ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1586/2020

Ședința publică din data de 12 martie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Transporturilor - Serviciul Medical, solicitând: anularea Adresei nr. x/16.05.2016 emise de Ministerul Transporturilor - Serviciul Medical, prin care s-a dispus respingerea acordării certificatului de agreare până la data completării Dosarului nr. x/21.01.2016; obligarea pârâtului la emiterea certificatului de agreare la punctul de lucru al unității medicale S.C. A. S.R.L. din Brăila, B-dul x nr. 514, jud. Brăila; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 103 din 08 mai 2017, Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea promovată de către reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Serviciul Medical din cadrul Ministerului Transporturilor.

Împotriva sentinței civile nr. 103 din 08 mai 2017 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere că nu s-a soluționat fondul cauzei.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta-reclamantă susține că a parcurs procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004, pe care a trimis-o prin poștă pârâtului, cu confirmare de primire.

Intimatul-pârât Ministerul Transporturilor a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate, apreciind că în speță se impunea parcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect anularea Adresei nr. x/16.05.2016 emise de Ministerul Transporturilor - Serviciul Medical, prin care s-a dispus respingerea acordării certificatului de agreare până la data completării Dosarului nr. x/21.01.2016; obligarea pârâtului la emiterea certificatului de agreare la punctul de lucru al unității medicale S.C. A. S.R.L. din Brăila, B-dul x nr. 514, jud. Brăila.

Acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, pentru lipsa procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Verificând sentința recurată prin prisma cazului de casare reglementat art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim."

Așadar, dreptul la acțiune este recunoscut de legea contenciosului administrativ în favoarea persoanelor vătămate nu doar în ceea ce privește un act administrativ tipic, ci și în privința actului administrativ asimilat, cum este refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, reținând că prevederile art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 definesc acest refuz drept "exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane".

Înalta Curte constată că litigiul dedus judecății a fost determinat de refuzul autorității pârâte de a soluționa favorabil cererea reclamantei, respectiv de a acorda certificatul de agreare până la data completării Dosarului nr. x/21.01.2016.

Prin Adresa nr. x/16.05.2016 emisă de Ministerul Transporturilor - Serviciul Medical, ca răspuns la cererea reclamantei S.C. A. S.R.L., aflată la dosar fond, i se comunică acesteia faptul că prin Nota nr. x/13.05.2016 s-a dispus respingerea acordării certificatului de agreare până la data completării Dosarului nr. x/21.01.2016.

Instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă, apreciind că în cauză lipsește situația premisă, aceea a îndeplinirii procedurii prealabile, prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reține că instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. i), art. 2 alin. (2), art. 8 alin. (1) teza a II-a și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, apreciind eronat natura juridică și efectele produse de Adresa nr. x/16.05.2016.

Cercetând conținutul Adresei nr. x/16.05.2016, Înalta Curte constată că instanța de fond nu a exercitat un rol activ în stabilirea actului care exprimă refuzul nejustificat de soluționare a cererii, respectiv dacă este vorba despre Adresa nr. x/16.05.2016 sau Nota nr. x/13.05.2016, dat fiind faptul că din conținutul adresei reiese că aceasta reprezintă adresa de comunicare a notei.

Cu toate acestea, indiferent de actul prin care se exprimă refuzul autorității publice de a soluționa cererea reclamantei, înscrisul care îl conține are natura unui act administrativ asimilat, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, ce poate fi atacat în condițiile art. 8 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, respectiv fără a fi necesară îndeplinirea vreunei proceduri prealabile.

Deși atât actele administrative tipice, cât și actele administrative asimilate sunt supuse controlului contenciosului administrativ, există și anumite diferențe de ordin procedural în ceea ce privește solicitările adresate instanțelor de judecată de către persoanele vătămate.

Dată fiind natura specială a actelor administrative asimilate (refuzul nejustificat și "tăcerea administrativă"), acestea nu suportă o soluție procedurală identică cu cea oferită în cazul actelor administrative tipice, unde partea interesată trebuie să solicite instanței de judecată, în principal, anularea actului vătămător. În cazul nesoluționării în termenul legal a unei solicitări ("tăcerea administrativă") nici nu se poate vorbi de un înscris supus anulării, iar în cazul refuzului nejustificat, deși există un înscris ce conține exprimarea explicită a autorității de a nu soluționa cererea, valabilitatea acestuia este analizată în cadrul acțiunii prin care persoana vătămată solicită obligarea autorității la efectuarea prestației ce i-a fost refuzată.

Înalta Curte reține că procedura prealabilă a fost concepută în dreptul administrativ ca o cale ce poate oferi persoanei vătămate posibilitatea de a obține rezolvarea diferendului prin recunoașterea dreptului sau a interesului legitim vătămat mai rapid, fără mijlocirea instanței, iar nu ca un obstacol în exercitarea dreptului de acces liber la justiție.

Astfel fiind, cum obiectul cauzei deduse judecății vizează un refuz nejustificat în sensul art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, îndeplinirea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004 nu reprezintă o condiție obligatorie pentru ca partea să acceadă la procedura judecătorească și nu poate reprezenta un fine de neprimire al acesteia.

Prin urmare, având în vedere că prin cererea de chemare în judecată recurenta-reclamantă a solicitat ca instanța să constate și să sancționeze refuzul pretins nejustificat de soluționare a cererii sale, Înalta Curte apreciază că soluția de respingere a acțiunii ca fiind inadmisibilă, fără a se mai păși la cercetarea fondului cauzei, este greșită.

În consecință, întrucât nu a fost soluționat fondul cauzei și pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicție și asigurarea tuturor garanțiilor procesuale pe care judecata în primă instanță le conferă părților, Înalta Curte apreciază că se impune casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 103 din 08 mai 2017 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal; va casa sentința recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 103 din 08 mai 2017 pronunțate de Curtea de Apel Galați, secția contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 12 martie 2020.