ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2260/2023

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea în data de 21 octombrie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B., a solicitat desființarea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/18.02.2021 de C. și repunerea părților în situația anterioară, respectiv obligarea pârâtei la restituirea prețului achitat, în sumă de 141.029 euro, și obligarea la plata dobânzii legale datorate pentru nerestituirea acestei sume, începând cu data de 18.05.2021 și până la achitarea integrală, cu cheltuieli de judecată.

Sentința pronunțată de Tribunalul Tulcea Prin sentința nr. 428 din 29 martie 2022, Tribunalul Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta B.; a dispus rezoluțiunea promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare autentificată sub nr. x/18.02.2021 de C.; a dispus repunerea părților în situația anterioară și a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 104.763 euro, primită cu titlul de preț, la care se adaugă dobânda legală penalizatoare calculată de la data de 22.05.2021 și până la data restituirii integrale; a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 10.582 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel Constanța Prin decizia nr. 20C din 18 ianuarie 2023, Curtea de Apel Constanța, secția I civilă a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței și a obligat apelanta la plata către intimat a sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare (onorariu avocat).

Calea de atac a recursului exercitată în cauză Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B., prin care a susținut că decizia recurată este neîntemeiată. Astfel, a arătat că instanța de apel ar fi trebuit să nu se pronunțe asupra cererii de apel, ci să amâne ședința de judecată din 18.01.2023 până în data de 21.02.2023, când urma să se soluționeze cererea de re-reexaminare privind taxa de timbru. A susținut că cererea de re-reexaminare este admisibilă, conform art. 3 alin. (1) și art. 3 alin. (2) pct. a) din O.U.G. nr. 80/2013. De asemenea, a invocat și că instanța trebuie să se pronunțe asupra acestor texte de lege, care îi sunt incidente, întrucât în cererea sa nu a solicitat nicio valoare, ci numai punerea părților în situația anterioară. Totodată, a mai arătat și că a solicitat instanței de apel, prin cererea depusă în 23.12.2022, reducerea onorariului avocațial, cerere căreia instanța de apel nu i-a dat curs. A solicitat, de asemenea, prin cererea de recurs, reducerea onorariului de avocat, conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ. Astfel, a indicat că legiuitorul a apreciat că valoarea onorariului trebuie să fie proporțională cu serviciul prestat, instituind, astfel, posibilitatea limitării sale în cazul în care nu există un just echilibru între prestația avocațială și onorariul solicitat, pe care îl consideră exagerat de mare pentru o acțiune care nu are nicio valoare solicitată, ci urmărește doar repunerea părților în situația anterioară.

Apărările formulate în cauză În cauză nu a fost formulată întâmpinare. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Analizând memoriul de recurs, se observă că recurenta-pârâtă a înțeles să critice decizia instanței de apel, prin invocarea unei pretinse încălcări a dispozițiilor legale în materia stabilirii și contestării taxelor judiciare de timbru, pe de o parte, pentru aceea că instanța de apel ar fi procedat la soluționarea cererii de apel anterior soluționării unei cereri de "re-reexaminare" împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea sa de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, iar, pe de altă parte, pentru că instanța de apel nu ar fi dat eficiență prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., în sensul reducerii onorariului avocațial pretins în faza apelului de către partea adversă, deși ar fi solicitat în mod expres aplicarea lor, ci a dispus obligarea sa la plata integrală a sumei solicitate cu acest titlu. Deși neîncadrate, se constată că doar cea dintâi critică a recurentei-pârâte este subsumabilă prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., urmând a fi analizată în raport cu aceste dispoziții legale. - Cât privește cea dintâi critică, privitoare la procedarea la soluționarea cererii de apel anterior soluționării cererii de "re-reexaminare" împotriva încheierii din 28 decembrie 2022 a curții de apel: Din actele și lucrările dosarului reiese faptul că în sarcina recurentei-pârâte a fost stabilită, prin încheierea din 02 noiembrie 2022 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă, obligația a achita o taxă judiciară de timbru, aferentă căii de atac a apelului formulat, în cuantum de 4.384,91 RON. Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța în data de 27 decembrie 2022, recurenta-pârâtă a solicitat reexaminarea taxei judiciare de timbru stabilite în sarcina sa. Cererea de reexaminare formulată de către recurenta-pârâtă a fost respinsă, ca nefondată, de către curte, prin încheierea din 28 decembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2021, definitivă în conformitate cu prevederile art. 39 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013. Ulterior, prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța în data de 13 ianuarie 2023, recurenta-pârâtă a înțeles să formuleze o cerere de "re-rexaminare" împotriva încheierii din 28 decembrie 2022, criticând modul în care instanța a respins cea dintâi cerere de reexaminare. Cererea de "re-reexaminare" formulată de recurenta-pârâtă a fost respinsă, ca inadmisibilă, de către curte, prin încheierea din 21 februarie 2023, pronunțată în dosarul nr. x/2021.1, în conformitate cu prevederile art. 457 alin. (1) C. proc. civ., din moment ce legea nu prevede o astfel de cale de atac împotriva încheierii definitive pronunțate în condițiile art. 39 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013. Date fiind aceste precizări, necesare în contextul analizării legalității soluției instanței de apel, se constată că este nefondată susținerea recurentei în sensul că instanța de apel ar fi trebuit să amâne soluționarea cererii de apel până în data de 21.02.2023, când se judeca cererea de "re-rexaminare" privind taxa de timbru, în condițiile în care aceasta nu opune încălcarea unei norme de drept propriu-zise, aflată în ordinea juridică, care să permită un atare mijloc procedural, având ca obiect formularea unei noi cereri de reexaminare împotriva unei încheieri prin care a fost respinsă o primă cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru. Astfel, se constată că norma legală care conferă posibilitatea formulării unei cereri de reexaminare, art. 39 din O.U.G. nr. 80/2013, stabilește la alin. (1) faptul că: "împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, reclamantul poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data comunicării taxei datorate. (...)", iar, la alin. (2), prevede faptul că: "cererea se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere definitivă." Drept urmare, lege recunoaște părții în sarcina căreia s-a stabilit o obligație de plată a unei taxe judiciare de timbru dreptul de a formula o cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a respectivei taxe, procedură necontencioasă soluționată de un alt complet, în camera de consiliu, prin încheiere definitivă. Astfel, încheierea prin care a fost soluționată o cerere de reexaminare formulată împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru nu mai poate fi atacată, oferind o dezlegare obligatorie asupra chestiunilor invocate de către petent. Prin urmare, apar ca fiind nefondate criticile recurentei-pârâte privitoare la admisibilitatea respectivei cereri de "re-rexaminare", din moment ce, așa cum s-a arătat, statuările cuprinse în încheierea din 28 decembrie 2022 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă nu erau susceptibile de reformare, fiind definitive. În contextul în care nu avea la dispoziție un alt mijloc procedural pentru a contesta modalitatea în care i-a fost soluționată cererea de reexaminare, fiind, deci, ținută de considerentele încheierii din 28 decembrie 2022 a curții de apel, aceasta nu poate invoca în mod eficient nici faptul că instanța de apel nu a dispus amânarea judecății până la soluționarea cererii de "re-rexaminare", cerere aflată în afara cadrului normativ, conform celor expuse în precedent. Se constată, astfel, că la termenul din 18 ianuarie 2023, pricina având ca obiect apelul declarat de către pârâtă împotriva sentinței nr. 428 din 29 martie 2022 a Tribunalului Tulcea, secția civilă, de contencios administrativ și fiscal se afla în stare de judecată, nefiind incident niciun motiv legal de amânare a cauzei. Or, faptul că recurenta a înțeles să nu își îndeplinească obligația pusă în sarcina sa prin încheierea din 02 noiembrie 2022 a instanței de apel, astfel cum a fost confirmată, ca urmare a respingerii, ca nefondată, a cererii de reexaminare formulate, prin încheierea din 28 decembrie 2022, și a încercat să temporizeze soluționarea pricinii prin declararea unei căi de atac neprevăzute de lege, nu poate reprezenta un motiv valabil de nelegalitate a deciziei atacate, dată fiind culpa procesuală în care se afla aceasta, ca efect al simplei sale omisiuni de a achita taxa judiciară stabilită cu titlu definitiv în sarcina sa. Relevant, în acest sens, este și faptul că orice demers judiciar ulterior al recurentei, de contestare a modalității de stabilire a taxei judiciare de timbru puse în sarcina sa, era împiedicat ab initio de efectul extinctiv dat de exercitarea deja a singurei căi de atac reglementate de lege. - Referitor la cea de-a doua critică formulată prin memoriul de recurs, prin care se invocă nerespectarea, de către instanța de apel, a prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., având în vedere că a dispus obligarea sa la plata integrală a sumei solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată - onorariu avocațial, pretinse în faza apelului de către partea adversă, cu toate că solicitase, în mod expres, aplicarea acestei norme de procedură: Critica recurentei de reducere a cheltuielilor nu poate fi primită, din moment ce presupune o analiză a unor aspecte de fapt referitoare la complexitatea cauzei și la munca efectivă a apărătorului părții care a câștigat procesul, o raportare la valoarea obiectului pricinii și o evaluare a ponderii pe care instanța de apel a dat-o acestui criteriu în cadrul demersului de stabilire a cheltuielilor la care este obligată partea care a pierdut litigiul, chestiuni ce vizează exclusiv temeinicia deciziei atacate, și a căror examinare nu poate forma, așadar, obiectul controlului de legalitate al instanței de recurs. În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, prin Decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 181 din 05 martie 2020, în conformitate cu care proporționalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaților cu complexitatea și valoarea cauzei și cu activitatea desfășurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, iar nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate. În consecință, ea nu va putea fi analizată pe calea recursului, neîncadrându-se nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și nici la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (par. 37). Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta B. împotriva deciziei nr. 20 C din 18 ianuarie 2023 a Curții de Apel Constanța, secția I civilă.