ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 16.11.2023

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2220/2023

HOTĂRÂRE
16.11.2023
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2220/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2023

Asupra conflictului negativ de competență de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, în data de 25 septembrie 2023, sub nr. x/2023, petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitoarei S.C. B. S.R.L. și avalista C., la cererea creditoarei S.C. D. S.R.L., în baza titlului executoriu reprezentat de fila E. seria x emisă în data de 17 august 2013.

În drept, au fost invocate prevederile art. 666 C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 9007/2023 din 03 octombrie 2023, Judecătoria Iași a admis excepția de necompetență teritorială a Judecătoriei Iași, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca.

În motivare, această instanță a reținut că speței îi sunt aplicabile dispozițiile art. 651 alin. (1) și (3) C. proc. civ., precum și dispozițiile art. 112 din același cod, concluzionând că, în raport cu aceste texte de lege, precum și în raport cu locul plății menționat în fila E., și cu sediul debitoarei care se afla în localitatea Cluj-Napoca la data începerii executării silite, instanța competentă să soluționeze prezenta cerere este Judecătoria Cluj-Napoca.

Învestită prin declinare, Judecătoria Cluj-Napoca, secția civilă, prin încheierea civilă nr. 11978/CC/2023 din 18 octombrie 2023, a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu de instanță, a declinat judecata cererii în favoarea Judecătoriei Iași, a constatat ivit conflictul negativ de competență și, suspendând din oficiu judecata cauzei, a trimis dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, această instanță a reținut că atât debitoarea S.C. B. S.R.L., cât și avalista C., au sediul, respectiv domiciliul, în județul Iași, astfel că, în temeiul art. 651 alin. (3), raportat la art. 651 alin. (1) C. proc. civ., cererea de încuviințare a executării silite este de competența Judecătoriei din circumscripția locului unde se află sediul debitoarei și domiciliul debitoarei avaliste, si anume Judecătoria Cluj-Napoca.

Examinând conflictul negativ de competență cu a cărui judecată a fost legal sesizată, în temeiul dispozițiilor art. 133 pct. 2 coroborate cu cele ale art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul demersului judiciar îl constituie cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, prin care petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitoarei S.C. B. S.R.L. și avalistei C., la cererea creditoarei S.C. D. S.R.L., în baza titlului executoriu reprezentat de fila E. seria x emisă în data de 17 august 2013.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 666 alin. (1) C. proc. civ., în maxim 3 zile de la înregistrarea cererii, executorul judecătoresc va solicita instanței de executare încuviințarea executării silite.

În conformitate cu art. 651 alin. (1) teza I C. proc. civ.:

"Instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel."

Alin.(3) al acestui articol a atribuit instanței de executare competența de soluționare a cererilor de încuviințare a executării silite, a contestațiilor la executare, precum și a oricăror alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe.

Examinând înscrisurile aflate la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că, potrivit verificărilor efectuate de Judecătoria Cluj-Napoca la Oficiul Național al Registrului Comerțului debitoarea S.C. B. S.R.L., figurează cu sediul valabil jud. Iași .

Totodată, din verificările efectuate de aceeași instanță la Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, avalista C. figurează cu domiciliu activ în Iași, din data de 28 decembrie 1999 și până în prezent .

Având în vedere că la data sesizării executorului judecătoresc debitoarea și avalista aveau sediul, respectiv domiciliul în județul Iași, se constată că instanța competentă să soluționeze cererea de încuviințare a executării silite este Judecătoria Iași.

În raport cu aceste considerente, având în vedere că la dosar nu există nici un înscris din care să reiasă că sediul debitoarei s-ar fi aflat, la momentul începerii executării silite, în Mun. Cluj-Napoca, văzând și că dispozițiile art. 113 pct. 7 C. proc. civ., care prevăd competența instanței de la locul plății în cazul cererilor privitoare la obligațiile ce izvorăsc dintr-o cambie, E., bilet la ordin sau alt titlu de valoare nu sunt incidente în speță, obiectul cauzei fiind reprezentat de o cerere de încuviințare a executării silite, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Stabilește competența de soluționare a cererii de încuviințare executare silită formulate de petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. în favoarea Judecătoriei Iași.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 16 noiembrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-05-02
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 694/2023
Ședința publică din data de 2 mai 2023 Asupra conflictului negativ de competență: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată la data de 14 februarie 2023, pe rolul Judecătoriei Orăștie, sub nr. x
ÎCCJ 2023-05-02
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 693/2023
Ședința publică din data de 2 mai 2023 Asupra conflictului negativ de competență: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii deduse judecății Prin cererea înregistrată la data de 2 februarie 2023, pe rolul Judecătoriei Găești, sub nr. x/2
ÎCCJ 2022-01-20
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 91/2022
Ședința publică din data de 20 ianuarie 2022 Asupra conflictului negativ de față, constată următoarele: I. Cererea: Prin cererea înregistrată la 13 septembrie 2021 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, petentul A. a solicitat instanței încuvii
ÎCCJ 2024-02-13
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 412/2024
Ședința publică din data de 13 februarie 2024 După deliberare, asupra conflictului negativ de competență: I. Circumstanțele cauzei. 1. Obiectul cererii deduse judecății. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov sub nr. x/2023
ÎCCJ 2021-05-25
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1160/2021
Ședința publică din data de 25 mai 2021 Asupra conflictului negativ de competență; I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată la data de 11 februarie 2021 pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, secția c
Sursă