ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2686/2021

Ședința publică din data de 8 decembrie 2021

asupra cauzei de față, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila la data de 17.01.2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu Spitalul Județean de Urgență Brăila, obligarea pârâtului la plata sumei de 1.000.000 euro, în echivalent în RON la data plății, cu titlu de daune morale, urmare a suferinței de natură fizică și psihică ce i-a fost cauzată de infectarea produsă în unitatea spitalicească cu microbii clostridium difficile și stafilococ auriu.

În drept, acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 655 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, art. 1349 și art. 1357 C. civ.

Pârâtul Spitalul Județean de Urgență Brăila a formulat cerere de chemare în garanție a B..

Prin sentința nr. 829/25.11.2019, Tribunalul Brăila, secția I civilă a respins, ca nefondată, acțiunea; a respins, ca rămasă fără obiect, cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Spitalul Județean de Urgență Brăila în contradictoriu cu S.C. B..

Prin decizia nr. 89/A/02.10.2020, Curtea de Apel Galați, secția I civilă a admis apelul reclamantului împotriva sentinței, pe care a schimbat-o, în parte, numai în ceea ce privește soluția dată pe cererea principală și, în consecință, a admis, în parte, acțiunea; a obligat pârâtul Spitalul de Urgență Brăila la plata, către reclamantul A., a sumei de 10.000 RON cu titlu de daune morale; a menținut celelalte dispoziții ale sentinței; a obligat intimatul-pârât la plata, către apelant, a 5000 RON reprezentând cheltuieli de judecată în apel și 1000 RON cheltuieli de judecată de la fond.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., solicitând casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

A susținut recurentul că au fost încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., care stabilesc obligația instanței de a preciza motivele de fapt și de drept care i-au format convingerea, precum și pe cele pentru care s-au înlăturat cererile părților și dezvoltarea corespunzătoare a raționamentului judiciar care a determinat pronunțarea soluției, în cauză aceste cerințe nefiind îndeplinite.

Recurentul a arătat că, deși s-a reținut ca fiind dovedită existența faptei ilicite cauzatoare de prejudicii, prejudiciul moral încercat, dar și legătura de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu, aspecte care au condus la admiterea acțiunii, instanța a acordat daune morale aferente numai perioadei sfârșitul lunii decembrie - 18 februarie 2015, enumerând generic criteriile ce trebuie avute în vedere la dimensionarea prejudiciului, fără a face însă, o analiză proprie și concretă a acestora.

A susținut că instanța de apel nu a analizat evoluția stării sale de sănătate și simptomele prezentate care erau determinante pentru stabilirea momentului infectării cu cei doi germeni.

A precizat că în mod normal, după o operație de colecist, un pacient se poate vindeca în câteva luni, dar în cazul său, urmare a infectării cu cele două bacterii, starea i-a fost sever afectată, în sensul că la internarea la Spitalul Militar Central București diagnosticul a fost "șoc toxico-septic, șoc hipotensiv", afecțiuni care i-au pus viața în pericol.

A menționat că din practica medicală atașată dosarului rezultă că în condițiile în care un pacient este sub tratament intens cu antibiotic cei doi germeni nu se pot determina, însă în cazul său, în care în perioada 3 decembrie 2014 - 27 ianuarie 2015 nu i s-a mai administrat niciun antibiotic, deși starea sa de sănătate se înrăutățea vizibil, se putea determina contaminarea, dar nu s-au efectuat investigațiile bacteriologice necesare.

În continuare, recurentul a prezentat debutul bolii, care a dus la efectuarea intervenției chirurgicale, evoluția stării sale de sănătate și demersurile pe care le-a întreprins, arătând că urmare a infestării cu cei doi germeni în organismul său s-au produs o serie de afecțiuni, care au necesitat un tratament medicamentos extrem de scump, pe o perioadă îndelungată, precum și investigații medicale pe care trebuie să le facă pe tot parcursul vieții, schimbându-i-se astfel total stilul de viață, fiindu-i afectată capacitatea de muncă (a fost nevoit să închidă societatea comercială de care se ocupa).

În acest context, întregul comportament al reclamantului a necesitat schimbări, nemaiavând voie să facă efort de niciun fel, iar din cauza evoluției negative a stării de sănătate a fost pensionat medical, cu o pensie socială de 800 RON.

Instanța de apel a menționat că suma de 10.000 RON daune morale este cea considerată rezonabilă "din analiza actelor depuse și chiar a susținerilor apelantului", lipsind însă, raționamentul judiciar care a determinat pronunțarea acestei soluții pe aspectul cuantificării prejudiciului.

Înalta Curte, înregistrând dosarul ca recurs, a procedat, la data de 12.05.2021, la întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului. Completul de filtru C3, constatând că raportul întrunește condițiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus, prin rezoluția de la aceeași dată, comunicarea raportului părților, pentru ca acestea să depună puncte de vedere conform dispozițiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin punctul de vedere la raport formulat în termen legal, intimatul-pârât a arătat că această instituție nu a avut niciun aport la infectarea recurentului-reclamant, iar obligația de despăgubire revine societății de asigurare chemate în garanție.

La data de 19.02.2021, în termen legal, intimatul-pârât Spitalul Județean de Urgență Brăila a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea criticilor formulate de reclamant. Intimatul-pârât s-a referit la aspecte privind fondul litigiului, arătând că, în baza tuturor aspectelor privind starea de sănătate a recurentului, fapta și legătura de cauzalitate sunt inexistente, astfel încât se impune pronunțarea unei hotărâri prin care să se mențină soluția tribunalului, din perspectiva strictă "a realității obiective".

La data de 11.03.2021, în termen legal, recurentul a formulat răspuns la întâmpinare, învederând că prin actul depus nu se face nicio referire la motivele de recurs, intimatul-pârât reiterând aspectele menționate în fața instanțelor de fond.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând criticile formulate în cauză, Înalta Curte, în majoritate, constată caracterul fondat al acestora potrivit următoarelor considerente:

Este întemeiată susținerea recurentului conform căreia deciziei instanței de apel îi lipsește, sub aspectul cuantumului daunelor morale, motivația care să justifice adoptarea soluției, printr-o analiză punctuală, raportată la datele concrete ale speței. De asemenea, atunci când referirea se face la elemente rezultate din probele administrate, argumentele instanței sunt prezentate de o manieră contradictorie, inaptă să sprijine, prin rigoare și acuratețe juridică, soluția în ce privește întinderea despăgubirilor morale.

Astfel, deși stabilește în mod corect legătura de cauzalitate între ilicitul identificat în infecția nasocomială care a determinat îmbolnăvirea reclamantului (infestarea, din cauza condițiilor din Spitalul județean Brăila, cu stafilococ auriu MRSA și cu clostridium difficile toxina A și B) și prejudiciul de ordin afectiv produs acestuia, în același timp, instanța de apel limitează în timp efectele prejudiciului moral la intervalul de timp cuprins între "perioada sfârșitul lunii decembrie 2014 (data primei externări din Spitalul Brăila) - 18 februarie 2015 (data externării din Spitalul Militar, spital în care s-a descoperit infectarea cu cei doi germeni și a fost administrat tratament adecvat).

Aceasta, în condițiile în care, făcând în continuare referire la obligația ce incumbă intimatului-pârât, de a asigura reparația prejudiciului moral, Curtea de apel reține ca fiind indubitabil faptul că "bunul mers al vieții reclamantului a fost afectat", ceea ce presupune plata unei sume de bani care măcar să atenueze, dacă nu poate înlătura integral, suferințele psihice încercate de persoana infestată.

Așadar, pe de o parte, instanța consideră că suferințele fizice și psihice pentru care se datorează despăgubiri morale s-ar limita la un interval de două luni (cuprins între două externări din spital) și pe de altă parte, recunoaște că urmare a infectării intraspitalicești a fost afectată însăși viața reclamantului, consecințele nefiind așadar limitate la intervalul de timp menționat.

În continuare, expunând argumentele dimensionării, într-un anumit cuantum, a despăgubirilor, instanța prezintă, cum corect susține recurentul, considerente de ordin general, aplicabile ca atare în orice speță din această materie, referitoare la importanța valorilor lezate și gradul de afectare, consecințele negative pe plan fizic și psihic, afectarea situației familiale, profesionale și sociale.

Atunci când face referire la situația particulară a reclamantului, instanța de apel enunță faptul că trebuie avute în vedere "toate aspectele arătate de acesta atât în primă instanță, cât și prin cererea de apel", vizând "internările la care s-a ajuns, numărul de zile de internare și ulterior, de îngrijiri medicale, traumele suferite și gravitatea acestora, intervențiile medicale de la Spitalul Militar, eforturile depuse pentru recuperare, suferința emoțională încercată din cauza îmbolnăvirii (depresia), dar și durata necesară înlăturării acesteia, diminuarea capacității de muncă".

Făcând referire la toate aceste elemente, instanța doar le enumeră, fără să realizeze vreo evaluare în concret a lor, pe planul consecințelor produse și în același timp, contrazicând premisa de la care a pornit, a limitării efectelor negative resimțite de persoana prejudiciată la un interval de numai două luni.

Astfel, se reține că suferința emoțională încercată din cauza îmbolnăvirii (prin infectarea intraspitalicească) presupune o durată necesară înlăturării acesteia - care nu poate fi încadrată, așadar, în intervalul indicat inițial, cuprins între două externări din spital - precum și faptul că actele medicale depuse la dosar au relevat împrejurarea că "incidentul a dus la o diminuare a capacității de muncă" (evident, tot o consecință care își prelungește efectele în timp, neputând fi limitată la intervalul indicat inițial de instanță ca relevant în analiza despăgubirilor morale).

De asemenea, deși arată că în stabilirea prejudiciului moral, instanța ține seama de "actele de la dosar și de susținerile apelantului", aceasta nu face nicio referire la aspectele învederate de parte în legătură cu afectarea vieții sale după infectarea cu cei doi germeni, în sensul că "a fost nevoit să-și schimbe întregul comportament și stil de viață, fără posibilitatea de a mai depune efort, cu o stare de sănătate fragilă, transformat fiind dintr-o persoană activă într-un pensionar cu pensie de boală".

În consecință, se va constata, potrivit celor arătate anterior, că decizia din apel nu e susținută de argumente care să justifice soluția adoptată, pe aspectul cuantumului daunelor morale, cu respectarea exigențelor motivării, astfel cum rezultă ele din dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. (respectiv, indicarea "motivelor de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților").

Pe de o parte, considerentele sunt, în principal, unele cu caracter general, fără analiză punctuală în raport cu susținerile părții și ca atare, inapte să fundamenteze soluția.

Pe de altă parte, atunci când se face referire la datele speței, considerentele deciziei din apel sunt unele contradictorii, întrucât limitează consecințele negative produse la intervalul cuprins între decembrie 2014- februarie 2015 (ca premisă a analizei pretenției de despăgubire), pentru ca apoi, cu trimitere la elementele cauzei care trebuie avute în vedere să rețină că a fost vorba de "eforturi depuse pentru recuperare, de suferința emoțională și durata necesară înlăturării acesteia, de diminuarea capacității de muncă", criterii care, în mod evident, nu se situează în intervalul temporal menționat, ca fiind cel în interiorul căruia s-ar fi produs efectele negative supuse comensurării pe planul prejudiciului afectiv.

În realitate, prin modalitatea de abordare a acestei chestiuni, decizia din apel creează și se bazează pe confuzia dintre prejudiciul ale cărui efecte sunt limitate în timp - asemenea prejudiciului instantaneu, ale cărui consecințe dăunătoare se produc dintr-odată sau într-o perioadă foarte scurtă de timp - și prejudiciul succesiv, în cazul căruia consecințele dăunătoare se produc continuu sau într-o perioadă mai îndelungată de timp.

Fără să tranșeze, în raport cu susținerile părții și probele administrate, natura prejudiciului moral pretins - pentru a face o evaluare corespunzătoare - instanța reține, deopotrivă, că este vorba de unul limitat la un anumit interval (folosind ca elemente temporale două date de externare din spital) pentru ca apoi, într-o prezentare a elementelor care se constituiau în criterii de evaluare, să facă referire la aspecte care dimpotrivă, relevă o producere a consecințelor negative dincolo de limita temporală menționată.

De aceea, se va constata că este incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în temeiul căruia recursul va fi admis, casată decizia și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

În majoritate, admite recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 89/A din 2 octombrie 2020 a Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 8 decembrie 2021.

OPINIE SEPARATĂ, în sensul respingerii recursului, ca nefondat.

În dezacord cu opinia majoritară, consider că soluția legală ce se impunea în privința soluționării recursului declarat de reclamantul A. împotriva deciziei nr. 89A/2.10.2020 pronunțată de Curtea de apel Galați era cea a respingerii sale ca nefondat.

Unicul motiv pentru care acesta a criticat soluția instanței de apel a fost acela întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamantul susținând exclusiv teza nemotivării deciziei atacate, în argumentarea ideii unei subdimensionări a despăgubirii acordate pentru repararea prejudiciului moral suferit, prin indicarea faptului că decizia enumeră doar generic criteriile ce trebuie avute în vedere pentru acordarea daunelor morale, lipsindu-i o analiză proprie și o examinare în concret a aspectelor pentru care apelantul urmează să fie recompensat.

La această afirmație - ea însăși de ordin general și lipsită de orice particularizări - se rezumă critica reclamantului susținută pe motivul legal de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., observându-se că, în continuarea expunerii, respectiv atunci când critică lipsa unei analize asupra evoluției stării de sănătate și simptomelor prezentate de reclamant, se înțelege că ceea ce se contestă, în realitate, este situația de fapt a cauzei și stabilirea mai extinsă a legăturii de cauzalitate între faptă și prejudiciu, de vreme ce se afirmă că aceste elemente erau determinate pentru stabilirea momentului infectării cu cei doi germeni, iar contextul criticii era cel al recunoașterii în apel a consecințelor păgubitoare pentru perioada sfârșitul lunii decembrie-18 februarie 2015.

În aceeași idee - a contestării situației de fapt a cauzei avută în vedere de instanța de apel în angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului, dedusă din analiza probatoriilor administrate - se afirmă că era firească sancționarea unității spitalicești (și) pentru perioada 3.12.2014-27.01.2015, dată fiind lipsa investigațiilor bacteriologice (din colecția purulentă evacuată chirurgical).

Tot la o cu totul altă situație de fapt decât cea avută în vedere de instanța de apel se raportează reclamantul și pe parcursul celor cinci pagini ale memoriului său de recurs, atunci când atribuie infectării intraspitalicești produse cu stafilococul auriu MRSA și cu clostridium difficile toxina A și B, atât consecința îmbolnăvirii sale cu boala Crohn, dar și toată evoluția nefavorabilă a stării de sănătate cu debut încă de la data primei intervenții chirurgicale (26.11.2014) sau necesitatea celei de-a doua intervenții chirurgicale pentru înlăturarea fistulei intestinale, pentru a conchide că instanța de apel și-ar fi nesocotit obligația legală de a motiva hotărârea (dedusă din cuprinsul dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.), dată fiind lipsa unei referiri concrete la toate consecințele decurgând din această situație de fapt și stare afectată a sănătății sale.

Or, raportat la acest conținut al memoriului, el însuși succint și formal motivat, care excelează doar prin expunerea unei situații de fapt cu totul străine aceleia reținută de instanța de apel, în puterea ei de apreciere a probelor, primirea unui atare recurs nu s-ar putea realiza decât cu depășirea limitelor de învestire, de care instanța de recurs este ținută în judecata sa, observându-se că teza nemotivării deciziei este sprijinită în mod indirect și exclusiv pe o situație de fapt neavută în vedere la judecarea cauzei.

Deși ceea ce s-a acuzat a fost absența din considerentele deciziei atacate a unei analize proprii și a examinării în concret a aspectelor pentru care apelantul urmează să fie recompensat, consider că hotărârea conține atare analiză, redată în punctul în care se arată elementele avute în vedere de instanță la stabilirea întinderii despăgubirii (paragraful 3, fila x a hotărârii), analiză care, desigur, se integrează concluziei sale anterioare cu privire la fapta prejudiciabilă și legătura de cauzalitate care a putut fi stabilită între aceasta și urmările produse (instanța de apel stabilind că suferința încercată de reclamant anterior datei de 28.12.2014 nu a fost determinată de infecția nosocominală, ci de boala Crohn și de cele asociate acesteia, după cum nici afecțiunile pentru care reclamantul a fost tratat după externarea din Spitalul Militar București nu își au etiologia în infecția nosocomială). Aceste aspecte nu mai pot fi, însă, nici criticate și nici cenzurate în etapa recursului.

Deși a trecut testul condițiilor formale instituit prin procedura filtru, fiind admis în principiu, consider că recursul însuși este mai nemotivat decât hotărârea pe care o critică sub pretextul unei evaluări formale, neparticularizate, a aspectelor avute în vedere cu prilejul cuantificării despăgubirii.

Este relevant, din punctul meu de vedere, faptul că enunțând chiar și această unică critică, reclamantul nu o detaliază/argumentează pornind de la situația de fapt a cauzei stabilită de instanța devolutivă de apel, ci enunțarea criticii are ca suport, în realitate, circumstanțele de fapt deduse judecății prin cererea de chemare în judecată, circumstanțe care nu au fost însă decât în mod parțial confirmate prin probele administrate.

Întrucât recursul presupune un control în legalitate a hotărârilor instanțelor de apel, prima și cea dintâi consecință a acestei particularități este aceea că elementele de fapt definitiv stabilite în judecata acestora, nu mai pot fi supuse cenzurii în calea de atac a recursului nici în mod direct, dar nici pe calea ocolită a criticării unor pretinse vicii de legalitate care se sprijină pe circumstanțe de fapt exterioare celor validate prin cercetarea judecătorească înfăptuită în apel, așa cum propune, în realitate, prezentul memoriu de recurs.