ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2003/2023

Ședința publică din data de 07 noiembrie 2023

I. Circumstanțele cauzei:

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 29 noiembrie 2022 pe rolul Tribunalului București – secția a III-a civilă sub nr. x/2022, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtei la emiterea deciziilor reprezentând titluri de despăgubiri în dosarul înregistrat la ANRP sub nr. 57930/CC și obligarea pârâtei la plata unor daune morale în cuantum de 10.000 Euro, cât și la suportarea cheltuielilor de judecată.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 21-35 și urm. din Legea nr. 165/2013, cu completările și modificările ulterioare.

2.1 Prin sentința civilă nr. 393 din data de 28 martie 2023, Tribunalul București – secția a III-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale exclusive, invocată din oficiu, și a declinat competența teritorială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj.

Pentru a hotărî astfel, Tribunalul București – secția a III-a civilă a reținut, în esență, că sunt incidente dispozițiile art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 111/2019, respectiv că instanța competentă este cea în a cărei circumscripție se află imobilul, fiind vorba de o competență teritorială absolută, de ordine publică, imperativă.

2.2 Prin sentința civilă nr. 417 din data de 22 septembrie 2023, Tribunalul Cluj – secția civilă a admis excepția necompetenței sale teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – secția a III-a civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

În esență, Tribunalul Cluj, secția civilă a reținut că Tribunalul București a fost învestit cu o cerere având ca obiect obligație de a face (primul petit), respectiv acțiune în pretenții - acordare de despăgubiri cu titlu de daune morale (al doilea petit). Prin urmare, fiind o acțiune personală, a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 107 C. proc. civ., în ceea ce privește competența. Or, fiind o acțiune personală, guvernată de norme de ordine privată, Tribunalul București a devenit competent să o judece, ca urmare a neinvocării de către pârâtă a excepției necompetenței teritoriale în condițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție cu privire la prezentul conflict negativ de competență

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza art. 133 pct. 2 rap. la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 133 pct. 2 C. proc. civ. prevăd că există conflict negativ de competență atunci când două sau mai multe instanțe și-au declinat reciproc competența de a judeca același proces sau, în cazul declinărilor succesive, dacă ultima instanță învestită își declină la rândul său competența în favoarea uneia dintre instanțele care anterior s-au declarat necompetente.

Înalta Curte reține că este sesizată cu un conflict negativ de competență, în ipoteza prevăzută de art. 133 alin. (2) teza I C. proc. civ., anume a declinărilor reciproce între Tribunalul București – secția a III-a civilă și Tribunalul Cluj – secția civilă.

Ivirea prezentului conflict negativ de competență a fost determinată de modul diferit în care cele două instanțe au calificat obiectul acțiunii deduse judecății și au stabilit, în funcție de aceasta, competența de soluționare a cauzei.

Astfel, Tribunalul București – secția a III-a civilă a considerat că este învestit cu o acțiune îndreptată împotriva refuzului nejustificat al entității învestite de lege de a finaliza procesul de restituire în natură sau în echivalent, prin emiterea deciziei de compensare, acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 165/2013, astfel că a dat eficiență dispozițiilor art. 35 alin. (1) din acest act normativ, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 111/2019, apreciind că, în cauză, este în discuție o competență teritorială exclusivă.

De cealaltă parte, Tribunalul Cluj – secția civilă a considerat că este învestit cu o acțiune personală, în obligație de a face, alăturată unei acțiuni în pretenții, guvernate de norme de ordine privată, astfel că a reținut aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 107 C. proc. civ. și ale art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, în speță, reclamanta a învestit Tribunalul București, secția a III-a civilă, cu o cerere având ca obiect obligarea pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în Cluj Napoca, strada x, nr. 24, invocând neîndeplinirea de către pârâtă a obligațiilor ce-i reveneau, de soluționare a dosarului administrativ nr. x/CC, în termenul imperativ defipt de prevederile Legii nr. 165/2013.

Demersul judiciar a fost întemeiat, în drept, pe dispozițiile speciale ale Legii nr. 165/2013 cu completările și modificările ulterioare (art. 21-35).

Acest act normativ a fost adoptat cu intenția de a eficientiza și finaliza procesul de acordare a măsurilor reparatorii cuvenite pentru imobilele preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, proces început prin legi anterioare și aflat în diferite stadii de soluționare a "cererilor", în sensul art. 3 pct. 1 din lege, inclusiv a notificărilor formulate în baza Legii nr. 10/2001.

În acest scop, prin art. 33 din Legea nr. 165/2013 au fost instituite noi termene de soluționare a cererilor depuse în baza legilor de reparație și nesoluționate până la data intrării în vigoare de către entitățile învestite de lege.

De asemenea, prin art. 34 s-au prevăzut termene de soluționare a dosarelor în sarcina altor entități învestite de lege, cu atribuții în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv și de stabilire a măsurilor reparatorii.

În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, forma în vigoare la data introducerii acțiunii (modificare introdusă prin Legea nr. 111/2019), "în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor".

Finalitatea demersului judiciar la care se referă norma citată este explicitată în alin. (3), care trimite în mod expres la alin. (2) din art. 35, în sensul că, "în cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi".

Așadar, în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenul defipt de lege, persoana îndreptățită se poate adresa instanței de judecată pentru soluționarea pe fond a dosarului administrativ constituit ca urmare a formulării notificării, o astfel de acțiune fiind de competența secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul, așa cum în mod expres prevede art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, care face trimitere la dispozițiile alin. (1) al aceluiași articol.

Dispozițiile legale sus-menționate instituie o normă de competență teritorială absolută, ce conferă tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul o plenitudine de competență în privința soluționării litigiilor izvorâte din aplicarea Legii nr. 165/2013.

În mod evident, acțiunile la care se referă textul art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, prin care se tinde la soluționarea pe fond a dosarului administrativ, prin care persoana îndreptățită urmărește constatarea de către instanță a existenței și întinderii dreptului de proprietate și pronunțarea unei hotărâri de restituire în natură a bunului sau, după caz, de acordare a măsurilor reparatorii în condițiile legii, sunt distincte de cele prin care titularul notificării urmărește doar a-l constrânge pe debitor, cu concursul instanței, să execute el însuși obiectul obligației, cum este cazul acțiunii ce face obiectul prezentului dosar. Acțiunile au obiecte diferite și conduc la rezultate diferite, anume la un titlu executoriu privind însuși dreptul la măsuri reparatorii în primul caz, respectiv la un titlu executoriu pentru obligarea entității învestite de lege la soluționarea dosarului administrativ, în al doilea caz.

Cu toate acestea, dat fiind faptul că ambele acțiuni sunt îndreptate împotriva refuzului nejustificat al entității învestite de lege de a finaliza procesul de restituire, și având în vedere intenția clară a legiuitorului de a stabili, în privința litigiilor izvorâte din aplicarea Legii nr. 165/2013, competența absolută în favoarea secției civile a tribunalului în a cărui circumscripție se află imobilul, Înalta Curte reține că, în virtutea principiului simetriei, și acțiunea prin care se solicită obligarea entității învestite de lege să soluționeze dosarul administrativ este de competența aceleiași instanțe.

Prin urmare, reținând că textul art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 instituie o regulă de competență teritorială absolută de ordine publică, această normă de competență având caracter special, Înalta Curte, constatând că imobilul asupra căruia poartă litigiul este situat în Municipiul Cluj-Napoca, str. x (fostă str. x nr. 2/a), județul Cluj, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ. și a dispozițiilor art. 35 din Legea nr. 165/2013, urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj – secția civilă, în a cărui rază teritorială se află imobilul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj, secția I civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 07 noiembrie 2023.