ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1780/2023

Ședința publică din data de 25 octombrie 2023

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă sub nr. x/2019 din data de 18.11.2019, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții B. și C. S.A.: obligarea fiecărui pârât la plata sumei de 50.000 euro cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciul moral cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale, constând în onoare, demnitate, reputație și imagine prin acuzațiile mincinoase și prin declarațiile denigratoare și defăimătoare susținute în cadrul emisiunii "Sinteza zilei" din data de 16.04.2019, difuzată la postul de televiziune C.; obligarea pârâților, pe cheltuiala lor, la publicarea hotărârii judecătorești pe site-ul C. timp de 7 zile dar și publicarea în cotidianul "Evenimentul zilei" inclusiv pe https:/evz.ro/; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința nr. 137/02.02.2021, Tribunalul București, secția a III-a civilă a admis în parte acțiunea, a obligat pârâții, în solidar, la plata, către reclamant, a sumei de 1.000 euro daune morale și a obligat pârâții, în solidar, la plata, către reclamant, a sumei de 1.000 RON cheltuieli de judecată.

Prin decizia nr. 149A/09.02.2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a admis apelul reclamantului împotriva sentinței nr. 137/02.02.2021, a schimbat în parte sentința, în sensul că a obligat pârâții, în solidar, la plata, către reclamant, a sumei de 20.000 euro, cu titlu de daune morale, a menținut celelalte dispoziții ale sentinței civile apelate și a obligat intimații-pârâți, în solidar, la plata, către apelantul-reclamant, a sumei de 6.020 RON, cheltuieli de judecată.

Împotriva deciziei nr. 149/A/09.02.2022 au declarat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pârâții C. S.A. și B..

Au arătat recurenții că procedura în fața instanței de apel s-a desfășurat fără luarea în considerare a domiciliului ales al acestora -deși erau incidente prevederile art. 158 C. proc. civ.-, toate actele de procedură fiind comunicate la adresele indicate de către reclamant prin cererea de chemare în judecată și, ulterior, prin cererea de apel, însă nu la domiciliul procesual ales al pârâților, astfel cum a fost, în mod expres, indicat de către aceștia. Pe cale de consecință, recurenții au fost în imposibilitate de a se prezenta la proces și de a formula apărări.

Instanței îi revenea, potrivit art. 154 alin. (7) C. proc. civ., obligația de a verifica efectuarea procedurilor de citare și comunicare, dispuse pentru fiecare termen și, când era cazul, să ia măsuri de refacere a acestor proceduri, folosindu-se de orice mijloace ce ar fi putut asigura înștiințarea părților pentru înfățișarea la termen.

Procedând contrar acestei obligații, instanța a încălcat prevederile art. 153 alin. (1) C. proc. civ., sancțiunea fiind cea a nulității hotărârii pronunțate.

Invocând prevederile art. 174 alin. (1), art. 178 și art. 175 alin. (1) C. proc. civ., recurenții arată că vătămarea procesuală este una evidentă, în condițiile în care, prin decizia atacată, a fost admis în parte apelul reclamantului, cuantumul despăgubirilor morale fiind majorat de la 1.000 euro, cât stabilise prima instanță, la 20.000 euro.

În plus, față de subzistența vătămării, aceasta nu poate fi acoperită decât prin înlăturarea actelor de procedură, potrivit art. 177 alin. (2) C. proc. civ., situație față de care se impune admiterea recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare.

La 23 octombrie 2023, recurenții au depus la dosar cerere de restabilire a situației anterioare executării deciziei recurate.

În motivare, recurenții au învederat că, ulterior promovării căii de atac a recursului, intimatul a demarat executarea silită ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2023 aflat pe rolul BEJA D., creanța- constând în sumele rezultate din decizia nr. 149/A/09.02.2022 și cheltuielile de executare- fiind executată prin poprire.

Prin cererea depusă la 24 octombrie 2023, recurenții au precizat cuatumul sumei executate silit, respectiv 124.280,89 RON (față de suma menționată în cererea depusă pe 23.10.2023, respectiv 124.311,89 RON).

La data de 24 aprilie 2023 intimatul A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Invocând prevederile art. 68 alin. (3) din vechiul C. proc. civ. și art. 87 alin. (1) din C. proc. civ. în vigoare în prezent, intimatul învederează că există diferențe esențiale între reglementările legale, sens în care susține că, potrivit noilor dispoziții legale, mandatul acordat unui avocat, inclusiv pentru posibilitatea alegerii unui sediu procesual, este valabil exclusiv pentru instanța în fața căreia a fost dat, respectiv pentru judecarea fondului în prima instanță la Tribunalul București.

Intimatul susține că limitele mandatului dat în primă instanță este extins exclusiv pentru eventualitatea formulării căii de atac, iar în apel partea va fi citată la domiciliu, dacă nu își alege un domiciliu procesual, caz în care, dacă noul domiciliu este la sediul avocatului, este necesară o nouă împuternicire, aferentă căilor de atac.

Referitor la pârâtul B., reprezentantul convențional al acestei părți a depus împuternicire la al doilea termen de judecată, fără a fi completat numărul contractului de asistență juridică și fără a depune contractul, deși intimatul a formulat o solicitare în acest sens.

Intimatul arată că reprezentantul convențional a reprezentat numai pârâtul C. S.A., astfel că dacă pârâtul B. era citat în faza apelului la altă locație decât locul de muncă, era lipsă de procedură întrucât avocatul nu putea alege domiciliul procesual pentru o parte pe care nu o reprezintă.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Examinând decizia recurată, prin prima criticii formulate de partea pârâtă, prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Cu titlu prealabil, se impune mențiunea că atât la judecata în primă instanță, cât și la judecata din apel, procedurile de citare și de comunicare a celorlalte acte de procedură în privința părții pârâte au fost dispuse de instanțele de fond, în privința locului citării, conform regulilor generale în materie prevăzute de art. 155 alin. (1) C. proc. civ.

Anume, citația și celelalte acte de procedură au fost transmise părții pârâte la adresa din municipiul București, B-dul x nr. 9A, E., clădirea 14, semnificând sediul principal pentru persoana juridică pârâtă, potrivit pct. 3 și locul în care își desfășoară permanent activitatea, pentru persoana fizică pârâtă, potrivit pct. 6 ale alin. (1) al art. 155.

Actele de procedură au fost înmânate pentru fiecare termen de judecată funcționarilor însărcinați cu primirea corespondenței, care au semnat dovezile de înmânare certificate de agentul însărcinat cu înmânarea.

În privința actelor procedurale întocmite și comunicate astfel de instanța de apel partea pârâtă nu invocă săvârșirea vreunei neregularități prevăzute sub sancțiunea nulității și nu susține, argumentat, faptul neprimirii la adresa menționată.

Prin recurs, invocând incidența art. 174 alin. (1), art. 175 alin. (1), art. 177 alin. (2) și art. 178 C. proc. civ., partea pârâtă cere a se constata că instanța de apel, cu încălcarea art. 153 și art. 154 alin. (7) C. proc. civ., a omis să-i comunice citațiile și actele de procedură la sediul procesual ales în primă instanță și, pentru acest motiv, nulitatea relativă a tuturor actelor de procedură întocmite la judecata apelului și casarea hotărârii recurate pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., pentru nelegala citare.

Rezultă că nulitatea relativă a procedurilor de citare și comunicare a actelor de procedură nu este bazată de partea pârâtă pe o lipsă de încunoștințare ori pe neregularități ale actelor în forma în care au fost întocmite și comunicate la judecata apelului, ci pe o chestiune de fond, anume pe neobservarea de instanța de apel a recunoașterii beneficiului citării la sediului procesual ales la prima instanță, potrivit art. 158 alin. (1), în defavoarea locului citării prevăzut de lege, anume de art. 155 alin. (1) C. proc. civ., și necitarea în acest loc.

Astfel argumentată, critica de nelegalitate nu poate fi primită în considerarea celor ce succed.

- este nefondată susținerea părții pârâte potrivit cărei instanța de apel a judecat cauza cu încălcarea prevederilor art. 153 și art. 154 alin. (7) C. proc. civ., adică în absența sa și fără a fi fost legal citată.

Dispozițiile art. 153 C. proc. civ. stabilesc, prin alin. (1), cu valoare de principiu, că instanța poate hotărî asupra unei cereri numai dacă părțile au fost citate ori s-au prezentat, personal sau prin reprezentant, în afară de cazurile în care prin lege se dispune altfel, iar, prin alin. (2), că aceasta are obligația de a amâna judecarea și de a dispune să se facă citarea ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, sub sancțiunea nulității.

Totodată, art. 154 alin. (7) C. proc. civ. statuează că "instanța va verifica efectuarea procedurilor de citare și comunicare dispuse pentru fiecare termen și, când este cazul, va lua măsuri de refacere a acestor proceduri, precum și folosirea altor mijloace ce pot asigura înștiințarea părților pentru înfățișarea la termen".

Normele de drept menționate nu enunță cerințe legale, de fond sau de formă, prevăzute de lege pentru întocmirea și comunicarea citațiilor și a celorlalte acte de procedură și a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității și lipsirea de efecte a unor astfel de acte, procedurale, pe temeiul art. 174 alin. (1) C. proc. civ.

Aceste cerințe sunt prevăzute de dispozițiile art. 155 și urm. C. proc. civ., însă partea pârâtă nu invocă nerespectarea vreuneia în privința actelor de procedură întocmite în apel, comunicate la adresa arătată în precedent.

Examinarea actelor de procedură întocmite și comunicate părții pârâte la judecata apelului relevă, de altminteri, respectarea tuturor cerințele prevăzute de lege, citațiile și dovezile de înmânare a actelor de procedură cuprinzând mențiunile reglementate de art. 157 și art. 164 C. proc. civ., inclusiv mențiunile obligatorii, prescrise sub sancțiunea nulității la alin. (3) ale acestor articole de lege, la care face trimitere art. 153 alin. (2).

În privința locului citării, în absența vreunei solicitări în alt sens care să fi fost adresată de partea pârâtă, personal sau prin reprezentant, instanței de apel, comunicarea s-a realizat în locul/locurile indicat(e) de art. 155 alin. (1) C. proc. civ., ce obligă instanța la citarea persoanelor juridice de drept privat, la sediul principal (pct. 3) și a persoanelor fizice, în absența datelor privitoare la domiciliu ori reședință, la locul cunoscut unde își desfășoară permanent activitatea curentă (pct. 6).

Totodată, așa cum s-a arătat, dovezile de comunicare certificate de agentul însărcinat în acest scop confirmă predarea actelor la locul indicat în cuprinsul acestora funcționarului însărcinat cu primirea corespondenței, partea pârâtă neinvocând vreun impediment cât privește efectivitatea comunicărilor.

În consecință, actele de procedură întocmite și comunicate de instanța de apel au produs efectele prevăzute de lege, asigurând încunoștințarea părții pârâte cu privire la existența procesului, la locul și data desfășurării acestuia, inclusiv cu privire la locul în care se face citarea sa de către această instanță, mențiune obligatorie potrivit art. 157 alin. (1) lit. e) C. proc. civ. și care se regăsește în cuprinsul tuturor citațiilor ce i-au fost transmise.

În considerarea celor ce preced, rezultă că instanța de apel, în respectarea obligației statuate în sarcina sa prin art. 154 alin. (7) C. proc. civ., a verificat efectuarea procedurilor de citare și de comunicare a actelor de procedură în modalitatea în care a dispus să fie efectuate, care respectă, întru totul, cerințele și regulile prevăzute de C. proc. civ. și că aceasta nu avea temei pentru a dispune refacerea lor, cum eronat pretinde partea pârâtă.

Așa fiind, în considerarea legalității actelor de procedură întocmite de instanța de apel și efectivității comunicărilor, susținerile părții pârâte invocate prin recurs potrivit cărora nu a fost legal citată la judecata apelului și hotărârea recurată a fost pronunțată cu încălcarea art. 153 C. proc. civ. se dovedesc a fi nefondate.

- Neobservarea de către instanța de judecată a alegerii de domiciliu sau de sediu formulată pe temeiul art. 158 alin. (1) C. proc. civ. și necitarea în acest loc a părții care fost legal și efectiv încunoștințată de existența procesului potrivit normelor de drept și regulilor generale de procedură nu este prescrisă sub sancțiunea nulității și nu poate atrage casarea pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Săvârșirea unei astfel de neregularități este sancționată cu nulitatea relativă a actelor de procedură conform art. 174 alin. (3) C. proc. civ., așa cum susține și partea pârâtă, deoarece poate pune în discuție nu legalitatea actelor de procedură, ci efectivitatea comunicării lor, ceea ce în cauza pendinte nu s-a afirmat și nici argumentat.

Legiuitorul a reglementat distinct regimul nulității relative, stabilind prin dispozițiile art. 178 C. proc. civ. termenele, condițiile și forma în care sancțiunea poate fi invocată.

Aceasta, întrucât, vizând neregularități săvârșite în privința unor cerințe statuate prin norme ce afectează interese personale ale părților, cum este și art. 158 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a urmărit să limiteze în timp invocarea nulității relative, pentru a nu se ține judecata cauzei în loc, nedefinit.

Invocarea acestei nulități, de altminteri, este lăsată de legiuitor la latitudinea părții interesate, adică a părții în folosul căreia este instituită prin dispoziția legală nesocotită, care poate renunța, expres sau tacit, la dreptul de a o invoca, potrivit art. 178 alin. (4) C. proc. civ.

Astfel reglementată, nulitatea relativă nu poate fi luată în considerare din oficiu de instanța de judecată, iar neinvocarea de parte în termenul prescris de normele de procedură face ca actul viciat să fie socotit a fi valabil printr-o presupusă renunțare tacită la dreptul de a o invoca, indiferente fiind motivele.

În speță, rezultă că, deși legal și efectiv citată la judecata apelului, partea pârâtă nu a invocat nulitatea relativă a procedurilor de citare și comunicare pentru neregularitatea pretinsă prin recurs, neobservarea și necitarea la sediul procesual ales, în termenul prescris în acest scop prin art. 178 alin. (3) C. proc. civ., adică până la primul termen ce a urmat după săvârșirea neregularității, după caz, mai înainte de a se pune concluzii pe fond.

În consecință, potrivit alin. (4) al normei este presupusă renunțarea tacită a părții pârâte la dreptul de a mai invoca nulitatea relativă a actelor de procedură săvârșite la judecata apelului pentru o astfel de neregularitate.

Partea pârâtă nu arată, de altminteri, nici care este interesul în invocarea nulității relative, cât timp, încunoștințată fiind de judecata apelului potrivit regulilor generale în materie, a avut posibilitatea de a participa la proces, personal sau prin reprezentant, și de a-și formula apărările.

Prin urmare, aprecierea părții pârâte că este îndreptățită să invoce pe calea recursului nulitatea relativă a actelor de procedură din apel pentru o pretinsă neregularitate de care a avut cunoștință, dar pe care nu a înțeles să o invoce în termenele și condițiile prescrise de normele de procedură, este greșită.

În altă ordine de idei este de observat că art. 178 alin. (2) C. proc. civ. stipulează că nulitatea relativă poate fi invocată de partea interesată numai dacă neregularitatea nu a fost cauzată prin propria faptă.

Or, cât privește cauza pretinsei neregularități, partea pârâtă afirmă prin recurs, omițând că invocarea neregularității era în sarcina sa, că instanța de apel este în culpă, deoarece nu a observat recunoașterea în favoarea sa a beneficiului citării în alt loc decât acela prevăzut de art. 155 C. proc. civ. de prima instanță, Tribunalul București.

Actele procesuale săvârșite în fața tribunalului relevă formularea unei solicitări privind alegerea de sediu, însă nu de partea pârâtă, ci de avocatul semnatar al întâmpinării depuse la 10.03.2020, în cuprinsul căreia s-a indicat ca sediu procesual ales, sediul cabinetului de avocatură, și persoana avocatului, ca persoană desemnată să primească actele de procedură.

Calitatea avocatului de reprezentant al părții pârâte a fost contestată de partea adversă motivat de împrejurarea că împuternicirea avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr. x/05.01.2015, datată 03.03.2020 și atașată întâmpinării, atesta dreptul de reprezentare în fața tribunalului dat doar de persoana juridică pârâtă, nu și de persoana fizică pârâtă.

În dovedirea calității contestate, avocatul a depus un act adițional ce atestă expirarea duratei contractului de asistență juridică în data de 05.01.2021 (când au avut loc și s-au finalizat dezbaterile asupra pricinii în fața tribunalului) și o altă împuternicire avocațială, datată 6.10.2020 și semnată de persoana fizică pârâtă, ce confirmă acordarea dreptului de reprezentare în fața tribunalului.

Recunoscând avocatului dreptul de a pune concluzii și, implicit, dreptul de reprezentare în baza dovezilor prezentate, lucrările dosarului nu relevă recunoașterea de către tribunal și a beneficiului alegerii de sediu, comunicarea actelor de procedură realizându-se de această instanță, în continuare, la sediul principal, pentru persoana juridică pârâtă și la locul în care își desfășoară activitatea, pentru persoana fizică pârâtă, conform art. 155 procedură civilă.

Prin urmare, afirmația părții pârâte privind recunoașterea beneficiului citării și comunicării actelor de procedură la sediul și în persoana avocatului de către tribunal nu este confirmată de actele procedurale întocmite de această instanță.

Totodată, susținând că recunoașterea de prima instanță a unui astfel de beneficiu ar fi opozabilă și instanței de apel, partea ignoră nedepunerea de avocat a unor dovezi care să ateste conferirea, în mod valabil, a dreptului de reprezentare în fața acestei din urmă instanțe și, totodată, regulile de drept din materia reprezentării.

Art. 87 alin. (1) teza I C. proc. civ. statuează, explicit, că mandatul este presupus dat de parte pentru toate actele procesuale îndeplinite în fața aceleiași instanțe, nu și pentru acte procesuale ce ar fi săvârșite în fața instanțelor de control judiciar, stipulând, la alin. (2) teza finală, că susținerea căii de atac se poate face numai în temeiul unei noi împuterniciri, împuternicire ce nu a fost depusă de avocat, în cauza pendinte, în fața instanței de apel.

Prin urmare, eventuala recunoaștere de către prima instanță în favoarea unei părți a beneficiului citării și comunicării actelor de procedură la sediul și în persoana avocatului, pe temeiul dreptului de reprezentare, în absența depunerii de dovezi care să ateste acordarea acestui drept avocatului și pentru judecata în apel, nu îndreptățește instanța de apel să dispună citarea și comunicarea actelor de procedură modalitatea dispusă de prima instanță.

Aceasta, întrucât, în considerarea efectelor pe care neinformarea părții de către instanța de judecată cu privire la existența și desfășurarea procesului le poate produce asupra drepturilor și garanțiilor procesuale ce-i sunt recunoscute de normele de procedură, alegerea de domiciliu sau de sediu este un beneficiu recunoscut de lege doar părții, pentru sine, nu avocatului care o reprezintă.

Ca atare, în absența unei manifestări de voință exprese exprimată de parte în acest sens, ce nu poate fi dedusă din împrejurări de fapt ale pricinii, instanța este obligată să dispună citarea și comunicarea actelor de procedură direct părții, după regulile prevăzute la art. 155, după caz, art. 156 C. proc. civ., așa cum corect a procedat instanța de apel în cauza pendinte.

În fine, este nefondată și susținerea părții pârâte potrivit căreia interesul în justificarea invocării nulității relative pentru prima oară pe calea recursului este dat de subzistența unei vătămări ce i-a fost cauzată prin soluția pronunțată de instanța de apel, prin care s-a majorat cuantumul daunelor morale la plata cărora a fost obligată de prima instanță.

Vătămarea avută în vedere de normele de drept din materia nulității actelor de procedură prevăzute de art. 174 și urm. C. proc. civ. semnifică, însă, atingerea adusă drepturilor sau intereselor recunoscute părții prin normele de procedură și, prin urmare, nu se verifică în conținutul soluției/soluțiilor pronunțate asupra fondului litigiului pe temeiul normelor de drept substanțial.

Totodată, o astfel de vătămare, procesuală, se examinează doar în situația confirmării nulității relative pentru necitare, nu în absența unei astfel de confirmări, întrucât, în această din urmă situație, având cunoștință de proces, partea nu poate pretinde încălcarea drepturilor procesuale a căror premisă o constituie citarea și comunicarea actelor de procedură, cum, eronat, afirmă partea pârâtă, cu trimitere la art. 175 alin. (1) și art. 177 alin. (2) C. proc. civ.

Prin urmare, cum în cauza pendinte nulitatea relativă actelor de procedură întocmite și comunicate de instanța de apel nu a fost constatată, partea pârâtă nu poate pretinde cu temei vreo vătămare procesuală, aceasta având posibilitatea de a participa, personal sau prin reprezentant, în considerarea comunicării actelor de procedură pe tot parcursul procedurilor judiciare desfășurate la judecata în fond a cauzei în aceeași modalitate și în același loc, nu doar la judecata cauzei în primă instanță, ci și la judecata în apel.

Așa fiind, în considerarea celor expuse în precedent, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, apelul declarat de partea pârâtă C. S.A. și B..

Dată fiind soluția pronunțată, de respingere a recursului, nu admitere și de casare, se constată că nu poate fi primită și examinată cererea subsidiară formulată de partea pârâtă pe temeiul art. 500 și art. 724 C. proc. civ., de restabilire a situației anterioare executării hotărârii recurate.

Cât privește cheltuielile de judecată, constatând că prin recurs au fost supuse examinării doar chestiuni de ordin procedural și ținând seama și de împrejurarea că pricina a fost soluționată la primul termen de judecată acordat, Înalta Curte va reduce cuantumul cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu avocat, pretinse de partea reclamantă pe temeiul art. 451 alin. (2), din oficiu, la suma de 2.500 RON, sumă pe care partea pârâtă urmează să o plătească părții reclamante, în baza art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâții C. S.A. și B. împotriva deciziei nr. 149 A din 9 februarie 2022 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă pe recurenții-pârâți la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 2.500 RON, reduse conform prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., reprezentând onorariu de avocat, în favoarea intimatului-reclamant.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 25 octombrie 2023, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei, conform art. 402 C. proc. civ.