ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1348/2023

Ședința publică din data de 24 mai 2023

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 08.11.2021 sub nr. x/2021 reclamanta A. a chemat în judecată pârâții UAT Județul Suceava prin Consiliul Județean Suceava și A. S.A. solicitând obligarea acestora la plata sumei totale de 102.086,58 RON (85.787,04 RON plus TVA), reprezentând contravaloare mobilier aferent proiectului privind executarea lucrărilor de extindere terminal pasageri la Aeroportul Ștefan cel Mare Suceava, precum și la plata dobânzii legale, calculată de la data scadenței debitului principal și până la plata efectivă a acestuia, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din 23.03.2022 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2021 în temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, s-a dispus suspendarea soluționării cererii formulate în contradictoriu cu pârâta A. S.A. și disjungerea cererii formulate în contradictoriu cu pârâtul UAT Județul Suceava, urmând a se forma un nou dosar, pentru care s-a stabilit termen la data de 11.05.2022 ora 14:00, cu citarea părților.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la data de 23.03.2022 sub nr. x/2022.

Prin încheierea din 11.05.2022, Tribunalul București a constatat că solicitarea reclamantei A. S.R.L de soluționare a cauzei pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză reprezintă o modificare a cererii de chemare în judecată și, față de opoziția pârâtei, în temeiul art. 204 alin. (3) C. proc. civ., a constatat că reclamanta este decăzută din dreptul de a-și modifica acțiunea; prin aceeași încheiere, instanța a respins proba cu expertiză solicitată de reclamantă, precum și solicitarea de emitere a unei adrese către A. S.A.

Prin sentința civilă nr. 1182/25.05.2022, Tribunalul București a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată privind pe reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta UAT Judetul Suceava.

Împotriva încheierii din 11.05.2022 și sentinței nr. 1182/25.05.2022 a declarat apel reclamanta, care a fost respins, ca nefondat prin decizia civilă nr. 1789/2022 din 23 noiembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

Împotriva acestei decizii, reclamanta A. a formulat recurs, indicând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. și solicitând admiterea acestuia, cu consecința casării deciziei atacate.

După prezentarea parcursului litigiului și a soluțiilor pronunțate în cauză, circumscris art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., cu referire la ipoteza lipsei motivării, recurenta a susținut că argumentele instanței de apel pentru fundamentarea soluției de respingere a cererii de suspendare a cauzei pe care a formulat-o, în temeiul art. 413 alin. (1) C. proc. civ., se rezumă la simpla reținere în considerentele deciziei a dispoziției de respingere a măsurii suspendării, fără a indica raționamentul logico-juridic pe care se întemeiază această soluție. Așadar, a conchis recurenta, decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

În final, recurenta a redat o serie de considerente dintr-o decizie de casare a instanței supreme, apreciate ca fiind relevante.

Subsumat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta a susținut că nici considerentele instanței de apel cu privire la soluționarea primului petit al cererii de apel, prin care a solicitat anularea încheierii din 11.05.2022 și sentinței civile nr. 1182 din data de 25.05.2022, motivat de faptul că instanța de fond a încălcat principiile fundamentale ale procesului civil, atunci când a respins solicitarea sa de la ultimul termen de judecată din 11.05.2022 de soluționare a cauzei și în temeiul îmbogățirii fără justă cauză, nu sunt legale în raport de regulile de procedură prevăzute la art. 6 alin. (1) C. proc. civ. (dreptul la un proces echitabil), art. 13 alin. (1) și (3) C. proc. civ. (dreptul la apărare) și art. 22 alin. (2) și alin. (4) C. proc. civ. (rolul judecătorului în aflarea adevărului). Aceste reguli nu au fost respectate prin decizia recurată, a conchis recurenta.

Recurenta a arătat că instanța de apel și-a însușit în întregime argumentele invocate de tribunal privind respingerea cererii de soluționare a cauzei și în temeiul îmbogățirii fără justă cauză, deși, prin cererea de apel, a invocat practica judiciară a unor instanțe de recurs, care s-au pronunțat în sensul anulării unor decizii pronunțate în soluționarea unor cereri de apel, în situația în care principiile fundamentale ale procesului civil au fost nesocotite, în special cele ale art. 22 C. proc. civ., atunci când se pune în discuție calificarea juridică a cererii de chemare în judecată în raport de finalitatea acesteia și nu de temeiul în drept invocat.

Acest petit al cererii de apel a fost respins, motivele fiind similare celor reținute de instanța de fond, după cum se poate observa din considerentele deciziei recurate, a susținut recurenta.

Or, soluția instanței de apel este contrară și jurisprudenței recente a Înaltei Curți de Casație și Justiție, mai precis deciziei nr. 182 din data de 1.02.2022 pronunțate de judecătorii secției I civilă, ale cărei considerente, apreciate ca fiind relevante, au fost redate în memoriul de recurs.

Recurenta a arătat că, în legătură cu fondul cauzei, înțelege să invoce motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., respectiv ipoteza în care "hotărârea (...) cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Astfel, recurenta a susținut că, în speță, cu privire la îndeplinirea obligației de plată a mobilierului de către intimata-pârâtă UAT Suceava, instanța de apel a reținut în cuprinsul deciziei recurate considerente contradictorii și străine de natura cauzei.

În opinia recurentei, instanța de apel "acuză", pe de o parte, A. S.A. de nerespectarea contractului de cesiune prin faptul că, potrivit deciziei recurate, "a transmis instrucțiuni către UAT Suceava ca sumele reprezentând prețul acestui mobilier să fie achitate către alți creditori ai săi" și, pe de altă parte, a invitat-o pe recurentă să se adreseze A. S.A. pentru restituirea sumei de 102.086,58 RON (85.787,04 RON plus TVA), întrucât intimata-pârâtă UAT Suceava "a achitat suma datorată conform indicațiilor cedentului", "executând obligația sa de plată, însă direct către cedent" și, prin urmare, "fiind necesar a recupera de la cedent suma în discuție, astfel cum prevede art. 5.3 din contractul de cesiune de creanță".

Or, dacă A. S.A. a transmis instrucțiuni intimatei-pârâte să achite către creditorii săi, inclusiv valoarea mobilierului livrat de reclamantă, iar UAT Suceava a respectat aceste instrucțiuni, recurenta nu înțelege cum ar putea să se adreseze A. S.A. pentru restituirea contravalorii mobilierului, cât timp suma de 102.086,58 RON (85.787,04 RON plus TVA) ar fi fost plătită, conform susținerilor instanței de apel, către creditorii acestei din urmă societăți.

Aceste motive, a conchis recurenta, sunt, desigur, contradictorii pe lângă faptul că nu sunt adevărate.

Într-o altă critică, recurenta a susținut că afirmația potrivit cu care A. S.A. a transmis instrucțiuni intimatei-pârâte să plătească către terțe persoane, inclusiv contravaloarea mobilierului livrat de recurentă, este străină de natura cauzei.

Astfel, din analiza situației de lucrări nr. x se poate observa că prin această raportare A. S.A. a prezentat stadiul de execuție a mai multor tipuri de lucrări.

Prin urmare, cele trei facturi la care se referă instanța de apel și care au fost depuse la dosar de către intimata-pârâtâ, încă din primul ciclu procesual, vizează alte lucrări și, implicit, terțe persoane, fără nici o legătură cu mobilierul livrat de recurentă.

Intimata-pârâtă UAT Suceava nu a achitat A. S.A., prin ordinele de plată existente la dosar, suma de 102.086,58 RON (85.787,04 RON plus TVA) în contul mobilierului livrat direct în șantier de către recurentă, în conformitate cu Procesul-verbal de recepție semnat la 22.10.2020, inclusiv de intimata-pârâtă UAT Suceava.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, iar recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare, prin care a arătat că apărările intimatei sunt neîntemeiate.

Înalta Curte, analizând decizia atacată în raport cu criticile formulate, în limitele controlului de legalitate și temeiurilor de drept invocate, reține următoarele considerente:

Motivele de casare invocate de recurenta-reclamantă sunt cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

În debutul motivelor de recurs, recurenta-reclamantă a invocat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susținând, în esență, că decizia instanței de apel cu privire la respingerea cererii de suspendare a cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) C. proc. civ., nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Pentru a răspunde acestei critici, instanța supremă subliniază că, potrivit unei jurisprudențe constante, Curtea Europeană a Drepturilor Omului acordă o atenție deosebită respectării de către instanțe a obligației de a examina problemele ridicate de către părți, ca o garanție a respectării dreptului la un proces echitabil. În acest sens, instanța europeană a arătat, totuși, că "Art. 6 parag. 1 din Convenție, obligă tribunalele să-și motiveze deciziile, dar nu se poate cere să dea un răspuns detaliat la fiecare argument" (C.E.D.O. - Hotărârea Ruiza Torija c.Spaniei).

Ca urmare, judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument al părților, iar întinderea obligației de motivare trebuie apreciată prin raportare la natura și circumstanțele specifice fiecărei cauze.

Se reține că, pe de o parte, măsura suspendării, în temeiul art. 413 alin. (1) C. proc. civ., se impune a fi luată numai dacă soluția care s-ar pronunța într-o cauză ar influența în mod decisiv hotărârea din pricina a cărei judecată se solicită a fi suspendată, iar, pe de altă parte, că instanța trebuie să manifeste precauția necesară pentru ca suspendarea să nu constituie un simplu pretext pentru tergiversarea judecății.

Totodată, Înalta Curte reține și art. 6 alin. (1) C. proc. civ. potrivit căruia:

"Orice persoană are dreptul la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în termen optim și previzibil, de către o instanță independentă, imparțială și stabilită de lege. În acest scop, instanța este datoare să dispună toate măsurile permise de lege și să asigure desfășurarea cu celeritate a judecății."

În acest context, Înalta Curte constată că aprecierea aplicării/neaplicării dispozițiilor art. 413 alin. (1) C. proc. civ., revine instanței în vederea bunei administrări a justiției, iar măsura suspendării se impune a fi luată, numai dacă soluția care s-ar pronunța într-o cauză ar influența în mod decisiv hotărârea din pricina a cărei judecată se solicită a fi suspendată.

Analizând hotărârea atacată, Înalta Curte constată că instanța de apel a răspuns cererii de suspendare facultativă a judecății formulată de apelanta-reclamantă, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., motivând că nu se impune suspendarea judecății apelului până la soluționarea dosarului nr. x/2022 aflat pe rolul Judecătoriei Cluj, față de obiectul prezentului dosar.

Reținând că motivarea unei hotărâri judecătorești nu este o chestiune de cantitate, ci de conținut, Înalta Curte constată că decizia recurată cuprinde analiza instanței de apel asupra cerințelor edictate de lege pentru cazul de suspendare facultativă prevăzut de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., în condițiile în care, potrivit hotărârii atacate, măsura suspendării nu se impune, în raport de obiectul dosarului pendinte.

Cât privește hotărârea invocată de recurenta-reclamantă prin memoriul de recurs, se reține că aceasta nu constituie izvor de drept. Jurisprudența din România nu obligă instanțele naționale decât în măsura în care hotărârile sunt pronunțate în cadrul celor două mecanisme de unificare a practicii judiciare, reprezentate de recursul în interesul legii și sesizarea Înaltei Curți în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, respectiv în cadrul controlului de constituționalitate sau în cadrul organismelor europene (Curtea Europeană a Drepturilor Omului și Curtea de Justiție a Uniunii Europene).

Așa fiind, critica recurentei vizând lipsa motivării va fi respinsă ca nefondată.

Într-o altă critică circumscrisă motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. recurenta a susținut, în esență, că, în ceea ce privește soluționarea primului petit al cererii de apel, regulile de procedură prevăzute la art. 6 alin. (1) C. proc. civ. (dreptul la un proces echitabil), art. 13 alin. (1) și (3) C. proc. civ. (dreptul la apărare) și art. 22 alin. (2) și alin. (4) C. proc. civ. (rolul judecătorului în aflarea adevărului) nu au fost respectate prin decizia recurată.

În acest sens, recurenta a arătat că instanța de apel și-a însușit în întregime argumentele invocate de tribunal privind respingerea cererii de soluționare a cauzei și în temeiul îmbogățirii fără justă cauză, deși, prin cererea de apel, a invocat practica judiciară a unor instanțe de recurs, care s-au pronunțat în sensul anulării unor decizii pronunțate în soluționarea unor cereri de apel, în situația în care principiile fundamentale ale procesului civil au fost nesocotite, în special cele ale art. 22 C. proc. civ., atunci când se pune în discuție calificarea juridică a cererii de chemare în judecată în raport de finalitatea acesteia și nu de temeiul în drept invocat.

Criticile recurentei sunt nefondate.

Astfel, potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Acest motiv de casare cuprinde, cu excepția regulilor reglementate de alte motive de casare, încălcarea oricăror reguli de procedură a căror nerespectare atrage nulitatea, indiferent dacă aceasta este condiționată sau nu de existența unei vătămări.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor legale, instanța de apel poate respinge apelul și menține hotărârea atacată, în motivare, instanța de prim control judiciar putând să se refere la motivele hotărârii primei instanțe și să le adopte sau să le înlocuiască cu propriile considerente.

Examinând modul în care prima instanță a dat eficiență susținerilor reclamantei, cât și apărărilor opuse de pârâtă, instanța de apel nu a făcut altceva decât să verifice modul în care a fost aplicată legea de către prima instanță.

În speță, se observă că în cuprinsul cererii de chemare în judecată ce a stat la baza formării prezentului dosar au fost indicate dispozițiile art. 1270, 1516 și 1535 C. civ.

De asemenea, se observă că, în ceea ce privește solicitarea reclamantei de soluționare a acțiunii sale și pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză, tribunalul a constatat aplicabilitatea art. 204 alin. (1) și (3) C. proc. civ., iar instanța de apel, pe baza cererii de apel, a întâmpinării și a răspunsului la întâmpinare, a verificat aplicarea legii de către prima instanță și, constatând faptul că tribunalul a aplicat corect dispozițiile menționate, a confirmat motivarea acestuia în privința respectivei solicitări, în concordanță cu aceste prevederi.

Însușirea argumentată a raționamentului juridic al primei instanțe de către instanța de apel și raportările pe care instanța le-a făcut în calea de atac a apelului cu privire la hotărârea tribunalului atunci când a cenzurat dezlegările în raport de motivele de apel formulate nu pot fi asimilate încălcării unor principii fundamentale de drept.

În acest context, Înalta Curte reține că, potrivit art. 204 alin. (1) C. proc. civ., reclamantul poate să își modifice cererea și să propună noi dovezi sub sancțiunea decăderii, numai până la primul termen la care acesta este legal citat, iar potrivit alin. (3) al aceluiași text legal, modificarea cererii peste termenul prevăzut la alin. (1) poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părților.

Din modul de redactare al dispoziției normative rezultă că modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul la care partea a fost legal citată, nu poate avea loc decât cu acordul tuturor părților, precum și că dispoziția legală este imperativă.

În speță, cererea formulată de reclamantă în fața tribunalului, prin care aceasta a indicat și instituția îmbogățirii fără justă cauză, ca fundament juridic al pretențiilor sale, este o cerere de modificare a acțiunii, instanța de apel reținând, în mod corect, că din modalitatea în care apelanta a formulat cererea în fața instanței de fond rezultă că ea nu a invocat o greșită calificare a temeiului inițial, ci a urmărit adăugarea unui temei subsidiar cererii sale.

În ceea ce privește susținerile recurentei prin raportare la invocarea practicii judiciare a unor instanțe de recurs, Înalta Curte constată că, în dreptul român, jurisprudența este doar în mod excepțional izvor de drept, în cazurile anume prevăzute de lege (deciziile Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțate în materia recursurilor în interesul legii și a dezlegării unor chestiuni de drept; deciziile Curții Constituționale; hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului și ale Curții de Justiție a Uniunii Europene), iar un criteriu jurisprudențial cu valențe obligatorii, de tipul celui invocat de către recurenta-reclamantă, nu s-a cristalizat.

Înalta Curte constată că instanța de apel a avut ca repere de analiză dispozițiile legale incidente cauzei, așa încât nu se poate reține un viciu de nelegalitate a deciziei civile recurate din această perspectivă.

În acest sens, în mod corect, a reținut instanța de apel că pentru realizarea modificării cererii de chemare în judecată se impunea respectarea termenului prevăzut de art. 204 alin. (1) C. proc. civ. (primul termen de judecată la care reclamantul a fost legal citat, în speță anterior celui din 11.05.2022, având loc în dosarul nr. x/2021, din care prezentul a fost disjuns, aspect de altfel necontestat în cauză) sau obținerea acordului pârâtului, niciuna dintre cele două condiții alternative nefiind îndeplinită în speță.

Este de reținut că simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, neînsușirea de către instanță a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate încălcării unor principii fundamentale de drept, instanța nefiind ținută să răspundă argumentelor părților în raport cu convingerile acestora sau în raport cu practica judiciară, considerată, în speță, relevantă de către recurentă.

Înalta Curte constată că nu a fost încălcat art. 6 alin. (1) C. proc. civ. (dreptul la un proces echitabil), art. 13 alin. (1) și (3) C. proc. civ. (dreptul la apărare) și art. 22 alin. (2) și alin. (4) C. proc. civ. (rolul judecătorului în aflarea adevărului), așa cum susține recurenta.

Și aceasta, întrucât, văzând indicarea explicită și neechivocă a temeiului juridic inițial al cererii de chemare în judecată - art. 1270, 1516 și 1535 C. civ., faptul că, prin solicitarea (ulterioară primului termen de judecată la care reclamanta a fost legal citată) de soluționare a acțiunii și pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză, reclamanta a urmărit adăugarea unui temei subsidiar cererii sale, și respectând, totodată, principiul disponibilității prevăzut de art. 9 C. proc. civ., instanța de apel a făcut aplicarea corectă a dispozițiilor art. 204 alin. (1) și (3) C. proc. civ.

Împrejurarea că recurenta este nemulțumită de modalitatea în care instanța de apel a răspuns criticilor sale, nu înseamnă că au fost încălcate drepturi procesuale și nici că instanța a încălcat reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, pentru a fi atrasă incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Față de situația prezentată, se constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nefiind încălcate norme de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității.

În cuprinsul memoriului de recurs, subsumat art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că, în speță, cu privire la îndeplinirea obligației de plată a mobilierului de către intimata-pârâtă UAT Suceava, instanța de apel a reținut în cuprinsul deciziei recurate considerente contradictorii și străine de natura cauzei.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În ceea ce privește ipoteza unor motive contradictorii sau a unor motive străine de natura pricinii, afirmată de recurentă, Înalta Curte constată că art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. permite atacarea unei hotărâri atunci când se are în vedere o contradicție de amploare, respectiv când hotărârea cuprinde numai motive străine de natura cauzei.

Astfel, referitor la ipoteza existenței unor motive contradictorii, Înalta Curte constată că recurenta redă considerentele instanței de apel prin expunerea lor trunchiată, scoțând din context argumentele instanței și prezentând chestiuni de fapt și aspecte de probatoriu prin alăturarea unor elemente ale motivării cuprinse în paragrafe diferite ale deciziei recurate, care nu au aptitudinea de a aduce în dezbatere chestiuni de nelegalitate, motiv pentru care criticile recurentei cu privire la îndeplinirea obligației de plată a mobilierului de către intimata-pârâtă UAT Suceava vor fi respinse.

Cât privește ipoteza unor motive străine de natura pricinii, afirmată de recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că textul legal invocat permite atacarea unei hotărâri atunci când hotărârea cuprinde numai motive străine de natura cauzei, adică atunci când nu cuprinde decât motive străine de cauză. Or, în cuprinsul cererii formulate, recurenta-reclamantă nu a indicat argumente care să confirme această ipoteză, susținerile prezentate ținând de stabilirea situației de fapt, care scapă analizei instanței de recurs, și nici nu a arătat în ce modalitate hotărârea instanței de judecată nu este conformă legii.

Din examinarea cererii de recurs nu rezultă critici care să poate fi circumscrise ipotezelor motivului de casare invocat, ci, dimpotrivă, argumentele prezentate relevă doar nemulțumirea cu privire la decizia pronunțată de instanța de apel, care a confirmat soluția tribunalului.

Așa fiind, cum curtea de apel a respectat exigențele motivării unei hotărâri judecătorești, iar criticile recurentei nu susțin existența numai a unor motive străine de natura cauzei și nici contradictorialitatea, nu poate fi reținută incidența art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs nu pot fi primite, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva deciziei civile nr. 1789/2022 din 23 noiembrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2023.