ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2693/2023

Ședința publică din data de 14 decembrie 2023

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Maramureș, secția I civilă, la data de 10 mai 2023, sub nr. x/2023, petenta A. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul B., recunoașterea atât a sentinței nr. 4 pronunțate la data de 4 februarie 2019 de către Judecătoria de violență împotriva femeilor nr. 1 din Castellon, cât și a ordonanței președințiale de lămurire a hotărârii judecătorești, din data de 12 februarie 2019, a aceleiași judecătorii.

În motivarea în fapt, a arătat că, prin sentința menționată, așa cum a fost lămurită ulterior, au fost aprobate o serie de măsuri civile definitive cu privire la copilul minor al părților, C. și anume: autoritatea părintească asupra copilului minor va fi exercitată exclusiv de către mamă, doamna A., custodia și încredințarea copilului minor se atribuie exclusiv mamei, doamna A., se suspendă orice program de vizitare a minorei de către B., stabilindu-se totodată cuantumul pensiei de întreținere datorat la nivelul sumei de 150 euro. Întrucât sunt hotărâri pronunțate în Spania, se solicită recunoașterea lor pe teritoriul României.

Petenta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 194, art. 223, art. 1.096 și următoarele din C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 504 din 8 iunie 2023, Tribunalul Maramureș, secția I civilă a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, și, în baza dispozițiilor art. 1099 alin. (2) din C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cererii formulate de petenta A., în contradictoriu cu B., în favoarea Tribunalului București.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că se solicită recunoașterea pe teritoriul României a unei hotărâri pronunțate în Spania, în contradictoriu cu fostul soț, al cărui domiciliu este necunoscut.

Prin urmare, devin incidente dispozițiile art. 1099 din C. proc. civ. potrivit cu care "1. Cererea de recunoaștere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripția căruia își are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoașterea hotărârii străine. 2) În cazul imposibilității de determinare a tribunalului potrivit alin. (1) competența aparține Tribunalului București."

În opinia Tribunalului Maramureș, întrucât domiciliul pârâtului care refuză, prin ipoteză, recunoașterea hotărârii nu este cunoscut, competența de soluționare a cauzei aparține Tribunalului București, în baza dispozițiilor art. 1099 alin. (2), expus anterior.

Prin sentința civilă nr. 1257 din 6 noiembrie 2023, Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de petenta A., în contradictoriu cu B., în favoarea Tribunalului Maramureș. A constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat cauza și a trimis dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că, din motivarea cererii de chemare în judecată, rezultă că Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Maramureș a refuzat eliberarea pașaportului pe motiv că hotărârile de care se prevalează petenta nu au fost recunoscute pe teritoriul României. Ca atare, competența teritorială a instanței se determină prin raportare la sediul autorității care refuză eliberarea documentelor, serviciul menționat având sediul în circumscripția teritorială a Tribunalului Maramureș. Prin urmare, sunt incidente dispozițiile art. 1099 alin. (1) din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, Tribunalul București a apreciat că Tribunalul Maramureș este competent să soluționeze prezenta cauză.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că Tribunalului București, secția a V-a civilă îi revine competența de soluționare a cauzei, în considerarea următoarelor dispoziții legale și argumente:

Prin cererea cu care a învestit instanța de judecată, petenta A. a solicitat recunoașterea pe teritoriul României a două hotărâri judecătorești pronunțate de Judecătoria de violență împotriva femeilor nr. 1 din Castellon, Spania, referitoare la autoritatea părintească, custodia și întreținerea minorei C., împrejurare în raport de care devin incidente dispozițiile art. 21 alin. (3) din Regulamentul nr. 2201/2003 al Consiliului Uniunii Europene, care reglementează procedura recunoașterii unei hotărâri judecătorești pronunțate într-un stat membru.

Potrivit acestui text legal european, "Fără a aduce atingere secțiunii 4 din prezentul capitol, orice parte interesată poate solicita, în conformitate cu procedurile prevăzute de secțiunea 2 din prezentul capitol, pronunțarea unei hotărâri de recunoaștere sau de refuz al recunoașterii hotărârii. Competența teritorială a instanței judecătorești indicată în lista comunicată Comisiei de fiecare stat membru în conformitate cu articolul 68 este stabilită prin dreptul intern al statului membru în care se depune cererea de recunoaștere sau de refuz al recunoașterii."

Dispozițiile art. I

3

(art. 1)

din O.U.G. nr. 119/2006 privind unele măsuri necesare pentru aplicarea unor regulamente comunitare de la data aderării României la Uniunea Europeană prevăd că "(1) Cererile pentru recunoașterea, precum și cele pentru încuviințarea executării silite pe teritoriul României a hotărârilor în materie matrimonială și în materia răspunderii părintești, pronunțate într-un alt stat membru al Uniunii Europene, în condițiile prevederilor Regulamentului nr. 2.201/2003, sunt de competența tribunalului."

Cum dispozițiile legale enunțate prevăd doar competența materială a tribunalului, competența teritorială a instanței învestite cu o cerere de recunoaștere a unei hotărâri străine, în materia reglementată de Regulamentul nr. 2201/2003, urmează a se stabili conform dreptului intern.

Ceea ce a determinat ivirea prezentului conflict de competență a fost interpretarea diferită pe care instanțele aflate în conflict au dat-o dispozițiilor referitoare la competența teritorială a instanței învestite cu cererea de recunoaștere a celor două hotărâri străine.

Astfel, Tribunalul Maramureș a apreciat că cererea este formulată de petentă în contradictoriu cu fostul soț și, față de domiciliul necunoscut al acestuia, a dat eficiență dispozițiilor art. 1099 alin. (2) din C. proc. civ. și a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

La rândul său, Tribunalul București a avut în vedere că Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte Maramureș refuză recunoașterea celor două hotărâri străine, de care se prevalează petenta, astfel că, în considerarea dispozițiilor art. 1099 alin. (1) din același act normativ, Tribunalul Maramureș este competent să soluționeze cererea.

Înalta Curte reține că, principial, o hotărâre judecătorească este emanația unei autorități publice și este destinată să producă efecte numai pe teritoriul național asupra căruia acea autoritate își exercită puterea de jurisdicție conferită de statul respectiv. Eficacitatea hotărârii în alt stat este condiționată, în primul rând, de recunoașterea acesteia de către autoritatea competentă din statul în care ea urmează să fie adusă la îndeplinire.

În dreptul nostru intern, pentru a beneficia de autoritate de lucru judecat, o hotărâre străină trebuie să parcurgă procedura recunoașterii, prevăzută, în detaliu, de C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 1099 din actul normativ menționat:"(1) Cererea de recunoaștere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripția căruia își are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoașterea hotărârii străine. (2) În cazul imposibilității de determinare a tribunalului potrivit alin. (1), competența aparține Tribunalului București. (3) Cererea de recunoaștere poate fi, de asemenea, rezolvată pe cale incidentală de către instanța sesizată cu un proces având un alt obiect, în cadrul căruia se ridică excepția autorității lucrului judecat sau o chestiune prealabilă întemeiată pe hotărârea străină."

Prin urmare, instanța competentă, din punct de vedere teritorial, să rezolve cererea de recunoaștere a unei hotărâri străine este determinată de domiciliul/sediul celui care refuză recunoașterea, adică pârâtului din raportul juridic litigios.

Coroborând dispozițiile referitoare la efectele lucrului judecat cuprinse în art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., care prevede că oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă, cu cele ale art. 1096 alin. (2) și alin. (3) din același act normativ, reiese faptul că autoritatea de lucru judecat interesează doar părțile dintr-o anumită cauză și nu se stabilește în raport de o terță persoană, căreia hotărârea îi este numai opozabilă.

Așadar, nu se poate pune problema recunoașterii unei hotărâri în raport de o terță persoană, care nu are calitatea de parte în cadrul acestei proceduri, acesta fiind și sensul sintagmei "cel care a refuzat recunoașterea hotărârii străine" din cuprinsul art. 1099 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care cererea de recunoaștere se rezolvă pe cale principală de tribunalul în circumscripția căruia își are domiciliul sau, după caz, sediul cel care a refuzat recunoașterea hotărârii străine.

În cauza pendinte, părțile din hotărârile, a căror recunoaștere se solicită, sunt petenta A. și intimatul B..

Prin urmare, competența de soluționare a cererii de recunoaștere a acestor hotărâri se stabilește în funcție de domiciliul intimatului.

Domiciliul acestuia nu este cunoscut, astfel încât devin incidente dispozițiile art. 1099 alin. (2) din C. proc. civ. potrivit cu care "În cazul imposibilității de determinare a tribunalului potrivit alin. (1), competența aparține Tribunalului București."

În consecință, Tribunalul București este competent să soluționeze cererea de recunoaștere a celor două hotărâri judecătorești formulată de petenta A..

Înalta Curte reține că nu se poate stabili competența teritorială prin raportare la sediul autorității despre care petenta afirmă că refuză eliberarea pașaportului, cu atât mai mult cu cât soluționarea cererii adresate acestei entități este condiționată de recunoașterea hotărârii, fiind subsecventă unei proceduri judiciare având această finalitate.

Pentru considerentele expuse și având în vedere dispozițiile art. 1099 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 135 alin. (4) din același act normativ, va stabili competența de soluționare a cererii de recunoaștere a hotărârilor străine în favoarea Tribunalului București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 14 decembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform dispozițiilor art. 402 din C. proc. civ.