ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1384/2023

Obiectul cauzei: Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 1 noiembrie 2017 pe rolul Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub dosar nr. x/2017, disjunsă prin încheierea din 3 septembrie 2018 (formându-se dosarul nr. x/2018), reclamantul A. a solicitat anularea deciziei nr. 56/02.10.2017 emise de intimata Autoritatea Națională pentru Administrarea Activelor Statului și obligarea intimatei să emită decizie cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent în favoarea contestatorului pentru cele 15.220 de acțiuni deținute de antecesorii săi la fosta societate B.., după refacerea documentației referitoare la recalcularea acțiunilor deținute de autorii săi la fosta societate naționalizată la 11 iunie 1948, valori actualizate cu rata inflației de la data de 14.02.2001 și până la data de 21.12.2016.

Hotărârea pronunțată de Tribunalul București: Prin sentința civilă nr. 974 din 20 iulie 2018, Tribunalul București, secția a IV-a civilă a admis în parte contestația formulată de reclamantul A.. A anulat decizia nr. 56/02.10.2017 emisă de intimata Autoritatea Națională pentru Administrarea Activelor Statului și a obligat-o să emită decizie cu propunere de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent în favoarea contestatorului pentru cele 15.220 de acțiuni deținute de antecesorii săi - C., D., E. și F. - la fosta societate B. în suma de 4.631.406,9840 RON, astfel cum a rezultat din răspunsul la obiecțiuni la raportul de expertiză contabilă efectuat de expert G..

Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București: Prin decizia civilă nr. 1805 din 10 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost admis apelul declarat de apelanta-pârâtă Autoritatea Națională pentru Administrarea Activelor Statului împotriva sentinței civile nr. 974 din 20 iulie 2018 pronunțată de Tribunalul București. A fost schimbată în tot sentința civilă apelată în sensul că a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Cererea de revizuire: Împotriva deciziei civile nr. 1805 din 10 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, reclamantul A. a formulat la 10 ianuarie 2022 cerere de revizuire, înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub dosar nr. x/2022, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Decizia pronunțată de Curtea de Apel București în soluționarea cererii de revizuire: Prin decizia civilă nr. 724 A din 10 mai 2022, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 1805 din 10 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2018, în contradictoriu cu intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului.

Calea de atac exercitată în cauză: Împotriva deciziei nr. 724 A din 10 mai 2022 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, revizuentul A. a formulat recurs. În cuprinsul cererii de recurs, recurentul-revizuent a arătat că instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, indicând dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., art. 4 coroborat cu art. 13 și art. 22 alin. (3) și alin. (6) C. proc. civ. și art. 397 alin. (1) C. proc. civ., respectiv art. 5 alin. (2) și (3) C. proc. civ. Contrar acestor texte legale, instanța de revizuire a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire, recurentul-revizuent arătând că se putea admite cererea de revizuire dacă instanța aplica prioritar dreptul UE și respecta art. 4, art. 13 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., respectiv art. 509 alin. (1) pct. 8 și art. 5 alin. (1)-(3) C. proc. civ. Contrar celor reținute de instanța de revizuire, instanța de apel nu s-a pronunțat pe chestiunea litigioasă legată de "condițiile art. 49 din Legea nr. 165/2013". Recurentul-revizuent a arătat, în continuare, că instanța de revizuire nu s-a pronunțat pe apărarea sa referitoare la aplicarea directă și prioritară a dreptului UE, încălcând dispozițiile art. 22 alin. (6) și art. 397 alin. (1) C. proc. civ. Prin decizia nr. 1805/2021 Curtea de Apel București nu a "dezlegat" cazul când se prefigurează o "inadmisibilitate" viitoare a revizuirii, pentru că instanța de apel s-a pronunțat pe chestiunea lucrului anterior judecat, iar instanța de revizuire pe lucrul anterior judecat dat de condițiile art. 49 din Legea nr. 165/2013, nu referitor la "forma (conținutul) art. 49 din Legea nr. 165/2013 aplicabil la momentul recalculării acțiunilor". Apreciază că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra condițiilor impuse la nivelul anului 2013 de art. 49 din Legea nr. 165/2013, dintre care unele se regăsesc sau nu se regăsesc în art. VII din O.U.G. nr. 98/2016. În finalul cererii de recurs, recurentul face referire la fondul litigiului și la teze doctrinare vizând revizuirea pentru contrarietate de hotărâri.

Apărările formulate în cauză: Intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a depus întâmpinare, comunicată, solicitând respingerea recursului ca nefondat. Recurentul-revizuent a transmis prin e-mail răspuns la întâmpinare, solicitând respingerea apărărilor formulate de intimată.

Procedura de filtru: Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ. a fost analizat în completul filtru, fiind comunicat părților. Prin încheierea din 2 martie 2023, completul de filtru a admis în principiu recursul și a fixat termen la 21 septembrie 2023, preschimbat ulterior la 27 septembrie 2023, cu citarea părților, în ședință publică, în vederea soluționării recursului. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție: Examinând decizia recurată, prin prisma criticilor formulate și prin raportare la actele și lucrările dosarului și la dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul declarat este nefondat pentru considerentele ce urmează să fie expuse: Se constată că prin cererea de recurs, deși a enumerat diferite texte legale, recurentul-revizuent nu a indicat în mod concret niciunul dintre motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. Cu toate acestea, criticile ce fac referire la faptul că instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității pot fi analizate din perspectiva motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar cele referitoare la greșita aplicare a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. sunt susceptibile de a fi încadrate în motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. În speță, prin hotărârea ce face obiect al analizei în recurs a fost respinsă cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanța de revizuire reținând că prin decizia civilă nr. 1805A din 10 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, împotriva căreia a fost îndreptată revizuirea, a fost analizată excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 1209/2013 și a celor două încheieri din 26 noiembrie 2015 și din 12 februarie 2016 pronunțate de Tribunalul București în dosarul x/2008 cu privire la legea aplicabilă, respectiv a prevederilor art. 49 din Legea nr. 165/2013, fiind respinsă pentru considerentele expuse în cadrul hotărârii, ce nu se impun a mai fi reluate. Revizuirea fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege. Astfel cum a reținut și curtea de apel, potrivit dispozițiilor art. 513 alin. (3) C. proc. civ., dezbaterile în cadrul unei cereri de revizuire sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază. Prin urmare, în această cale de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, astfel cum susține recurentul-revizuent, ci se verifică exclusiv aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate. Acesta este și considerentul pentru care nu se impunea ca instanța de revizuire să răspundă tuturor criticilor formulate de revizuent, fiind ținută a examina cererea de revizuire doar în limita îndeplinirii condițiilor de admisibilitate. Dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocate ca temei juridic al cererii de revizuire, prevăd că "revizuirea unei hotărâri pronunțate asupra fondului sau care evocă fondul, poate fi cerută dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri." Astfel cum în mod corect a reținut curtea de apel, invocarea acestui motiv de revizuire presupune îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: existența unor hotărâri judecătorești definitive, care să fie potrivnice (contradictorii); hotărârile să fie date de instanțe de același grad sau de grade diferite; cea de-a doua hotărâre să fie pronunțată cu nesocotirea autorității de lucru judecat, ceea ce presupune existența triplei identități de părți, obiect și cauză în cele două procese; hotărârile să fie date în dosare diferite; în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, instanța să fi omis să se pronunțe asupra ei; să se solicite anularea celei de-a doua hotărâri, deoarece aceasta a fost pronunțată cu încălcarea autorității de lucru judecat. Rațiunea verificării îndeplinirii acestor condiții o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar care privesc aceeași pricină, având aceeași cauză, același obiect și aceleași părți. Una dintre condițiile impuse pentru însăși admisibilitatea cererii de revizuire este reprezentată de neinvocarea excepției autorității de lucru judecat în cel de-al doilea proces sau, dacă a fost invocată, să nu se fi discutat. În aceste condiții, nu se mai poate reitera pe calea revizuirii aceeași excepție, deoarece, de data aceasta, se opune puterea de lucru judecat asupra acestei probleme rezultând din hotărârea prin care s-a examinat în cadrul celui de-al doilea proces excepția puterii de lucru judecat. Raportat la datele speței, se constată că prin decizia civilă nr. 1805A din 10 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București a fost analizată cuprinzător problema autorității de lucru judecat a sentinței civile irevocabile nr. 1209/2013 pronunțată de Tribunalul București - acesta fiind considerentul pentru care instanța de revizuire a respins cererea de revizuire, constatând că nu a fost îndeplinită una dintre condițiile anterior enunțate - aceea ca în al doilea proces să nu se fi invocat autoritatea de lucru judecat. De altfel, recurentul-revizuent în cuprinsul cererii de recurs nu a susținut contrariul, nefiind formulate critici concrete cu privire la acest aspect. Nemulțumirea părții vizează în fapt soluția pronunțată de instanța de apel asupra autorității de lucru judecat, chestiune ce nu poate fi reanalizată în cadrul unei cereri de revizuire. Instanța nu a respins cererea de revizuire cu motivarea că hotărârile nu ar fi contradictorii, ci pentru neîndeplinirea uneia dintre condițiile de admisibilitate anterior menționate. Astfel cum a fost formulată cererea de recurs, se constată că susținerile recurentului-revizuent îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de nelegalitate formulate împotriva deciziei nr. 1805A din 10 decembrie 2021, vizând modul în care instanța de apel a apreciat cu privire la autoritatea de lucru judecat, reținând că prin sentința nr. 1209/2013 Tribunalul București nu a dezlegat modalitatea concretă de actualizare, ci a dispus doar ca recalcularea acțiunilor să aibă loc în condițiile art. 49 din Legea nr. 165/2013. Or, în calea de atac a revizuirii, care este una de retractare, și nu de reformare, nu se poate exercita un control judiciar asupra modalității în care o altă instanță s-a pronunțat cu privire la chestiunea autorității de lucru judecat. Nemulțumirea recurentului-revizuent este legată de reținerea instanței de apel cu privire la autoritatea de lucru judecat, partea solicitând "înlăturarea" din hotărâre a acestor considerente. Trebuie subliniat că instanța competentă să se pronunțe asupra revizuirii întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, nu are căderea să aprecieze care dintre hotărârile considerate potrivnice conține soluția corectă, ci, după constatarea îndeplinirii condițiilor de admisibilitate, verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii lucrului judecat ce rezultă din prima hotărâre și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri. Astfel cum în mod corect a reținut instanța de revizuire, scopul reglementării acestui motiv de revizuire nu este cel al îndreptării hotărârilor greșite prin anularea acestora și pronunțarea altora, ci respectarea principiului autorității de lucru judecat, prin restabilirea situației determinate de nesocotirea acestuia. În mod repetat, în cuprinsul cererii de recurs, recurentul-revizuent susține că "se putea admite cererea de revizuire, dacă instanța de revizuire aplica prioritar dreptul UE", precizând că a invocat "dreptul UE prin art. 47 din Carta precitată și prin decizia Târșia a CJUE, spre a se înlătura textul din dec 1805/2021". Or, cum anterior s-a arătat, instanța de revizuire nu ar putea exercita un control judiciar asupra modalității în care o altă instanță (în cauză, instanța de apel) s-a pronunțat cu privire la chestiunea autorității de lucru judecat. Referitor la incidența dispozițiilor art. 4 C. proc. civ., potrivit căruia "normele dreptului Uniunii Europene se aplică în mod prioritar, indiferent de calitatea sau statutul părților", se reține că judecătorul național este obligat a face aplicarea prioritară, directă, a dreptului comunitar atunci când există neconcordanțe între tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte și dreptul intern, textul legal anterior enunțat completând prevederile art. 3 C. proc. civ. privind consacrarea priorității normelor obligatorii ale dreptului UE. Legiuitorul a avut în vedere doar posibilul conflict între normele consacrate de Cod și normele obligatorii ale dreptului UE, aspect ce nu se verifică în speță, recurentul-revizuent invocând în mod formal aceste dispoziții, fără a evidenția care ar fi pretinsa contradictorialitate a dreptului UE cu dreptul intern, respectiv cu normele prevăzute de art. 509-513 C. proc. civ. ce reglementează condițiile în care poate fi formulată cererea de revizuire, având în vedere că în cadrul revizuirii dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea cererii, astfel cum anterior s-a evidențiat. Având în vedere toate aceste aspecte, se constată că, fără a încălca normele de procedură, în aplicarea corectă a dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., curtea de apel a reținut că prin decizia civilă nr. 1805A din 10 decembrie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București a fost analizată problema autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 1209/2013 pronunțată de Tribunalul București, astfel încât nu este îndeplinită una dintre condițiile de admisibilitate ale revizuirii - aceea ca în al doilea proces să nu se fi invocat excepția autorității de lucru judecat sau, dacă a fost invocată, să nu se fi discutat. Pentru considerentele expuse, constatând legalitatea deciziei recurate, reținând că aspectele de nelegalitate deduse judecății pe calea prezentului recurs sunt lipsite de fundament, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul, ca nefondat.