ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2453/2023

Ședința publică din data de 29 noiembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competență, reține următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la data de 31/08/2022, sub nr. dosar x/2022, reclamanta A., în calitate de persoană îndreptățită în sensul definit de art. 2 pct. 3 din Legea nr. 165/2013, a formulat plângere în condițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 împotriva deciziei de compensare nr. 49512/16.06.2022 emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

În drept, reclamanta și-a întemeiat acest demers procesual pe prevederile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013.

2.1 Prin sentința nr. 734 din 09 iunie 2023, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța a reținut incidența prevederilor art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 165/2013 (în vigoare la data introducerii acțiunii, respectiv 31.05.2019), potrivit cărora deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și art. 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Astfel, observând că imobilul care face obiectul dosarului administrativ se află în județul Cluj, a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența în favoarea Tribunalului Cluj.

2.2 Învestit prin declinare, prin decizia civilă nr. 485/2023 din 02 noiembrie 2023, Tribunalul Cluj, secția civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu. A declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalul București, secția a V-a civilă.

A suspendat judecata cauzei și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

A reținut, în esență, că punerea în discuție, rămânerea în pronunțare și admiterea excepției necompetenței teritoriale a instanței inițial învestite s-a realizat la momentul procesual reprezentat de cel de-al doilea termen de judecată la care părțile erau legal citate, fără ca excepția de necompetență teritorială de ordine publică să fi fost ridicată în condiții de regularitate procedurală, anume la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în condițiile art. 130 alin. (2) C. proc. civ.

În consecință, văzând dispozițiile art. 130 alin. (2) și 131 alin. (1) teza I din C. proc. civ., instanța a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Cluj în soluționarea cererii și, în temeiul art. 132 alin. (1) din același Cod, a trimis dosarul instanței competente, respectiv Tribunalului București, a cărei competență era definitiv câștigată posterior primului termen de judecată la care părțile erau legal citate.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând conflictul de competență, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (1) raportate la cele ale art. 133 pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Ivirea prezentului conflict negativ de competență a fost determinată de interpretarea diferită pe care instanțele aflate în conflict au dat-o condițiilor de invocare a excepției de necompetență teritorială.

Obiectul cererii deduse judecății îl constituie plângerea formulată de reclamanta A. în condițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 împotriva deciziei de compensare nr. 49512/16.06.2022, emisă de Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor.

În ceea ce privește competența de soluționare, aplicabile în speță sunt dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și art. 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul, în termen de 30 de zile de la data comunicării.

Potrivit art. 129 alin. (1) C. proc. civ., "Necompetența este de ordine publică sau privată.". Alin. 2 al acestui articol prevede că necompetența este de ordine publică: (…); (pct. 3) în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura."

Textul redat anterior din Legea nr. 165/2013 prevede o competență teritorială exclusivă a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul ce formează obiectul dosarului administrativ.

C. proc. civ. cuprinde reglementări exprese potrivit cărora necompetența materială și teritorială, atât cea de ordine publică cât și cea de ordine privată, poate fi invocată până la anumite termene și în anumite condiții.

Astfel, potrivit art. 130 alin. (2) C. proc. civ.:

"Necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de către judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe", iar alin. (3) al aceluiași articol prevede că:

"Necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe."

Din interpretarea textului de lege anterior redat rezultă că, atât timp cât excepția nu a fost invocată în condițiile art. 130 C. proc. civ., soluționarea cauzei revine instanței pe rolul căreia se află înregistrată, aceasta rămânând competentă teritorial a o soluționa, nemaiputându-se dezînvesti, chiar dacă, potrivit legii, cauza ar intra în competența unei alte instanțe. Invocarea excepției de necompetență teritorială de ordine publică după acest moment nu mai este posibilă, competența fiind câștigată în mod definitiv de instanța pe rolul căreia a fost înregistrată cererea.

Astfel cum a reținut Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul Deciziei nr. 31 din 11 noiembrie 2019 pronunțată în recurs în interesul legii, "chiar și în situația în care nu există o încheiere interlocutorie prin care s-a reținut competența (cum este cazul în prezentul dosar), de altfel, obligatorie, în temeiul prevederilor art. 131 alin. (1) C. proc. civ., efectul neinvocării în termen a excepției de necompetență reprezintă stabilirea competenței în favoarea instanței sesizate, aspect care nu poate fi ulterior ignorat. Aceeași soluție se impune și în cazul repartizării la secții sau completuri specializate, asimilate sub aspectul regimului competenței materiale procesuale."

În speță, se constată că primul termen de judecată acordat de Tribunalul București, secția a V-a civilă în cauză a fost 07 martie 2023, termen la care, astfel cum s-a consemnat în cuprinsul încheierii de ședință, procedura de citare a fost legal îndeplinită cu ambele părți. Cu toate acestea, instanța nu a invocat excepția necompetenței teritoriale, ci a dispus măsuri procedurale, în sensul că a amânat judecata în vederea citării pârâtei cu mențiunea de a depune în copie certificată dosarul administrativ.

Potrivit prevederilor art. 131 alin. (2) C. proc. civ., în mod excepțional, în cazul în care pentru stabilirea competenței sunt necesare lămuriri ori probe suplimentare, judecătorul va pune această chestiune în discuția părților și va acorda un singur termen în acest scop.

Însă, se reține că aceste dispoziții nu sunt aplicabile în speță, măsura citării pârâtei cu mențiunea de a depune dosarul administrativ nefiind luată pentru stabilirea competenței de soluționare a cauzei, întrucât nu erau necesare aceste lămuriri ori probe suplimentare.

În acest sens, se constată că, prin chiar cererea de chemare în judecată, reclamanta a menționat imobilul în litigiu, precum și locul situării acestuia (comuna Belis, jud. Cluj), date care reieșeau, în mod neechivoc, și din înscrisurile atașate cererii introductive, respectiv decizia de compensare nr. 49512/16.06.2022 și dispoziția nr. x/28.06.2010.

Drept urmare, erau indicate elemente îndestulătoare cu privire la locul situării imobilului, încă de la momentul înregistrării cererii introductive. Cu toate acestea, dacă ar fi considerat necesară depunerea dosarului administrativ pentru stabilirea competenței, instanța era ținută să respecte regulile prescrise de dispozițiile art. 131 alin. (2) C. proc. civ.

În contextul arătat, neinvocarea în termen de către Tribunalul București, secția a V-a civilă a excepției de necompetență are ca efect consolidarea competenței acestei instanțe, în condițiile operării unei prorogări legale de competență sui-generis.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a V-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 29 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.