ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2710/2023

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în data de 05 octombrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. (în calitate de fii/fiice ale defunctului J.), K., L., M., N., O.,P., Q., R., M., J., S., T., U., V.,W., X., Y.,Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG.,HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN. (În Calitate De Nepoți Ai Defunctului J.), L., OO., PP. (în calitate de nepoți de sora ai defunctului J.), QQ., RR., SS., TT., UU. (în calitate de strănepoți ai defunctului J.) au chemat în judecată pe pârâtul VV., solicitând instanței de judecată să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 40.000 de RON, cu titlu de daune morale în temeiul dispozițiilor art. 1391 alin. (2) teza întâi și art. 2226 din C. civ., art. 33 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 132/2017, pentru fiecare dintre fiii/fiicele defunctului, a sumei de 5.000 de RON, cu titlu de daune morale în baza aceluiași temei juridic pentru fiecare dintre nepoții defunctului, precum și a sumei de câte 8.000 RON pentru fiecare dintre strănepoții defunctului. În drept, reclamanții și-au întemeiat cererea pe dispozițiile art. 1349 C. civ., art. 1391 alin. (2) din C. civ., precum și pe Legea nr. 132/2017.

Hotărârea Tribunalului București Prin sentința civilă nr. 907 din 22 iunie 2021, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a respins cererea formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.

Hotărârea Curții de Apel București Prin decizia civilă nr. 22A din 12 ianuarie 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins apelul formulat de apelanții-reclamanți împotriva sentinței civile nr. 907 din 22 iunie 2021, pronunțată de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, ca nefondat.

Calea de atac exercită în cauză Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții. Prin cererea de recurs, întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut, în esență, că decizia curții de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a prevederilor art. 1391 alin. (2) teza I din C. civ. și a art. 328 alin. (1) și (2) din C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinarea depusă în termenul legal, intimatul-pârât VV. a invocat excepția inadmisibilității recursului prin raportare la dispozițiile art. 483 alin. (2) din C. proc. civ., iar pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În 3 iulie 2023, recurenții au depus răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepției inadmisibilității recursului. La aceeași dată, recurenții au formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 483 alin. (2) C. proc. civ. și a art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018, în ceea ce privește sintagma "a asigurărilor", ce face obiectul dosarului asociat nr. x/2020/a1, precum și cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 519 C. proc. civ., în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarei chestiuni de drept, respectiv dacă "litigiile în care una dintre părți este VV. sunt litigii în materie de asigurări în sensul art. 483 alin. (2) C. proc. civ..?" Recurenții au solicitat și suspendarea recursului în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.

Înregistrarea cererii de recurs pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție Cererea de recurs a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 4 mai 2023, fiind repartizată aleatoriu, spre soluționare, completului nr.

La termenul de judecată din 14 decembrie 2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a pus în discuție excepția inadmisibilității recursului, invocată de intimatul-pârât, prin întâmpinare, în raport cu dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., modificate prin Legea nr. 310/2018 și cu data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanței de fond, respectiv 5 octombrie 2020. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție asupra recursului Examinând recursul din perspectiva excepției inadmisibilității acestuia, invocată de intimatul-pârât, a cărei analiză se impune cu prioritate conform art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, în data de 5 octombrie 2020, reclamanții au chemat în judecată pe pârâtul VV., solicitând obligarea pârâtului la plata daunelor morale pentru fiecare dintre reclamanți, capetele de cerere ale acțiunii civile deduse judecății reprezentând pretențiile pecuniare ale acestora, în calitate de succesori ai victimei unui accident de circulație, pentru prejudiciul suferit în urma producerii unui eveniment rutier. Cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1349 și art. 1391 alin. (2) din C. civ., precum și pe Legea nr. 132/2017. Raportat la cele reliefate, se constată că prezenta cauză se circumscrie materiei asigurărilor, izvorând din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și tramvaie. Potrivit art. 483 alin. (2) Cod procedură, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 49 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 1074/2018, în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanței de fond, respectiv 4 iulie 2019, "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - j 3 ), în cele privind navigația civilă și activitatea în porturi, conflictele de muncă și de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile pronunțate în materia protecției consumatorilor, a asigurărilor, precum și în cele ce decurg din aplicarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligațiilor asumate prin credite. De asemenea nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului". Conform dispozițiilor legale enunțate, hotărârile judecătorești pronunțate în materia asigurărilor nu sunt supuse recursului, urmare modificării legislative introduse prin Legea nr. 310/2018, care a intrat în vigoare la 21 decembrie 2018. Începând cu această dată, în materiile prevăzute expres la alin. (2) al art. 483, inclusiv în litigiile din materia asigurărilor, calea de atac a recursului a fost eliminată, noile reguli de procedură aplicându-se cererilor de chemare în judecată introduse ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018. Înalta Curte notează că, potrivit art. 24 C. proc. civ.: "Dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare", iar procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi (art. 25 din același cod). În cauza de față, cererea de chemare în judecată a fost formulată în data de 5 octombrie 2020, litigiul a fost soluționat, în primă instanță, de Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința civilă nr. 907 din 22 iunie 2021, iar apelul declarat împotriva acestei hotărâri a fost respins prin decizia civilă nr. 22A din 12 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, ce face obiectul recursului pendinte. Drept urmare, având în vedere că data depunerii cererii de chemare în judecată este 5 octombrie 2020 și că prezentul litigiu este unul născut în materia asigurărilor, hotărârea pronunțată în apel de Curtea de Apel București este definitivă. Se mai reține că, în raport cu dispozițiile art. 457 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cu care "Mențiunea inexactă din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac deschisă contra acesteia nu are niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege", mențiunea în cuprinsul deciziei atacate a faptului că părțile au deschisă calea de atac a recursului nu are niciun efect asupra admisibilității căii de atac, potrivit celor mai sus arătate. Prin urmare, mențiunea greșită din cuprinsul hotărârii cu privire la calea de atac ce poate fi exercitată de către părți nu poate crea acestora un drept nerecunoscut de lege. Recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală constituie atât o încălcare a principiului legalității, cât și a principiului constituțional al egalității în fața legii, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept. Legalitatea căilor de atac prevăzută expres de dispozițiile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. presupune faptul că o hotărâre judecătorească poate fi supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de acesta. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege, nu se pot folosi alte mijloace procedurale, în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Pentru aceste considerente, constatând că hotărârea pronunțată în apel nu putea fi atacată cu recurs deoarece legiuitorul a suprimat expres această cale de atac în privința litigiilor în materia asigurărilor, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanți împotriva deciziei civile nr. 22A din 12 ianuarie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.