Decizia nr. 1660/2023 — ÎCCJ, Secția I civilă — cale de atac împotriva sentinței nr. 1155/2021 a Tribunalului București

Obiectul cererii de chemare în judecată: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 3 iunie 2019 pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, reclamanții A. și B., în contradictoriu cu C. S.A., Municipiul București prin primar general, Primăria Municipiului București prin primar general, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și Ministerul Finanțelor Publice, au solicitat obligarea pârâților la plata sumei de 711.890 RON (estimată provizoriu), reprezentând prețul de piață al apartamentului nr. x, situat în București, str. x, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, în temeiul Legii nr. 10/2001. În subsidiar, în temeiul art. 50 alin. (2) din Legea 10/2001, au solicitat obligarea pârâților la plata prețului actualizat al apartamentului și în temeiul art. 1337 C. civ. 1864 (art. 1695 C. civ.), obligarea pârâților la plata diferenței dintre prețul actualizat și prețul de piață al imobilului menționat mai sus, valoarea totală a capătului de cerere subsidiar fiind estimată provizoriu la 711.890 RON.

Sentința pronunțată de Tribunalul București: Prin sentința civilă nr. 1155 din 15 iulie 2021, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune ca neîntemeiată. A admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților C. S.A., Primăria Municipiului București prin primar general și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții D. și B. și, pe cale de consecință, a obligat pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la restituirea către reclamanți a prețului actualizat în sumă de 39.463,2498 RON, preț achitat de către reclamanți pentru apartamentul nr. x, str. x, sector 1 București.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București: Prin decizia civilă nr. 1322A din 5 octombrie 2022, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-pârât Ministerul Finanțelor Publice împotriva sentinței civile nr. 1155 din 15 iulie 2021pronunțată de Tribunalul București. A admis apelul declarat de apelanții-reclamanți D. și B. împotriva aceleiași sentințe, în contradictoriu cu apelantul-pârât Ministerul Finanțelor Publice și cu intimații-pârâți C. S.A., Municipiul București prin primarul general, Primăria Municipiului București prin primar general și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. A schimbat în parte sentința civilă apelată, în sensul că a obligat pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 544.103 RON, reprezentând prețul de piață al apartamentului nr. x, etaj 3 al imobilului situat în București. A menținut celelalte dispoziții.

Calea de atac formulată în cauză: Împotriva deciziei nr. 1322A din 5 octombrie 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, pârâtul Ministerul Finanțelor reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a declarat recurs. În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-pârât a arătat că hotărârea instanței de apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind incident motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Recurentul-pârât invocă greșita aplicare în cauză de către instanța de apel a prevederilor art. 50 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, prevederi ce fac vorbire despre contractele ce au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. În speță, deposedarea reclamanților de imobilul ce face obiectul litigiului s-a realizat în urma unei acțiuni în revendicare, astfel cum reiese din sentința civilă nr. 1205 din 23 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. x/2009, definitivă și irevocabilă. Contractul de vânzare-cumpărare nr. x/27.10.1997 încheiat în baza Legii nr. 112/1995 între reclamanți și Primăria Municipiului București prin mandatar S.C. C. S.A. nu a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă. În conformitate cu dispozițiile art. 50 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, pentru a se acorda despăgubiri este necesară îndeplinirea a două condiții: contractele să fi fost încheiate cu respectarea Legii nr. 112/1995 și să fi fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile. În cauză, nu este îndeplinită nicio condiție întrucât nu există nicio hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care a fost desființat contractul, preluarea imobilului realizându-se fără titlu valabil, iar nerespectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 rezidă din faptul că, urmărind să încheie contractul de vânzare-cumpărare, reclamanții aveau obligația de a cunoaște care este titlul de proprietate al vânzătorului prin efectuarea unui minim de diligențe pentru a afla situația juridică a imobilului. Faptul că reclamanții nu au depus aceste diligențe cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare, echivalează cu nerespectarea Legii nr. 112/1995. În speță, s-a statuat prin sentința civilă nr. 1205 din 23 iunie 2011 că preluarea imobilului s-a realizat fără titlu valabil, astfel că dispozițiile Legii nr. 112/1995 nu sunt incidente în cauză. Prin urmare, rezultă că încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/27.10.1997 s-a făcut cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995. Concluzionând, recurentul-pârât a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 50 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, astfel încât nu poate fi obligat la plata prețului de piață al imobilului în litigiu.

Apărările formulate în cauză: Intimații-reclamanți au depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Intimata-pârâtă C. a transmis prin email întâmpinare, prin care a arătat că susține în continuare excepția lipsei calității procesuale pasive, solicitând menținerea sentinței nr. 1155/15.07.2021, prin care s-a respins cererea de chemare în garanție a S.C. C. și scoaterea sa din cauză. La 3 martie 2023 intimata-pârâtă C. a transmis prin email răspuns la întâmpinarea intimaților-reclamanți, arătând că susține apărările formulate de aceștia, solicitând respingerea recursului ca nefondat. La 17 martie 2023 intimații-reclamanți au depus răspuns la întâmpinarea formulată de intimata-pârâtă S.C. C., arătând în principal că apărările intimatei-pârâte se referă exclusiv la calitatea sa de persoană chemată în garanție, fără a fi formulat vreun punct de vedere cu privire la motivul de recurs invocat de recurentul-pârât.

Procedura derulată în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție: Având în vedere data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul instanțelor judecătorești (3 iunie 2019), în cauză sunt aplicabile dispozițiile C. proc. civ., cu modificările aduse prin Legea nr. 310/2018. Constatându-se încheiată procedura de comunicare, în condițiile art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 471 1 a alin. (5) și (6) C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la 18 octombrie 2023, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării căii de atac, termen la care instanța a rămas în pronunțare asupra recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse: Se reține că în materia cererilor privind restituirea prețului de piață al apartamentului de care chiriașul care a cumpărat în temeiul Legii nr. 112/1995 a fost evins sau deposedat, prin repunere în situația anterioară ca efect al constatării ineficacității contractului de vânzare-cumpărare care constituie titlul său de proprietate, sunt incidente prevederile art. 50 și art. 50 1 din Legea nr. 10/2001. Recurentul-pârât Ministerul Finanțelor reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București a invocat motivul de nelegalitate întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că instanța de apel a aplicat și a interpretat greșit art. 50 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. A susținut, în principal, că nu sunt îndeplinite condițiile textului de lege în determinarea modalității de stabilire a despăgubirilor cuvenite la nivelul prețului de piață, întrucât, pe de o parte, nu există nicio hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care să fi fost desființat contractul, preluarea imobilului realizându-se fără titlu valabil, iar pe de altă parte, contractul de vânzare-cumpărare nu ar fi fost încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995 și reclamanții ar fi fost de rea-credință la încheierea acestui contract. Critica este nefondată. Prevederile Legii nr. 10/2001 stabilesc modalitatea de despăgubire în mod diferit, după cum au fost sau nu eludate prevederile Legii nr. 112/1995, în sensul acordării prețului actualizat plătit de chiriași, respectiv a prețului de piață al imobilelor. În conformitate cu dispozițiile legale înscrise în art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, "proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilului, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare". Conținutul normei analizate relevă condiția premisă pentru ca titularul actului desființat să beneficieze de valoarea de piață a imobilului, aceasta fiind ca respectivul contract să fie încheiat cu respectarea Legii nr. 112/1995. În mod contradictoriu, recurentul afirmă că "pentru a se acorda despăgubiri este necesară îndeplinirea a două condiții: prima condiție este ca aceste contracte să fi fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, iar cea de-a doua condiție este ca ele să fi fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile" - condiții a căror neîndeplinire în cauză ar fi condus la o soluție nelegală de recunoaștere a dreptului reclamanților la încasarea prețului de piață al apartamentului. Afirmarea unor atare condiții de aplicare a art. 50 1 din Legea nr. 10/2001 este greșită întrucât ar presupune că norma în cauză ar conține o soluție legislativă absurdă, de vreme ce ar impune deopotrivă condiția explicită din textul articolului a existenței contractelor de vânzare - cumpărare "încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995", alături de condiția afirmată de recurent a constatării nulității/a desființării lor prin hotărâri judecătorești definitive. De altfel, într-un atare conținut dedus de recurent, norma în cauză nici nu s-ar fi putut aplica, fiind un nonsens legislativ. "Desființarea" în accepțiunea textului legal anterior redat trebuie înțeleasă ca o cauză de ineficacitate a actului juridic - situație ce se verifică în ipoteza admiterii acțiunii în revendicare formulată de proprietarii deposedați abuziv de către stat împotriva cumpărătorilor în temeiul Legii nr. 112/1995, cum este cazul în speță. Așa cum în mod corect a reținut instanța de apel, prevederile legale anterior menționate nu au în vedere contractele de vânzare-cumpărare anulate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile pentru nerespectarea la data încheierii lor a dispozițiilor Legii nr. 112/1995, ci contractele de vânzare-cumpărare încheiate în baza aceleiași legi, dar care au fost lipsite de efecte în urma comparării titlurilor de proprietate aflate în concurs, în cadrul acțiunii în revendicare. Condiția menționată de recurent în memoriul său de recurs este una care ține de aplicarea art. 50 alin. (2) din același act normativ - aceasta fiind singura situație în care se înțelege că noțiunea de "contracte desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile" este echivalentă celei de contracte anulate prin astfel de hotărâri, dată fiind încheierea lor cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 (ipoteză evocată de norma în discuție). Interpretarea sistematică a dispozițiilor înscrise în art. 50 alin. (2) și (3), precum și art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, modificate prin Legea nr. 1/2009, relevă intenția legiuitorului de a distinge între prețul actualizat și prețul de piață al imobilului ce se cuvine persoanelor interesate, distincție care funcționează în raport de modalitatea în care cumpărătorul unui imobil, în baza contractului de vânzare - cumpărare încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, a pierdut bunul imobil fie prin desființarea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu rea credință ce reprezintă titlul său de proprietate, ca o consecință a admiterii acțiunii în nulitate, fie prin admiterea acțiunii în revendicare, prin compararea titlurilor, ipoteză ce presupune, prin definiție, existența unor titluri valabile de proprietate. În speță, titlul de proprietate al reclamanților, reprezentat de contractul de vânzare-cumpărare nr. x/27.10.1997 încheiat în baza Legii nr. 112/1995, a fost lipsit de efecte în concurs cu cel al foștilor proprietari (E. și F.), cărora li s-a dat preferință în cadrul acțiunii în revendicare ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2009 al Tribunalului București, în care a fost pronunțată sentința civilă nr. 1205 din 23 iunie 2011, irevocabilă, în cuprinsul căreia s-a reținut că, prin preluarea fără titlu a imobilului de către stat, Muncipiul București era un non dominus, astfel încât nu putea înstrăina un drept pe care nu îl avea în patrimoniu. Cum reclamanții au demonstrat că situația lor juridică în legătură cu apartamentul din București, str. x, corespunde ipotezei normative a art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, în mod corect a apreciat instanța de apel că sunt îndreptățiți să primească, în aplicarea acestei dispoziții normative, valoarea de piață a bunului de a cărui proprietate au fost lipsiți. Așadar, fiind întrunite cerințele legii speciale - existența unui contract valid și lipsirea lui de efecte/ineficacitatea lui prin admiterea acțiunii în revendicare - în mod legal a constatat instanța de apel că în sarcina pârâtului subzistă obligația de plată a prețului de piață al imobilului în litigiu în favoarea reclamanților. În ceea ce privește susținerea recurentului-pârât inserată în finalul cererii de recurs privind lipsa bunei-credințe și pretinsa încheiere a contractului cu nerespecarea Legii nr. 112/1995, pe lângă faptul că, prin modalitatea de redactare, atinge chestiuni de fapt ce pot fi circumscrise unor critici de netemeinicie, se reține totodată că o atare critică este invocată omisso medio, nefăcând obiect al analizei instanțelor de fond. Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea recursului formulat sunt nefondate, nefiind îndeplinite dispozițiile art. 488 C. proc. civ. pentru casarea hotărârii, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat.