ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.12.2023

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2699/2023

HOTĂRÂRE
14.12.2023
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2699/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 14 decembrie 2023

Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 848R din 24 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost constatat perimat recursul formulat de recurentul-revizuent A., împotriva încheierii din data de 02.11.2017 pronunțate de Tribunalul București, secția a III-a civilă în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu intimata B..

Împotriva acestei decizii a declarat recurs petentul A., ce a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în data de 23 noiembrie 2023.

În dezvoltarea recursului, recurentul a arătat că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, motiv pentru care se impune casarea acesteia și trimiterea cauzei, spre rejudecare, la curtea de apel.

Analizând cu prioritate excepția netimbrării recursului, invocată din oficiu, în condițiile art. 137 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 3 lit. f) din Legea nr. 146 din 24 iulie 1997 privind taxele judiciare de timbru, "Acțiunile și cererile neevaluabile în bani se taxează astfel: f) cereri de perimare și cereri pentru eliberarea ordonanței de adjudecare - 10 RON.", iar potrivit art. 11 alin. (1) din aceeași lege "Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din:

- taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani, soluționată de prima instanță;

- taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor și acțiunilor evaluabile în bani."

De asemenea, art. 20 alin. (1) din același act normativ prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar, pentru situația în care cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, alin. (3) al art. 20 statuează că neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.

În același timp, dispozițiile art. 302

1

alin. (2) din C. proc. civ. de la 1865 prevăd că la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii.

În speță, prin citația din data de 4 decembrie 2023, aflată la dosarul de recurs, comunicată recurentului, i s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 5 RON.

Cum însă recurentul nu a făcut dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit de către instanță și nici nu a formulat cerere de reexaminare ori de scutire, pentru a fi exonerat de obligația legală stabilită în sarcina sa, Înalta Curte, în raport cu prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146 din 24 iulie 1997 privind taxele judiciare de timbru, constată că recursul este netimbrat, astfel încât se impune sancțiunea anulării recursului declarat de recurent.

De altfel, se reține că recursul este nul pentru lipsa criticilor de nelegalitate, care să vizeze hotărârea atacată. Întrucât obiectul recursului îl constituie o hotărâre, prin care s-a constatat perimată calea de atac a recursului, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 304 C. proc. civ. de la 1865 ar fi trebuit să dezvolte argumente, prin care să se tindă a se demonstra, în concret, nelegalitatea măsurii dispuse prin decizia recurată și să combată cele reținute de instanță, în sensul că, de la data la care s-a dispus suspendarea judecății pentru lipsa părților, respectiv din 23 aprilie 2015, dosarul a rămas în nelucrare din vina părții mai mult de un an, fiind întrunite condițiile legale pentru perimare.

Având în vedere aceste excepții, precum și efectele pe care acestea le produc, aplicând art. 137 alin. (1) raportat la art. 316 din C. proc. civ. de la 1865, Înalta Curte va admite, ca fiind prioritară, excepția netimbrării recursului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, va anula recursul declarat de reclamantul A..

Anulează recursul declarat de recurentul A. împotriva deciziei civile nr. 848R din 24 octombrie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 14 decembrie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2024-11-06
0,98
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2473/2024
Ședința publică din data de 06 noiembrie 2024 Deliberând, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 218 din 25 martie 2024 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și
ÎCCJ 2023-12-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6080/2023
alin. (1) pct. 4 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia. 4. Apărările intimatei Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinic
ÎCCJ 2023-03-30
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1821/2023
. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția di
ÎCCJ 2024-06-18
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1691/2024
de timbru, în cuantum de 3962,94 RON, aferentă soluționării recursului, fiind incidentă excepția netimbrării recursului. Completul de filtru nr. 9, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus
ÎCCJ 2022-06-22
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3716/2022
proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013. În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471 1 și art. 201 alin. (5) și (6) C. p
Sursă