ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2534/2023

Ședința publică din data de 7 decembrie 2023

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Arad la data de 10.09.2020, sub nr. dosar x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul B. solicitând: să se constate solidaritatea între debitorii B. și C. a împrumutului în cuantum de 200.000 USD, contractat prin înscris olograf în 15.04.2014; obligarea pârâtului la restituirea, în solidar cu C., a împrumutului neachitat în sumă de 166.300 USD, echivalent în RON a 685.156 RON, cu cheltuieli de judecată.

Prin precizarea de acțiune depusă la dosar în data de 13.01.2021, reclamanta a arătat că înțelege să cheme în judecată pe pârâtă pe D., în calitate de succesor al pârâtei defuncte C..

Prin încheierea din 02.06.2021 a Tribunalului Arad, secția I civilă a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului, iar prin încheierea din 13.04.2022 s-a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D., fiica defunctei C..

Prin sentința civilă nr. 98/28.04.2022 pronunțată de Tribunalul Arad, secția I civilă în dosarul nr. x/2020, au fost respinse excepțiile inadmisibilității acțiunii, lipsei calității procesuale active și lipsei de interes invocate de pârât.

A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul B., având ca obiect pretenții.

A fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 100.000 USD, cu titlu de împrumut nerestituit.

Pârâtul a fost obligat la plata către reclamantă a sumei de 5515 RON cheltuieli de judecată, reprezentând taxă parțială timbru și onorariu avocat.

A fost obligat pârâtul să achite către stat suma de 2493,99 RON, cu titlu de ajutor public judiciar de care a beneficiat reclamanta.

Reclamanta a fost obligată să achite către stat suma de 2720,82 RON, ajutor public de care a beneficiat.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâtul B..

Prin decizia civilă nr. 271/25.10.2022, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a admis apelul declarat de pârâtul B. împotriva sentinței civile nr. 98/28.04.2022 pronunțate de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2020.

A schimbat în parte sentința apelată, în sensul că a respins în tot acțiunea reclamantei.

A respins cererea reclamantei-intimate cu obiect cheltuieli de judecată.

Ajutorul judiciar de care a beneficiat reclamanta în primă instanță în sumă de 5214,81 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru, a rămas în sarcina statului.

Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel Timișoara a declarat recurs reclamanta A., invocând incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta susține, în esență, că instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material care reglementează împrumutul de consumație, respectiv art. 2158 și următoarele din C. civ.

Arată că din economia art. 2158 C. civ. rezultă că pe lângă acordul de voințe al părților, este necesară, pentru însăși încheierea valabilă a contractului, și tradițiunea, deci predarea materială, efectivă a sumei de bani.

Dacă la momentul încheierii contractului, bunul se află deja în deținerea împrumutatului, părțile pot considera că predarea bunului a fost deja efectuată.

Un contract de împrumut de consumație nu va fi valabil încheiat (nici dacă acordul de voințe e consemnat într-un act autentic) dacă predarea banilor nu a avut loc. În acest caz va avea valoarea unui antecontract.

Din acest punct de vedere, în speță avem clar un contract de împrumut de consumație. Banii au plecat din patrimoniul recurentei. Au fost predați.

Acest fapt rezultă din mărturisirea pârâtului în fața Tribunalului Arad, în ședința publică, în care, după ce se audiază înregistrarea convorbirii telefonice în cadrul căreia el însuși spune că știe că este datornicul reclamantei și că o să restituie banii luna viitoare, recunoaște autenticitatea înregistrării.

Faptul că o persoană spune: mă oblig să restitui suma de bani... înseamnă că recunoaște că acea sumă de bani i-a fost remisă/predată cândva înainte de ziua în care el scrie cu mâna lui că îi va restitui.

Una peste alta, proba contrară de care vorbește art. 273 C. proc. civ. nu a fost făcută niciodată de pârât. Acesta s-a mărginit să nege că este un împrumut, fără nicio dovadă.

Unul dintre efectele acestui împrumut este determinat de un element intrinsec al executării contractului, care presupune consumarea bunului împrumutat în substanța lui (în speță, a banilor).

În cauză, pârâtul B. a recunoscut că a consumat banii reclamantei A. - a se vedea declarația acestuia dată la urmărire penală, este atașată acțiunii.

Remiterea ultimei tranșe de 100.000 dolari în contul lui C. se datorează cererii exprese a lui pârâtului ca banii să fie predați acolo.

A. a virat în 2012 (când nu-1 întâlnise încă pe B.) 100.000 dolari în contul lui C..

A. a mai virat în 2013 (după ce 1-a cunoscut și pe B.) 100.000 dolari în contul lui C., dar de data asta pentru B..

Astfel, dacă este cert că banii au plecat din patrimoniul reclamantei, a rămas de dovedit că ei au fost predați/destinați pârâtului.

Or, pârâtul recunoaște că banii au ajuns la el, că el a consumat banii în afacerile lui și că el este cel care se obligă să îi restituie reclamantei.

Intimatul-pârât B. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția netimbrării căii de atac și excepția nulității recursului, pentru neîncadrarea criticilor în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și în subsidiar, a cerut respingerea recursului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 12 decembrie 2022 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr. 4, astfel cum reiese din fișa Ecris.

Cauza a fost supusă procedurii de regularizare, nefiind întocmit raportul de admisibilitate față de data inițială a dosarului, 10 septembrie 2020, ulterioară datei de 21 decembrie 2018, când au fost abrogate dispozițiile art. 493 C. proc. civ.

Prin încheierea din 6 aprilie 2023 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, a fost admisă cererea de acordare a ajutorului public judiciar sub forma scutirii, reducerii, eșalonării ori amânării plății taxei judiciare de timbru în cuantum de 5.214,81 RON, formulată de reclamanta A. și, în consecință, a fost scutită reclamanta de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 5.214,81 RON, aferente recursului.

La termenul din 7 decembrie 2023, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra recursului, inclusiv asupra excepție nulității recursului, invocată prin întâmpinare, constatând că reclamanta a fost scutită de plata taxei judiciare de timbru și că intimatul-pârât nu mai susține excepția netimbrării căii de atac, rămasă fără obiect, față de soluția dată prin încheierea din 6 aprilie 2023.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând, cu prioritate, în condițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ. și art. 499 teza finală C. proc. civ., încadrarea criticilor din recurs în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 271/25.10.2022, recurată în prezenta cauză, Curtea de Apel Timișoara, secția I civilă a admis apelul formulat de pârâtul B. împotriva sentinței civile nr. 98/22.04.2022 pronunțate de Tribunalul Arad, reținând, în esență, că în raționamentul juridic subsecvent, tribunalul omite a avea în vedere caracterele juridice ale contractului de împrumut, nu face distincția dintre noțiunea de act juridic (negotium juris) și cea de înscris constatator al actului juridic (instrumentum probationis), face confuzie între înscrisul preconstituit și cel recognitiv și nu analizează sistematic succesiunea înscrisurilor subsecvente actului juridic și semnificația lor juridică în raport cu acesta. În aceeași măsură, nu se preocupă de stabilirea naturii raporturilor juridice dintre părțile litigante și dintre acestea din urmă și defuncta C.. Instanța de apel a apreciat că din "înscrisurile sub semnătură privată din data de 14.04.2014, denumite "contract de împrumut", respectiv "înțelegere", dresate între reclamantă, pe de o parte, numita C. (în prezent decedată) și pârâtul B., pe de altă parte, constată că acesta din urmă își asumă, în mod solidar cu împrumutata, obligația de a rambursa în rate egale suma de bani remisă acesteia anterior, însă acestea prezintă semnificația juridică a unei convenții distincte de contractul de împrumut inițial - eventual preluare de datorie, novație prin schimbare de debitori (în loc de un debitor sunt stipulați doi debitori) sau contract de garanție subiectivă (fidejusiune) - deși nu sunt îndeplinite în mod cumulativ toate condițiile legale ce reglementează aceste instituții juridice, însă niciuna dintre aceste convenții nu este de natură să îi confere pârâtului calitatea de împrumutat, cauza juridică pe care s-ar putea întemeia reclamanta, în considerarea acestora, fiind una distinctă, așadar, de împrumut. În orice caz, transmiterea obligației (prin mecanismul preluării de datorie) sau transformarea acesteia (prin mecanismul novației subiective) nu au subzistat, în condițiile în care, astfel cum s-a arătat, ulterior, în cuprinsul înscrisului recognitiv autentificat sub nr. x/2014 de BNP E. la data de 16.06.2014, intitulat contract de împrumut, cu privire la aceeași sumă de bani în litigiu, figurează în calitate de împrumutat exclusiv numita C. și împrumutata își asumă singură obligația de restituire cel mai târziu în data de 31.12.2015. De asemenea, se poate admite, teoretic, că faptul că împrumutata și-a asumat, în final, singură, obligația de restituire a împrumutului nu este de natură a stinge o obligație de garanție subiectivă asumată anterior de către pârât, însă reclamanta nu și-a întemeiat demersul judiciar pe o astfel de cauză juridică, pentru ca pârâtul să își poată formula apărarea în acest sens și, în aceeași măsură, cadrul procesual nu poate fi schimbat în apel, potrivit dispozițiilor prohibitive ale art. 478 C. proc. civ. și, în orice caz, nu se poate pune semnul egalității între debitorul principal al împrumutului și debitorul accesoriu (garantul). În fine, se mai impune sublinierea că prima instanță, în consonanță cu susținerile reclamantei, reiterate în apel, i-a conferit pârâtului calitatea de împrumutat și în considerarea faptului că sumele de bani împrumutate defunctei au fost rulate (folosite) în afacerile pe care aceștia le desfășurau în mod separat (și fără ca această modalitate de folosire să fie stabilită), concluzie fundamental eronată, întrucât contractul de împrumut dintre reclamantă și numita C., pe de o parte, și contractele comerciale dintre aceasta din urmă și pârât reprezintă raporturi juridice distincte, iar pârâtul nu poate fi obligat față de reclamantă decât în baza raporturilor pe care le-a asumat cu aceasta și nu a celor față de care are calitatea de terț. Probele administrate în dosarul penal și convorbirea telefonică purtată cu pârâtul la care face referire reclamanta intimată în întâmpinare nu contrazic această concluzie".

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile susținute nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Ca atare, nu poate constitui motiv de recurs orice nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, în sensul că nu pot fi susținute în mod valabil critici prin care se tinde la schimbarea situației de fapt ori la reaprecierea probelor cauzei sau prin care se solicită realizarea unui control judiciar de temeinicie; în consecință, instanța de recurs nu poate examina decât criticile privitoare la decizia atacată care fac posibilă încadrarea în prevederile art. 488 din C. proc. civ. și sunt proprii controlului judiciar de legalitate permis instanței de recurs.

În speță, din memoriul de recurs nu reies critici care să poată fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., ci în esență, se fac susțineri care nu reprezintă veritabile critici de nelegalitate, ci privesc elemente ale situației de fapt contestate de recurentă, probele cerute și încuviințate în cursul procesului, aprecierea acestora realizată de instanța de apel și de instanța de fond, în sensul interpretării greșite a înscrisurilor și a altor probe de la dosarul cauzei, precum răspunsurile date la interogatoriu de pârât, recurenta-reclamantă susținând, astfel, interpretarea greșită a probatoriului, aspect necenzurabil în recurs.

Prin urmare, criticile invocate constituie motive de netemeinicie a hotărârii atacate care exced cazurilor de nelegalitate prevăzute strict și limitativ în art. 488 C. proc. civ., în limita cărora să poată fi exercitat controlul judiciar în recurs.

De asemenea, reclamanta a procedat la reproducerea apărărilor invocate prin întâmpinare în apel și a celor formulate în fața primei instanțe, deși trebuia să dezvolte în mod concret motivele de nelegalitate prin raportare la considerentele folosite de către instanța de apel în fundamentarea soluției pronunțate.

În atare situație, cererea de recurs nu permite identificarea motivelor de nelegalitate concrete ale recurentei privitoare la considerentele deciziei atacate, respectiv în ce au constat în mod efectiv greșelile instanței de apel pentru a putea fi, eventual, încadrate în motivele de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate formal prin memoriul de recurs.

Cu alte cuvinte, în recurs se exercită strict un control de legalitate al hotărârii atacate, prin raportare la motivele de casare prevăzute în mod expres și limitativ la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanței de recurs reanalizarea mijloacelor de probă și/sau reevaluarea situației de fapt.

Or, în prezenta cauză, se constată că argumentele invocate prin memoriul de recurs privesc modalitatea de interpretare a probatoriului administrat în cauză și nu se încadrează în niciunul dintre motivele de casare prevăzute expres și limitativ la art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Memoriul de recurs nu conține critici propriu-zise de nelegalitate a deciziei recurate, ci prezentarea unor aspecte care sunt străine de soluția și de considerentele instanței de apel, deși condiția esențială a motivării recursului implică determinarea greșelilor imputate instanței, în raport cu soluția pronunțată în privința cererii cu care a fost învestită, precum și încadrarea acestora în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.. Această cerință nu este satisfăcută de conținutul cererii de recurs, atâta timp cât criticile formulate nu au legătură cu soluția și argumentația logico-juridică avută în vedere de către instanța de apel la pronunțarea deciziei civile atacate. O atare atitudine procesuală ignoră faptul că, pe calea căii extraordinare de atac a recursului, partea interesată nu poate invoca orice fel de nemulțumiri, ci doar pe acelea care îmbracă forma unor aspecte de nelegalitate, în conformitate cu art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În acest context, în ipoteza în care au fost invocate, prin memoriul de recurs, prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în oricare dintre ipotezele descrise în cuprinsul acestui text legal, recurenta era datoare să argumenteze rațiunea pentru care consideră că hotărârea atacată se impune a fi casată, în raport motivul de nelegalitate invocat și considerentele reținute de instanța de apel.

Din lecturarea cererii de recurs, rezultă însă că recurenta-reclamantă a invocat doar formal dispozițiile legale sus-menționate, precum și prevederile art. 2158 C. civ., redând conținutul acestuia și considerații doctrinare, fără a dezvolta critici care să vizeze raționamentul adoptat de instanța de apel, susținând pretinsa nelegalitate a hotărârii recurate din perspectiva interpretării greșite de către instanța de apel a situației de fapt, contestate de recurentă, a probelor cerute și încuviințate în cursul procesului și a aprecierii acestora realizate de instanța de apel și de instanța de fond.

Astfel, pe de o parte, simpla nemulțumire generică a reclamantului față de hotărârea recurată, sub aspectul unei pretinse nelegalități a hotărârii atacate din perspectiva interpretării greșite a probatoriului, iar, pe de altă parte, modalitatea de motivare a recursului, prin reluarea conținutului apărărilor din apel și a celor invocate la fond, nu sunt suficiente pentru a se tinde la casarea hotărârii recurate.

Prin urmare, în cuprinsul cererii de recurs deduse judecății nu se regăsesc veritabile critici la adresa deciziei pronunțate în apel și nici nu se arată în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, prin raportare la soluția pronunțată în apel și la argumentele arătate de instanță în fundamentarea acesteia, care să permită încadrarea acestora, de către instanță, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., într-unul din motivele de recurs strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul.

Totodată, în temeiul art. 453 C. proc. civ., ținând seama de soluția de anulare a recursului și reținându-se astfel culpa procesuală a recurentei-reclamante, Înalta Curte o va obliga pe aceasta să plătească intimatului-pârât B. suma de 2.380 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariul de avocat, achitat în temeiul facturii fiscale nr. x/13.11.2022 prin transfer bancar în data de 13.11.2022, fiind probat caracterul real, necesar și rezonabil al acestor cheltuieli.

În temeiul art. 19 din O.U.G. nr. 51/2008, cheltuielile procesuale avansate de către stat, constând în ajutorul public judiciar acordat prin încheierea din de 06.04.2023, în sensul scutirii de la plata taxei judiciare de timbru, în cuantum de 5.214,81 RON, aferente recursului, datorate de recurenta-reclamantă A., vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de reclamanta A. împotriva deciziei civile nr. 271 din 25 octombrie 2022 a Curții de Apel Timișoara, secția I civilă.

Obligă pe recurenta-reclamantă la plata sumei de 2.380 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, către intimatul-pârât B..

În temeiul art. 19 din O.U.G. nr. 51/2008, cheltuielile procesuale avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 7 decembrie 2023.