ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2595/2023

HOTĂRÂRE

12.12.2023

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2595/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 12 decembrie 2023

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Fetești la 19.06.2023 sub nr. x/2023, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în procedura cu privire la cererile de valoare redusă, obligarea pârâtului B. la plata sumei de 1731,92 RON reprezentând contravaloarea facturii seria x din data de 14.12.2018, scadentă la data de 28.12.2018, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 468/27.09.2023 a Judecătoriei Fetești a fost admisă excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu de instanță și a fost declinată competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Oradea.

În considerente s-a reținut, în esență, că pârâtul are calitatea de consumator, fiind astfel incidente prevederile art. 121 C. proc. civ. care instituie un caz de competență teritorială exclusivă, de ordine publică, respectiv instanța domiciliului consumatorului pârât.

Judecătoria Oradea, prin sentința nr. 3772 pronunțată la data de 27 octombrie 2023, a admis excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Oradea și a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Fetești, a constatat ivit conflictul negativ de competență, a suspendat din oficiu judecata cauzei și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului.

Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că art. 121 C. proc. civ. instituie o competență exclusivă a instanței de la domiciliul consumatorului, că potrivit art. 126 alin. (2) C. proc. civ., părțile au posibilitatea să înlăture competența exclusivă instituită la art. 121 C. proc. civ. și că faptul că această convenție atributivă de competență poate fi încheiată doar după nașterea dreptului la despăgubire nu are relevanță, nefiind îndeplinită cea de a doua condiție pentru a fi în situația unei necompetențe de ordine publică.

Având în vedere prevederile art. 129 alin. (2) pct. 3 C. proc. civ., chiar și în situația în care se reține calitatea de consumator a pârâtului și competența exclusivă a instanței de la domiciliul consumatorului, necompetența este de ordine privată, iar nu publică, neputând fi invocată din oficiu de către instanță, cum s-a procedat în cauză de către prima instanță.

Asupra conflict negativ de competență, cu a cărui soluționare a fost legal învestită conform art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Prin cererea de valoare redusă cu care a învestit instanța de judecată, reclamanta A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 1731,92 RON reprezentând contravaloarea facturii seria x din data de 14.12.2018, scadentă la data de 28.12.2018.

Potrivit dispozițiilor art. 1028 alin. (2) C. proc. civ., competența teritorială de soluționare a cererilor de valoare redusă se stabilește potrivit dreptului comun.

Prezentul litigiu a fost inițiat de către un profesionist împotriva unui consumator, astfel cum aceste categorii sunt definite în cadrul anexei la Legea nr. 296/2004 privind Codul consumului, republicată, respectiv în art. 3 alin. (2) și (3) C. civ.

Calitatea părților și natura raportului juridic determină incidența normei de competență exclusivă, prevăzute de dispozițiile art. 121 C. proc. civ. potrivit cărora "Cererile formulate de un profesionist împotriva unui consumator pot fi introduse numai la instanța domiciliului consumatorului. Dispozițiile art. 126 alin. (2) rămân aplicabile".

Conform dispozițiilor art. 126 alin. (2) C. proc. civ., "În litigiile în materia protecției drepturilor consumatorilor, precum și în alte cazuri prevăzute de lege, părțile pot conveni alegerea instanței competente (…) numai după nașterea dreptului la despăgubire. Orice convenție contrară este considerată ca nescrisă."

În speță, Judecătoria Fetești a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale, apreciind că se impune a da curs normei de competență exclusivă cuprinsă în art. 121 C. proc. civ.

Contrar, Judecătoria Oradea a invocat și ea din oficiu necompetența teritorială, argumentând în sensul că norma de competență cuprinsă în art. 121 C. proc. civ. nu este de ordine publică, ci de ordine privată, deoarece art. 126 alin. (2) C. proc. civ. permite a se deroga de la ea prin convenția părților, ceea ce face ca, în raport cu art. 130 alin. (3) C. proc. civ., ea să nu poată fi invocată din oficiu de instanță, cum a procedat Judecătoria Fetești.

În consecință, reținând invocarea nelegală a necompetenței primei instanțe sesizate, a procedat la declinarea cauzei în favoarea acesteia din urmă.

Înalta Curte, apreciind asupra acestei probleme de drept, reține că norma de competență teritorială cuprinsă în art. 121 C. proc. civ. este una de ordine publică, prin prisma rațiunilor pe care legiuitorul le-a avut în vedere la adoptarea sa.

Astfel, legea prevede competența exclusivă pentru soluționarea unei cereri formulate împotriva unui consumator în favoarea instanței de la domiciliul acestuia din urmă, excluzând astfel posibilitatea aplicării prevederilor privind competența teritorială alternativă, având în vedere existența prezumată a unei disproporții între raportul de forțe dintre profesionist și consumator, cu scopul evident de a-l proteja pe consumator față de posibila impunere a unor clauze care nu sunt liber negociate și care i-ar asigura profesionistului avantaje excesive.

În acest context, s-a arătat în doctrină că acest tip de normă are caracter imperativ până la momentul nașterii dreptului la despăgubire, când consumatorul poate renunța la protecție, încheind o convenție conform art. 121 teza a II-a și art. 126 alin. (2) C. proc. civ. norma a fost calificată astfel ca fiind una de ordine publică de protecție, ca lege imperativă ce ocrotește un interes privat și la care beneficiarul său poate renunța post factum.

În consecință, instanța va putea invoca necompetența teritorială din oficiu cel mai târziu la primul termen de judecată când părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii, conform art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

Această interpretare este în acord și cu jurisprudența CJUE, care obligă instanța să verifice chiar din oficiu dacă o clauză atributivă de competență stipulată într-un contract de adeziune încheiat între un consumator și un profesionist (ce intră sub incidența Directivei 93/133/CEE privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii) are caracter abuziv și, în caz afirmativ, să își constate necompetența, mai puțin în situația în care consumatorul renunță expres la invocarea necompetenței.

În acest context, contrar celor apreciate de instanța de trimitere, Judecătoria Fetești era în drept a invoca la primul termen de judecată excepția necompetenței teritoriale din perspectiva art. 121 C. proc. civ. și, văzând că domiciliul pârâtului consumator este situat în Oradea, județul Bihor, în aplicarea dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Oradea, în a cărei rază teritorială se află domiciliul pârâtului (consumatorului).