ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3566/2020
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3566/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)
Ședința publică din data de 15 iulie 2020
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele cauzei
Obiectul acțiunii deduse judecății
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 6 octombrie 2016, reclamantul Spitalul Județean de Urgență Brăila, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, a solicitat anularea Raportului de control nr. x din 29.09.2015 întocmit de către pârât în urma verificărilor efectuate în perioada 3.08.2015 - 7.08.2015 la nivelul Spitalului Județean de Urgență Brăila.
Hotărârea primei instanțe
Prin sentința civilă nr. 124 din 30 mai 2017, Curtea de Apel Galați a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Spitalul Județean de Urgență Brăila, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, a anulat în parte Raportul de control nr. x/29.09.2015 al Ministerul Sănătății, numai cu privire la constatările de la pct. 5 subpct. 2 lit. c) și măsurile dispuse cu privire la aceste constatări și a respins excepțiile tardivității acțiunii și a inadmisibilității acțiunii, invocate de pârâtă prin întâmpinare.
Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinței menționate la pct. 2 reclamantul Spitalul Județean de Urgență Brăila a declarat recurs, criticând-o ca fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a normelor de drept material, solicitând, astfel, admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea în tot a cererii de schemare în judecată.
Apărările formulate în cauză
Intimatul-pârât Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Soluția instanței de recurs
Examinând excepția nulității recursului pentru netimbrare, asupra căreia trebuie să se pronunțe cu prioritate, potrivit dispozițiilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este întemeiată.
Potrivit art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., la cererea de recurs se va atașa dovada achitării taxei de timbru, conform legii, iar alin. (3) al aceluiași articol stabilește că această cerință este prevăzută sub sancțiunea nulității.
În raport de criticile efective invocate, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în cauză sunt incidente dispozițiile art. 24 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013, taxa judiciară de timbru datorată de recurentul-reclamant pentru soluționarea recursului fiind în cuantum de 100 RON și, întrucât taxa nu a fost atașată la dosar odată cu recursul, Înalta Curte a apreciat că se impune ca recurentul să depună dovada timbrării recursului în cuantumul datorat.
La data de 20 ianuarie 2020, i s-a comunicat recurentului-reclamant Spitalul Județean de Urgență Brăila obligația de plată a taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, iar împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, acesta a formulat la data de 3 februarie 2020 o cerere de reexaminare, ce a fost respinsă prin încheierea din 12 martie 2020 a ÎCCJ-SCAF, pronunțată în dosarul nr. x/2016.
Înalta Curte constată că, până la această dată, recurentul-reclamant Spitalul Județean de Urgență Brăila nu a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru datorată pentru calea de atac exercitată, deși această obligație i-a fost adusă la cunoștință prin citația comunicată pentru primul termen de judecată din 26 februarie 2020, iar recurentul-reclamant a uzitat de mijlocul procesual reglementat de norma specială a taxelor judiciare de timbru, respectiv a formulat o cerere de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, care a fost respinsă, soluția fiind definitivă.
Înalta Curte constată că nici ulterior datei de 15.04.2020, când i-a fost comunicată soluția dispusă în dosarul nr. x/2016 cu privire la soluția de respingere a cererii de reexaminare formulată împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, recurentul-reclamant nu s-a conformat oblligației de a achita taxa judiciară de timbru în cuantum de 100 RON datorată pentru soluționarea recursului declarat în cauză.
Consecința neachitării taxei judiciare de timbru aferentă căii de atac a recursului este prevăzută de dispozițiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., sancțiunea fiind nulitatea recursului netimbrat.
Pentru considerentele expuse, constatând că recurentul nu a îndeplinit obligația achitării taxei judiciare de timbru datorată pentru soluționarea recursului, în temeiul prevederilor art. 486 alin. (3) cu referire la art. 486 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată din oficiu, și va anula recursul formulat de reclamantul Spitalul Județean de Urgență Brăila, ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează recursul declarat de reclamantul Spitalul Județean de Urgență Brăila împotriva sentinței civile nr. 124 din 30 mai 2017, pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iulie 2020.