ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 09.11.2023

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2055/2023

HOTĂRÂRE
09.11.2023
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2055/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 9 noiembrie 2023

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 1912A din 14 decembrie 2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis excepția perimării și a constatat perimată cererea de reexaminare a încheierii de cameră de consiliu pronunțată la 2 martie 2021 în dosarul nr. x/2019, de către Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, formulată de petentul A..

Împotriva acestei decizii civile, a declarat recurs petentul A..

La primul termen de judecată, Înalta Curte a invocat excepția tardivității recursului formulat de petentul A..

Având a se pronunța cu prioritate, în conformitate cu prevederile art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., asupra excepției tardivității, invocate din oficiu, Înalta Curte va respinge recursul ca tardiv formulat, pentru următoarele considerente:

Prin decizia civilă nr. 1912A din 14 decembrie 2022, Curtea de Apel București a constatat perimată cererea de reexaminare a încheierii de cameră de consiliu pronunțată la 2 martie 2021 în dosarul nr. x/2019, de către Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Potrivit art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., hotărârea care constată perimarea este supusă recursului în termen de 5 zile de la pronunțare.

În cauză, decizia civilă nr. 1912A a fost pronunțată la 14 decembrie 2022, dată de la care începe să curgă termenul legal de 5 zile pentru exercitarea căii de atac a recursului, astfel că ultima zi a acestui termen special, calculat în conformitate cu prevederile art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., a fost 20 decembrie 2022. Or, conform ștampilei de pe plicul aflat la fila x verso din dosar, cererea de recurs a fost depusă la oficiul poștal în data de 25 ianuarie 2023, cu depășirea termenului imperativ prevăzut de art. 421 alin. (2) din C. proc. civ.

Se mai reține că, potrivit art. 185 alin. (1) din C. proc. civ. "când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate".

Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul ca tardiv.

Admite excepția tardivității recursului.

Respinge, ca tardiv, recursul declarat de petentul A. împotriva deciziei nr. 1912 A din 14 decembrie 2022 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 9 noiembrie 2023.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2022-03-31
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 716/2022
Ședința publică din data de 31 martie 2022 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: 1. Cererea de recurs Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă la 8 octombrie 2019, pete
ÎCCJ 2024-08-20
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 326/2025
Asupra cauzei, reține următoarele: Hotărârea recurată: Prin decizia civilă nr. 355 R din 24 mai 2024 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost constată perimat recursul fo
ÎCCJ 2024-03-28
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 920/2024
Ședința publică din data de 28 martie 2024 Deliberând asupra recursului dedus judecății, reține următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cererea de chemare în judecată La data de 7 noiembrie 2022, pe rolul Curții de Apel București, secția a
ÎCCJ 2023-06-15
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1131/2023
Ședința publică din data de 15 iunie 2023 După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 126 din 15 februarie 2023, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și d
ÎCCJ 2024-02-14
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 436/2024
-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în data de 16.09.2021. Prin decizia nr. 83/07.02.2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis excepția inadmisibilității recursului
Sursă