ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2504/2023

Ședința publică din data de 6 decembrie 2023

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila la data de 11.11.2021 sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor, la plata sumei de 1.000.000 euro (4.948.704,68 Ron), reprezentând cuantumul daunelor morale datorate pentru prejudiciul cauzat prin privarea de libertate in mod nelegal in perioada 06.09.2000-29.04.2001 și a sumei de 100.000 euro (494.8701ei), reprezentând daune materiale estimate, datorate pentru prejudiciul material cauzat prin privarea de libertate pentru aceeași perioadă.

În drept, au fost invocate prevederile art. 539 C. proc. pen.

Prin sentința nr. 664/22.09.2022, Tribunalul Brăila, secția I civilă a admis excepția autoritatii de lucru judecat cu privire la cererea vizând daunele morale și a respins cererea vizând obligarea pârâtului la plata daunelor morale, pentru autoritate de lucru judecat.

A admis excepția prescriptiei dreptului material la acțiune, în referire la cererea vizând daunele materiale și a respins cererea, ca prescrisă.

Prin decizia nr. 26/A/16.02.2023, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul reclamantului împotriva sentinței.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reclamantul.

În dezvoltarea criticilor, recurentul susține că instanța de fond a admis în mod nelegal excepția autorității de lucru judecat.

Astfel, arată că acțiunea care a format obiectul dosarului nr. x/2017, în care a solicitat, în temeiul art. 539 C. proc. pen., obligarea pârâtului Statul Roman prin Ministerul Finanțelor la plata sumei de 500.000 euro, reprezentând daune morale pentru privarea de libertate în mod nelegal, fiind achitat definitiv prin decizia penală nr. 855/A/2016 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, a fost respinsă ca nefondată, cu motivarea că instanța nu poate soluționa cauza în fond întrucât reclamantul nu a obținut o hotărâre care să constate, în prealabil, caracterul nelegal al arestului preventiv.

Invocă și faptul că decizia Curții Constituționale nr. 136/2021, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 494/12.05.2021, obligatorie de la data publicării, a înlăturat condiția prealabilă a existenței unei hotărâri judecătorești distincte, în cazul achitării, prin care să se constate privarea nelegală de libertate.

Așadar, susține că după publicarea deciziei Curții Constituționale a devenit posibilă promovarea unei astfel de acțiuni civile.

Critică decizia instanței de apel prin aceea că a achiesat la motivarea Tribunalului Brăila în mod eronat și nelegal, având în vedere că acțiunea civilă promovată de către acesta nu a fost judecată în fond până în prezent.

Arată că, pentru a exista autoritate de lucru judecat este necesară îndeplinirea condiției identității de părți, obiect și cauză, precum și existența unei judecăți în fond a obiectului acțiunii, condiție neîndeplinită în speță.

Susține că decizia atacată încalcă prevederile art. 21 din Constituția României, cu privire la liberul acces la justiție, precum și prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, caracterul concret și efectiv al liberului acces la justiție și al dreptului la un proces echitabil presupune dreptul justițiabilului de a fi "ascultat" într-un mod real, de a putea propune probe și de a-și demonstra temeinicia pretențiilor ori de a-și putea organiza apărarea.

Desigur că dreptul de liber acces la justiție și dreptul la un proces echitabil nu sunt drepturi absolute, în sensul că nu orice cerere cu care o instanță este sesizată trebuie, în mod automat, să fie admisă sau soluționată în fond.

Dreptul la un proces echitabil presupune doar ca justițiabilului să i se permită ca, prin administrarea de probe, să incerce sa demonstreze caracterul fondat al acțiunii sale, urmând ca judecătorul să verifice dacă cererea este sau nu întemeiată.,

Susține, astfel, că nu i s-a permis acest lucru, cauza sa rămânând nesoluționată în fond, cu încălcarea prevederilor anterior menționate, precum și ca urmare a interpretării eronate a dispozițiilor art. 539 C. proc. pen.

Prin întâmpinarea formulată în termenul legal, intimatul-pârât a invocat nemotivarea recursului, în sensul lipsei formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

Arată că, în speță, deși a fost invocată incidența motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin cererea de recurs nu au fost formulate critici concrete cu privire la raționamentul curții de apel, care a determinat soluția de respingere a apelului și nici nu au fost arătate care sunt dispozițiile legale încălcate sau aplicate greșit de către instanța de apel.

Singurul text de lege invocat de recurentul-reclamant este art. 21 din Constituție, în sensul că, prin hotărârea atacată s-ar fi încălcat liberul acces la justiție, însă arată că în speță a fost respectată obligația corelativă a statului, de a soluționa respectiva acțiune.

Mai susține și că, în mod corect s-a reținut de către instanța de apel că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 431 C. proc. civ., din moment ce autoritatea de lucru judecat operează și cu privire la hotărârile prin care s-au soluționat cauzele fără să se fi intrat pe fond.

În acest sens, invocă prevederile art. 430 alin. (1) C. proc. civ., care prevăd că hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează să fie expuse.

Obiectul prezentului recurs îl constituie modalitatea în care instanța de apel a apreciat, în prezenta cauză, asupra excepției autorității de lucru judecat în raport cu un demers judiciar anterior al recurentului (obiect al dosarului nr. x/2017, finalizat prin decizia nr. 632/A/29.05.2018 a Curții de Apel București-Secți a IV a civilă) întemeiat pe aceleași dispoziții legale și purtat între aceleași părți.

În esență, recurentul învederează că în cadrul acelui dosar acțiunea a fost respinsă întrucât reclamantul (recurentul din prezenta cauză) nu a obținut o hotărâre care să constate, în prealabil, caracterul nelegal al arestului preventiv. Între timp însă, a intervenit Decizia Curții Constituționale nr. 136/2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 494/12.05.2021 (care a constatat că soluția legislativă din cuprinsul art. 539 C. proc. pen. care exclude dreptul la repararea pagubei în cazul privării de libertate dispuse în cursul procesului penal soluționat prin clasare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) C. proc. pen., sau achitare, este neconstituțională), astfel încât practic, abia după apariția acestei decizii a fost posibilă promovarea unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile art. 539 C. proc. pen., situație față de care autoritatea de lucru judecat nu operează.

Înalta Curte reține că autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate cu privire la părțile, obiectul și cauza a două sau mai multor litigii, dintre care cel puțin unul dintre acestea să fie soluționat, așa cum reiese din dispozițiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Aceste dispoziții legale dau expresie efectului negativ al autorității de lucru judecat, potrivit căruia nicio persoană nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, fiind interzisă reluarea aceleiași judecăți, în condițiile identității de părți, obiect și cauză, cu alte cuvinte, partea care a pierdut procesul nu mai poate repune în discuție aceeași pretenție, pe care să o opună aceleiași părți și invocând același temei juridic.

Efectul de lucru judecat al unei hotărâri judecătorești are două accepțiuni: stricto sensu semnifică efectul negativ al autorității de lucru judecat (bis de eadem), care face imposibilă judecarea unui nou litigiu între aceleași părți, pentru același obiect, cu aceeași cauză (exclusivitatea), iar lato sensu semnifică efectul pozitiv al autorității de lucru judecat (res judicata), care presupune că hotărârea beneficiază de o prezumție irefragabilă că exprimă adevărul și că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre (obligativitatea).

În cauză se opune prezentului demers judiciar al recurentului efectul negativ al autorității de lucru judecat, întrucât acesta a dedus deja judecății aceleași pretenții, între aceleași părți și cu aceeași finalitate, în cadrul unui alt dosar.

Astfel, prin decizia nr. 632/A/29.05.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă în dosar nr. x/2017, prin efectul respingerii apelului reclamantului A. împotriva sentinței nr. 1398/13.10.2017, a fost respinsă acțiunea acestuia formulată în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, întemeiată pe dispozițiile art. 539 C. proc. pen., prin care solicita acordarea de despăgubiri pentru privarea de libertate în mod nelegal în perioada 06.09.2000-29.04.2000.

În acel dosar, instanța s-a pronunțat în raport cu Decizia în interesul legii nr. 15/18.09.2017, publicată în Monitorul Oficial nr. 946/29.11.2017, obligatorie pentru instanța de judecată conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ. și aplicabilă cauzei având în vedere data introducerii acțiunii (07.04.2017), precum și faptul că pricina se afla în etapa procesuală a apelului, fază devolutivă a procesului civil.

Decizia în interesul legii nr. 15/18.09.2017 prevedea că în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 539 alin. (2) C. proc. pen., caracterul nelegal al măsurilor preventive privative de libertate trebuie să fie constatat explicit prin acte jurisdicționale prevăzute în cuprinsul acestuia.

În aplicarea acestei decizii în interesul legii, constatând că pretențiile reclamantului se întemeiază exclusiv pe hotărârea penală de achitare, fără să se poată invoca un act jurisdictional pronunțat de organele judiciare penale enumerate în art. 539 alin. (2) C. proc. pen., prin care să se fi declarat în mod explicit caracterul nelegal al măsurii privative de libertate din soluția de achitare în dosarul penal, instanța a respins acțiunea. Soluția a devenit definitivă prin decizia nr. 632/A/29.05.2018, prin care Curtea de Apel București, secția a IV a civilă a respins apelul reclamantului împotriva hotărârii de primă instanță.

Prin urmare, așa cum deja s-a arătat, decizia în interesul legii menționată era incidentă în cauză și configura un cadru juridic în care pentru a promova o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 539 C. proc. pen. era necesară constatarea, prealabilă, a caracterului nelegal al măsurii privative de libertate în raport de care se solicitau despăgubirile respective.

În prezenta cauză, recurentul-reclamant solicită, în contradictoriu cu aceeași parte (Statul Român), în virtutea aceluiași temei juridic (art. 539 C. proc. pen.), acordarea de despăgubiri pentru privarea nelegală de libertate vizând aceeași perioadă (06.09.2000-29.04.2000), fiind evidentă identitatea de părți, obiect și cauză reglementată de art. 430 C. proc. civ.

Decizia Curții Constituționale nr. 136/03.03.2021, publicată în Monitorul Oficial nr. 494/12.05.2021, invocată de către recurent, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 539 C. proc. pen. și s-a constatat că soluția legislativă din cuprinsul textului legal care exclude dreptul la repararea pagubei în cazul privării de libertate dispuse în cursul procesului penal soluționat prin clasare, conform art. 16 alin. (1) lit. a)-d) C. proc. pen., sau achitare, este neconstituțională, nu este incidentă raportului juridic dedus judecății, în considerarea momentului pronunțării, respectiv ulterior finalizării judecății din primul proces.

Prin urmare, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 539 C. proc. pen. în interpretarea dată prin Decizia în interesul legii nr. 15/2017, iar soluționării prezentului litigiu se opun elementele autorității de lucru judecat, așa cum în mod corect au statuat și instanțele anterioare.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 26/A din 16 februarie 2023 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 26/A din 16 februarie 2023 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 6 decembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.