a normelor de drept material, a admis excepția tardivității cererii de repunere în dreptul de a formula calea de atac și a respins cererea a admis excepția tardivității cererii de repunere în dreptul de a formula calea de atac și a respins cererea de repunere în termen, ca tardivă.

Totodată, recurenta apreciază că prin decizia atacată, Curtea de Apel București a reținut în mod eronat incidența unui caz de echipolență.

Decizia civilă nr. 436 A din 16 martie 2022 a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a dispozițiilor art. 468 alin. (2) C. proc. civ.

Astfel cum a subliniat și în fața instanței de apel, precizează că reclamanta are sediul social stabilit în aceeași locație ca și pârâta, singura diferență constând în numărul camerei.

Recurenta-pârâtă nu a deținut niciodată o cutie poștală proprie la adresa sediului social. Mai mult, nu există nicio prevedere legală care să impună unei societăți să dețină o cutie poștală.

Astfel, conchide recurenta, actele de executare nu au fost depuse în cutia poștală a societății pentru că nu deținea așa ceva, așadar comunicarea actelor este nelegal efectuată.

Având în vedere suspiciunea existentă, faptul că procedura de citare a fost viciată într-o cauză similară, dovada faptului că recurenta a luat cunoștință de motivarea hotărârii nr. 2797/02.10.2019 abia la data de 16.09.2021 - prin accesul la dosarul electronic, precum și stăruința acesteia privind promovarea căii de atac a apelului, solicită a se constata că instanța de apel nu a analizat în concret toate înscrisurile și concluziile părților, fiind încălcat astfel rolul activ al judecătorului, consacrat de art. 22 C. proc. civ.

S-a mai susținut și faptul că nelegala citare și nelegala comunicare a hotărârii pronunțate de prima instanță constituie o împrejurare mai presus de voința recurentei, reprezintă o cauză de împiedicare a declarării căii de atac a apelului în termenul prevăzut de lege, sens în care a fost indicată decizia nr. 335 din 16 septembrie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă.

În acest context, apreciază ca fiind incidente dispozițiile art. 480 alin. (3) C. proc. civ., care reglementează ipoteza în care judecata s-a făcut în lipsa părții care nu a fost citată.

Solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

Înalta Curte de Casație și Justiție, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, constată că recursul nu este fondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar, se impune precizarea faptului că, deși recurenta-pârâtă a invocat incidența motivului de casare instituit de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, se constată că argumentele acesteia vizează, în realitate, exclusiv reținerea greșită de către instanță a unui caz de echipolență, respectiv încălcarea sau aplicarea greșită a unor norme de procedură, ceea ce poate fi subsumat motivului reglementat de pct. 5 al art. 488 C. proc. civ., însă, acest motiv de recurs este nefondat, pentru considerentele care urmează.

Termenul de declarare a apelului este reglementat în art. 468 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia termenul de drept comun este de 30 de zile:

"Termenul de apel este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel".

Art. 468 alin. (2) C. proc. civ. reglementează un caz de echipolență/echivalență:

"Termenul de apel prevăzut la alin. (1) curge de la comunicarea hotărârii, chiar atunci când aceasta a fost făcută odată cu încheierea de încuviințare a executării silite".

Punctul de plecare pentru calculul termenului de apel este, deci, cel statornicit de art. 468 alin. (1) C. proc. civ., iar cazurile în care acest termen curge de la un alt moment, sunt statornicite în mod expres prin lege, dată fiind o dispoziție derogatorie a legii, situație în care, contrar susținerilor recurentei-pârâte, aceasta se încadrează, hotărârea pronunțată fiind comunicată părții și în cazul în care aceasta a primit odată cu încheierea de încuviințare a executării silite.

Verificând actele aflate la dosar, se constată că instanța de apel a reținut cu justețe că, prin procesul-verbal de înmânare din data de 13.07.2020, pârâtei C. S.R.L. i-au fost comunicate anumite acte de executare silită, respectiv încheierea stabilire cheltuieli din data de 09.07.2020, Adresa înființare poprire din data de 09.07.200, sentința civilă nr. 2797/02.10.2019 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2019, în copie certificată, precum și încheierea de încuviințare a executării silite în copie certificată pentru conformitate, destinatarul fiind absent, iar actele au fost depuse la cutia poștală .

Este știut că dispozițiile art. 163 alin. (3) teza I, alin. (6) și alin. (8) C. proc. civ. au în vedere situația în care dacă destinatarul comunicării nu este găsit la domiciliul/sediul său și nici o altă persoană majoră care locuiește cu acesta sau care îi primește în mod regulat corespondența nu se află la adresa respectivă, agentul procedural va depune în cutia poștală actele ce trebuie transmise.

Totodată, conform mențiunilor cuprinse în procesul-verbal de înmânare, comunicarea s-a făcut la sediul social din București, Strada x nr. 16, camera nr. 3, adresă indicată de pârâta C. S.R.L. chiar și în calea de atac a recursului.

Modul în care C. S.R.L. a înțeles și înțelege să își administreze serviciul de primire a corespondenței nu poate constitui obiectul analizei instanței de judecată, fiind lipsite de relevanță juridică susținerile recurentei conform cărora comunicarea actelor ar fi fost nelegal efectuată, întrucât recurenta nu ar fi deținut niciodată o cutie poștală proprie la adresa sediului.

Orice societate primește și transmite corespondență, fiind o componentă esențială a modului de relaționare cu partenerii, autoritățile și terții și fiind în interesul acesteia să își organizeze în așa fel activitatea încât să se asigure că recepționează comunicările scrise.

În plus, potrivit adagiului latin "nemo auditur propriam turpitudinem allegans", nimeni nu poate invoca în susținerea intereselor sale propria culpă pentru a obține un beneficiu și nici nu poate să se apere valorificând un asemenea temei.

Prin urmare, recurenta nu poate pretinde că a intrat în posesia sentinței nr. 2797 din 2 octombrie 2019 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, abia la 16.09.2021- prin accesul la dosarul electronic, întrucât, astfel cum s-a arătat, comunicarea la 13.07.2020 a fost legală, iar instanța de apel a dat o corectă eficiență art. 468 alin. (2) C. proc. civ., care reglementează un caz de echipolență, hotărârea apelată fiind comunicată la sediul corect, odată cu încheierea de încuviințare a executării silite de către B.E.J.A. D. în dosarul nr. x/2020.

În acest context juridic, în condițiile în care pârâta C. S.R.L. a formulat la 28.09.2021 cerere de repunere în termenul de apel, invocând caracterul fondat al cererii motivat de împrejurarea că sentința atacată nu i-ar fi fost comunicată, în mod legal instanța de prim control judiciar a respins această cerere de repunere în dreptul de a formula calea de atac, ca fiind tardivă.

Totodată, în raport cu data comunicării sentinței apelate, 13.07.2020, este de necontestat că, în speță, cererea de apel formulată de pârâta C. S.R.L. la 28.09.2021, a fost depusă cu depășirea termenului imperativ de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, instituit de art. 468 alin. (1) C. proc. civ., aspect reținut în mod legal de Curtea de Apel București.

Înalta Curte subliniază că instanța de apel a analizat în concret toate înscrisurile aflate la dosar, nefiind încălcat rolul activ al judecătorului, consacrat de art. 22 C. proc. civ., astfel cum pretinde recurenta, iar faptul că soluția pronunțată nu a corespuns voinței acesteia nu poate conduce în mod automat la casarea deciziei atacate.

Se impune precizarea faptului că textul legal al art. 10 alin. (1) C. proc. civ. instituie părților îndatorirea ca, în condițiile legii, să îndeplinească desfășurarea și finalizarea procesului, să îndeplinească actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau de judecător (…).

În considerarea celor care preced, reținând legalitatea hotărârii atacate din perspectiva dezlegării pe care instanța de apel a dat-o excepției tardivității cu privire la cererea de repunere în dreptul de a formula calea de atac a apelului și la cererea de apel, se reține că în cauză nu este incident motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pentru toate argumentele care preced, Înalta Curte de Casație și Justiție, cu aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 436 A din 16 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, menținând decizia atacată, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă C. S.R.L. împotriva deciziei nr. 436 A din 16 martie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2022.