ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1836/2023

HOTĂRÂRE

26.10.2023

CAMERĂ

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2023
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1836/2023 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2023)

Ședința publică din data de 26 octombrie 2023

Deliberând asupra conflictului de competență, reține următoarele:

I. Obiectul acțiunii:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Argeș la 9 noiembrie 2020, sub dosarul nr. x/2020, reclamanta UAT Comuna Slobozia, prin primar, a solicitat obligarea pârâților Comisia Națională de Strategie și Prognoză și Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației la plata sumei de 2.927.631,99 RON, în baza contractului de finanțare nr. x din 5 noiembrie 2019.

Acțiunea se întemeiază pe dispozițiile art. 6, art. 1270 și art. 1350 din C. civ.

Pârâții Comisia Națională de Strategie și Prognoză și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației au invocat excepția de necompetență a Tribunalului Argeș prin întâmpinări.

II. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență

2.1. Prin sentința civilă nr. 245 din 17 mai 2021, Tribunalul Argeș a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată de pârâți, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Prima instanță învestită cu soluționarea cauzei a reținut că sunt incidente prevederile art. 10 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, întrucât prin cererea de chemare în judecată reclamanta a solicitat obligarea pârâților Comisia Națională de Strategie și Prognoză și Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației la plata sumei de 2.927.631,99 RON, în temeiul contractului de finanțare nr. x din 5 noiembrie 2019.

Constatând că reclamanta este persoană juridică de drept public, potrivit art. 96 alin. (1) din Codul administrativ, instanța a apreciat că acțiunea trebuia să se adreseze instanței de la sediul pârâților, în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (3) teza a II-a din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Dosarul a fost înregistrat sub nr. x/2020 pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, instanță care prin încheierea din 12 octombrie 2021 a admis excepția necompetenței materiale procesuale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea uneia dintre Secțiile a III-a, a IV-a sau a V-a civile.

Prin încheierea din 12 iulie 2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2020, cauza a fost trimisă spre soluționare Tribunalului București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal.

Prin încheierea din 15 septembrie 2022, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2020, a fost admisă excepția necompetenței funcționale, cauza fiind declinată către Tribunalul București, secția a V-a civilă.

Învestită cu soluționarea conflictului privind competența materială funcțională apărut între secțiile Tribunalului București, urmare a aplicării art. 200 alin. (2) C. proc. civ., prin sentința civilă nr. 2257 din 28 noiembrie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/2022, Curtea de Apel București, secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal a stabilit competența materială funcțională de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a V-a civilă, reținând că litigiul decurge din executarea contractului administrativ încheiat între părți, astfel că sunt aplicabile prevederile art. 8 alin. (2) teza finală din Legea nr. 554/2004, conform cărora litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun.

2.2. Prin sentința civilă nr. 381 din 5 aprilie 2023, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția necompetenței teritoriale, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Argeș. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a constatat că sunt incidente dispozițiile art. art. 8 alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, conform cărora litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun.

Drept urmare, în aplicarea dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., a reținut că cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului, iar reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, potrivit art. 116 C. proc. civ.

III. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție:

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în temeiul art. 133 pct. 2 raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Preliminar, se constată că prezentul conflict de competență s-a ivit între Tribunalul Argeș și Tribunalul București, secția a V-a civilă, instanțe care și-au declinat reciproc competența de soluționare a cererii de chemare în judecată.

Litigiul are ca obiect acțiunea în răspundere contractuală formulată de reclamanta UAT Comuna Slobozia, prin primar, prin care a solicitat obligarea pârâților Comisia Națională de Strategie și Prognoză și Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației la plata sumei de 2.927.631,99 RON, reprezentând finanțarea stabilită prin contractul nr. x din 5 noiembrie 2019, referitor la obiectivul de investiție "Modernizare Drumuri Comunale", cod proiect x.

Astfel cum prevăd dispozițiile art. 130 C. proc. civ., excepția de necompetență se invocă în mod diferit, în funcție de caracterul de ordine publică sau privată al normei de competență încălcate.

Necompetența este de ordine publică în situațiile expres prevăzute de dispozițiile art. 129 alin. (2) C. proc. civ., respectiv: 1. când sunt încălcate normele privind competența generală, când procesul nu este de competența instanțelor judecătorești; 2. în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad; 3. când sunt încălcate normele privind competența teritorială exclusivă, în cazul în care procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.

În toate celelalte cazuri, art. 129 alin. (3) C. proc. civ. prevede că necompetența este de ordine privată.

Conform art. 130 alin. (3) C. proc. civ., necompetența de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate în fața primei instanțe și pot pune concluzii.

Din interpretarea acestui articol reiese că în situația în care reclamantul a sesizat o altă instanță decât cea competentă potrivit legii, numai pârâtul ar putea solicita declinarea competenței la una dintre instanțele competente, instanța astfel învestită neputând invoca, din oficiu, excepția de necompetență teritorială de ordine privată.

Întrucât litigiul dintre părți decurge din executarea unui contract administrativ, fiind deplin aplicabile prevederile art. 8 alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, conform cărora "Litigiile care decurg din executarea contractelor administrative sunt în competența de soluționare a instanțelor civile de drept comun."

Potrivit art. 95 pct. 1 C. proc. civ., Tribunalele judecă, "în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe".

Având în vedere că pârâții sunt persoane juridice de drept public, pentru stabilirea competenței teritoriale sunt aplicabile prevederile art. 111 C. proc. civ., potrivit cu care: "Cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului."

În conformitate cu prevederile art. 116 C. proc. civ., "Reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente."

Ca atare, raportat la prevederile art. 95 pct. 1 C. proc. civ., competența materială de soluționare a litigiului revine tribunalului, iar competența teritorială revine instanței de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului, potrivit art. 111 C. proc. civ., întrucât acțiunea este îndreptată împotriva unor persoane de drept public. Cum aceste dispoziții reglementează o competență alternativă, reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, conform art. 116 C. proc. civ.

Aplicând aceste norme de competență în cauză, Înalta Curte constată că atât Tribunalul Argeș, prin raportare la sediul reclamantului, cât și Tribunalul București, secția a V-a civilă, prin raportare la sediul pârâților, sunt instanțe competente teritorial să soluționeze cauza.

Astfel, deși este adevărat că, având opțiunea de a sesiza una dintre instanțele alternativ competente, reclamantul a ales să introducă acțiunea pe rolul Tribunalului Argeș, întrucât competența de soluționare a cauzei a fost declinată în favoarea Tribunalului București, secția a V-a civilă, această instanță nu avea prerogativa de a invoca necompetență teritorială, de ordine privată, raportat la dispozițiile art. 130 alin. (3) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că invocarea, din oficiu, a excepției necompetenței teritoriale, de ordine privată, de către instanța învestită prin declinare s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art. 130 C. proc. civ.. Aceasta, întrucât dreptul de a contesta sesizarea instanței necompetente revenea reclamantului, care nu a înțeles să invoce excepția de necompetență teritorială în fața acestei instanțe în condițiile reglementate de art. 247 alin. (2) C. proc. civ., referitoare la modalitatea de invocare a excepțiilor relative, în condițiile în care nu se mai punea problema invocării excepției prin întâmpinare, momentul formulării acestui act de procedură fiind depășit în dosarul instanței mai întâi învestite.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 135 C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, secția a V-a civilă.