Decizia nr. 2221/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, în data de 28 noiembrie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. a solicitat obligarea pârâtei Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor la emiterea deciziei de compensare prin puncte pentru valoarea stabilită de instanță pe baza expertizei judiciare cu respectarea criteriilor prevăzute de Legea nr. 165/2013, pentru imobilul situat în București, str. x, cu suprafața utila de 69.83 mp și teren aferent în suprafața de 15.17 mp, ce face obiectul dispoziției nr. 15480/23.01.2012, emisă de Primăria Municipiului București și, în subsidiar, obligarea pârâtei la emiterea deciziei de compensare prin puncte pentru imobilul menționat, fără a mai analiza legalitatea dosarului din punctul de vedere al existenței dreptului la măsuri reparatorii; obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aplicate asupra valorii stabilite drept compensare, calculată de la data de 21.05.2018, data limită până la care trebuia emisa decizia și până la data emiterii deciziei aferente, cu cheltuieli de judecată. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 21, art. 34-35 din Legea nr. 165/2013, Legea nr. 10/2001, art. 1535 C. civ., art. 6 CEDO, art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Sentința pronunțată de Tribunalul București Prin sentința civilă nr. 3119 din 20 decembrie 2019, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis în parte cererea formulată de reclamantă, a obligat pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor să valideze dispoziția nr. x/23.01.2012 emisă de Primăria Municipiului București, și să se emită decizia de compensare prin 396724 puncte pentru imobilul notificat și, pe cale de consecință, a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, cu obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 1000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Decizia pronunțată de Curtea de București Prin decizia civilă nr. 1573 A din 8 noiembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva sentinței civile nr. 3119 din 20 decembrie 2019, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A.. A anulat în parte sentința civilă apelată. În temeiul art. 406 din C. proc. civ., a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea pretenției privind stabilirea valorii despăgubirilor, de către instanța de judecată. A păstrat celelalte dispoziții ale sentinței privind admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, privind obligarea pârâtei la validarea Dispoziției nr. 1540 din data de 23.01.2012, emisă de Primăria Muncipiului București, și la emiterea decizie de compensare (pentru un număr de puncte ce va fi stabilit ulterior), și respingerea capătului de cerere privind dobânda legală.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei civile nr. 1573A din 8 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a declarat recurs pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor. Dosarul a fost înregistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție în data de 28 martie 2023 și a fost repartizat aleatoriu Completului de filtru nr.

Prin cererea formulată, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată în raport cu calitatea Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor. În susținerea motivului de recurs invocat, a arătat că decizia atacată este netemeinică și nelegală pentru două motive, pe de-o parte, întrucât dispoziția în sensul că hotărârea este suspusă recursului este neîntemeiată, având în vedere prevederile art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, potrivit cu care hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului; iar pe de altă parte, pentru că instanța a obligat-o la validarea Dispoziției nr. 1540/23.01.2012, emisă de Primarul Municipiului București, și la emiterea deciziei de compensare, în condițiile în care dosarul nu întrunește toate condițiile impuse de lege. În ceea ce privește situația despăgubirilor la momentul preluării, a arătat că prin adresa nr. x/20.11.2019, emisă de către Administrația Fondului Imobiliar, s-a menționat faptul că nu deține date cu privire la încasarea despăgubirilor, însă această adresă nu a fost comunicată recurentei, prin urmare, nu cunoaște cu certitudine dacă la soluționarea dosarului trebuie avute în vedere prevederile art. 21 alin. (7) din Legea nr. 165/2013. Referitor la despăgubirile încasate în temeiul Legii nr. 112/1995, a precizat că, prin apărările efectuate la fondul cauzei, a atras atenția că nu se cunoaște dacă s-au încasat despăgubiri în temeiul acestei legi, însă instanța nu s-a pronunțat cu privire la acest aspect, prin urmare, este necesară cunoașterea despăgubirilor încasate, întrucât numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat, conform art. 21 alin. (7) din Legea nr. 165/2013. Prin urmare, dosarul trebuie completat cu negații din partea Biroului Analiză și Soluționare Petiții Legea nr. 112/1995, precum și cu o declarație pe propria răspundere din care să reiasă dacă s-au încasat despăgubiri în temeiul Legii nr. 112/1995, pentru apartamentul 15 situat în București și asumarea obligației rambursării acestora în cazul în care, ulterior acordării beneficiului legii, se constată și se dovedește că totuși s-au acordat despăgubiri. A mai arătat că dosarul se impune a fi completat cu documente din care să rezulte descrierea construcției, respectiv fișa de calcul aferentă apartamentului vândut în temeiul Legii nr. 112/1995 în vederea unei juste evaluări. În caz contrar, recurenta a susținut că devin aplicabile prevederile art. 21 alin. (6 1 ) din Legea nr. 165/2013, potrivit cu care "în cazul în care, prin documentele existente în dosarul de despăgubire, nu se pot stabili amplasamentul sau caracteristicile tehnice ale imobilului pentru care se stabilesc despăgubiri, evaluarea se face prin aplicarea valorii minime pentru zona sau categoria de imobil prevăzută de grila notarială pentru localitatea respectivă". Cererea de recurs a fost comunicată intimatei-reclamante, care a depus întâmpinare, în termen legal, prin care a invocat excepția nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. A arătat că recurenta putea critica pe calea recursului doar soluția instanței cu privire la cererea de renunțare parțială, iar nu cu privire la restul cererii, care este una întemeiată pe Legea nr. 165/2013, așa cum a indicat și recurenta și, prin urmare, este supusă numai apelului, nu și recursului. Întâmpinarea a fost comunicată recurentei în data de 22 mai 2022, nefiind formulat răspuns la întâmpinare de către aceasta. 5. Procedura de filtru Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Prin raport, s-a reținut că, în opinia raportorului, recursul este inadmisibil, fiind declarat împotriva unei hotărâri supuse numai apelului, astfel cum reiese din dispozițiile art. 35 din Legea nr. 165/2013. Completul de filtru nr. 10, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) din C. proc. civ., a dispus comunicarea către părți, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, așa cum prevăd dispozițiile art. 493 alin. (4) din C. proc. civ. Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților în 06 iulie 2023, fiind formulat punct de vedere la raport de către intimată, prin care se arată că nu există obiecții cu privire la cele consemnate prin raport. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând recursul în raport de excepția nulității, invocată de intimată prin întâmpinare, a cărei analiză este prioritară, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele: Recursul este o cale extraordinară de atac care poate fi exercitată numai în termenul și condițiile expres prevăzute de lege. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat. De asemenea, potrivit art. 488 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate limitativ prevăzute la pct. 1-8 din acest text legal. Potrivit prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ. iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. În cauză, prin decizia civilă nr. 1573A din 08 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, pe de-o parte, a fost admis apelul apelul declarat de apelanta-pârâtă Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva sentinței civile nr. 3119 din 20 decembrie 2019, pronunțată deTribunalul București, secția a V-a civilă, anulată în parte sentința civilă apelată, în sensul că, în temeiul art. 406 din C. proc. civ., s-a luat act de renunțarea reclamantei la judecarea pretenției privind stabilirea valorii despăgubirilor, de către instanța de judecată. Această soluție a instanței de apel a fost dată cu recurs în 30 de zile de la comunicare, în conformitate cu dispozițiile art. 406 alin. (6) din C. proc. civ. Pe de altă parte, prin aceeași decizie, s-au păstrat celelalte dispoziții ale sentinței privind admiterea în parte a cererii de chemare în judecată, obligarea pârâtei la validarea Dispoziției nr. 1540 din data de 23.01.2012, emisă de Primăria Muncipiului București, și emiterea decizie de compensare, precum și la respingerea capătului de cerere privind dobânda legală. Această dispoziție a instanței este definitivă, în conformitate cu prevederile art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013. În calea de atac a recursului, recurenta a susținut, în esență, că decizia atacată este netemeinică și nelegală din perspectiva obligației de validare a Dispoziției nr. 1540/23.01.2012, emisă de Primarul Municipiului București, și emiterea deciziei de compensare, în condițiile în care dosarul nu întrunește toate condițiile impuse de lege. Totodată, chiar recurenta arată prin motivele de recurs, că această dispoziție a instanței nu era supusă căii de atac a recursului, în considerarea prevederilor art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, potrivit cu care hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului. Așadar, ceea ce era susceptibil de a fi atacat cu recurs era doar dispoziția instanței de apel data asupra cererii de renunțare la judecata pretenției privind stabilirea despăgubirilor de către instanță, formulată de reclamantă. În realitate, recursul declarat în prezenta cauză cuprinde susțineri referitoare la situația de fapt a litigiului, care nu sunt susceptibile de încadrare în niciunul dintre motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., și care nici nu reprezintă critici concrete împotriva raționamentului instanței de apel, pe care se sprijină soluția pronunțată în cauză și care era susceptibil de recurs, prin care s-a luat act de cererea reclamantei de renunțare la judecarea pretenției privind stabilirea despăgubirilor direct de către instanța de judecată. Astfel, Înalta Curte reține că recurenta nu a făcut trimitere la considerentele instanței de apel, la modalitatea în care aceasta a făcut aplicarea dispozițiilor art. 406 alin. (1) C. proc. civ., și nici nu a indicat vreo împrejurare ce ar putea duce la concluzia potrivit căreia voința reclamantei de a exercita actul de dispoziție al renunțării ar fi fost viciată în vreun fel, ori că această renunțare s-ar fi făcut fără acordul expres sau tacit al recurentei-pârâte. Or, condiția legală a dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate instanței raportat la considerentele avute în vedere la pronunțarea soluției și încadrarea acestora în motivele de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părților poate duce la casarea unei hotărâri. Ca atare, invocarea de către recurentă a unor critici care se referă la partea din hotărâre care nu mai putea fi supusă controlului de nelegalitate al instanței de recurs, calea de atac îndreptată împotriva soluției de menținere a hotărârii primei instanțe de fond, prin care pârâta a fost obligată la emiterea deciziei de compensare, fiind inadmisibilă în raport cu dispozițiile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, și fără avea legătură cu raționamentul instanței de apel referitor la cererea de renunțare la judecarea unui petit la acțiunii, nu poate conduce la examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile cazului concret dedus judecății. Față de motivele expuse și văzând că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 489 alin. (2) C. proc. civ. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare de intimata A., și va anula recursul declarat de pârâta Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor împotriva deciziei nr. 1573A din 08 noiembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. x/2018.