ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2564/2023

Ședința publică din data de 12 decembrie 2023

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț, secția a II a civilă, de contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2021, reclamantul Județul Neamț a chemat în judecată pe pârâta Comuna Icușești, prin primar, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 358.187,07 RON, inclusiv TVA, sumă ce reprezintă contribuția totală a Comunei Icușești pentru implementarea proiectului "Program de împădurire a terenurilor agricole degradate de pe raza unor localități din Județul Neamț ".

Prin sentința civilă nr. 2329 din 29.09.2022, Tribunalul Neamț a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată de pârâta-reclamantă prin întâmpinare, și a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul-pârât Județul Neamț, obligând-o pe pârâta-reclamantă comuna Icușești la plata către reclamant a sumei de 358.187,07 RON (inclusiv TVA), cu titlu de contribuție pentru implementare proiect.

Prin aceeași hotărâre, a fost respinsă ca nefondată cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă Comuna Icușești.

Prin decizia nr. 345 din 26 aprilie 2023, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, a fost admis apelul formulat de apelanta-pârâtă Comuna Icușești, prin primar, și a fost schimbată în parte sentința civilă nr. 2329 din 29.09.2022 a Tribunalului Neamț, în sensul că a fost admis doar în parte capătul principal de cerere, pârâta fiind obligată numai la plata sumei de 36.114 RON, față de suma stabilită inițial, respectiv 358.187,07 RON.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Împotriva deciziei nr. 345 din 26 aprilie 2023, pronunțate de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, au declarat recurs reclamantul Județul Neamț, prin președintele Consiliului Județean Neamț, și pârâta Comuna Icușești, prin primar.

4.1. Recursul declarat de reclamantul Județul Neamț,

Invocând cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 Cod procedură-civilă, recurentul reclamant Județul Neamț a susținut, pe de o parte, că instanța de fond a încălcat și a aplicat greșit normele de drept material, respectiv, dispozițiile art. 7 pct. d) și e) din Acordul de asociere nr. 9184/8238/2015 încheiat de Județul Neamț, în calitate de coordonator, și Comuna Icușești, în calitate de beneficiar, dispozițiile art. 430 C. proc. civ., privind autoritatea de lucru judecat, dispozițiile art. 433 C. proc. civ., privind puterea executorie, precum și dispozițiile art. 622 C. proc. civ., privind îndeplinirea obligațiilor prevăzute în titlul executoriu, prin raportare la decizia civilă nr. 1234/03.09.2020, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2016, iar, pe de altă parte, că instanța de fond nu a motivat și nu a s-a pronunțat cu privire la suma de 258.116,29 RON, ce reprezintă contravaloarea lucrărilor recepționate, potrivit proceselor-verbale de recepție anexate la dosar, în temeiul art. 7 lit. d) din Acordul de asociere.

Lucrările de împădurire realizate în anul 2015, în valoare de 211.110,84 RON (inclusiv TVA) și de 47.005,45 RON (inclusiv TVA) au fost recepționate de Comuna Icușești în baza proceselor-verbale de recepție parțială nr. x din 15.04.2015 (locația 01) și nr. 2436 din 14.05.2015 (locația 02), confirmate și prin Nota de constatare nr. x din 12.08.2015, semnată împreună cu reprezentanții Administrației Fondului pentru Mediu, respectiv, în baza Procesului-verbal de recepție parțială nr. x (locația 1) și nr. 9637/17.12.2015.

Astfel, patrimoniul Comunei Icușești s-a majorat cu valoarea de 258.116,29 RON, ce reprezintă contravaloarea lucrărilor de împădurire efectuate.

Pârâta Comuna Icușești a refuzat achitarea contravalorii lucrărilor de împădurire recepționate în valoare de 258.116,29 RON, deși, pe parcursul implementării proiectului, prin adresele nr. x, i s-a solicitat acest lucru.

De asemenea, prin adresa nr. x/14.01.2021, reclamantul a solicitat Comunei Icușești plata sumei de 358.187,07 RON, dar nici această solicitare nu a fost onorată.

Față de aceste considerente, recurentul a solicitat să se constate că instanța de apel a interpretat eronat dispozitivul deciziei civile nr. 1234/03.09.2020 pronunțate de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2016, și nu a analizat apărările și înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Mai mult, deși instanța de apel a reținut în mod neîntemeiat și eronat faptul că prejudiciul suferit în executarea deciziei nr. 1234/03.09.2020 este de numai 109.439,15 RON, iar 33,24689% din această sumă reprezintă doar 36.385,11 RON, a omis să se pronunțe cu privire la suma de 258.116,29 RON, ce reprezintă contravaloarea lucrărilor recepționate, potrivit proceselor-verbale de recepție anexate la dosar, în temeiul art. 7 lit. d) din acordul de asociere, fiind incident, astfel, motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ.

Recurentul reclamant a reiterat faptul că unitățile administrativ teritoriale, inclusiv Comuna Icușești, sunt beneficiarii lucrărilor de împădurire, iar, potrivit art. 7 lit. d) și e) din Acordul de Asociere, s-au obligat să asigure finanțarea integrală a proiectului, în situația în care finanțarea de la Fondul pentru Mediu încetează și totodată să nu întrerupă implementarea proiectului.

În urma notificărilor transmise, 6 din cele 8 U.A.T.-uri beneficiare ale lucrărilor de împădurire și-au achitat, în cursul anului 2021, sumele datorate, reprezentând contravaloarea lucrărilor de împădurire, penalitățile de întârziere și cheltuielile de judecată aferente, potrivit deciziei civile nr. 1234/03.09.2020 pronunțate de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2016, după cum rezultă din extrasele de cont anexate la dosar, comuna Icușești fiind singura care nu și-a achitat datoriile.

Astfel, prin decizia civilă nr. 1234/03.09.2020 rămasă definitivă, Curtea de Apel București a dispus următoarele:

- a respins ca neîntemeiată excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune invocată de reclamantul-pârât;

- a admis în parte cererea principală;

- a obligat pârâta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata către reclamantul-pârât Județul Neamț a sumei de 1,092.316,28 RON cu titlu de penalități de întârziere calculate vână la data de 22.03.2016 și a respins în rest cererea principală ca neîntemeiată.

- a admis în parte cererea reconvențională, formulată de S.C. A. S.R.L.

- a obligat reclamantul-pârât Județul Neamț la plata către pârâta-reclamantă S.C. A. S.R.L. a sumei de 793.332,43 RON reprezentând contravaloarea debitului neachitat aferent facturilor fiscale nr. x/27.08.2015 (parțial achitată) și nr. 7308/13.06.2016 (neachitată), precum și a sumei de 408.423 RON cu titlu de penalități de întârziere, calculate până la data de 05.11.2016, precum și în continuare, până la data achitării efective a debitului principal;

- a obligat reclamantul-pârât Județul Neamț la plata către pârâta-reclamantă A. S.R.L. a sumei de 18.036,91 RON cu titlu de taxă judiciară de timbru în fond, de 7000 RON constând în onorariul de avocat fond și recurs, precum și de 700 RON cu titlu de onorariu de expert în fond, sume parțial acordate și a respins în rest ca neîntemeiată cererea reconvențională.

Instanța de apel a omis faptul că prin dispozitivul sentinței civile nr. 1234/03.09.2020, Curtea de Apel București a dispus obligarea județului Neamț nu doar la plata sumei de 408.423 RON, cu titlu de penalități de întârziere care au fost calculate până la data de 05.11.2016, ci și la plata în continuare a penalităților, calculate până la data achitării efective a debitului principal, împrejurare față de care, procentul de 33,24689% a fost eronat calculat.

La momentul executării deciziei civile nr. 1234/2020, penalitățile au fost calculate în continuare, până la data achitării efective a debitului principal, respectiv, 10.09.2020 și 12.10.2020, rezultând o valoare de 631.941,36 RON, potrivit O.P. nr. x/10.09.2020, respectiv, o valoare de 445.413,94 RON, conform O.P. nr. x/12.10.2020, sume pe care instanța de apel nu le-a luat în calcul atunci când a dispus compensarea.

Potrivit tabelului detaliat calcul sume datorate, suma de 358.187,07 RON a fost stabilită astfel:

258.116,29 RON: 776.362,43 RON (ce reprezintă suma facturilor nr. x/27.08.2015 și nr. y/13.06.2016, rămasă de achitat după achitarea sumei de 70.666,93 RON) = 33,24689%.

33,24689% x 1.077.355,30 RON (ce reprezintă suma ce a fost achitată S.C. A. S.R.L. potrivit deciziei civile definitive nr. 1234/03.09.2020 pronunțată de Curtea de Apel București) = 358.187,07 RON cu T.V.A.

Față de aceste considerente, recurentul reclamant susține că instanța de apel a reținut total eronat faptul că județul Neamț a plătit mai mult decât datora în realitate și decât rezulta din compensarea reciprocă a celor două datorii certe, lichide și exigibile, și că a plătit din proprie inițiativă, fără a aștepta să fie executat silit, fiind încălcate dispozițiile art. 430 C. proc. civ. privind autoritatea de lucru judecat, dispozițiile art. 433 C. proc. civ. privind puterea executorie a hotărârilor judecătorești, precum și dispozițiile art. 622 C. proc. civ., privind îndeplinirea obligațiilor prevăzute în titlul executoriu.

În concluzie, recurentul reclamant a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate și menținerea sentinței civile nr. 2329/29.09.2022, pronunțate de Tribunalul Neamț.

4.2. Recursul declarat de pârâta Comuna Icușești

Invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta pârâtă a susținut că instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material privind prescripția dreptului material la acțiune, renunțarea la prescripție, excepția mali processus, eroarea și dolul.

Invocând dispozițiile art. 2517 și pe cele ale art. 2526 din C. civ., recurenta pârâtă a susținut că, pentru fiecare dintre cele două lucrări de împădurire ce au avut loc în anul 2015, termenul de prescripție s-a împlinit în anul 2018 și, cum acțiunea a fost promovată de către Județul Neamț în anul 2021, aceasta trebuia respinsă ca fiind prescrisă.

În raport de dispozițiile art. 2507 din C. civ., potrivit cărora "Nu se poate renunța la prescripție cât timp nu a început să curgă, dar se poate renunța la prescripția împlinită, precum și la beneficiul termenului scurs pentru prescripția începută și neîmplinită", recurenta a solicitat să se constate că, atât timp cât cea de-a doua lucrare de împădurire a fost recepționată doar parțial în data de 17.12.2015, pentru aceasta, prescripția nu începuse să curgă la data încheierii acordului de asociere - 27.10.2015.

Reclamantul, Județul Neamț, nu a dovedit existența cauzelor de întrerupere sau suspendare a prescripției, iar sentințele de la dosar (printre care și decizia nr. 1234) nu îi sunt opozabile pârâtei și nu suspendă și nici nu întrerup termenul de prescripție, câtă vreme pârâta nu a avut calitatea de parte în acele dosare, nefiind chemată în garanție.

În plus, chiar dacă s-ar considera că prescripția a început să curgă la data de 4.02.2016, când AFM a declarat proiectul neeligibil și i-a comunicat acest aspect Județului Neamț, recurenta pârâtă consideră că și în această situație acțiunea reclamantului este prescrisă.

În opinia recurentei pârâte, instanța de apel a interpretat nelegal art. 7 lit. d) din Acordul de asociere încheiat între părți la data de 3.11.2015, atunci când a reținut că acesta instituie o condiție rezolutorie, invocând, în acest sens, dispozițiile art. 1407 alin. (2) din C. civ., potrivit cărora: în cazul contractelor cu executare continuă sau succesivă afectate de o condiție rezolutorie, îndeplinirea acesteia, în lipsa unei stipulații contrare, nu are niciun efect asupra prestațiilor deja executate.

Recurenta a arătat că a invocat această excepție deoarece Județul Neamț nu a chemat comuna Icușești în garanție în procesele care au vizat Proiectul de împădurire a unor localități din județul Neamț.

Deși nu a dat eficiență prevderilor art. 72 și 73 din C. proc. civ., Județul Neamț, după ce a pierdut procesul ce a format obiectul dosarului nr. x/2016, în contradictoriu cu S.C. A. S.R.L., a promovat împotriva comunei prezenta acțiune, prin care solicită obligarea sa la plata sumei de 358.187,07 RON.

Or, niciuna dintre sentințele civile invocate de către Județul Neamț nu îi este opozabilă comunei, prin nechemarea acesteia în garanție, reclamantul asumându-și, practic, faptul că dosarele nu pot fi instrumentate corect în lipsa apărărilor pe care aceasta ar fi putut să și le facă în acele procese, precum și riscul că nu-și va putea valorifica pretențiile împotriva comunei Icușești.

În opinia recurentei pârâte, chemarea in garanție reprezenta o diligență necesară, menită să preîntâmpine alte probleme, respectiv litigii care ar putea să apară ulterior.

Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea excepției, așa cum a fost invocată.

În acest sens, a reiterat toate susținerile formulate la fond și în apel, în sensul că, la data de 27.10.2015, comuna s-a aflat într-o eroare provocată de manoperele dolosive ale Consiliului Județean Neamț, care nu i-a adus la cunoștință, anterior încheierii Acordului de asociere, că Administrația Fondului pentru Mediu a refuzat decontarea celei de-a treia tranșe la data de 28.08.2015.

Dacă pârâta ar fi cunoscut aceste aspecte, nu ar mai fi încheiat acordul de asociere. Comuna a încheiat acel acord având în vedere un proiect de împădurire care urma să se realizeze cu fonduri nerambursabile, iar Administrația Fondului pentru Mediu a refuzat plata și ulterior a declarat proiectul neeligibil.

Invocând prevederile art. 1249 din C. civ. și reluând toate aspectele de fapt susținute în fața instanțelor devolutive, recurenta a arătat că în mod nelegal acestea au considerat că, în cauză, nu s-a făcut dovada dolului și a erorii.

Acordul de asociere din 27.10.2015 a fost încheiat prin manoperele dolosive ale Județului Neamț care a ascuns faptul că AFM nu a achitat a 3-a cerere pentru suma de 702.602,29 RON, aspecte pe care reclamantul le știa din luna septembrie 2015.

În plus, împădurirea din Icușești din anul 2015 nu a avut la bază nici un Acord de asociere valabil încheiat, fiind realizată la începutul anului 2015, moment în care nu exista un acord de asociere, vechiul acord fiind încetat încă din anul 2014, prin ajungerea la termen. Astfel, s-a efectuat o împădurire fără un acord încheiat, ceea ce înseamnă că Județul Neamț, practic, își invocă propria culpă.

Folosind manopere dolosive și ascunzând adevăratele probleme, Consiliul Județean Neamț a indus în eroare unitățile administrativ teritoriale să semneze Acordul de Asociere în anul 2015.

Astfel, Consiliul Județean Neamț a inițiat demersurile pentru acest proiect de împădurire, a întocmit dosarul de obținere a fondurilor, a încheiat contractul de finanțare cu Administrația Fondului pentru Mediu, ulterior a încheiat contractul cu S.C. A., executantul, și, văzând că, în anul 2015, Administrația Fondului pentru Mediu nu mai decontează și a treia cerere, i-a indus în eroare pe reprezentanții Comunei Icușești pentru a semna un Acord de asociere (în data de 27.10.2015), pe care aceștia nu l-ar fi semnat dacă ar fi știut că Administrația Fondului pentru Mediu nu mai decontează sumele și proiectul nu mai este finanțat cu fonduri nerambursabile, întrucât, fiind o comună mică, nu și-ar fi permis din bugetul său astfel de proiecte, care nici nu erau prioritare în acel moment.

Recurenta apreciază că, în aceste condiții, Acordul de asociere din data de 27.10.2015 este nul pentru manopere dolosive, solicitând, în raport de dispozițiile art. 1214 și 1207 din C. civ., să se constate că sunt întrunite condițiile dolului, constând în mijloacele viclene pentru a o induce în eroare, respectiv, omiterea comunicării situației reale privind refuzul Administrației fondului de mediu de a face plata.

Acest viciu de consimțământ duce la anularea Acordului de asociere încheiat în anul 2015 prin manopere dolosive, dolul fiind determinant pentru încheierea actului și provine de la cealaltă parte, respectiv Consiliul Județean Neamț.

Față de aceste aspecte, apreciind că decizia atacată este nelegală, pârâta a solicitat admiterea recursului și respingerea acțiunii reclamantului.

5.1. În termen legal, recurenta - pârâtă Comuna Icușești - prin Primar a formulat întâmpinare la recursul declarat de reclamantul Județul Neamț, invocând, pe cale de excepție, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., nulitatea acestuia.

În esență, a susținut că motivele de recurs reprezintă o reiterare a aspectelor de fapt și de drept invocate de reclamant prin cererea de chemare în judecată iar nu veritabile critici de nelegalitate aduse deciziei atacate, ceea ce echivalează cu nemotivarea recursului.

Pe de altă parte, a susținut că motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) punctele 6 și 8 C. proc. civ. au fost invocate în mod formal întrucât, în fapt, nu a fost formulată nicio critică susceptibilă de încadrare în aceste motive de nelegalitate. Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții poate duce la casarea unei hotărâri.

Pârâta a mai susținut că, în cauză, nu se poate vorbi de încălcarea autorității de lucru judecat în condițiile în care decizia civilă nr. 1234/03.09.2020 pronunțată de către Curtea de Apel București nu îi este opozabilă Comunei Icușești care nu a fost parte în dosarul în care a fost pronunțată

Nici motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este incident, instanța de apel explicând modalitatea în care a efectuat compensarea între sumele pe care părțile din litigiul anterior și le datorau reciproc.

5.2. Și recurentul - reclamant Județul Neamț - Piatra - Neamț a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâta Comuna Icușești, invocând, la rândul său, nulitatea acestuia întrucât criticile formulate nu se circumscriu cazului expres prevăzut de 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat ca temei de drept al recursului.

Reclamantul consideră că instanța de apel a apreciat în mod corect toate probele deduse judecății, aplicând și interpretând în mod corect dispozițiile legale incidente în cauză, prin recursul formulat nefiind pusă în discuție, cu adevărat, legalitatea deciziei recurate, ci temeinicia acesteia. Or, în calea de atac extraordinară a recursului nu are loc o devoluare a fondului cauzei, obiect al judecății fiind, exclusiv, legalitatea hotărârii atacate, astfel că sancțiunea care intervine este nulitatea recursului, neexistând motive de ordine publică care să poată fi examinate din oficiu de către instanța de recurs.

Sub un alt aspect, reclamantul a arătat că excepțiile invocate de pârâtă au fost corect soluționate de instanțele devolutive, astfel că nici pe fond criticile invocate de recurenta pârâtă nu pot fi primite.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție.

II.1. Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția nulității recursului, pe care fiecare dintre cele două recurente a invocat-o cu privire la calea de atac promovată de cealaltă parte, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată și se impune a fi respinsă, ca atare, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Prin urmare, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, acestea fiind enumerate în cuprinsul textului art. 488 alin. (1) C. proc. civ., la punctele 1-8.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, între altele, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. Potrivit aliniatului 3 al aceluiași articol, mențiunea privind motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea acestora este prevăzută sub sancțiunea nulității.

Potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate, prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Totodată, Înalta Curte reține că sancțiunea nulității privește calea de atac în ansamblul său, astfel încât aceasta nu va opera în măsura în care cel puțin unul dintre motivele invocate reprezintă o critică de nelegalitate, urmând a nu fi primite și analizate criticile de netemeinicie, prin care se urmărește schimbarea situației de fapt reținute de instanța de apel, pe baza probelor administrate, și nici acelea care nu se raportează la decizia atacată.

Examinând cererile de recurs formulate de reclamant și pârâtă, din perspectiva respectării exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deși în cuprinsul acestora se regăsesc și susțineri care vizează situația de fapt și materialul probator administrat, susțineri care, în mod evident, nu pot face obiect de analiză pentru instanța învestită cu soluționarea prezentei căi extraordinare de atac, există și critici a căror dezvoltare face posibilă încadrarea lor în motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Astfel, susținerile recurentului reclamant referitoare la încălcarea de către instanța de apel a dispozițiilor art. 430 C. proc. civ., privind autoritatea de lucru judecat, a dispozițiilor art. 433 C. proc. civ., privind puterea executorie a hotărârilor judecătorești, precum și a dispozițiilor art. 622 C. proc. civ., privind îndeplinirea obligațiilor prevăzute în titlul executoriu, prin raportare la modul în care au fost compensate datoriile reciproce stabilite prin decizia civilă nr. 1234/03.09.2020, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2016, pun în discuție nelegalitatea deciziei atacate din perspectiva cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) punctele 5 și 8 C. proc. civ., în timp ce susținerile aceleiași părți potrivit cărora instanța de fond nu a motivat și nu a s-a pronunțat cu privire la suma de 258.116,29 RON, ce reprezintă contravaloarea lucrărilor recepționate, potrivit proceselor-verbale de recepție anexate la dosar, în temeiul art. 7 lit. d) din Acordul de asociere, pot fi subsumate motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) punctul 6 C. proc. civ., indicat, de altfel, ca temei de drept al recursului, dar în special celui prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ., câtă vreme se invocă o presupusă omisiune a instanței de a soluționa un capăt de cerere dedus judecății.

Deși este adevărat că recurentul reclamant a apreciat că în cauză ar fi incident doar motivul de casare reglementat de punctul 8 al art. 488 C. proc. civ., nu și cel prevăzut de punctul 5, acest aspect nu este de natură a atrage incidența sancțiunii nulității recursului câtă vreme instanța are posibilitatea de a da ea însăși criticilor cu a căror analiză a fost învestită încadrarea juridică corespunzătoare.

Pe de altă parte, recurenta pârâtă Comuna Icușești a invocat nelegalitatea deciziei instanței de apel din perspectiva modului de soluționare a excepției prescripției dreptului material la acțiune și a excepției mali processus, invocând, totodată, greșita aplicare a normelor de drept material referitoare la eroare și dol, astfel că aceste critici pot fi subsumate cazurilor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) punctele 5 și 8 C. proc. civ.

Deși este adevărat că, cel puțin în parte, susțineri similare celor formulate prin motivele de recurs au fost făcute, de către ambele părți, și în faza procesuală anterioară, nu poate fi reținută nulitatea recursurilor nici din această perspectivă câtă vreme, în motivarea căilor de atac promovate, recurentele s-au raportat în mod explicit la considerentele deciziei atacate, criticile formulate de acestea tinzând spre a combate soluția pe care instanța de apel a adoptat-o precum și argumentele pe care aceasta a fost întemeiată.

Cum, de principiu, cererea de recurs are caracter unitar, iar cererile pendinte conțin și critici care satisfac cerința de a viza aspecte de nelegalitate a deciziei atacate cu recurs, iar nu doar reiterarea susținerilor părților cu privire la aceste aspecte de la judecata în instanța de prim control judiciar devolutiv, nu se poate vorbi despre acte de procedură nule, în sensul prevederilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., acestea fiind, în realitate, apte a determina legala învestire a instanței de recurs cu analiza acelor motive care se încadrează în rigorile art. 488 C. proc. civ., motive ce urmează a fi analizate ca atare.

În considerarea acestor aspecte, reținând că în cuprinsul cererilor de recurs se regăsesc și critici ce pot fi subsumate motivelor de nelegalitate reglementate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere dispozițiile art. 486 alin. (1) și pe cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va respinge, ca nefondată, atât excepția nulității recursului declarat de reclamant, cât și excepția nulității recursului declarat de pârâtă, aceasta fiind incidentă numai în situația în care niciuna dintre criticile formulate prin cererile de recurs nu poate fi încadrată în motivele de casare prevăzute de lege, ipoteză care nu se verifică în speța de față.

II.2. Având în vedere că recursul declarat de pârâta Comuna Icușești pune în discuție aspecte ce vizează modul de soluționare a excepțiilor invocate de această parte în fața primei instanțe, reiterate în apel, în timp ce criticile formulate de recurentul reclamant privesc, exclusiv, fondul litigiului, Înalta Curte va analiza cu prioritate recursul declarat de pârâtă.

Astfel, Înalta Curte reține că, prin acțiunea dedusă judecății în prezenta cauză, formulată la data de 08.04.2021, reclamantul Județul Neamț a solicitat obligarea pârâtei Comuna Icușești - prin primar, la plata sumei de 358.187,07 RON, inclusiv TVA, sumă ce reprezintă contribuția totală a Comunei Icușești pentru implementarea proiectului "Program de împădurire a terenurilor agricole degradate de pe raza unor localități din Județul Neamț ".

În concret, reclamantul Județul Neamț, prin Consiliul Județean Neamț, este inițiatorul și coordonatorul Programului de împădurire a terenurilor agricole degradate de pe raza unor localități din Județul Neamț, conform prevederilor Ordinului Ministrului Mediului nr. 1090 din 13 august 2009 pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului de îmbunătățire a calității mediului prin împădurirea terenurilor agricole degradate, calitate în care, în anul 2009, a demarat procedura de întocmire a documentației, în vederea obținerii unei finanțări nerambursabile din Fondul pentru Mediu, în scopul implementării acestui Program.

În acest sens, Consiliul Județean Neamț a adoptat Hotărârea nr. 149/29.09.2009 privind aprobarea participării Județului Neamț la Programul de îmbunătățire a calității mediului prin împădurirea terenurilor agricole degradate, iar, în vederea obținerii finanțării nerambursabile, a întocmit dosarul de finanțare, în forma solicitată de Ghidul de finanțare, dosar ce trebuia să cuprindă și hotărârile consiliilor locale ale comunelor din județ, privind participarea la Program, inclusiv Acordurile de Asociere încheiate, pe o durată de 5 ani, între Județul Neamț, în calitate de coordonator, și unitățile administrativ teritoriale, în calitate de beneficiare ale lucrărilor de împădurire.

Prin aceeași hotărâre, a fost aprobată încheierea de către Județul Neamț a contractului de finanțare cu Administrația Fondului pentru Mediu, precum și întocmirea documentației de achiziție publică, organizarea și derularea procedurilor de atribuire a contractului de lucrări de împădurire, precum și a contractului de prestări servicii supraveghere lucrări (dirigenție de șantier).

La rândul lor, unitățile administrativ teritoriale solicitante au aprobat, în cursul anului 2009, prin hotărâri ale autorităților lor deliberative, participarea la program, inclusiv Acordul de Asociere cu Județul Neamț.

Deoarece Acordurile de Asociere încheiate inițial, pe o durată de 5 ani (2009-2014), au încetat de drept, prin ajungerea lor la termen, Consiliul Județean Neamț a adoptat Hotărârea nr. 188 din 29.09.2015, privind aprobarea asocierii Județului Neamț, în calitate de coordonator de proiect, cu celelalte localități beneficiare ale Programului de îmbunătățire a calității mediului prin împădurirea terenurilor agricole degradate, în vederea implementării acestui program până la final.

Prelungirea acestor acorduri de asociere a fost aprobată inclusiv de către localitățile beneficiare ale proiectului, prin hotărâri ale autorităților deliberative.

Astfel, a fost aprobat și semnat Acordul de Asociere nr. 19184/8238/2015, între Județul Neamț, în calitate de coordonator, și unitățile administrativ-teritoriale beneficiare ale programului, pe o durată de 4 ani (2015-2019), în scopul finalizării în bune condiții a lucrărilor de împădurire și monitorizării acestor lucrări, inclusiv pe perioada de garanție.

Potrivit prevederilor art. 7 lit. d) și e) din Acordul de Asociere, unitățile administrativ-teritoriale s-au obligat să asigure finanțarea integrală a proiectului, în situația în care finanțarea de la Fondul pentru Mediu încetează și totodată să nu întrerupă implementarea proiectului.

În vederea implementării proiectelor de împădurire a terenurilor agricole degradate, Județul Neamț a încheiat cu Administrația Fondului pentru Mediu (A.F.M.), Contractul de finanțare nerambursabilă nr. x/28.12.2009, având ca obiect acordarea unei finanțări nerambursabile.

Ulterior, în baza Contractului de finanțare, reclamantul a încheiat Contractul de lucrări nr. x/22.03.2011, cu executantul A. S.R.L., având ca obiect "Reconstrucție ecologică pe terenuri degradate în perimetre de ameliorare din Județul Neamț".

Durata contractului de finanțare nerambursabilă nr. x/28.12.2009 a fost stabilită, inițial la 60 de luni, potrivit art. 3, pct. 3.2 din contract, respectiv până la data de 28.12.2014, dar a fost prelungită, ulterior, cu 8 luni, aferente perioadei în care A.F.M. a suspendat proiectele din lipsă de fonduri, în anul 2013, respectiv până la data de 28.08.2015.

Din valoarea totală a contractului de finanțare nerambursabilă de 2.037.533,92 RON, Administrația Fondului pentru Mediu a decontat reclamantului două cereri de tragere, în valoare de 705.026,42 RON (valoarea finanțării nerambursabile de la A.F.M.), valoarea rămasă de decontat fiind de 1.332.54,50 RON.

Deși, prin adresa nr. x/28.08.2015, reclamantul a transmis către AFM o a treia cererea de tragere (nr. 3/28.08.2015), înregistrată la registratura A.F.M. sub nr. x/28.08.2015, în valoare totală de 702.602,29 RON (din care finanțare nerambursabilă 603.812,15 RON), însoțită de documentele justificative aferente, respectiv situația de lucrări nr. x, întocmită de către A. S.R.L., această cerere nu a fost aprobată la plată.

Administrația Fondului pentru Mediu nu a realizat plata motivat de faptul că proiectul a devenit neeligibil din cauza nerespectării termenului de realizare a proiectului de maxim 60 luni, iar, prin adresa nr. x/04.02.2016, i-a comunicat reclamantului că, în ședința Comitetului Director din data de 28.01.2016, s-a decis rezilierea contractului de finanțare și recuperarea sumelor decontate.

Ca urmare, Administrația Fondului pentru Mediu a formulat acțiune împotriva Județului Neamț, înregistrată sub nr. x/2016 pe rolul Tribunalului București, pentru a se constata intervenirea rezilierii unilaterale a contractului de finanțare nerambursabilă nr. x/28.12.2009 precum și pentru a fi obligat Județul Neamț la plata sumei de 809.266,24 RON (din care 705.026,42 RON reprezintă contravaloarea cererilor de tragere decontate și 104.239,82 RON dobânda aferentă), acțiune ce a fost, însă, respinsă ca nefondată, prin sentința civilă nr. 822/10.02.2017, rămasă definitivă prin respingerea recursului de către Curtea de Apel București.

Având în vedere această soluție, Județul Neamț a încercat să obțină din nou decontarea cererii de tragere nr. x/28.08.2015, sens în care a transmis această solicitare către Administrația Fondului pentru Mediu, prin adresele nr. x/23.02.2017 și nr. y/30.10.2017.

Întrucât nici în urma acestor notificări Administrația Fondului pentru Mediu nu a dat curs solicitării de decontare, Județul Neamț a formulat acțiune împotriva AFM, pentru obligarea acesteia la plată, acțiune ce a format obiectul dosarului nr. x/2018 al Curții de Apel București.

Prin sentința civilă nr. 139/C/07.05.2019, pronunțată de această instanță, definitivă prin decizia civilă nr. 2257/08.04.2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, acțiunea a fost respinsă ca neîntemeiată.

Având în vedere motivul pentru care Proiectul de împădurire a devenit neeligibil iar Contractul de finanțare încheiat cu AFM a fost reziliat, respectiv, nerespectarea de către executantul A. S.R.L a termenului de realizare a proiectului de maxim 60 luni, precum și împrejurarea că cererea de tragere nr. x/28.08.2015 (care privește contravaloarea lucrărilor de împădurire în sumă de 702.602,29 RON, realizate de către executantul A. S.R.L, facturate reclamantului cu factura nr. x/26.08.2015) nu a mai fost acceptată la plată de A.F.M., reclamantul Județul Neamț a formulat acțiune în instanță pentru obligarea societății A. S.R.L. la plata penalităților de întârziere pentru neexecutarea la termen a lucrărilor aferente contractului.

Acțiunea a format obiectul dosarului nr. x/2016 al Curții de Apel București și a fost soluționată prin decizia civilă nr. 1234/03.09.2020, rămasă definitivă, societatea A. S.R.L. fiind obligată să-i plătească reclamantului suma de 1.092.316,28 RON, cu titlu de penalități de întârziere.

Prin aceeași hotărâre a fost admisă, însă, și cererea reconvențională formulată de A. S.R.L. în contradictoriu cu reclamantul Județul Neamț, acesta din urmă fiind obligat să plătească pârâtei reclamante suma de 793.332,43 RON, reprezentând contravaloarea debitului neachitat, aferent facturilor fiscale nr. x/27.08.2015 (parțial achitat) și nr. 7308/13.06.2016 (neachitată), precum și suma de 408.423 RON, cu titlu de penalități de întârziere, la care se adaugă penalități de întârziere calculate în continuare, până la data achitării integrale.

În executarea acestei hotărâri, reclamantul Județul Neamț a achitat către A. S.R.L. suma totală de 1.077.355,30 RON, (631.941,36 RON cu O.P. nr. x/10.09.2020 și suma de 445.413,94 RON cu OP nr. x/12.10.2020).

Ca urmare și având în vedere că unitățile administrativ teritoriale, inclusiv Comuna Icușești, sunt beneficiarele lucrărilor de împădurire, iar, potrivit art. 7 lit. d) și e) din Acordul de Asociere, acestea s-au obligat să asigure finanțarea integrală a proiectului, în situația în care finanțarea de la Fondul pentru Mediu încetează și, totodată, să nu întrerupă implementarea proiectului, prin adresa nr. x/14.01.2021, reclamantul a solicitat Comunei Icușești plata sumei de 358.187,07 RON, reprezentând contribuția totală a comunei pentru implementarea proiectului "Program de împădurire a terenurilor agricole degradate de pe raza unor localități din Județul Neamț ".

Cum cererea a rămas fără răspuns, prin acțiunea ce face obiectul prezentului dosar, reclamantul Județul Neamț a chemat-o în judecată pe pârâtă, solicitând obligarea sa la plata sumei mai sus menționate.

Pârâta s-a apărat, la fond, invocând excepția prescripției dreptului material la acțiune, în susținerea căreia a arătat, în esență, că, atât timp cât lucrările de împădurire au fost realizate în comuna Icușești, în anul 2015, reclamantul putea solicita contravaloarea acestora într-un termen de trei ani de la momentul executării lor, astfel că acțiunea de față, promovată abia anul 2021, este prescrisă.

Cu referire la momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție, reclamantul a exprimat un punct de vedere diferit, susținând că acesta coincide cu data pronunțării deciziei nr. 1234/2020 a Curții de Apel Bacău, prin care a fost obligat la plata debitului restant către S.C. A. S.R.L..

Prima instanță a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, reținând, în acord cu susținerile reclamantului, că termenul de prescripție nu a început să curgă în anul 2015, când au fost realizate lucrările de împădurire, astfel cum susține pârâta-reclamantă, ci la data pronunțării deciziei civile nr. 1234 a Curții de Apel Bacău, respectiv la data de 03.09.2020, când în sarcina reclamantului-pârât s-a reținut obligația de plată a debitului restant către S.C. A. S.R.L., acesta fiind obligat să achite contravaloarea debitului restant aferent facturilor fiscale nr. x/27.08.2015 (parțial achitată) și nr. 7308/13.06.2016 (neachitată), penalitățile de întârziere până la data achitării efective a debitului principal și cheltuielile de judecată.

Prin urmare, raportat la data introducerii cererii de chemare în judecată respectiv 08.04.2021, instanța a constatat că termenul de prescripție de 3 ani nu era împlinit, astfel încât excepția invocată este nefondată.

Declarând apel împotriva hotărârii primei instanțe, pârâta Comuna Icușești a reiterat susținerile formulate la fond referitoare la momentul de la care a început să curgă termenul de prescripție a dreptului material la acțiune, precizând că, în raport de prevederile art. 2526 din C. civ., potrivit cărora, atunci când este vorba de prestații succesive, prescripția dreptului la acțiune începe să curgă de la data la care fiecare prestație devine exigibilă, iar dacă prestațiile alcătuiesc un tot unitar, de la data la care ultima prestație devine exigibilă, termenul de prescripție, pentru fiecare dintre cele două lucrări de împădurire realizate în comună, în anul 2015, a început să curgă la data recepționării lucrărilor, respectiv, 15.04.2015 și 12.05.2015 pentru lucrările de împădurire în valoare de 211.110,84 RON inclusiv TVA, recepționate prin procesele-verbale de recepție nr. x/15.04.2015 și nr. y/12.05.2015, și, respectiv, la data de 17.12.2015 pentru lucrările de împădurire în valoare de 36.184,99 RON, recepționate prin procesele-verbale de recepție parțială nr. x/17.12.2015 și nr. y/17.12.2015.

Prin decizia recurată, instanța de apel a reținut că excepția prescripției dreptului material la acțiune nu este incidentă față de prevederile art. 7 lit. d) din Acordul de asociere încheiat între părți la data de 3.11.2015, care instituie condiția rezolutorie ca finanțarea gratuită să fie pierdută și reclamantul să fie obligat să suporte costul lucrărilor de împădurire, și de prevederile art. 2506 alin. (4) C. civ. potrivit cărora, "Recunoașterea dreptului, făcută printr-un act scris, precum și constituirea de garanții în folosul titularului dreptului a cărui acțiune este prescriptibilă sunt valabile, chiar dacă cel care le-a făcut nu știa că termenul de prescripție era împlinit. În aceste cazuri sunt aplicabile regulile de la renunțarea la prescripție".

Instanța de apel a apreciat că, prin semnarea acordului din data de 3.11.2015, s-a acoperit orice prescripție intervenită anterior, termenul de prescripție începând să curgă la data la care condiția rezolutorie s-a împlinit, respectiv, la data la care reclamantul a fost obligat la plata sumelor de bani datorate executantului lucrărilor, adică la data pronunțării deciziei civile nr. 1234/3.09.2020 a Curții de Apel Bacău, în dosarul nr. x/2016.

Instanța de apel a subliniat că, sub acest aspect, condiția rezolutorie prevăzută la art. 7 lit. d) din Acordul de asociere încheiat între părți la data de 3.11.2015 era una dublă, pentru că se referea atât la pierderea finanțării, fapt prevăzut expres, cât și la obligarea reclamantului județul Neamț la suportarea costurilor de împădurire, fapt neprevăzut expres, dar a cărui existență este neîndoielnică, pentru că, dacă reclamantul nu ar fi fost obligat la plată în nume propriu, acesta nu ar fi niciodată interesul de a introduce o cerere în regres îndreptată împotriva comunei Icușești.

Cum, potrivit art. 2524 (1) "Dacă prin lege nu se prevede altfel, în cazul obligațiilor contractuale de a da sau de a face prescripția începe să curgă de la data când obligația devine exigibilă și debitorul trebuia astfel s-o execute", dreptul reclamantului de a chema în regres/garanție pe pârâta - apelantă s-a născut la data la care obligația sa de plată a devenit exigibilă, adică la data de 3.09.2020, fiind imposibil să se știe, anterior acestui moment, dacă reclamantul va suporta sau nu costul împăduririlor, cu atât mai mult cu cât, acesta avea calitatea de reclamant și în dosarul x/2016 și nu exista o datorie anterioară certă, lichidă și exigibilă în contra lui.

Pe calea prezentului recurs, pârâta solicită să se constate că statuările instanței de apel cu privire la renunțarea la prescripție și la existența condiției rezolutorii sunt nelegale, reiterând susținerile formulate în fața instanțelor devolutive în sensul că, pentru fiecare dintre cele două lucrări de împădurire ce au avut loc în anul 2015, curge un termen de prescripție distinct, care s-a împlinit în anul 2018, astfel că, acțiunea de față, promovată de către Județul Neamț abia în anul 2021, este prescrisă.

În plus, recurenta solicită să se constate că, atât timp cât cea de-a doua lucrare de împădurire a fost recepționată doar parțial în data de 17.12.2015, pentru aceasta, prescripția nu începuse să curgă la data încheierii acordului de asociere, 27.10.2015, astfel că, în raport de dispozițiile art. 2507 din C. civ., nu se putea reține că a intervenit renunțarea la prescripție.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte reține că motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ. poate fi invocat atunci când prin hotărârea recurată s-a produs o încălcare a legii, respectiv dacă soluția este în contradicție cu legea care a fost aplicată raportului juridic dedus judecății iar înlăturarea acestei contradicții se impune în raport cu faptele și temeiurile de drept incidente, astfel cum acestea au fost pe deplin stabilite în cauză.

Așadar, subsumat acestui motiv de nelegalitate, care se referă la cazurile când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, instanța de control judiciar nu poate verifica decât modul în care instanța devolutivă a interpretat și a aplicat raporturilor dintre părți dispozițiile legale ce reglementează prescripția extinctivă, criticile ce vizează situația de fapt și modul de interpretare a probelor neputând forma obiect de analiză în recurs întrucât nu constituie chestiuni de nelegalitate a deciziei atacate, ci de netemeinicie a acesteia, care excedează cadrului restrictiv impus de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., în limitele căruia poate fi exercitată și soluționată calea extraordinară de atac a recursului.

Prin urmare, statuările instanței de apel cu privire la raporturile dintre părți și la conținutul și sensul clauzelor Acordului de asociere, ce constituie izvorul acestora, nu vor fi cenzurate întrucât, pe de o parte, ele sunt rezultatul analizei și aprecierii pe care instanța devolutivă a dat-o situației de fapt rezultate din înscrisurile depuse la dosar, iar, pe de altă parte, interpretarea clauzelor unui act juridic constituie o chestiune de fapt, lăsată la suverana apreciere a instanțelor de fond, și nu o problemă de drept care să pună în discuție modul de interpretare și aplicare a normelor de drept material, în sensul avut în vedere de legiuitor prin dispozițiile art. 488 alin. (1) punctul 8 C. proc. civ.

Cât privește criticile concrete de nelegalitate, prin care se invocă încălcarea normelor de drept material ce reglementează prescripția, din perspectiva stabilirii momentului de la care curge termenul de prescripție a dreptului material la acțiune al reclamantului, Înalta Curte constată că acestea sunt neîntemeiate întrucât raționamentul ce stă la baza lor, deși, în principiu corect, pornește de la o premisă greșită, anume aceea că, atât timp cât lucrările de împădurire au fost realizate în comuna Icușești în anul 2015, reclamantul nu putea solicita contravaloarea acestora decât într-un termen de trei ani de la momentul executării lor, astfel că acțiunea de față, promovată abia anul 2021, este prescrisă. Cu alte cuvinte, recurenta consideră că, fiind beneficiara lucrările de împădurire a căror contravaloare este solicitată de reclamant în cadrul prezentului proces, nu putea fi obligată la plată decât în cadrul unei acțiuni ce ar fi trebuit să fie formulată în termenul de prescripție de 3 ani, calculat de la data realizării lucrărilor, respectiv, din anul 2015.

O asemenea ipoteză ar fi fost valabilă doar în situația în care între părți ar fi existat un contract prin care pârâta să-și fi asumat în mod personal și direct obligația de a suporta plata contravalorii lucrărilor de împădurire, la momentul recepționării acestora, or, așa cum rezultă cu evidență din aspectele de fapt anterior prezentate, în sarcina pârâtei nu poate fi identificată o astfel de obligație.

Pârâta, deși este beneficiara lucrărilor de împădurire, nu este parte nici în contractul de finanțare nerambursabilă nr. x/28.12.2009, intervenit între reclamant și Administrația Fondului pentru Mediu, nici în Contractul de lucrări nr. x/22.03.2011, încheiat de reclamant cu executantul A. S.R.L., singurul act semnat de aceasta fiind Acordul de Asociere nr. 19184/8238/2015, prin care comuna s-a obligat ca, în situația în care finanțarea de la Fondul pentru Mediu încetează, să asigure finanțarea integrală a proiectului și să nu întrerupă implementarea proiectului.

În raport de aceste acte juridice, instanța devolutivă a constatat fără echivoc că cererea de chemare în judecată formulată de reclamant este o acțiune în regres, întemeiată pe clauza prevăzută la art. 7 lit