ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 412/2024

Ședința publică din data de 13 februarie 2024

După deliberare, asupra conflictului negativ de competență:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov sub nr. x/2023 la data de 17.11.2023, petentul Biroul Executorului Judecătoresc A. a solicitat încuviințarea executării silite pornite la cererea creditoarei B. S.A. împotriva debitoarei C. în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit la distanță nr. x din 21.03.2017 cu anexa Confirmare, în vederea recuperării creanței rezultate din titlul executoriu, precum și a cheltuielilor de executare silită.

2.1. Prin sentința nr. 11213/24.11.2023, Judecătoria Brașov a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că debitoarea are reședința activă în Municipiul Sibiu, astfel că, față de dispozițiile art. 651 alin. (1) teza I din C. proc. civ., a declinat competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite în favoarea Judecătoriei Sibiu, în a cărei circumscripție se află reședința debitoarei la data sesizării organului de executare.

2.2. Învestită cu soluționarea cauzei prin declinare de competență, Judecătoria Sibiu, prin sentința nr. 5103 pronunțată la data de 14 decembrie 2023 în dosarul nr. x/2023, a admis excepția necompetenței teritoriale a acestei instanțe, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brașov, a dispus suspendarea cauzei și înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a hotărî astfel, instanța a constatat că, prin raportare la art. 651 alin. (1), art. 129 și art. 130 din C. proc. civ., debitoarea C. are domiciliul în municipiul Brașov, astfel că instanța de executare este Judecătoria Brașov. Reședința debitorului este lipsită de relevanță, întrucât legiuitorul a stabilit, prin textul art. 651 din C. proc. civ., în mod imperativ și explicit, că stabilirea competenței se realizează prin raportare la domiciliul debitorului.

II. Înalta Curte, competentă să soluționeze conflictul în conformitate cu dispozițiile art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează a stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu, în considerarea argumentelor ce succed:

Obiectul acțiunii este reprezentat de cererea de încuviințare a executării silite formulată, potrivit dispozițiilor art. 666 din C. proc. civ., de către executorul judecătoresc A. la cererea creditoarei B. S.A. împotriva debitoarei C. în baza titlului executoriu reprezentat de contractul de credit la distanță nr. x din 21.03.2017 cu anexa Confirmare, în vederea recuperării creanței rezultate din titlul executoriu, precum și a cheltuielilor de executare silită.

Potrivit art. 651 alin. (3) din C. proc. civ., cererea de încuviințare a executării silite se soluționează de instanța de executare.

În conformitate cu dispozițiile art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., instanța de executare este judecătoria în a cărei circumscripție se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul debitorului.

Astfel, potrivit dispozițiilor legale anterior amintite, cererea de executare silită se adresează judecătoriei în a cărei rază se află la data sesizării organului de executare domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Înalta Curte observă că instanțele aflate în conflict au determinat în mod diferit competența teritorială de soluționare a cauzei în raport cu prevederile art. 651 din C. proc. civ., având în vedere domiciliul debitoarei.

Din punct de vedere procesual, prin domiciliu se înțelege acela pe care o persoană și l-a stabilit în fapt, în localitatea în care trăiește, deoarece scopul normelor procesuale care instituie reguli prin raportare la domiciliu este, așa cum rezultă din dispozițiile art. 153 și următoarele din C. proc. civ., acela ca părțile aflate în litigiu să poată fi înștiințate de existența procesului, pentru a da eficiență principiului respectării dreptului la apărare.

De altfel, conform art. 87 din C. civ., "domiciliul unei persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acela unde aceasta declară că își are locuința principală". În același sens, al locuinței declarate ca locuință principală, este și art. 27 alin. (1) din O.U.G. nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.

Prin urmare, asocierea explicită pe care legiuitorul a făcut-o în definiția domiciliului din noul C. civ. cu locuința principală nu semnifică o îndepărtare de concepția domiciliului ca locuință "efectivă", ci, dimpotrivă, confirmă ideea de domiciliu ca situație de fapt, susceptibilă a fi probată prin orice mijloc de probă și lăsată la aprecierea instanței.

Astfel, în contextul analizei, se reține că mențiunile cu privire la domiciliu din actul de identitate au doar efect declarativ de evidență a persoanei, persoana fizică având domiciliul acolo unde are locuința sa statornică și principală, iar domiciliul persoanei fizice, astfel înțeles, interesează în stabilirea instanței competente teritorial să soluționeze litigiul.

De asemenea, locuința efectivă, adică aceea caracterizată prin continuitate și stabilitate, prezintă relevanță și trebuie apreciată ca semnificând domiciliu și în planul executării silite, fiind just a considera că, în mod obișnuit, de cele mai multe ori, la acea locuință se regăsesc bunurile pe care debitorul le deține și pot fi supuse urmăririi.

În cauza de față, domiciliul în fapt al debitoarei a fost înscris în evidențele autorității competente, verificările Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date relevând că debitoarea are reședința stabilită în Sibiu pentru perioada 09.03.2023 - 08.03.2024, iar la data sesizării organului de executare, respectiv 17 noiembrie 2023, aceasta locuia în fapt în Sibiu, împrejurare ce produce, în speță, efecte juridice în ceea ce privește determinarea competenței teritoriale a instanței de executare, conform celor expuse mai sus.

Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 666 coroborate cu cele art. 651 alin. (1) din C. proc. civ., ținând cont că stabilirea competenței instanței de executare se face prin raportare la domiciliul efectiv și în fapt al debitoarei de la data sesizării executorului judecătoresc, situat în raza teritorială a Judecătoriei Sibiu, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite deduse judecății în favoarea acestei instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sibiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 februarie 2024.