ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2586/2023

Obiectul cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă la 09 octombrie 2014, astfel cum a fost modificată și precizată ulterior, reclamantul A. a solicitat obligarea pârâtului B. la plata sumei de 30.000 euro, a pârâtului C. la plata sumei de 15.000 euro, precum și a pârâtului D. la plata sumei de 30.000 euro, în solidar cu pârâta comitentă E., cu titlu de daune morale pentru repararea prejudiciului moral cauzat prin declarațiile pârâților, aprobativ redate și comentate de moderatorul postului de televiziune, în cadrul emisiunii "Sinteza zilei" din data de 15 septembrie 2014, obligarea pârâților la publicarea dezmințirii în cadrul emisiunii "Sinteza zilei", precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea pronunțată la fond Prin sentința civilă nr. 380/25.03.2016, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost modificată, și a obligat reclamantul la plata către pârâtul B. a cheltuielilor de judecată de 800 RON (onorariu de avocat).

Decizia pronunțată de instanța de apel Prin decizia civilă nr. 1638/06.12.2019, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, în majoritate, a admis apelul și a schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul că a admis acțiunea în parte, a obligat pârâții în solidar la plata către reclamant a daunelor morale în cuantum de 1 leu, a respins capătul accesoriu ca neîntemeiat și a obligat pârâții la plata în solidar a sumei de 3.300 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (300 RON la fond și 3000 RON în apel), cu aplicarea dispozițiilor art. 453 alin. (2) din C. proc. civ.

Decizia pronunțată de instanța de recurs Prin decizia civilă nr. 1154/25.05.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâtul C. împotriva deciziei civile nr. 1638 A din 06 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, a casat decizia civilă atacată și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel.

Decizia pronunțată de instanța de apel, în rejudecare Prin decizia civilă nr. 1699 A din 26 noiembrie 2021, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul declarat de către apelantul-reclamant A. împotriva sentinței civile nr. 380/25.03.2016 pronunțate de Tribunalul București, secția a V-a civilă în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimații-pârâți B., D. și S.C. E. A schimbat în tot sentința civilă apelată, în sensul că a admis în parte acțiunea. A obligat pe pârâtul B. să plătească reclamantului daune morale de 15.000 RON. A obligat în solidar pârâții D. și S.C. E. să plătească reclamantului daune morale de 10.000 RON. A respins în rest acțiunea ca nefondată. A obligat intimații-pârâți B., D. și S.C. E. la plata către apelantul-reclamant a cheltuielilor de judecată efectuate în fond, apel, recurs și rejudecare apel, în sumă totală de 2.819 RON, compusă din 650 RON contravaloarea integrală a taxelor judiciare de timbru și 2.169 RON contravaloarea parțială a onorariului de avocat, a onorariului de traducător și a cheltuielilor de transport și cazare, proporțional cu pretențiile admise, conform art. 453 alin. (2) din C. proc. civ., astfel: pe intimatul-pârât B. la plata sumei de 1.691,40 RON, iar pe intimații-pârâți D. și S.C. E. la plata în solidar a sumei de 1.127,60 RON.

Cererile de recurs Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul A. și pârâtul B., cu a căror soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă. Prin cererea de recurs, reclamantul A. a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate în sensul admiterii integrale a acțiunii precizate, în sensul: majorării daunelor morale la plata cărora a fost obligat pârâtul-intimat B., de la 15.000 RON la 30.000 Euro; obligării pârâtului-intimat C. la plata despăgubirilor în sumă de 15.000 Euro, reprezentând prejudiciul moral cauzat prin declarația dată jurnaliștilor F. și G. la 25 august 2013, prezentată în cadrul emisiunii "Sinteza zilei" din data de 15 septembrie 2014 al intimatului S.C. E. S.A; majorării daunelor morale la plata cărora au fost obligați în solidar pârâtul-intimat D. și pârâtul-intimat S.C. E., de la 10.000 RON la 30.000 Euro; obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată integrale. În dezvoltarea motivelor de recurs, a arătat că în rejudecare i-au fost acordate daune morale infime în raport cu gravitatea calomnierii sale ca trădător de țară, plătit din străinătate. A reiterat că, în epoca dictaturii național-comuniste apărată și de pârâtul-intimat B., trădarea de țară putea atrage pedeapsa capitală, iar în prezent trădarea este pedepsită cu închisoarea de la 10 la 20 de ani, atrăgând și oprobiul public. Emisiunea "Sinteza zilei" moderată de intimatul-pârât D. a încercat să fortifice credibilitatea afirmațiilor calomnioase, denigratoare, prin prezentarea actului intitulat "elismerveny" (chitanță) prin care reclamantul a primit ajutor financiar de la enoriașii reformați din Ungaria. În plus, s-a difuzat și interviul referitor la ce "știa" Securitatea și că "există dosare". Interviul fusese dat de intimatul-pârât C., fostul director al Serviciului Român de Informații Externe (S.I.E.), care a fost absolvit de orice răspundere cu toate că a susținut că Securitatea românească știa că reclamantul era agent al Securității maghiare și că există dosare care dovedesc calitatea de informator al acestuia. Apreciază că soluția dată de instanța de apel în primul ciclu procesual, de constatare că sunt întrunite condițiile legale pentru angajarea răspunderii civile delictuale în ceea ce îi privește pe intimații-pârâți se bucură de autoritate de lucru judecat. Însă în rejudecare, fără probe, a fost confirmat interviul intimatului C., care conține neadevăruri. În opinia recurentului, instanța de judecată a greșit atunci când nu a reținut răspunderea civilă delictuală a intimatului-pârât C. în combaterea alegației sale privitoare la ce știa Securitatea înainte de toate (Decizia C.N.S.A.S., potrivit căreia A. "nu a fost agent/colaborator al politiei politice comuniste", iar "S.I.E. a comunicat că nu deține informații/dosare/documente întocmite de fostele organe de securitate pe numele domnului A."). Având în vedere competența S.I.E. dosarul privind activitatea sa organizată și plătită de serviciile secrete maghiare trebuia să existe și în arhiva acestei instituții. Pârâtul-intimat, fost director S.I.E., în virtutea funcției sale, cunoștea faptul că dosarul despre care a vorbit în emisiunea televizată în realitate nu există. Mai arată că dosarele sale de urmărire se află în arhiva CNSAS, predate de Securitate și cele peste 60 de volume de urmărire nu confirmă afirmațiile neadevărate ale numiților H. și C.. Reamintește că arhivele serviciului maghiar III/III, cu competențe similare cu cele ale fostei securități, nu au fost deschise, iar lucrătorii serviciilor străine concurente nu sunt admiși în arhivele naționale strict secrete. Pârâtul-intimat C. nu a solicitat audierea lui H. ca martor. Mai arăt că CEDO în cauza I. c. României a reținut că protecția oferită de art. 10 din Convenție persoanelor care participă la dezbatere publică este subordonată condiției ca ele să fi acționat cu bună-credință. Astfel, apărările formulate de intimatul-pârât C. sunt absolut nefondate. Cu privire la întinderea prejudiciului cauzat, arată că, la cuantificarea daunelor morale cuvenite potrivit îndrumărilor, Înalta Curte solicită utilizarea criteriilor consacrate în doctrină, în jurisprudența națională și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului. Făcând comparație cu cauza ce l-a privit pe J., în care Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, prin hotărârea pronunțată la 9 februarie 2022, a obligat în solidar intimații-pârâți D. și S.C. E. la plata daunelor morale de 20.000 euro în favoarea reclamantului-apelant J. pentru afirmații calomnioase referitoare la agresarea soției sale, recurentul arată că faptele pârâtului D. în cauza de față sunt cel puțin la fel de grave și nu se justifică micșorarea despăgubirilor. Mai opinează că intimații-pârâți, în afara prestigiului și demnității sale personale, au atentat și la memoria martirilor Revoluției, încălcând prevederile art. 1 alin. (3) din Constituție, potrivit cărora "idealurile Revoluției din decembrie 1989" sunt valori supreme, constituțional garantate. Conchizând, la evaluarea întinderii prejudiciului solicită a se avea în vedere faptul că sumele acordate în scopul reparării prejudiciului cauzat trebuie să fie stabilite în raport cu natura nocivă a afirmațiilor, de natura mijloacelor folosite, de impactul public cauzat în emisiunea transmisă. Cu privire la cheltuielile de judecată, la calcularea acestora completul de judecată nu a ținut cont de faptul că reclamant-recurent a trebuit să plătească de patru ori deplasarea și cazarea martorilor veniți din Ungaria, iar traducătorul a fost asigurat și plătit tot de acesta și nu din fondurile instanței de judecată. În drept, reclamantul își întemeiază cererea de recurs pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8, art. 493 și art. 451 și urm. C. proc. civ., art. 1357 și urm. C. civ. Prin cererea de recurs, pârâtul B. a solicitat admiterea recursului său, casarea deciziei recurate cu menținerea sentinței civile pronunțate pe fond. A arătat, printr-un prim motiv de recurs, că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6, în sensul în care prin decizia nr. 1154/25.05.2021 de casare, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, se precizează că era nevoie să se stabilească nu numai existența, ci și întinderea prejudiciului încercat de reclamant. Apreciază că aceasta se concretizează în stabilirea de către instanță dacă reclamantul a dovedit prin probe (nu afirmațiile sale) că a suferit un prejudiciu moral și care este întinderea acestuia. Arată că reclamantul nu a dovedit că lămuririle de natură juridică date de recurentul pârât în cadrul emisiunii Sinteza zilei i-au cauzat un prejudiciu și întinderea lui dacă dovedea că afirmațiile recurentului-pârât au dus la repudierea lui de către opinia publică, de persoane din anturajul său sau din mediile frecventate, ori au condus la respingerea ascensiunii sale profesionale ori politice. Niciuna din aceste situații nu s-au produs; din contră, ulterior, reclamantul a devenit europarlamentar, deci a avut loc o ascensiune a sa în plan politic. Opinează că afirmațiile sale nu au conținut noutăți, persoana reclamantului și faptele sale fiind cunoscute, din emisiuni și cărți apărute. Arată că numai dovedirea prejudiciului moral cu probe poate constitui temei al cuantificării acestuia, și, pe cale de consecință, la obligarea sa la plata despăgubirilor. Printr-un al doilea motiv de recurs, a arătat, potrivit dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, în concret a art. 501 alin. (1) și (3) C. proc. civ. și a dispozitivului deciziei de casare nr. 1154/25 mai 2021, în care se prevede casarea deciziei atacate cu trimiterea spre rejudecare. Arată că nu s-a dispus casarea în tot a deciziei recurate sau în parte. Are în vedere art. 496 alin. (2) C. proc. civ.. Față de împrejurarea că nu s-a dispus casarea în parte rezultă că în rejudecare instanța de apel era obligată să analizeze apelul cercetând atât motivele de apel, cât și apărările părților. În acest sens, invocă apărările inserate în întâmpinarea depusă, cât și susținerile orale făcute la judecarea apelului. Aceste apărări au fost reținute atât în decizia nr. 1638 A din 6.12.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, cât și în opinia separată a doamnei judecător K., la decizie. Urmare a acestei interpretări greșite, instanța a considerat că soluția dată de instanța de apel în primul ciclu procesual are autoritate de lucru judecat cu privire la constatarea faptului că sunt întrunite cumulativ condițiile legale pentru angajarea răspunderii civile delictuale a sa. Apreciază că era legal ca instanța să reanalizeze această problemă, cercetând apărările sale, cât și opinia separată la decizia recurată. 4. Apărările formulate în cauză Recursurile formulate în cauză au fost comunicate părților litigante, pârâtul B. depunând o dată cu întâmpinarea, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, și recurs incident. În termenul legal de 30 zile de la primirea recursului, la data de 29 aprilie 2022, intimatul C. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de reclamant. Recurentul-reclamant A. a depus răspuns la întâmpinarea pârâtului C., solicitând și obligarea acestuia la plata despăgubirilor în sumă de 15.000 euro, reprezentând prejudiciul moral cauzat. Prin întâmpinare, reclamantul a solicitat respingerea recursului incident. Intimații S.C. E. și D. au depus întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului declarat de reclamant, ca nefondat, iar în cuprinsul apărărilor au arătat că niciuna dintre critici nu reprezintă motive de nelegalitate. Prin încheierea completului de filtru din 25 aprilie 2023, a fost respins, ca inadmisibil, recursul incident formulat de către recurentul-pârât B., instanța reținând că motivele invocate sunt identice cu cele formulate prin recursul principal și au fost admise în principiu recursurile declarate de reclamant și pârât, fiind stabilit termen de judecată la 12 decembrie 2023. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând decizia recurată, în raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului precum și de exigențele art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce succed: Din parcursul dosarului pendinte rezultă că prin sentința civilă nr. 380/25.03.2016, prima instanță a respins cererea de chemare în judecată întemeiată pe regulile răspunderii civile delictuale, ca nefondată. Împotriva acestei sentințe, a formulat apel reclamantul, iar prin decizia civilă nr. 1638A/06.12.2019, instanța de apel din primul ciclu procesual a admis apelul și a schimbat în tot sentința apelată, în sensul că a admis în parte acțiunea, a obligat pârâții în solidar la plata către reclamant a daunelor morale în cuantum de 1 leu, a respins ca nefondat capătul de cerere având ca obiect obligarea pârâților la publicarea dezmințirii în cadrul emisiunii "Sinteza Zilei" și a obligat pârâții la plata în solidar a cheltuielilor de judecată. Prin decizia civilă nr. 1154/25.05.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursurile declarate de reclamantul A. și de pârâtul C. împotriva deciziei civile nr. 1638 A din 06 decembrie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, a casat decizia civilă atacată și a trimis cauza, spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Prin decizia de casare instanța supremă a reținut că este fondat motivul de recurs formulat de reclamant care viza faptul că despăgubirile acordate aveau un cuantum derizoriu, de 1 leu, situație care contravine principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat, respectiv prevederilor art. 1359 C. civ. Cu privire la acest aspect instanța supremă a reținut că, în condițiile în care reclamantul nu a solicitat o reparație simbolică a prejudiciilor invocate, iar instanța de apel a stabilit că acestuia i s-a cauzat un prejudiciu ca urmare a afirmațiilor făcute în cadrul emisiunii, era nevoie să se stabilească nu numai existența, ci și întinderea prejudiciului, utilizând criteriile consacrate în doctrină, precum și în jurisprudența națională și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, iar omisiunea includerii, în hotărârea instanței de apel, a unor considerente apte a permite identificarea elementelor concret avute în vedere spre a stabili că valoarea despăgubirilor solicitate de reclamant ar fi exagerată, și că suma de numai 1 leu poate constitui o reparație rezonabilă constituie un viciu de nelegalitate. De asemenea, instanța supremă a considerat că este fondat și recursul declarat de pârâtul C., întrucât stabilirea conținutului faptei jurnalistului și a societății comerciale care deține postul de televiziune nu suplinea necesitatea de a se verifica existența, conținutul și caracterul licit al faptei care se imputa pârâtului C., instanța de apel neglijând a avea în vedere apărările acestuia și distincțiile pe care reclamantul însuși le-a făcut atât în privința prejudiciilor pretins cauzate de fiecare dintre pârâții chemați în judecată, cât și în privința conținutului faptelor fiecărui pârât. Dat fiind că, în speță, soluția adoptată de instanța de apel în primul ciclu procesual s-a impus a fi casată, pentru considerentele arătate în cele ce preced, a revenit în sarcina instanței de rejudecare să aprecieze, în concret, conformându-se indicațiilor din decizia de casare, obligatorie, potrivit art. 501 alin. (1) C. proc. civ., cu privire la întinderea daunelor morale ce se cuvin reclamantului, precum și cu privire la existența, conținutul și caracterul ilicit al faptei care se imputa pârâtului C., analiză care, în mod firesc a avut în vedere strict dezlegările date de instanța supremă motivelor de recurs pe care le-a constatat fondate. Instanța de apel, raportându-se strict la motivele pentru care instanța supremă a admis recursurile, deci în limitele casării, în rejudecare, după o analiză detaliată și argumentată în fapt și în drept a constatat că tribunalul a reținut în mod just că nu se poate reține în sarcina intimatului-pârât C. săvârșirea unei fapte ilicite, iar în privința celorlalți pârâți, observând criteriile consacrate în doctrină, precum și în jurisprudența națională și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, a dispus obligarea acestora la plata către reclamant a unor daune morale în cuantumul mai sus arătat. Prin memoriul de recurs de față, reclamantul arată, în esență, că în rejudecare i-au fost acordate daune morale "infime" și că în întinderea prejudiciului instanța nu s-a raportat la criteriile consacrate în doctrină și jurisprudență. Din perspectiva acestor susțineri, referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material" - indicat de recurentul-reclamant ca temei de drept al recursului, Înalta Curte reține că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situațiile în care instanța aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecății, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile, dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză. Or, raportând cele expuse la litigiul pendinte, ce are ca obiect răspunderea civilă delictuală, în condițiile în care obiectul rejudecării a vizat, față de limitele casării, întinderea prejudiciului în privința intimaților-pârâți B. și D. (ținut solidar cu comitentul său, E.), Înalta Curte reține că instanța de apel a utilizat criteriile consacrate în doctrină și în jurisprudența națională și europeană. Potrivit jurisprudenței constante a CEDO (cauza Tolstoy Miloslavsky c. Regatului Unit și toate cauzele în care se constată încălcări ale drepturilor prevăzute de Convenția Europeană a Drepturilor Omului), daunele morale se stabilesc în raport de consecințele negative suferite de victimă, importanța valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care victimei i-a fost afectată situația familială, profesională și socială. În cuantificarea prejudiciului moral, aceste condiții sunt subordonate condiției aprecierii rezonabile pe o bază echitabilă, corespunzătoare prejudiciului real și efectiv produs, astfel încât să nu se ajungă la o îmbogățire fără justă cauză a celui care pretinde daune morale. Criteriul general evocat de CEDO constă în aceea că despăgubirile trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporționalitate cu atingerea adusă victimei, având în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea și gravitatea atingerii aduse acestora. În situația daunelor morale, datorită naturii lor nepatrimoniale, o evaluare exactă a acestora în bani nu este posibilă, întinderea despăgubirilor realizându-se prin raportare la elementele de fapt, apreciate în complexitatea lor. Din perspectiva celor expuse, Înalta Curte reține că instanța de apel, la determinarea daunelor morale, a avut în vedere și aspectele ce se degajă din jurisprudența CEDO (precum și din cea a instanței supreme), care, atunci când acordă despăgubiri morale nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, precum și faptul că în ce privește modul de calcul și cuantumul daunelor morale acordate, nici sistemul legislativ românesc, și nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a acestora, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport cu natura neeconomică a respectivelor daune. De altfel, în ceea ce privește trimiterile recurentului-reclamant la existența unei spețe similare în practica recentă, într-un litigiu purtat între pârâții D. și E. și reclamantul J., Înalta Curte constată că un reper jurisprudențial în cadrul căruia cuantificarea despăgubirilor s-a făcut diferit nu poate, prin el însuși, să fie motiv al constatării nelegalității deciziei recurate, în condițiile în care circumstanțele factuale ale celeilalte cauze dezlegate judiciar (necunoscute prezentei instanțe) pot să fie diferite. De aceea, în prezența unei argumentări adecvate a instanței de apel, care s-a raportat în analiza sa (inerent subiectivă) la criteriile anterior enunțate, dezvoltate în jurisprudență, instanța de recurs nu poate proceda ea însăși la reanalizarea criteriilor de cuantificare a prejudiciului, având în vedere că o atare operațiune presupune aprecieri de fapt, incompatibile cu structura recursului. Prin memoriul de recurs, reclamantul a mai solicitat și obligarea pârâtului C. la plata daunelor morale, susținând, în esență, că în mod greșit nu a fost reținută răspunderea civilă delictuală a acestuia, arătând că dosarele de urmărire din arhiva CNSAS nu confirmă afirmațiile lui H. și C., că pârâtul C. nu a solicitat audierea ca martor a numitului H., că pârâtul, în virtutea funcției deținute, fost director SIE cunoștea că dosarul despre care a vorbit în emisiune nu există în realitate. Asemenea critici, prin care se pune în discuție reevaluarea probatoriului administrat în cauză, cu consecința reținerii unei alte situații de fapt și implicit a calificării ca ilicite a faptelor imputate pârâtului față de care acțiunea a fost respinsă, nu pot fi cercetate în calea de atac specifică recursului, în cadrul căreia pot fi examinate numai chestiuni privitoare la corecta interpretare și aplicare a legii la situația de fapt stabilită de instanțele de fond. Recurentul a mai arătat că, în stabilirea cheltuielilor de judecată instanța de apel nu a ținut cont de faptul că a trebuit să plătească deplasarea și cazarea martorilor veniți din Ungaria și a traducătorului. Or, pe de-o parte această susținere nu poate fi primită în recurs, câtă vreme reprezintă o chestiune de temeinicie și nu de nelegalitate, iar, pe de altă parte, din motivarea deciziei recurate rezultă că instanța de apel "a obligat pe intimații-pârâți B., D. și S.C. E. la plata către apelantul-reclamant a cheltuielilor de judecată efectuate în fond, apel, recurs și rejudecare apel, în sumă totală de 2.819 RON, din care 650 RON contravaloarea integrală a taxelor judiciare de timbru și 2.169 RON contravaloarea parțială a onorariului de avocat (valoarea totală plătită fiind de 12.000 RON), a onorariului de traducător (valoarea totală plătită fiind de 1.184 RON) și a cheltuielilor de transport și cazare (valoarea totală plătită fiind de 19.024 RON), conform documentelor justificative depuse la dosar, sumă stabilită proporțional cu pretențiile admise, fiind aplicat art. 453 alin. (2) din C. proc. civ..". Pentru toate aceste argumente, Înalta Curte reține că susținerile recurentului-reclamant legate de cuantumul daunelor morale acordate și celelalte aspecte de netemeinicie arătate nu se circumscriu dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., situație în care, în temeiul art. 496 alin. (1) din același cod, urmează a se respinge ca nefondat recursul declarat de reclamant. Referitor la recursul declarat de pârâtul B., se observă că, sub un prim motiv de recurs acesta susține că prin decizia de casare s-a precizat că era nevoie să se stabilească nu numai existența, ci și întinderea prejudiciului încercat de reclamant. Consideră, în esență, că instanța de apel, în rejudecare, trebuia să stabilească dacă reclamantul a dovedit că a suferit un prejudiciu moral și care este întinderea acestuia. Invocă absența prejudiciului moral al reclamantului și încadrează aceste susțineri în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Or, prin decizia pronunțată de instanța de apel în primul ciclu procesual s-a analizat și s-a reținut că sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute cumulativ de art. 1349 și urm. din C. civ. pentru angajarea răspunderii civile delictuale a intimaților-pârâți, motiv pentru care s-a admis apelul formulat de reclamant, iar acțiunea a fost admisă în parte, în sensul obligării pârâților în solidar la plata către reclamant a daunelor morale în cuantum de 1 leu; împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamantul și pârâtul C., nu însă și pârâtul B., astfel că în mod just instanța de apel, în rejudecare, a reținut că nu mai poate reanaliza condițiile răspunderii civile delictuale, acestea fiind definitiv stabilite de instanța de apel prin decizia civilă nr. 1638/06.12.2019, cu excepția întinderii prejudiciului. Prin urmare, câtă vreme instanța de apel în primul ciclu procesual a reținut că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, iar pârâtul B. nu a înțeles să declare recurs, acest aspect a dobândit autoritate de lucru judecat, criticile referitoare la proba prejudiciului neputând fi primite, ele vizând, de altfel, și netemeinicia hotărârii recurate. Mai mult, prin înseși considerentele deciziei de casare instanța supremă a reținut că prin decizia recurată în primul ciclu procesual instanța de apel "a stabilit/constatat că acestuia i s-a cauzat un prejudiciu ca urmare a afirmațiilor făcute în cadrul emisiunii ce s-a difuzat la postul de televiziune, era nevoie să se stabilească nu numai existența, ci și întinderea prejudiciului încercat de reclamant (utilizând criteriile consacrate în doctrină, precum și în jurisprudența națională și cea a Curții Europene a Drepturilor Omului)", astfel că alegațiile pârâtului B. referitoare la absența prejudiciului nu pot fi primite. Subsumat dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul susține că au fost încălcate și greșit aplicate prevederile art. 501 alin. (1) și (3) C. proc. civ., având în vedere că Înalta Curte nu a dispus casarea în parte a deciziei atacate, astfel că instanța de apel este obligată să analizeze apelul cercetând atât motivele de apel, cât și apărările părților, inclusiv cu privire la întrunirea cumulativă a condițiilor răspunderii civile delictuale în persoana sa, nefiind autoritate de lucru judecat în acest sens. În realitate, deși recurentul-pârât pretinde greșita aplicare a normelor de drept material, se invocă încălcarea unor norme de drept procesual, criticile urmând a fi reîncadrate pe temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. Ca efect al casării dispuse de Înalta Curte de Casație și Justiție cu privire la decizia civilă nr. 1638/06.12.2019 a Curții de Apel București, potrivit art. 497 și art. 501 alin. (1) și (3) C. proc. civ., apelul trebuia rejudecat cu respectarea unei duble limitări: prima, prevăzută de art. 477 C. proc. civ., a doua, în limitele casării. Or, din examenul cererii motivate de apel rezultă că reclamantul a declarat apel împotriva constatărilor primei instanțe privind neîndeplinirea condițiilor răspunderii civile delictuale, în apel cererea sa fiind admisă în parte în sensul obligării pârâților, în solidar, la plata daunelor morale în cuantum de 1 leu. Cum s-a arătat deja, prin decizia nr. 1154/25.05.2021, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, casând decizia pronunțată în apel, a statuat exclusiv asupra motivului de nelegalitate formulat de reclamant determinat de aplicarea greșită principiului reparării integrale a prejudiciului cauzat, respectiv a prevederilor art. 1359 C. civ., sub aspectul întinderii prejudiciului, iar în ceea ce privește recursul pârâtului C., instanța supremă a trasat Curții de apel sarcina de a se verifica existența, conținutul și caracterul licit al faptei care se impută acestuia. Casarea deciziei în recurs nu a fost totală, ci, potrivit limitelor trasate prin hotărârea instanței de recurs, a limitat rejudecarea apelului "corespunzător aspectelor de nelegalitate ce au fost anterior reținute", restul chestiunilor dezlegate în primul ciclu procesual (neatacate sau cu privire la care recursul declarat s-a respins) excedând sfera rejudecării. Or, între chestiunile de drept hotărâte în primul ciclu procesual de instanța de apel, rămase neatacate și necenzurate de instanța de control judiciar, se regăsește întrunirea condițiilor răspunderii civile delictuale în persoana pârâtului B., chestiune care se consolidează cu autoritate de lucru judecat, așa cum rezultă din interpretarea art. 430 C. proc. civ. În aceste condiții, în rejudecarea după casare a apelului aceleiași părți, instanța de apel avea obligația de conformare la aceste statuări și nu putea repune în discuție chestiunea invocată de recurentul-pârât B. în faza procesuală pendinte, deoarece aceasta fusese deja tranșată. De aceea, motivul de recurs prin care recurentul-pârât B. tinde să repună în dezbatere o chestiune impusă cu autoritate de lucru judecat nu poate fi primit, atâta vreme cât lucrul anterior judecat se opune atât părților, cât și instanței, în mod absolut. Pentru toate aceste motive Înalta Curte, observând că recursul este nefondat în ansamblul său, în baza dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul B.. PENTRU ACESTE MOTIVE,