ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1412/2023

Cererea de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la 23 septembrie 2019 pe rolul Tribunalului Sibiu, secția I civilă, sub nr. x/2019, reclamanții A. și B., în nume propriu și în calitate de reprezentanți legali ai minorei C., au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Unitatea Administrativ Teritorială Mediaș și Primarul Municipiului Mediaș, obligarea acestora la plata, în solidar, a daunelor morale în cuantum de 75.000 de euro pentru minora C., precum și la plata daunelor morale pentru părinții acesteia, în cuantum de 30.000 de euro, actualizate cu dobânda legală la data plății efective, pentru prejudiciul cauzat minorei prin mușcătura unui câine fără stăpân, și pentru prejudiciul de afecțiune prin lezarea personalității afective cauzat părinților, urmare a incidentului produs asupra copilului minor la 6 iunie 2019.

Hotărârea Tribunalului Sibiu Prin sentința nr. 400 din 13 mai 2021, Tribunalul Sibiu, secția I civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primarul Municipiului Mediaș, invocată de pârâți și a respins, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, acțiunea civilă a reclamanților A. și B., în nume propriu și în calitate de reprezentanți legali ai minorei C., împotriva acestui pârât. A admis, în parte, acțiunea civilă formulată de reclamanții A. și B., în nume propriu și în calitate de reprezentanți legali ai minorei C., împotriva pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Mediaș. A obligat-o pe pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Mediaș la plata, către reclamanți, a sumei de 12.000 euro, echivalentă în RON la cursul BNR de la data plății, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul produs minorei C., precum și a sumei de 5.000 euro, echivalentă în RON la cursul BNR, cu titlu de daune morale pentru prejudiciul produs reclamanților A. și B., sume ce urmau a fi actualizate cu dobânda legală de la data scadenței (rămânerea definitivă a hotărârii), până la data plății efective. A respins în rest acțiunea civilă. A obligat-o pe pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Mediaș la plata către reclamanți a sumei de 2.000 RON, reprezentând cheltuieli parțiale de judecată. A obligat-o pe pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Mediaș la plata către stat a sumei de 1.783,45 RON, reprezentând contravaloarea ajutorului public judiciar acordat reclamanților prin încheierea din 21 noiembrie 2019 a Tribunalului Sibiu, în limita pretențiilor admise, diferența până la suma de 11.009 RON rămânând în sarcina statului.

Hotărârea Curții de Apel Alba Iulia Prin decizia nr. 1802 din 5 octombrie 2022, Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă a admis apelul declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Mediaș, împotriva sentinței nr. 400 din 13 mai 2021 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția I civilă. A schimbat, în parte, sentința atacată, numai sub aspectul cuantumului daunelor morale acordate reclamanților, pe care le-a stabilit la suma de 7.000 euro (echivalentă în RON la cursul BNR de la data plății), pentru prejudiciul produs minorei C., și la suma de 3.000 euro (echivalentă în RON la cursul BNR de la data plătii), pentru prejudiciul produs reclamanților A. și B.. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate. A respins apelul declarat de reclamanții A. și B., în nume propriu și în calitate de reprezentanți legali ai minorei C., împotriva aceleiași sentințe. A stabilit că cheltuielile judiciare, reprezentând taxa judiciară de timbru de la plata căreia au fost scutiți apelanții-reclamanți prin încheierea din 4 mai 2022 a Tribunalului Sibiu rămân în sarcina statului. I-a obligat pe reclamanți să plătească pârâtei Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Mediaș suma de 3.000 RON, cu titlul de cheltuieli de judecată parțiale în apel.

Recursurile Împotriva deciziei nr. 1802 din 5 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă au declarat recurs principal pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Mediaș și recurs incident reclamanții A. și B., în nume propriu și în calitate de reprezentanți legali ai minorei C..

Înregistrarea recursurilor pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție Cererile de recurs au fost înregistrate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 23 decembrie 2023, fiind repartizate aleatoriu, spre soluționare, Completului nr.

Prin rezoluția de primire a dosarului din 9 ianuarie 2023, s-a dispus efectuarea procedurilor de comunicare reglementate de art. 490 alin. (2) C. proc. civ., iar prin rezoluția din 10 aprilie 2023, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursurilor la 28 septembrie 2023. 6. Motivele de recurs 6.1 Recursul principal, declarat de pârâta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Mediaș Invocând dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât Municipiul Mediaș, prin primar, a arătat că decizia recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori motive străine de natura cauzei, întrucât curtea, admițând apelul principal, avea obligația sa respingă acțiunea reclamanților, astfel cum s-a solicitat, iar această soluție ar fi condus la respingerea petitului privitor la daunele morale. A susținut că hotărârea nu cuprinde motivele avute în vedere la pronunțarea acestei soluții, instanța contrazicându-se prin admiterea apelului pârâtului și schimbarea în parte a sentinței atacate, sub aspectul cuantumului daunelor morale, soluția firească fiind admiterea apelului și respingerea, în totalitate, a acțiunii reclamanților. Recurentul-pârât a arătat că hotărârea pronunțată de instanța de apel a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv pentru care a apreciat că este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. A menționat că instanțele de apel și de fond au reținut culpa recurentului-pârât ca urmare a unor greșeli de judecată rezultate din modalitatea de interpretare și aplicare a dispozițiilor legale incidente în cauză. Or, contrar celor reținute de instanțele de fond și de apel, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, reiese că pârâtul și-a îndeplinit obligațiile legale pentru soluționarea problemei câinilor fără stăpân de pe teritoriul Municipiului Mediaș. Astfel, în anul 2018, între Direcția de Administrare a Domeniului Public Mediaș (Consiliului Local Mediaș, care are gestiunea directa a activității de gestionare a câinilor fără stăpân) și societatea D. S.R.L. a fost încheiat contractul de prestări servicii specializate, înregistrat la DADP Mediaș, sub nr. x/16.05.2018, iar la societatea D. S.R.L. sub nr. x/16.05.20L8, contract care și-a produs efectele până la 31 decembrie 2018. În cursul anului 2019 a fost adoptată HCL nr. 42 din 25 februarie 2019 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Serviciului pentru gestionarea câinilor fără stăpân în Municipiul Mediaș, a caietului de sarcini și a contractului de delegare a gestiunii prin concesiune a serviciului menționat, care prevede, la art. 2 alin. (1), că activitatea de gestionare a câinilor fără stăpân, atribuită prin gestiune directă DADP Mediaș, va înceta la data încheierii contractului de delegare. Recurentul-pârât a arătat că a făcut dovada, prin înscrisurile depuse la dosar, a faptului că s-a demarat procedura de atribuire a contractului de delegare, fiind publicat pe SEAP anunțul aferent, încă din 25 martie 2019, însă, pentru că nu s-a depus nicio ofertă până la termenul limită, această procedură a fost reluată, fără a fi finalizată prin semnarea unui contract de delegare. În luna iunie 2019, s-a încheiat un nou contract de prestări servicii specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân, între DADP Mediaș și D. S.R.L., înregistrat la DADP Mediaș sub nr. x din 18 iunie 2019, iar la D. S.R.L. sub nr. x din 18 iunie 2019, contract care își va produce efectele până la finalizarea procedurii de atribuire privind delegarea prin concesiune a gestiunii serviciului public pentru gestionarea câinilor fără stăpân în Municipiul Mediaș. Recurentul-pârât a mai susținut că instanța de fond a considerat că aceste aspecte nu sunt relevante în cauză. A făcut referire la jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Georgel și Georgeta Stoicescu împotriva României), învederând că gestionarea problemei câinilor fără stăpân este o obligație de mijloace, iar nu de rezultat. Dacă ar fi altfel, aceasta s-ar transforma într-o sarcină imposibilă sau exorbitantă. Recurentul-pârât nu a avut cunoștință de existența unui risc real și imediat pentru fiica reclamanților, mai ales că, până la producerea incidentului din 6 iunie 2019, deși prezența câinelui în zonă era cunoscută de locatarii blocului în care locuiesc reclamanții, dar și de către aceștia, nu a fost formulată vreo sesizare, care să conducă la ridicarea câinelui din zonă și, astfel, la evitarea pericolului. Instanța de apel nu a avut în vedere apărările recurentului-pârât și nu a analizat obiectiv împrejurările cauzei în raport de probele administrate, care fac dovada culpei reclamanților. Deși recurentul-pârât a probat existența unor cauze exoneratoare de răspundere, în sensul art. 1380 C. civ., instanțele anterioare nu au ținut cont de acest aspect, apreciind că este antrenată răspunderea civilă delictuală pentru omisiunea acestuia de a lua măsurile cuvenite. Recurentul-pârât a afirmat că, în mod nejustificat instanțele au dispus obligarea sa la plata daunelor morale pentru prejudiciul moral invocat de către reclamanți, actualizat cu dobânda legală, în condițiile în care, din probele administrate nu a rezultat raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, nefiind întrunite condițiile răspunderii civile delictuale. Trecând peste faptul că niciuna dintre instanțe nu a stabilit, fără echivoc, faptul că acest câine are sau nu stăpân, instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 7 alin. (1) din O.U.G. nr. 55/2022, iar simpla menționare a unui articol dintr-un act normativ nu este suficientă pentru clarificarea situației de fapt. 6.2 Recursul incident formulat de reclamanții A. și B., în nume propriu și în calitate de reprezentanți legali ai minorei C. În dezvoltarea motivelor de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenții-reclamanți au susținut că decizia instanței de apel este nelegală, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, reglementate de art. 1385 C. civ., precum și a jurisprudenței obligatorii a Curții Europene de Justiție. Recurenții-reclamanți au arătat că, în mod nelegal, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primarul Municipiului Mediaș, întrucât, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit că unitățile administrativ teritoriale sunt considerate proprietarele câinilor fără stăpân, iar omisiunea luării măsurilor legale de către acestea, conform art. 7 din O.U.G. nr. 55/2002 constituie faptă ilicită (decizia nr. 1054/4.06.2020 a ÎCCJ). De asemenea, au menționat că, într-o decizie pronunțată în dosarul nr. x/2016, într-o speță similară, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că primarul, ca instituție, răspunde de activitatea serviciilor publice, iar, potrivit art. 21 din Legea nr. 215/2001, acesta stă în judecată, ca reprezentant legal al instituției, când nu își respectă obligațiile proprii, cum este cea a aplicării dispozițiilor O.U.G. nr. 55/2002, O.U.G. nr. 155/2001 și H.G. nr. 1059/2013. Or, fapta ilicită reclamată în prezenta cauză constă în neaplicarea prevederilor legale cu privire la animalele fără stăpân de pe străzile orașului Mediaș, acesta neavând încheiat un contract cu un serviciu de ecarisaj. Recurenții-reclamanți au învederat că decizia recurată nu respectă exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., nefiind cercetate motivele de apel invocate și nefăcându-se o evaluare completă a probatoriului, iar acest aspect echivalează cu o necercetare corespunzătoare a fondului raportului juridic litigios. De asemenea, instanța de apel nu a prezentat nici propriul raționament juridic, ci a procedat la redarea unor susțineri ale pârâților, pe care și le-a însușit fără a lua în considerare probatoriul administrat de reclamanți și respingând apelul acestora fără nicio motivare. Deși au indicat, ca motiv al reducerii daunelor morale acordate, practica instanțelor judecătorești, curtea nu a menționat un text jurisprudențial sau o speță similară, care să demonstreze că practica instanțelor naționale în materie este alta, respectiv acordarea unor daune mai mici, în situații asemănătoare. De asemenea, nu a arătat care sunt motivele pentru care apelul reclamanților nu era admisibil, chestiune care lovește de nelegalitate decizia pronunțată. Recurenții-reclamanți au susținut că, prin neluarea în considerare a argumentelor și a probatoriului administrat, li s-a produs o vătămare procesuală ce poate fi înlăturată doar prin casarea deciziei atacate și prin trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță de apel, pentru a se asigura părților accesul la dublul grad de jurisdicție, ca o garanție a legalității și temeiniciei hotărârii judecătorești ce va fi dată în cauză. Invocând aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de art. 1385 C. civ., au afirmat că decizia recurată a fost dată cu nerespectarea principiilor instituite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care sunt obligatorii pentru instanțele din România, prin asigurarea proporționalității rezonabile între prejudiciu, intensitatea și gravitatea atingerii valorilor sociale ocrotite. Au arătat că, în cauză este vorba despre prejudicii ce alterează sănătatea și imaginea fizică a persoanei și care aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane - dreptul la viață, la sănătate și la integritate fizică și psihică. În ceea ce o privește pe C., recurenții-reclamanți au specificat că este vorba despre un prejudiciu estetic (rezultat de natură nepatrimonială concretizat în alterarea aspectului fizic al persoanei, susceptibilă de a cauza suferințe), dar și de un prejudiciu psihic, cauzat de spaimă, frică, sperietură, ca urmare a agresiunii animalului și de durerea, trauma și disconfortul creat prin internarea suferită, de intervenția de suturare a plăgii, de vaccinarea antirabică deosebit de dureroasă, dar și de o nouă intervenție chirurgicală recomandată de medici pentru atenuarea prejudiciului estetic suferit. Recurenții-reclamanți au susținut că aspectul fizic actual poate evolua în viitor, în funcție de circumstanțe necunoscute la acest moment, iar, pentru eliminarea cicatricei, cu toate consecințele sale fizice și psihice firești, procesul medical nu s-a încheiat, fiind recomandată o intervenție chirurgicală viitoare pentru atenuarea cicatricii de la nivelul piciorului, dar și examen psihologic de durată. În acest caz, au apreciat că elementul aleatoriu care afectează cuantumul prejudiciului nu trebuie să constituie o piedică în repararea acestuia întrucât se poate repara si prejudiciul viitor. De asemenea, au reclamat producerea unui prejudiciu personal, arătând că suferința determinată de atacul câinelui a condus la pierderea sarcinii de către recurenta-reclamantă. Au invocat dispozițiile art. 253 alin. (4) teza 1 C. civ., conform cărora, în calitate de persoane prejudiciate, pot cere despăgubiri sau o reparație patrimonială pentru prejudiciul cauzat, dacă vătămarea este imputabilă autorului faptei prejudiciabile. Au precizat că daunele morale solicitate reprezintă echivalentul suferinței psihice la care au fost supuși, începând cu 6 iunie 2019, până în prezent. Chiar în ipoteza, nereală, în care starea de sănătate a minorei ar fi pe deplin normală (aspect care nu prezintă interes raportat la obiectul litigiului), recurenții-reclamanți au arătat că sunt îndreptățiți să beneficieze de daune morale pentru suferința încercată de la momentul incidentului, acestea trebuind a fi acordate în integralitatea lor. Prejudiciul, stabilit la suma de 5000 de euro pentru părinții minorei, nu a fost acordat doar pentru pierderea sarcinii sau, în mod exclusiv, pentru acest lucru, astfel cum s-a menționat în decizia recurată. 7. Apărările formulate în cauză La 16 februarie 2023, reclamanții A. și B., în nume propriu și în calitate de reprezentanți legali al minorei C., au depus întâmpinare la recursul pârâtului Municipiul Mediaș, prin primar, prin care au invocat excepția tardivității recursului formulat de această parte. În subsidiar, au solicitat respingerea recursului, ca nefondat. La 13 martie 2023, recurentul Municipiul Mediaș, prin primar, a depus răspuns la întâmpinarea recurenților-reclamanți, iar prin cererea formulată la 30 martie 2023, a arătat că renunță la judecata recursului. Cererea de renunțare a fost comunicată recurenților-reclamanți. Prin cererea depusă la 25 septembrie 2023, recurenții-reclamanți au solicitat să se ia act de cererea recurentului-pârât cu privire la renunțarea la judecata recursului, să se desființeze decizia recurată, iar pârâtul să fie obligat la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.500 RON, depunând la dosar dovada efectuării acestora. Totodată, au solicitat ca instanța să aprecieze asupra admisibilității recursului incident declarat în cauză. Prin rezoluția din 10 aprilie 2023, s-a stabilit termen pentru soluționarea recursului, în ședința publică din 28 septembrie 2023, cu citarea părților. La termenul menționat, Înalta Curte a respins excepția tardivității recursului, invocată prin întâmpinare de recurenții-reclamanți și a rămas în pronunțare, cu prioritate, asupra cererii de renunțare la judecata recursului, formulate de recurentul Municipiul Mediaș, prin primar, urmând a examina și efectele pe care aceasta le produce asupra recursului incident declarat de recurenții-reclamanți A. și B., în nume propriu și în calitate de reprezentanți legali ai minorei C., din perspectiva dispozițiilor art. 472 și art. 494 C. proc. civ. 8. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție 8.1. Examinând solicitarea recurentului-pârât Municipiul Mediaș, prin primar, de renunțare la judecata recursului declarat împotriva deciziei nr. 1802 din 5 octombrie 2022 a Curții de Apel Alba Iulia, secția I civilă, Înalta Curte constată următoarele: Conform art. 463 alin. (1) C. proc. civ., "Achiesarea la hotărâre reprezintă renunțarea unei părți la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluții din respectiva hotărâre". În esență, renunțarea la judecată reprezintă actul procesual de dispoziție al reclamantului, în calitatea sa de inițiator al demersului judiciar, de a renunța la soluționarea unei cauze, fără a avea obligația de a-și justifica manifestarea de voință și fără a fi constrâns, din punct de vedere temporal, în privința acesteia. Renunțarea poate viza și judecarea unei căi de atac, prin achiesarea părții ce a exercitat calea de atac la hotărârea atacată. În speță, la 30 martie 2023, recurentul-pârât Municipiul Mediaș, prin primar, a formulat, în contradictoriu cu recurenții-reclamanți A. și B., în nume propriu și în calitate de reprezentanți legali ai minorei C., cerere de renunțare la judecata recursului declarat împotriva deciziei nr. 1802 din 5 octombrie 2022 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă, cererea fiind întemeiată pe dispozițiile art. 406 coroborate cu cele ale art. 409, art. 463 alin. (1) și art. 491 C. proc. civ. Prin cererea transmisă la 25 septembrie 2023, recurenții-reclamanți au solicitat admiterea cererii de renunțare la judecata recursului formulate de către recurentul-pârât Municipiul Mediaș, prin primar, solicitând obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecate efectuate în faza de recurs. Față de această împrejurare, văzând poziția procesuală exprimată de recurentul pârât, Înalta Curte urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 463 C. proc. civ., sens în care va lua act de renunțarea la judecata recursului declarat de Municipiul Mediaș, prin primar împotriva deciziei nr. 1802 din 5 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă. 8.2 Examinând recursul incident al reclamanților A. și B., în nume propriu și în calitate de reprezentanți legali ai minorei C., în raport de aspectele menționate în cererea depusă la 25 septembrie 2023, Înalta Curte constată următoarele: Conform art. 491 alin. (1) C. proc. civ., "Recursul incident și recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 și 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispozițiile art. 488 rămân aplicabile." Art. 472 alin. (1) din același act normativ prevede că, "Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe"; (alin. (2) "Dacă apelantul principal își retrage apelul sau dacă acesta este respins ca tardiv, ca inadmisibil ori pentru alte motive care nu implică cercetarea fondului, apelul incident prevăzut la alin. (1) rămâne fără efect." Înalta Curte, dând eficiență acestor prevederi legale, precum și manifestării de voință a recurenților-reclamanți, care au solicitat ca, în raport de cererea de renunțare la judecata recursului, formulată de pârât, să se aprecieze asupra admisibilității recursului declarat împotriva deciziei nr. 1802 din 5 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, în aplicarea dispozițiilor art. 491 alin. (1) coroborate cu cele art. 472 alin. (2) C. proc. civ., va dispune respingerea acestuia, ca rămas fără efect. Deși la dosar a fost depusă dovada efectuării cheltuielilor de judecată de către recurenții reclamanți, dispozițiile art. 453 alin. (1) C. proc. civ. nu pot fi reținute în cauză întrucât textul de lege menționat nu distinge în raport de natura căilor de atac iar ambele părți au declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în apel, care a fost respins. Prin urmare, prin raportare la soluția pronunțată în propria cale de atac promovată, nu poate fi reținută o culpă procesuală având ca finalitate acoperirea prejudiciului cauzat părții câștigătoare. Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte va lua act de renunțarea recurentului-pârât Municipiul Mediaș, prin primar, la judecata recursului declarat împotriva deciziei nr. 1802 din 5 octombrie 2022 pronunțate de Curtea de Apel Alba Iulia, secția I civilă, va respinge, ca rămas fără efect, recursul incident declarat de reclamanții A. și B., în nume propriu și în calitate de reprezentanți legali ai minorei C., împotriva aceleiași decizii, și va respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de recurenții-reclamanți A. și B., în nume propriu și în calitate de reprezentanți legali ai minorei C..