ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1709/2023

Cererea de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 5 București, secția a II-a civilă, la data de 30 ianuarie 2020, sub nr. x/2020, reclamanții A. și B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Institutul de Lingvistică al Academiei Romane Iorgu Iordan Al. Rosetti, să se constate originalitatea primului manuscris românesc, redactat la data de 08.11.1513, precum și obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată. Prin sentința civilă nr. 7974 din 11 decembrie 2020, Judecătoria Sectorului 5 București, secția a II-a civilă a admis excepția necompetenței materiale și a dispus declinarea soluționării cauzei, în favoarea Tribunalului București. Cauza a fost astfel înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 04 februarie 2021, sub același număr de dosar.

Hotărârea pronunțată în primă instanță Prin sentința civilă nr. 715 din 05 mai 2021, Tribunalul București, secția a V-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Institutul de Lingvistică al Academiei Române Iorgu Iordan Al. Rosetti și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții B. și A., în contradictoriu cu pârâtul Institutul de Lingvistică al Academiei Române Iorgu Iordan Al. Rosetti, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Hotărârea pronunțată în apel Prin decizia civilă nr. 610A din 21 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanții-reclamanți B. și A., împotriva sentinței civile nr. 715/05.05.2021 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu pârâtul Institutul de Lingvistică al Academiei Române Iorgu Iordan - Al. Rosetti.

Calea de atac a recursului Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții B. și A., cale de atac cu a cărei soluționare a fost învestită Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în data de 10 ianuarie 2023. Prin cererea de recurs, neîntemeiată în drept, recurenții-reclamanți au solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și trimiterea cauzei la instanța competentă pentru a soluționa fondul cauzei. În dezvoltarea căii de atac, recurenții au prezentat soluția și considerentele esențiale din cuprinsul sentinței pronunțate de prima instanță, iar ulterior au prezentat cuprinsul mai multor texte legale, respectiv art. 3 alin. (3) din Legea nr. 752/2001 privind organizarea și funcționarea Academiei române, art. 1 alin. (1) și art. 5 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare al Institutului de Lingvistică Iorgu Iordan Al. Rosetti. Concluzionând, recurenții au susținut că instanțele de fond au respins acțiunea pe motiv că pârâtul nu are printre atribuții constatarea autenticității unor înscrisuri deținute de către persoane private, respectiv că nu poate fi parte în raportul obligațional dedus judecății.

Apărările formulate în cauză Intimatul-pârât, urmare a comunicării cererii de recurs, în 27 februarie 2023, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. În data de 13 martie 2023, respectiv în 17 octombrie 2023, recurenții-reclamanți au depus concluzii scrise. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimatul-pârât, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit dispozițiilor art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate. Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului. Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din cele statuate de art. 489 alin. (2) din același act normativ. A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 C. proc. civ., iar, pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat. Așadar, pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței care a pronunțat hotărârea atacată, în caz contrar, neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs. În cauză, prin decizia recurată a fost validat raționamentul primei instanțe, reținându-se, în esență, că raportat la dispozițiile art. 36 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și la normele care reglementează domeniul de activitate al pârâtului, reclamanții nu au justificat în temeiul cărei obligații juridice pârâtul ar fi ținut să constate, la cererea unei persoane private, autenticitatea unor înscrisuri deținute de aceasta din urmă, neinteresând pentru stabilirea calității pârâtului de parte în raportul obligațional dedus judecății finalitatea urmărită de reclamant prin evaluarea manuscrisului sau, după caz, importanța documentului vizat din punct de vedere istoric, pretinsă prin cererea de chemare în judecată. Prin motivele de recurs, recurentul nu a arătat în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, prin raportare la argumentele prezentate de instanța de apel, ci doar s-a limitat la a prezenta conținutul unor norme legale și a preciza că instanțele erau datoare să afle adevărul. Însă, administrarea probatoriului și aprecierea asupra probelor este o operațiune care se circumscrie aspectelor de netemeinicie a hotărârii atacate, iar faptul că instanța ar fi trebuit să administreze probe suplimentare pentru dovedirea pretențiilor reclamanților este exclusiv o chestiune de apreciere a instanței care a pronunțat hotărârea recurată. În plus, sunt de observat și dispozițiile art. 254 alin. (6) C. proc. civ., potrivit cu care părțile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanței de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus și administrat în condițiile legii. Prin urmare, rolul activ al judecătorului nu poate înlocui implicarea însăși a părții în exercitarea propriilor obligații procesuale prevăzute de art. 254 C. proc. civ. Astfel, având în vedere că cererea de chemare a fost respinsă în temeiul unei excepții procesuale, respectiv că reclamanții nu au justificat cerința legitimării procesual pasive a pârâtului, prin calea de atac dedusă judecății recurenții nu au decelat veritabile critici de nelegalitate care să poate fi circumscrise cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. și care să combată cele reținute de instanțele de fond, în sensul că reclamanții au introdus cererea împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. În aceste condiții, având în vedere că recurenții nu au formulat critici de nelegalitate care să privească hotărârea atacată și că, în cauză, nu au fost identificate motive de ordine publică, care să poată fi invocate din oficiu, în condițiile art. 489 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de recurs dedusă judecății nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 486 alin. (3) din același act normativ. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul declarat de reclamanții B. și A. împotriva deciziei civile nr. 610 A din data de 21 aprilie 2022, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.