Decizia nr. 1913/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă — recurs împotriva sentinței nr. 1686/2023 a Judecătoriei Brașov

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brașov la 3 noiembrie 2021, sub nr. x/2021, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul B., anularea înscrisului emis la 1 aprilie 2020 sub nr. A775 de către pârâtă, în baza referatului CR 586.30.03.2020. Prin sentința civilă nr. 1686 din 9 martie 2023 Judecătoria Brașov a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cererii formulate de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B., în favoarea Tribunalului Brașov

Sentința Tribunalului Brașov, secția I civilă Prin sentința civilă nr. 161 din 2 iunie 2022 Tribunalul Brașov, secția I civilă, a respins excepția lipsei de interes și excepția inadmisibilității acțiunii; a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul B..

Decizia Curții de Apel Brașov, secția civilă Prin decizia civilă nr. 1995 din 7 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 161 din 2 iunie 2022, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția civilă.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva deciziei Curții de Apel Brașov, secția civilă, reclamantul A. a declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. Recurentul a susținut că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază și, în același timp, cuprinde motive contradictorii, fiind incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Astfel, în hotărârea recurată se reține că, deși nu a fost urmată, la momentul emiterii adresei a cărei anulare se solicită, procedura prevăzută de art. 22 alin. (6) și următoarele din O.U.G. nr. 195/2002, se apreciază că, din examinările medicale la care apelantul s-a supus ulterior, rezultă că măsura comunicată de intimat IPJ Brașov - Serviciul Rutier s-a dovedit a fi eficientă, fiind confirmată. Afirmă că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată - solicitarea de anulare a adresei emise la 1 aprilie 2020 de B., sunt contradictorii și străine de natura cauzei considerentele vizând întocmirea, la data de 7 septembrie 2020 și de 12 noiembrie 2020, a unor rapoarte de expertiză medico-legală de către Serviciul Județean de Medicină Legală Brașov. Contradictorii și străine de natura cauzei sunt apreciate de recurent și considerentele vizând faptul că măsura dispusă de medicul curant cu ocazia internării a fost confirmată și susține că, până la 12 noiembrie 2020, când a fost întocmit ultimul raport de expertiză medico-legală, recurentul nu era apt să conducă autovehicule pe nicio categorie de drumuri publice. Arată că dispozițiile art. 22 alin. (6) 1 din O.U.G. nr. 195/2002 sunt clare și fără echivoc în sensul că trebuia să îi fie comunicat rezultatul examinării și să i se aducă la cunoștință că a fost declarat inapt din punct de vedere medical să conducă un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, însă prin hotărârea recurată se reține că, deși în cauză, nu s-a dovedit aducerea la cunoștința apelantului de către medicul curant a interdicției în discuție, în mod direct pe cale orală, în timpul internării sale, nu există niciun dubiu cu privire la aducerea la cunoștința acestuia a interdicției, atât timp cât i-a fost comunicată scrisoarea medicală sub semnătură, prezumându-se că a citit actul medical menționat. Învederează că instanța de apel nu a motivat hotărârea în ceea ce privește invocarea dispozițiilor cuprinse în Ordinul nr. 1162 din 31 august 2010 al Ministrului Sănătății pentru aprobarea Normelor minime privind aptitudinile fizice și mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul, cu completările și modificările ulterioare, respectiv pct. 6.3. Epilepsia, subpunctul 6.3.2, subpunctul 6.3.3., subpunctul 6.3.5.2, subpunctul 6.3.5.8 și susține că după externarea din spital nu a fost înștiințat că a fost diagnosticat cu epilepsie, iar biletul de ieșire din spital nu susține acest diagnostic. Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susține nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la demersurile ce se impuneau a fi urmate de intimată anterior declarării recurentului ca fiind inapt din punct de vedere medical să dețină permis de conducere și comunicării acestui aspect instituțiilor statului, precum și nerespectarea punctelor 6.3.2, 6.3.4, 6.3.5.1, 6.3.5.2, 6.5.3.8 ale Ordinului nr. 1162/2010 care ar fi putut genera o adresă către serviciul rutier, conform art. 22 alin. (6) 1 din Ordonanța nr. 195/2002. Învederează că nu există niciun document medical care să ateste că este epileptic, iar o criză unică nu poate fi reținută drept epilepsie.

Apărările formulate în cauză Prin întâmpinare, intimatul B. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. Recurentul a depus răspuns la întâmpinare și completare la răspunsul la întâmpinare.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție Prin rezoluția din 16 mai 2023, a fost fixat termen de judecată la 2 noiembrie 2023, în ședință publică, cu citarea părților, pentru soluționarea recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate de recurent și prin raportare la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse. Prima critică de nelegalitate, încadrabilă în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., privește nemotivarea hotărârii în privința invocării dispozițiilor cuprinse în Ordinul nr. 1162 din 31 august 2010 al Ministrului Sănătății, precum și motivarea contradictorie și străină de natura cauzei, în sensul că se reține de către instanța de apel că recurentului i s-a adus la cunoștință interdicția de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, dispusă de medicul curant, fiindu-i comunicată scrisoarea medicală sub semnătură, iar măsura comunicată de intimat I.P.J. Brașov - Serviciul Rutier s-a dovedit a fi eficientă, fiind confirmată prin două rapoarte de expertiză medico-legală, deși se constată că dispozițiile art. 22 alin. (6) 1 din O.U.G. nr. 195/2002, invocate de recurent, nu au fost respectate. În privința acestui motiv de recurs, Înalta Curte pornește în analiza sa de la semnificația prevederilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., pe care se întemeiază aceste motiv de critică, ce consacră trei ipostaze, și anume lipsa oricărei motivări, situația în care motivarea conține considerente străine de natura și obiectul litigiului, precum și situația în care motivarea cuprinde motive care sunt contradictorii. Existența unei motivări corespunzătoare se analizează prin raportare la exigențele impuse de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care impun instanței să evidențieze, în cadrul considerentelor, obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților. Dând eficiență acestor criterii stabilite de legiuitor, se reține că, pentru instanțele de control judiciar, motivarea hotărârilor trebuie să conțină răspunsul în fapt și în drept pentru toate motivele de critică formulate de părți. De asemenea, trebuie avut în vedere și faptul că motivarea unei hotărâri judecătorești ridică o problemă de conținut, relevantă fiind consistența analizei juridice și pertinența argumentelor aduse de instanță în susținerea soluției pronunțate și nu o chestiune de cantitate. Pe cale de consecință, calitatea unei motivări și implicit respectarea exigențelor impuse de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. nu este determinată de volumul considerentelor, ci de valoarea juridică a argumentelor și de corectitudinea raționamentului care a stat la baza pronunțării soluției. În egală măsură, trebuie avut în vedere și faptul că obligația judecătorului de a-și motiva soluția pronunțată, așa cum această obligație este impusă de prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., presupune necesitatea motivării punctuale a fiecărui capăt de cerere, respectiv a fiecărui motiv de critică formulat și nu de a răspunde în detaliu fiecărui argument invocat de părți în susținerea, respectiv în combaterea pretențiilor/criticilor cu care a fost învestită. Esențial este ca instanța de judecată să examineze și să dea un răspuns argumentat problemelor esențiale de fapt și de drept care se pun în cauza dedusă judecății, iar motivarea trebuie să fie corectă, clară și simplă, precisă, concisă și fermă, pentru a avea putere de convingere și să redea fidel raționamentul în fapt și în drept al organului judiciar. Înalta Curte reține că, raportat la dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., contradicția la care se referă norma citată, atunci când privește doar argumentele instanței de judecată, trebuie să fie una de natură să conducă la concluzia că hotărârea este practic nemotivată, asemenea situații întâlnindu-se, de exemplu, atunci când din unele considerente rezultă temeinicia cererii, iar din altele, netemeinicia, sau atunci când se reține caracterul fondat concomitent a două cereri, cu toate că ele s-ar exclude reciproc. Din examinarea cererii de apel și a deciziei recurate, se observă că reclamantul a invocat mai multe critici, constând, în esență, în lipsa informării sale cu privire la declararea ca inapt de a conduce autovehicule, în acest sens susținând că biletul de ieșire din spital nu conține recomandări și date concludente în sensul interdicției de a conduce autovehicule, iar raportul de specialitate nu i-a fost adus la cunoștință potrivit legii, nefiind informat nici cu privire la efectuarea unui examen de specialitate prin care să fie declarat inapt; diagnosticul din adresa contestată nu a fost confirmat medical conform Ordinului nr. 1162/2010; intimata nu putea înainta adresa a cărei anulare a solicitat-o întrucât nu au fost respectate dispozițiile pct. 6.2, 6.3, 6.33 din actul normativ menționat. Se constată că instanța de apel, ținând cont de limitele efectului devolutiv, determinate de ceea ce s-a apelat, a reținut argumentat că actul care a determinat, în mod vădit, vătămarea pe care reclamantul o susține nu este adresa contestată, ci dispoziția nr. 625336 din 22 mai 2020 a I.P.J. Brașov, iar în privința adresei nr. x/1.04.2020 emisă de intimatul B., nu subzistă niciun motiv de natură a conduce la reținerea unor cauze apte să conducă la anularea acesteia. Curtea de Apel Brașov a arătat că organul competent să ia măsurile legale în situația constatării existenței unei boli incompatibile cu dreptul de a conduce este I.P.J. Brașov, nu intimata, iar solicitarea de anulare a adresei nu poate conduce, în mod direct, la înlăturarea măsurii dispuse și care reprezintă, în realitate, motivul esențial care stă la baza cererii de chemare în judecată. Analizând în continuare criticile reclamantului, prin hotărârea recurată s-a reținut că în scrisoarea medicală ce a fost comunicată acestuia sub semnătură se menționează, în mod expres și imperativ, "Nu va conduce autovehicule", deși s-a susținut lipsa comunicării interdicției de a conduce autovehicule, iar neurmarea procedurii prevăzute de dispozițiile art. 22 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 determină concluzia că nu poate fi vorba de un raport sau examen de specialitate care trebuia efectuat de apelant și care nu i-a fost comunicat. Totodată, instanța de apel a reținut că măsura apreciată de medicul curant, cu ocazia internării acestuia în spitalul intimat, raportat la diagnosticul stabilit, s-a dovedit a fi eficientă, chiar și în lipsa efectuării procedurii prevăzute de art. 22 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002, întrucât a fost confirmată de două rapoarte medico-legale efectuate succesiv, având ca obiectiv aptitudinea reclamantului de a conduce vehicule pe drumurile publice. Prin urmare, considerentele instanței de apel nu sunt contradictorii și străine de natura cauzei, ci complementare în susținerea soluției de respingere a apelului, motivarea deciziei recurate fiind una clară, structurată și coerentă, prin raportare la probele administrate și dispozițiile legale incidente. Astfel, nu se poate susține că instanța nu a respectat exigențele de motivare impuse de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. Împrejurarea că recurentul reclamant nu este de acord cu motivarea instanței de apel, sub aspectul soluției, nu echivalează cu o nemotivare și nu determină deci incidența motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile întemeiate pe aceste dispoziții legale urmând a fi respinse, ca nefondate. Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul susține nerespectarea dispozițiilor legale privitoare la demersurile ce se impuneau a fi urmate de intimată anterior declarării recurentului ca fiind inapt din punct de vedere medical să dețină permis de conducere și comunicării acestui aspect instituțiilor statului, precum și nerespectarea punctelor 6.3.2, 6.3.4, 6.3.5.1, 6.3.5.2, 6.5.3.8 ale Ordinului nr. 1162/2010 care ar fi putut genera o adresă către serviciul rutier, conform art. 22 alin. (6) 1 din Ordonanța nr. 195/2002. În cauza pendinte, situația de fapt reținută de instanța de apel, pe baza probelor administrate, imposibil de reevaluat în recurs față de configurația art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., relevă că este necontestat de către pârâtă faptul că nu a fost urmată procedura prevăzută de art. 22 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002, iar analiza Raportului de expertiză medico-legală nr. x/7.09.2020, având ca obiectiv aptitudinea reclamantului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, confirmă că prezența leziunii cicatriciale cerebrale este susceptibilă de a declanșa o nouă criză epileptică, iar repetarea crizelor epileptice în luna martie 2020, precum și continuarea tratamentului medicamentos antiepileptic conduc la concluzia că reclamantul nu este apt de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Înalta Curte reține, similar instanței de apel, că nerespectarea de către intimată a procedurii prevăzute de dispozițiile art. 22 alin. (6) din O.U.G. nr. 195/2002 nu produce consecințele juridice urmărite de recurent, atât timp cât s-a stabilit în cauză că reexaminările medicale ulterioare au confirmat diagnosticul pus de medicul curant, recurentul fiind declarat inapt de a conduce autovehicule pe drumurile publice. Constatând că nu poate fi reținută nici încălcarea normelor de drept material invocate de reclamant, pentru a fi incident motivul de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 1995/AP din 7 decembrie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția I civilă.