ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1944/2021

Ședința publică din data de 5 octombrie 2021

Asupra cauzei de față constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința nr. 496 din 26.05.2018, Tribunalul Galați, secția I civilă a admis acțiunea și a obligat pe pârâți, în solidar, să plătească minorei C. suma de 10.000 euro, cu titlu de daune morale, și reclamanților A., B. suma de 1.000 euro, cu titlu de daune morale, respectiv, suma de 260 RON, cu titlu de daune materiale.

Prin decizia nr. 75/A din 22.05.2019, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a admis apelul declarat de pârâții Unitatea Administrativ Teritorială (UAT) Târgu Bujor, prin primar, și Primarul Orașului Târgu Bujor și a schimbat, în parte, sentința tribunalului, în sensul că a acordat 3.000 euro daune morale minorei C., menținând celelalte dispoziții ale sentinței apelate. Totodată, a respins, ca nefondat, apelul reclamanților.

Prin decizia nr. 1085 din 10 iunie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a admis recursurile declarate de reclamanții B., A., ambii în nume propriu, C., prin reprezentanți legali B. și A. și de pârâtele UAT Oraș Târgu Bujor și Instituția Primarul Orașului Târgu Bujor împotriva deciziei nr. 75/A din 22 mai 2019 a Curții de Apel Galați, secția I civilă, a casat decizia recurată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Prin decizia nr. 100/A din 26 octombrie 2020, Curtea de Apel Galați, secția I civilă, în rejudecare, a admis apelul declarat de pârâtele UAT Oraș Târgu Bujor și Instituția Primarul Orașului Târgu Bujor împotriva sentinței nr. 496 din 16.05.2018, pronunțată de Tribunalul Galați, a schimbat, în parte, sentința apelată, în sensul că a redus cuantumul daunelor morale acordate minorei C., de la 10.000 euro la 3.000 euro. Celelalte dispoziții ale sentinței apelate au fost menținute. Prin aceeași decizie, a fost respins, ca nefondat, apelul reclamanților.

Împotriva deciziei nr. 100 A din data de 26 octombrie 2020 a Curții de Apel Galați, secția I civilă, au declarat recurs reclamanții B., A. și C., prin reprezentanți legali B. și A., și de pârâții U.A.T. Oraș Târgu Bujor, prin Primar și Instituția Primarului orașului Târgu Bujor.

Recursul recurenților - reclamanți

Recurenții-reclamanți au invocat incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că hotărârea recurată este dată cu aplicarea greșită a legii, respectiv aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1385 C. civ. care instituie principiul reparării integrale a prejudiciului, precum și cu nerespectarea principiilor instituite de CEDO, obligatorii pentru instanțele din România, prin asigurarea proporționalității rezonabile între prejudiciul adus, intensitatea și gravitatea atingerii valorilor sociale ocrotite.

Totodată, au arătat recurenții-reclamanți, instanța de apel a ignorat în totalitate recomandările Înaltei Curți de Casație și Justiție, nu a argumentat respingerea apelului reclamanților, iar motivele care au formulat convingerea instanței au fost preluate din apelul pârâților.

Instanța de apel, deși a expus teoretic criteriile generale de evaluare a prejudiciului moral conform jurisprudenței naționale, a argumentat acordarea daunelor morale doar din perspectiva prejudiciului estetic apreciat ca fiind unul moderat, ignorând prejudiciul cauzat de durerea fizică și psihică, de recomandarea efectuării unor ședințe de psihoterapie pe termen nedeterminat, conform actelor medicale depuse la dosarul cauzei.

De asemenea, instanța de apel, deși a apreciat că părinții reclamantei au suferit un prejudiciu, nu a analizat apelul acestora cu privire la solicitarea de mărire a cuantumului prejudiciului acordat de instanța de fond. Astfel, prin apelul formulat, părinții au arătat și au dovedit cu martori că sunt îngrijorați de posibilitatea ca minora să nu își mai recupereze niciodată sănătatea, că tratamentul pe termen lung de consiliere psihologică ar putea să amelioreze, dar să nu vindece total suferințele minorei.

În concluzie, arată recurenții - reclamanți, întrucât instanța de apel nu a stabilit pe deplin toate împrejurările de fapt și nu le-a luat în considerare la stabilirea prejudiciului moral, limitându-se în esență numai la prejudiciul estetic, se impune casarea parțială a deciziei recurate și, în rejudecare, admiterea apelului așa cum a fost formulat.

Recursul recurentelor - pârâte

Prin cererea de recurs, recurentele-pârâte au invocat incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., susținând, în esență, următoarele critici:

Recurentele - pârâte apreciază decizia recurată ca fiind nelegală, prin prisma faptului că este lipsită de motivare Astfel, analizând decizia recurată, cu referire la cererea de apel și cererea de recurs a pârâtelor, cât și prin prisma deciziei nr. 1085/10.06.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, se poate lesne constata că instanța de apel nu a răspuns criticilor formulate de către apelantele - pârâte referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primarul Orașului Târgu Bujor, nerăspunzând motivat nici cu privire la celelalte critici - probatoriul solicitat în apel (efectuarea unei expertize psihiatrice).

Lecturând hotărârea instanței de apel, mai arată recurentele-pârâte, se poate lesne observa că, fără nicio motivare, se reține că criticile aduse pe modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive au fost respinse, în condițiile în care instanța a înțeles să se limiteze doar la faptul că paza juridică aparține U.A.T. Oraș Târgu Bujor (în contradicție cu materialul probator administrat în cauză, dar și cu prevederile O.U.G. nr. 55/2002 - potrivit cărora consiliile locale sunt considerate proprietari ai câinilor fără stăpân), neexistând nicio mențiune în acest sens și cu referire și la cel de-al doilea pârât (Primarul Orașului Târgu Bujor), respectiv de ce acesta are calitate procesuală pasivă și care sunt argumentele care stau la baza vinovăției acestuia generatoare de prejudiciu.

Instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material referitoare la răspunderea juridică pentru prejudiciile cauzate de animale de vreme ce paza juridică a câinelui care a agresat minora nu a aparținut, la momentul săvârșirii faptei, pârâtelor, ci persoanelor sau entităților care dețineau paza acestuia.

Recurentele - pârâte arată că instanța de control judiciar ar fi trebuit să reaprecieze probatoriului administrat în cauză și să se pronunțe, în acest sens, pentru efectuarea sau nu a unei expertize psihologice pentru evaluarea minorei.

Prin urmare, în lipsa indicării, într-o manieră clară, a materialului probator (indicarea declarațiilor martorilor audiați - în condițiile în care instanța de fond a dispus înlăturarea declarațiilor martorilor propuși de către pârâte, indicarea răspunsurilor de la interogatoriile luate, indicarea înscrisurilor), care a stat la baza creării convingerii instanței că sunt îndeplinite condițiile antrenării răspunderii civile delictuale, în lipsa unei argumentări cu privire la crearea unui prejudiciu de către cele două pârâte (și nu doar de către o pârâtă) și, respectiv, dimensionarea acestuia, este evident ca hotărârea judecătorească criticată nu răspunde cerințelor necesare și suficiente pentru legalitate.

Învestită cu soluționarea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursurilor.

Completul de filtru nr. 2, prin rezoluția din data de 17 mai 2021, constatând că raportul întrunește condițiile prevăzute de art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia către părți, pentru formularea unor puncte de vedere, conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Raportul privind admisibilitatea în principiu a recursului a fost comunicat părților la 21 mai 2021, astfel cum rezultă din procesele-verbale de înmânare aflate la dosar, iar acestea nu au depus puncte de vedere.

Prin rezoluția din data de 08 iulie 2021, în temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost fixat termen de judecată la data de 05 octombrie 2021, pentru analiza admisibilității în principiu a recursurilor.

II. Considerentele Înaltei Curți

În condițiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. și art. 499 teza finală C. proc. civ., analizând cu prioritate excepția nulității recursurilor prin raportare la dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Înalta Curte reține că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare care, în concordanță cu principiul legalității căilor de atac reglementat de art. 457 din C. proc. civ., poate fi exercitat în termenele și condițiile prevăzute de lege.

În privința recursului, una dintre condițiile esențiale stabilite de lege este aceea că poate fi exercitat pentru motivele strict și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Aceasta înseamnă că titularul recursului este ținut să își conformeze conduita procesuală acestor exigențe legale pentru a crea premisele necesare pentru exercitarea controlului de legalitate de către instanța de recurs.

Art. 488 alin. (1) C. proc. civ. permite părților unui proces exercitarea recursului exclusiv pentru motive de nelegalitate, instanța de recurs neavând competența legală de a proceda la reaprecierea probelor pe baza cărora aceasta a fost reținută ori de a cenzura situația de fapt căreia i-au fost aplicate normele de drept incidente.

Obligația recurentului de a motiva recursul presupune nu numai evocarea simplei sale nemulțumiri în raport cu soluția atacată, ci implică obligația de a arăta cazul sau cazurile de casare pe care se întemeiază, dintre cele reglementate limitativ de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., precum și dezvoltarea lor în concret, respectiv raportarea motivului de casare invocat la procedura derulată în fața instanței anterioare și/sau hotărârea recurată, criticându-se măsurile procedurale dispuse de instanță sau raționamentul logico-juridic expus în cuprinsul hotărârii atacate.

Neindicarea unei teze de recurs ori indicarea greșită a unor motive de casare, dar susceptibile de încadrare de către instanță în oricare dintre ipotezele de nelegalitate de la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., pe temeiul interpretării per a contrario a dispozițiilor art. 489 alin. (2) din cod, nu vor fi sancționate cu nulitatea recursului, însă, invocarea unor critici care nu se încadrează în mod real în motivul sau motivele de casare invocate și nici într-un alt motiv de recurs prevăzut de lege, va atrage aplicarea sancțiunii nulității căii de atac, în conformitate cu art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Recursul declarat de reclamanții B., A. și C., prin reprezentanți legali B. și A.

Cu privire la recursul reclamanților, Înalta Curte reține că aceștia, deși au procedat la încadrarea criticilor formulate în motivul de casare prevăzut de 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu au formulat critici care să poate fi circumscrise în motivele de casare expres și limitativ reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Astfel, sub aspectul încadrării criticilor formulate de recurenții-reclamanți în motivul de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., care prevede că se poate cere casarea unei hotărâri când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material", analizând cererea de recurs, se constată că aceasta nu cuprinde critici care să se încadreze în motivul de casare menționat.

În esență, recurenții-reclamanți arată faptul că instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1385 C. civ. care instituie principiul reparării integrale a prejudiciului, precum și cu nerespectarea principiilor instituite de CEDO, obligatorii pentru instanțele din România, prin asigurarea proporționalității rezonabile între prejudiciul adus, intensitatea și gravitatea atingerii valorilor sociale ocrotite.

Astfel, arată recurenții-reclamanți, întrucât instanța de apel nu a stabilit pe deplin toate împrejurările de fapt și nu le-a luat în considerare la stabilirea prejudiciului moral, limitându-se în esență numai la prejudiciul estetic, se impune casarea parțială a deciziei recurate și, în rejudecare, admiterea apelului așa cum a fost formulat.

Analizând cuprinsul cererii de recurs, se reține că recurenții-reclamanți nu au formulat nicio critică de nelegalitate care să vizeze decizia atacată, nu au arătat care sunt considerentele pentru care soluția instanței de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, susținerile acestora din cererea de recurs vizând, în mare parte, situația de fapt, administrarea probatoriului și nemulțumirile legate de modul de soluționare a cauzei.

Astfel, aceștia arată că instanța de apel, deși a expus teoretic criteriile generale de evaluare a prejudiciului moral conform jurisprudenței naționale, a argumentat acordarea daunelor morale doar din perspectiva prejudiciului estetic apreciat ca fiind unul moderat, ignorând prejudiciul cauzat de durerea fizică și psihică, de recomandarea efectuării unor ședințe de psihoterapie pe termen nedeterminat, conform actelor medicale depuse la dosarul cauzei. De asemenea, instanța de apel, deși a apreciat că părinții reclamantei au suferit un prejudiciu, nu a analizat apelul acestora cu privire la solicitarea de mărire a cuantumului prejudiciului acordat de instanța de fond. Astfel, prin apelul formulat, părinții au arătat și au dovedit cu martori că sunt îngrijorați de posibilitatea ca minora să nu își mai recupereze niciodată sănătatea, că tratamentul pe termen lung de consiliere psihologică ar putea să amelioreze, dar să nu vindece total suferințele minorei.

Deși recurenții-reclamanți menționează că fac referire la aspecte de nelegalitate, criticile formulate nu sunt dezvoltate în raport de cele reținute de instanța de apel în considerentele deciziei ce face obiectul recursului și nu reprezintă veritabile motive de nelegalitate care să vizeze decizia atacată.

Reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt, a probelor administrate și a nemulțumirilor părților cu privire la soluția adoptată de instanța ce a pronunțat hotărârea atacată nu se constituie într-o critică de nelegalitate a deciziei, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ. arătând faptul că recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Astfel, deși recurenții-reclamanți invocă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 1385 C. civ., care instituie principiul reparării integrale a prejudiciului, precum și nerespectarea principiilor instituite de CEDO, nu au arătat de ce este greșită soluția curții de apel și care este eroarea săvârșită în cadrul raționamentului acestei instanțe, expus în cuprinsul hotărârii recurate și care a determinat pronunțarea soluției de respingere a apelului reclamanților și de admitere a apelului pârâților.

Dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici care, circumscrise fiind motivelor de recurs îngăduite de lege, sunt de natură a evidenția nelegalitatea hotărârii.

În acest sens, Înalta Curte menționează că simpla indicare a unor texte de lege nu este suficientă pentru declanșarea mecanismului de exercitare a recursului, ci este necesar a fi indicate motivele pentru care titularul cererii de recurs apreciază că dezlegarea dată de instanța care a pronunțat hotărârea atacată nu este conformă cu prevederile legale invocate.

Instanța învestită cu judecarea recursului poate exercita un control judiciar eficient numai în măsura în care astfel de motive de nelegalitate sunt indicate și dezvoltate într-o formă explicită și se referă la una din situațiile cuprinse în art. 488 C. proc. civ.

Pe lângă cerința încadrării criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., se reține că aceste critici trebuie să vizeze argumentele instanței de apel în soluționarea cauzei, în caz contrar neputând fi exercitat controlul judiciar de către instanța de recurs.

Or, obiectul recursului constituindu-l decizia pronunțată în apel, eventualele critici susceptibile de încadrare în dispozițiile art. 488 C. proc. civ. ar fi trebuit să dezvolte argumente prin care să se tindă a se demonstra, în concret, pentru care motive este nelegal raționamentul instanței de apel în soluționarea acelei căi de atac, astfel încât criticile din recurs urmau a se circumscrie acestei dezlegări.

În concluzie, cum aspectele invocate de recurenții-reclamanți nu se încadrează în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocate în cererea de recurs, nu se grefează pe conținutul hotărârii atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute, în raport de prevederile art. 489 alin. (3) din C. proc. civ., motive de ordine publică, Înalta Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului.

Recursul declarat de pârâtele U.A.T. Oraș Târgu Bujor, prin Primar și Instituția Primarului orașului Târgu Bujor

În cuprinsul cererii de recurs formulate de pârâte au fost invocate motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentele-pârâte au susținut că decizia instanței de apel este lipsită de motivare Astfel, analizând decizia recurată, cu referire la cererea de apel și cererea de recurs a pârâtelor, cât și prin prisma deciziei nr. 1085/10.06.2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, acestea susțin că se poate lesne constata că instanța de apel nu a răspuns criticilor formulate de către apelantele - pârâte referitoare la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Primarul Orașului Târgu Bujor, nerăspunzând motivat nici cu privire la celelalte critici referitoare la probatoriul solicitat în apel (efectuarea unei expertize psihiatrice).

În susținerea acestui motiv de recurs au fost relevate aspecte care țin de situația de fapt, de probe, fără a se face o referire concretă, în sensul de a se preciza motivele pentru care recurentele-pârâte apreciază că hotărârea instanței de apel este nemotivată.

Casarea unei hotărâri se poate cere pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ. când "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Motivarea hotărârii înseamnă că aceasta trebuie să cuprindă în considerentele sale motivele de fapt și de drept care au condus la soluția pronunțată, care au legătură directă cu aceasta și care susțin soluția pronunțată. Din perspectiva acestui motiv de nelegalitate, se observă că instanța de apel a verificat legalitatea și temeinicia hotărârii primei instanțe în limitele motivelor de apel formulate de apelanții-reclamanți și de apelantele-pârâte, precum și a îndrumărilor date prin decizia de casare nr. 1085 din 10 iunie 2020, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, răspunzând tuturor criticilor și argumentând pe larg soluția pronunțată.

Astfel, în cuprinsul hotărârii recurate, instanța de apel a menționat că se va pronunța cu prioritate asupra motivului de apel vizând excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților și, după o amplă argumentare și o indicare a textelor de lege aplicabile, față de considerentele expuse pe larg în motivarea soluției, a respins criticile aduse pe modul de soluționare a excepției lipsei calității procesuale pasive, invocate de apelanții-pârâți.

Pe fondul cauzei, în ceea ce privește analiza îndeplinirii condițiilor necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie, instanța de apel a făcut, de asemenea, a amplă analiză a acestora, cu indicarea prevederilor legale incidente în cauză și a jurisprudenței CEDO în materie.

Prin urmare, se constată că în cauză nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurente în cuprinsul cererii de recurs.

În ceea ce privește motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sub aspectul încadrării criticilor formulate de recurentele-pârâte în acest motiv de nelegalitate, analizând cererea de recurs, se constată că aceasta nu cuprinde critici care să se încadreze în motivul de casare menționat.

Astfel, arată recurentele-pârâte, instanța de apel a aplicat greșit normele de drept material referitoare la răspunderea juridică pentru prejudiciile cauzate de animale de vreme ce paza juridică a câinelui care a agresat minora nu a aparținut, la momentul săvârșirii faptei, pârâtelor, ci persoanelor sau entităților care dețineau paza acestuia. Totodată, recurentele-pârâte arată că instanța de control judiciar ar fi trebuit să reaprecieze probatoriului administrat în cauză și să se pronunțe, în acest sens, pentru efectuarea sau nu a unei expertize psihologice pentru evaluarea minorei.

Înalta Curte reține că interpretarea probelor administrate de instanțele de fond este o operațiune care se circumscrie aspectelor de netemeinicie a hotărârii atacate neputându-se cenzura în recurs modalitatea în care instanța de apel a apreciat probele relevante pentru soluționarea cauzei.

Înalta Curte constată, în acest context, că recurentele-pârâte nu relevă, astfel cum impune art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., dispozițiile legale greșit interpretate și aplicate de instanța de apel în soluționarea aspectului invocat.

Prin urmare, se constată că recurentele-pârâte au invocat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în mod formal, fără a formula nicio critică de nelegalitate care să vizeze decizia atacată și fără a arăta care sunt considerentele pentru care soluția instanței de apel a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau, după caz, mențiunea că acestea vor fi depuse printr-un memoriu separat, iar alin. (3) al aceluiași articol sancționează cu nulitatea lipsa din cererea de recurs a motivelor de nelegalitate.

Totodată, conform dispozițiilor art. 489 alin. (1) C. proc. civ., recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului în care se invocă motive de casare de ordine publică, care pot fi ridicate din oficiu de către instanță, chiar după împlinirea termenului de motivare a recursului.

Aceeași sancțiune intervine și în cazul în care criticile formulate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel cum rezultă din alin. (2) al art. 489 din același act normativ.

A motiva recursul înseamnă, pe de o parte, arătarea cazului de nelegalitate prin indicarea unuia dintre motivele prevăzute limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., iar pe de altă parte, dezvoltarea acestuia, în sensul formulării unor critici concrete cu privire la judecata realizată de instanța care a pronunțat hotărârea recurată, din perspectiva motivului de nelegalitate invocat.

În speță, verificând cererea de recurs, se constată că deși criticile au fost subsumate pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., acestea reprezintă, de fapt, o nemulțumire a părții în legătură cu modul de soluționare a cauzei și de apreciere a materialului probator.

Or, prin motivele de recurs recurentele-pârâte trebuiau să indice, punctual, de ce este sunt greșite considerentele instanței de apel care sprijină soluția adoptată, să arate de ce este nelegală dezlegarea dată de instanță în faza procesuală a apelului, să formuleze critici de nelegalitate care să vizeze hotărârea pronunțată în apel.

Prin urmare, modalitatea de redactare a memoriului de recurs de către recurentele-pârâte nu se circumscrie exigențelor art. 488 C. proc. civ., care presupun ca, în calea de atac a recursului, să fie deduse judecății critici de nelegalitate împotriva dezlegărilor instanței de apel.

Ca atare, nu se poate proceda la o încadrare a susținerilor formulate de către pârâte prin cererea de recurs în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., aspect de natură a determina incidența sancțiunii nulității recursului, reglementată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Așa fiind, cum criticile formulate de recurentele-pârâte nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. și cum, în speță, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 493 alin. (5) raportat la art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) din același cod, precum și a prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nule recursurile declarate de reclamanții B., A. și C., prin reprezentanți legali B. și A., și de pârâții U.A.T. Oraș Târgu Bujor, prin Primar și Instituția Primarului orașului Târgu Bujor împotriva deciziei civile nr. 100 A din data de 26 octombrie 2020 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 5 octombrie 2021.